ALEGE  SPERANȚA...

Alege  speranța  și  pune-o  în  suflet,
Vei  merge  spre  vise  cu  pașii  grăbiți,
Cu  șoapte  de  timp,  vântul  pe-al  său  răsuflet
Va  duce  la  stele  tot  ce  voi  gândiți.

Din  fiece  strop  va  zidi  o  bucată
Din  cuibul  speranței  ce  este  în  noi
Și  gândul  va  crește  cu  ea  deodată,
Va  trece  prin  tunete,  ape  și  ploi.

Când  norii  vor  cerne  agale  mărgele,
Aduse  de  timpul  ce  ți-e  dăruit,
O  rază  de  soare  va  trece  prin  ele
Și-n  tandre  culori,  curcubeu  ți-a  zidit.

Un  zâmbet  va  trece  peste  a  ta  față,
Azurul  din  ochi  lăcrimând  va  luci,
Atunci  simți  puterea  ce  îți  dă  speranță
Și-n  tine  din  nou  viața  va  străluci.

Posibil  e  totul  și  forță  tu  dai
Lași  timpul  în  urmă-n  clepsidră,
Nisipul  să-și  scurgă  și-n  margini  de  rai
Speranța  mai  viu  te  inundă !


BAGAJUL  VIEȚII

Într-o  valiz-am  adunat,
Tot  ce-am  ascuns  în  suflet,
La  drum  în  viață  am  plecat,
Pe-al  vântului  răsuflet.

Am  pus  în  ea  și  poza  ta
Și  tot  ce-am  scris  în  taină,
În  gară  te  voi  aștepta
Și  în  a  vieții  haină.

Te  rog  însă  nu-ntârzia
Căci  toamna  e  prezentă
Și-n  viața  mea,  dar  și-n  a  ta,
Nu  este  corigentă.

Ea  vine-n  fiecare  an
Și  ne  vestește  iarăși,
Să  n-o  lăsăm  să  treacă-n van,
Să  fim  din  nou  tovarăși,

De  drum, de  viață,  de  iubit,
Să  fim  doar  noi  și  viața,
Bagajul  este  pregătit,
 Deci,  să-i  urmăm  povața !



COLUMNA  MEA

În  mine  am  zidit  columna
De  OM,  ce  are  pe  pământ,
O  datorie  sacră,  sfântă,
Ce-i  cultivată  în  cuvânt.

Un  soclu  de  granit  ea  are
Să-i  fie  trupul  veșnic  drept,
Nu  îndoit  de-orice  furtună
Ci  forță  s-aibă-n  al  său  piept.

Pe  trupul  marmurei  cu  dalta
Am  tot  sculptat  scene  de  viață,
Unele  calde,  fericite,
Altele  dure,  ca  de  gheață.

Am  înălțat-o  înspre  soare,
Lumina  lui  să-i  fie  scut,
Din  tot  ce-i  greu  să  iasă  vie
Și  să  o  ia  de  la-nceput.

Când  toată  marmura  va  fi
Umplută  cu  sculpturi  de  viață,
Eu  voi  desface  trupul  meu
Columna  va  ieși  în  față

Și  lumii  se  va  prezenta
Cu  albele-i  figuri  cioplite
Pe  trupul  zvelt  și  înălțat
De  viața  mea, prin  dragi  cuvinte !



CUM  AI  PUTEA ?

Cum  ai  putea  din  timp  să  iei  o  clipă
Și  s-o  transformi  în  tinerețea  ta ?
Să  nu  mai  treci  prin  viață-așa,  în  pripă
Ci  să  colinzi  prin  ea,  să  poți  opta

Pentru  secundele  ce  ți-au  fost  fericire,
Pentru  momentele  de  tandre  amintiri,
Să  faci  buchete  doar  pentru  iubire
Și  să  arunci  secvențe  reci  de  rătăciri.

Cum  ai  putea  opri  o  clipă  mersul
Bătrânului  Moș  Vreme  pe  pământ ?
Și  să-l  trimiți  departe-n  universul
Care-l  iubește  și  să-i  pui  în  vânt,

Petale  de  iubire  și  de  floare
Să  le  sădească-n  inimi  ca  de  piatră,
În  ele  să  depună  alinare
Și  fericirea  care  totul  iartă.

Cum  ai  putea  ascunde  o  fărâmă
Din  colbul  magic  ce-i  venit  spre  noi ?
Și  care  duce-n  nori  orice  cutumă
Ce  nu  ne  lasă-n  viață  să  fim  DOI !



TU  EȘTI  SĂRUTUL

Tu  ești  sărutul  meu  din  univers
Venit  de  pe  planeta  fără  nume,
Eu  de  pe  Terra  dulce  ca  un  vers,
Să  ne-ntâlnim  în  veșnica  genune.

Luceafăr  viu  cu  pletele  rebele
În  brațele  de  foc  tu  mă  cuprinzi,
Îmi  faci  culcuș  de  dragoste  din  ele,
Apoi  în  zborul  veșnic  te  aprinzi.

Lăsăm  departe  cerul  și  pământul,
În  nebuloase  cosmice  plutim,
Luăm  cu  noi  în  zbor  numai  cuvântul,
Cu  el  doar  fericire  să-mpărțim.

Din  raza  soarelui  vom  face  pana
Ce  va  nota  tot  gândul  omenesc
Și  va  trata  durerea  prinsă-n  rana
Celor  ce-n  lume  nu  se  mai  iubesc !