……Întoarsă acasă şi iar în spital, îmi lipseau colegii,..din tot satul m-a vizitat la spital un băiat mai mare cu care dansasem (o mare pasiune şi azi)…când m-a luat în braţe şi m-a scos la aer, pe o bancă, am simţit o mare uşurare: ştiam acum că, pe lume, mai există şi o maaare fericire: Dragostea!
 Se merita să trăiesc, să lupt, să mă fac sănătoasă şi să cuceresc lumea!
Moldaminul îmi devenise prieten săptămânal iar din toamnă am continuat cu un liceu local, mecanic dar cu nişte profesori extraordinari! O altă dragoste mă va cuceri–aceea de carte! Voi fi profesoară, îmi voi dărui sufletul și mintea, asta îmi va fi menirea!
Pentru moment, citesc tot ce apuc, am cărți pentru care credeam că iau bătaie dacă le mai citesc încă și încă o dată!! “Iar te văd cu cartea în mână? Mai las-o naibii! Cu ce te-a ajutat, că tot de râs ne-ai făcut în sat?”
Am 50 de ani și încă mi-e rușine de eșecul la Liceul sanitar! Fusesem o victimă a sistemului, erau obligați să școlarizeze până la zece clase, în acel an din șapte clase rămăsese una la treaptă.

Aveam să iau eu examenul cu atât de multe absențe? O bătălie pierdută care-mi va schimba viața! Mă reîntorc în lumea satului meu, ca o căprioară în pădure. Aici sunt în siguranță! Uit căminul liceului rece, cu doamne pedagoge și mai reci! Uit interdicția de a părăsi luni de zile școala și căminul, reguli de o duritate fără seamăn! Suferința mi se estompează, durerile de picioare devin mai rare și, într-o zi, plec la un bal în satul vecin. Am cel mai lung păr din sala de  bal și cea mai scurtă fustiță. „Tot pe loc, tot pe loc , să răsară....” asta da, viață! Am așteptat-o 17 ani! Joc și eu cu foc și cu ochii în patru la băieții frumușei! Bănui o lume despre care nu știu nimic dar o intuiesc fiind muuult mai frumoasă decât a mea de copchil singur și bolnav. Vreau și eu bucata mea de fericire și cu asta basta! Ce o fi, o fi! Mă voi răzbuna pe tot ce înseamnă tristețe și suferință! Gata! M-am hotărât! dar atenție-fetele inocente interpretează orice gest ca deplasat și te cataloghează imediat cum vor! Fiecare vrea să iasă în evidență ca frumoasă și mai ales inocentă! Cui îi place să fie stropită cu noroi?  
....V. Îmi domină însă prezenţa. Înalt, drăguţ, cu o bogată experienţă de viaţă, devin o jucărie în mâinile lui. Cu o reputaţie de om violent îmi alungă toţi posibilii pretendenţi. Fără o familie respectabilă, cu un tată cu mari probleme psihice, se apără şi domină prin atitudinea sfidătoare pe care eu o iau protecţia de care avusesem nevoie toată viaţa! Fac greşeală după greşeală! Nu mai ştiu decât că mă simt bine, face ce vrea cu mine iar eu îmi pledez cauza în faţa părinţilor care îm reproşează că iar îi fac de râs! Intru într-o famile de hoţi! Nu înţeleg nimic! De mână cu cel care-mi va deveni soţ, prin Iaşi, mi se pare că viaţa mea e frumoasă, mă leg mai mult decât trebuie şi-mi amân visele de a face o facultate! Sigur voi fi admisă după ce mă mărit! Vise deşarte! Habar nu am cât mă va costa dragostea de câţiva ani!
În următorii ani am terminat cu brio liceul dar asupra mea a avut loc un adevărat război emoţional- pe de o parte era băiatul căruia îi purtam o imensă recunoştinţă că fusese cu mine la greu și căruia nu îi puteam refuza nimic, pe de alta parte era mama care nu îl  dorea- mult mai mare ca mine și cu o reputaţie nu prea bună. Spectrul fostei anchilozări mă bântuia încă şi credeam că nu voi mai găsi pe nimeni să mă înţeleagă, boala îmi schimbase psihicul. Iubirea mi-a fost suport la greu şi eram încredințată că numai aşa voi putea trăi!
