sacrificiu

gol pe măsură cândva refugiu
prin cele mai bizare minciuni
ca și aerul ce ne-apasă
nu-i destulă moartea
pentru că nici un idol nu s-a murdărit vreodată
să putem spune că-i aparținem deja.
ne ticsim cu obiecte
fără ca el să copuleze cu viii
se leagă de copilărie
singurul concept
pe undeva muzică mută
când am ieșit.




n-ai cum să mă găseşti

între scândurile salcâmului
încă mă plimb cu viaţa
mă odihnesc acum
minute insolente mă împing
înspre linia nimicurilor
( viitorul le va folosi energia )
margini lucioase întrepătrunderi
aceleaşi cercuri- ecou
când ceasul mă loveşte repetat
( e o stare de fapt )
şi nu am nici o vină!
sunt doar o bucată de carne inventată
cine va vedea dincolo de ea
pulsu-mi răsucit, gramadă de albastru
printre găuri, e o mare de asfalt
pe cine vreau să păcălesc
tălpile-mi gustă din bitum
braţele prea uscate.




ca inima mea să devină
poemul greu în palma celui care nu uită
asemenea apei căutătoare de voci
ce oraș al vocilor găsise
printre tăcerile mele
ale tale tăceri
cele mai nevinovate din om
încleștare și slăbiciune
veghe și goliciune
pentru brațele noastre
un cântec despre un copac chinuit
de ascuțișul securii
din măreția cerului aripi smerite
îmi răcoresc buzele de lut
și nu mă întristez
sunt doar oarba
cu inima larg deschisă
femeia care șoptește




riscasem
tocmai în ochii lui
pe malurile-nvinețite ale fluviului
știi apa aceea tulbure uneori
sufocată de suspine
cea mai mică deosebire de mama
și singura legătură
fără nici o ceremonie
nici bucurie nici tristețe
precum o floare închisă
într-o cameră pustie fără soare
măsuram timpul pierind de același rău
o febră hotărâtă de multe lucruri
în timp ce se îmbrățișau
mă ștergeau apăsat
ca pe o pereche de ghete uscate
le țineam deasupra capului
adunam ceasuri
mesaje sau alte jucării
și cerul foșnea uimit de tovărășia mea
punându-mi o piatră sub cap
ce să-i dezvălui



tot ceea ce este limpede trebuie să se petreacă
să fiu indecentă
mă las provocată
întorc scrisul
nu ca pe un sens
ca pe un drum
privesc urma cu detașare
nu sunt singura
dintr-un raft din spatele bibliotecii
o rușine cuminte
e de ajuns
cât ne iubisem scândurile și asemănările
atât de comune
grăbesc descătușarea și plăcerea
în mirarea generală
cunoaște-mi sufletul și vei citi romanul
sună banal
dar crede-mă strângerea
e totuși un răspuns
pe pagini albe
înștiințare vizibilă