La un an de la terminarea liceului eram mireasă, viitoare mămică şi cu mari vise că-mi voi continua studiile…câtă inocență! Ce aură deşartă! Nimic nu va mai fi la fel iar eu voi deschide pagini întregi de durere provocată chiar de omul iubit. Pe 10 martie 1984 a venit şi salvarea vieţii mele: o fetiţă firavă, cu nume de alint și de sfânt, de o frumusețe de nedescris!
Viaţa mea s-a metamorfozat- a devenit curcubeu de grijă şi bucurie care se va lumina doar în prezenţa ei. Dumnezeu ne-a facut norocoase şi trebuie să-i mulţumim zilnic!                
      La început, a fost totul bine, apoi nu ştiu ce s-a întâmplat cu el sau cu mine…Prima palmă  am primit-o că nu ştiam să fac să tacă fetiţa, bolnavă.
M-a durut urechea şi am înţepenit cu totul, corp şi suflet! Doamne , asta e căsnicia? Aşa va fi? Frică şi durere? “rabdă, fata mea, rabdă”. ..între 5 fete al bunicii şi destule nepoate era aşa o “lege”- femeia mai ia câte o palmă-ei şi ce? moare?  În sat era chiar o vorbă: ”joacă ursul”- azi la mine, mâine vine rândul tău…băieţii vedeau la taţii lor şi , cand ajungeau barbaţi, la rândul lor, loveau. Să se ştie cine e capul familiei!

……….Trebuia să fac ceva, dar ce? Divorţul era de mii de ori mai blamat decât bătaia! Nimeni nu divorţase din neamul meu și nici din sat. Cu timpul  “cocoşii” se mai linişteau și deveneau suportabili dar nu credeam că apuc să văd zilele alea. Încă mai credeam în puterea Iubirii și speram să-mi schimb soţul!
Doamne, te rog ajută-mă!

Pentru moment tac, la sfârşit de săptămână mergem la o nuntă în sat, adică una din obligaţiile avute. Foecare nuntă era o înţelegere tacită- vii tu, îţi vin şi eu, erau bani care odată primiţi, trebuiau înapoiaţi în timp. Tinerii casătoriţi primeau un sprijin să-şi înceapă viaţa, apoi îi sprijineau ei pe alţii. Aşa era! Nu se supăra nimeni pe nimeni. Îmrumutai dacă nu aveai cei 300 de lei şi îţi făceai datoria! Te alegeai cu distracţia pe care eu nu o mai gustam cu nou- nouţele probleme familiale. Mi se strângea sufletul să nu se îmbete iubirea că nu ştiam de unde îi sare ţandăra. În mod deosebit un cuvânt mi-a ars sufletul şi urechile:
 “vită, nu eşti decât o vită”! nana mea, adică femeia care m-a botezat vine în sat. Nana e o femeie avută în neamul nostru. Strângătoare, echilibrată, cu un bărbat care o ascultă orbeşte, mai mult se distrează când aude problemele altora. Îmi fac un curaj nebun (influenţată şi de mama “nu ţi a dat nana- ta niciodată nimic!”). Mă îndrept cu ruşine şi speranţă spre ea: “ nană te rog împrumută -mi 20 lei să mi iau o pereche de pantofi. Uite avem o nuntă şi-s desculţă!”
“Da ghine că eşti măritată!” Apoi, văzundu- mi lacrima pe care nicicum nu am reuşit să o opresc, of! Fa! Na-ţi! da să nu mă faci din cal, măgar! Eu te-am botezat, da eu am copchii mei!”  Până la nuntă mai sunt câteva ore. Fug la Negreşti să-mi rup sufletul, ochisem deja pantofii. Mă reped şi-i iau fără probă. Acasă văd că mă cam strâng dar tac. Îi arăt mândră bărbatului care nu spune nimic. Mint că mi i-a dăruit nana deşi ştiu că nu-i voi putea plăti doar salariul îl ia, ca în tot satul, bărbatul. Ce să ştie proaspăta toantă odată maritată ce să facă cu banii?
La nuntă joc mai mult de nevoie, mă prefac până tot corpul devine un arc gata să plesnească, că totul e bine! Femeile sunt cu ochii pe noi! Singura fata a Tudoriţei cea cu pretenţii şi gură mare a dat-o după cel mai sărac din sat! Mă uit semeaţă în ochii lor iar exerciţiul mă doare şi mă tot gândesc prostește la ursul care dansează de nevoie. Parcă mi-e mai milă de el decât de mine deşi văd prăpastia în care m-a adus o dragoste nepotrivită.
Dimineaţa, să atrag puţină simpatie, la întoarcerea de la nuntă îi spun soţului că mă stâng pantofii. Strâng e puţin spus, noi, la dans o noapte, mi- au provocat arsură durere la fiecare pas pe care-l fac.

„A, da?”
„Da!”
„Descalţă- te!”
 Naivă, mă descalţ şi cred că va face ceva soţul meu cu ei să îmi fie mai bine. Calm îi aruncă peste un gard, în prima grădină pe care o vede. Rămân desculţă pe pământul rece.” Mergi vito!” Merg împietrită. Acasă, mama, întreabă de ce sunt desculţă, rămâne şi ea uimită şi pleacă să-mi caute papucii noi, neplătiţi în grădina unei femei cu care nu vorbea de ani buni.
„Huo! Ai venit să aduci vrăji?” „ Nu D. Uite ce i-a făcut ginerele fetei, aşa şi aşa…” cu pantofii în mână cele două povestesc şi ajung la o singură concluzie: bărbaţii sunt bărbaţi şi gata! Învaţ-o să rabde!                  
Trebuia să fac ceva, dar ce? Divorţul era de mii de ori mai blamat. La 28 de ani iau o decizie radicală- dacă tot nu văd cum sunt oamenii și cred în cine nu trebuie, gata! AM TERMINAT DEFINITIV CU DRAGOSTEA!

Mă voi îndrăgosti totuşi de data asta de un alt coleg. Îl văd necăjit, după cum se îmbracă, mă atrage să ajut cum pot, alt om mai distrus de viaţă ca mine. Îl observ cu atenţie dar nu las să se vadă! Greşesc în aprecierea unui om doar după hainele pe care nu dă doi bani dar voi descoperi acest lucru mult mai târziu- aveam de-a face cu un intelectual sută la sută, fără inhibiţii şi prejudecăţile ieftine cu care eram obişnuită.Ce ştiam eu despre oameni? Poate era vârsta care îmi ţipa în urechi că vrea dragoste, poate era un vis neîmplinit să fiu şi eu fericită, să am întiparit pe chip zâmbetul de femeie aşezată, un zâmbet lat, tâmp uneori după care le recunoşteam de la o poştă pe doamne. Ele fuseseră cuminţi, ei se vedea puţină burtică la nuntă dar cine să mai facă din 5 luni, nouă? Al lor era tot ce-ţi puteai imagina în materie de bărbat! conversaţiile începeau cu „al meu spune şi face...” privindu-mă cu milă: „ei dacă nu ai noroc, nu ai şi pace!”.
O colegă ţipă la mine nu mai ştiu de ce e atât de uşor să mă pună şi ea la punct! Doar îi este permis, sunt în cancelarie pentru asta, dacă m-a lovit viaţa şi ea, colega, are acest drept! Să fiu pusă o dată la punct şi să-mi cunosc locul ca o sărantoacă a vieţii ce sunt! Mă retrag lângă soba mirosind a bălegar ) mereu trebuia unsă cu lut proaspăt făcut de tante Lucica din puţină balegă adunată în drum spre şcoală, metodă grozavă să nu mirosim a fum! Miroseam a balega proaspătă dar cu asta sunt obişnuiţi copiii că doar aşa erau lipite şi sobele lor! Soba nu mă apără de invectivele învăţătoarei iar eu oricum nu le aud, am aşa un dar să- mi blochez simţurile să pot rezista. În drumul lui spre clasă A. se opreşte o miime de secundă şi îmi atinge mâna, o miime care mă cutremură din cap în tălpi! Acum ştiu sigur că mai sunt oameni pe lume care văd adevărul- o ţaţă oarecare cu aere de doamnă mă loveşte. Acum am puterea să o las să se simtă bine. Mai târziu am aflat că soţul preot o înşela cumplit şi că suferea şi ea ca mine dar din cu totul alte motive. Bun, şi eu ce vină am?
 Mergem în satul vecin, vizitele la domiciliu elevilor fiind obligatoriu! Oare ce  aşteaptă statul şi organele de ordine ale inspectoratului să constatăm în satele amărâte ale judeţului? Care erau condiţiie de viaţă şcolărescă grozavă? consemnăm conştiincioşi „condiţiile sublime” cu măsurători ale camerelor) îmi vine să râd şi de multe ori am încadrat la camere şi coteţul porcului să ne încadrăm într-un standard. Oare al cui? Sărăcia era cuvântul de ordine! Cei patru copii făcuţi la norma statului erau pe acelaşi pat în aceeaşi cameră cu părinţii! Tot pe pat era clasica balie cu mirosul de apă obţinută din cenuşa clocotită şi strecurată, leşie, cu care ne spălam toţi rufele, în lipsa detergentului pe care îl vom cumpăra mult mai târziu şi îl vom folosi în combinaţie cu leşia atât de economie cât şi de încredere totală câştigată! Câteodată primeam must sau ouă cu mari mulţumiri că le-am trecut pragul! Altădată erau clar deranjaţi de vizită dar ne prefăceam că nu vedem!
Ameţiţi puţin de mustul dulceag de mai multe culori băut din politeţe, pe şesul dintre cele două sate, colegul mă ia de mână şi-mi spune că sunt frumoasă! Emană calm şi  cerşeşte cu privirea atenţia mea.Am aproape 30 de ani şi nimeni niciodată nu mi-a spus că sunt frumoasă! Nici mama. Asimilez greu termenul, predomină teama reală, trebuie că vrea ceva interzis bărbatul acesta care îmi spune asta.Încurcată ma uit pe dealurile ruginii şi iar vreau să fug )tactica mea ideală în faţa vieţii. Habar nu am să mi flutur gene sprâncene sau mai ştiu eu ce, să+mi încrucişez mâini salvatoare, NU VĂD momentul meu de glorie, nu ţtiu nimic în a fi femeie chiar dacă am un copil deja. Brusc mă simt sigură pe mine în rochia mov, nouă, pentru a cărei stofă, adusă de o ţigancă, eram gata să mă bat cu  a mea colegă de mai sus. Colega nu va mai vorbi cu mine tot anul şcolar dar iată, credeam eu, ce victorie să atrag un bărbat delicat! săraca de mine!
 În curând am descoperit că omul avea o cultură generală cât ceilalţi profesori la un loc! Imi revin din măreţie şi realizez că nu am cu ce-l cuceri! Cele câteva romane citite plus o tonă de suferinţă nu sunt deloc suficiente pentru o relaţie! Vine la mine cu dorinţa de a mă cunoaşte mai bine iar eu îi arăt, tâmp, rufele de pe sobă puse la uscat şi mâncare făcută astă noapte. Nu ştiu să-i spun că mi dă energie şi putere şi speranţă, că îl visez, că+ l vreau cu toată puterea unui om tânăr care are ce oferi în materie de dragoste!
    Îmi oresc tumultul sentimentelor cu decizie! Eu am un copil, nu mă vrea pe mine un om cu facultate! Eu sunt o femeie singură cu un copil! Sunt o femeie singură, să ţi intre bine în cap asta! Te crezi frumoasă că a spus şi el o dată? Poate. Însă deşteaptă nu eşti! Decât să ţi spună proastă mai bine fugi! Fă ce ştii mai bine! Caut ciobul de oglindă care, în lumina necruţătoare a soarelui, îmi redă nemilos defectele: o faţă slabă, o fiinţă slabă, pistrui, buze care se strâng dureros pentru decizii şi mai dureroase, păr inert după permanent nereuşit, fără un minim machiaj, niciodată! Aşa că frumoasă nu eşti şi nu vei fi în vecii vecilor amin!