Piesă într-un act

Personajele:
Omul ce culege raze de soare
Vânzătorul de iluzii
Iov
Ignatie Teoforul
Iona
Noe
Bogatul căruia i-a rodit țarina
Îngerul 1
Îngerul 2
Îngerul 3
Sfântul Pantelimon
Bătrânul



Decorul: Un loc pustiu, câteva pietre mari. Pe o piatră stă o femeie și plânge.

Scena I

Omul ce culege raze de soare: De ce m-ai părăsit, Doamne? Am tot sperat că o să-ți întorci fața și spre mine, dar  Tu mă ocoleai în timp ce eu mă prăbușeam, bucată cu bucată. Acum s-au năruit toate. Acum sunt doar eu. Sunt singur(ă) într-o lume pe care n-o cunosc. Toți apropiații mei s-au dus. I-ai chemat înainte de vreme. Uite! Am aici o listă, un șir nesfârșit de morți. (Scoate din buzunar o foaie uzată.) Ieri l-am trecut pe ultimul. Credeam că poate, într-un târziu, o să Te înduri de mine. Cu cât lista se mai mărea și eu aveam mai mulți apropiați morți, decât în viață, nădejdea în milostivirea Ta era tot mai mare. Speranțele mele s-au năruit ieri, odată cu moartea celui mai mic fiu al meu. Doar eu mai lipsesc de pe listă. Toate neamurile mele, prietenii mei, toți s-au dus. Rând pe rând s-au dus toți. Universul meu s-a prăbușit. (Citește numele scrise pe listă.) Ion, Maria, Gheorghe, Floare, Ana, Dumitru, Ana, Simion, Nicolae, Petru, Tăliuța, Pavel, Ilinca, Maria, Deiu, Andrei. (Se oprește și cade în genunchi tânguidu-se.) Nu mai pot! Sunt prea mulți! Au plecat toți, iar eu am rămas singur(ă)! Sunt singur(ă), atât de singur(ă), încât îmi vine să chem munții să-mi facă acoperiș să nu mai văd nimic, să nu mai văd chipul soarelui și să nu mai ascult muzica zilei. (Se ridică, ascunde pomelnicul în sân și pășește pierdută.) Poate că ieri îmi mai zâmbea o floare când îmi întorceam capul spre soare, mă mai striga o frunză, dar astăzi nu mai îmi zâmbește nimic. Astăzi totul a împietrit în jurul meu. Apele au secat, iar pietrele se macină sub ploaia fierbinte de săgeți solare. Sunt o piatră bătută de soare și vânt, o piatră ce a vărsat și ultima picătură de apă, o ultimă lacrimă. De-acum nu mai izvorăsc. O să stau așa nemișcată și o să aștept clipa când o să merg și eu dincolo, acolo unde mă așteaptă ai mei. Aici nu am ce să mai fac. Nu cunosc pe nimeni și nu mai doresc să cunosc pe nimeni. Tot ce am atins s-a ofilit. Orice urmă de energie a secat în jurul meu. (Se așază pe o piatră.) O să stau aici și o să aștept, o să aștept până ce o să împietresc. Atunci o să urc pe o rază de soare spre Dumnezeu, căci mi-e dor de ai mei, ai mei ascunși într-un nor sau într-o vale plină de verdeață. (Își ascunde o clipă fața în palme.) Cum de nu m-am gândit? (Sare de pe piatră.) O să adun, o să adun de dimineața până seara raze de soare. Fiecare rază de soare ce reușesc să o prind, o să mă ducă mai aproape de cei care au fost chemați dincolo de acest pustiu. (Râde și se apleacă, ca să culeagă o floare.) Când eram copil culegeam margarete. Fiecare margaretă avea povestea ei tainică. Eu o ridicam din iarbă și o prindeam într-o cunună. Cred că la fel s-a întâmplat și cu familia mea. Au fost culeși și împletiți într-o cunună albă. Doar pe mine m-a uitat Creatorul cununii. Eu sunt floarea aceasta rătăcită în pustiu (arătând spre floarea ce o învârtea în mână). Cum ai apărut aici? (vorbind cu floarea) Probabil te-ai rătăcit asemenea mie. Ai greșit drumul. De undeva ai apărut. Eu, eu nu mai știu cum am ajuns aici, dar am plecat așa, departe. Nu am mai dorit să ascult și să văd nimic. Știi! În jurul meu era prea multă veselie. Era dans, voie bună, păsările cântau, florile înfloreau, copiii alergau, oamenii construiau palate. Lumea mea era întunecată. Rând pe rând s-au dus toți, unchi, mătuși, frați, surori, bunici, părinți, soț(ie), copii. Se îmbolnăveau și mureau. Speram că poate, poate o să li se afle leacul, dar nu, rând pe rând s-au dus toți. (Tresare. Scapa floarea.) O rază de soare! O s-o prind! (Sare după raza de lumină încercând să o atingă.) Încă puțin. Poate e raza mea salvatoare de soare. (Încercă să prindă raza în palme, dar eșuează de fiecare dată.) Am pierdut-o. Prima rază salvatoare s-a dus. (Tristă.) Când o să-mi scape toate razele de soare printre degete s-a zis și cu viața mea. (Se așază joc sprijinindu-se cu spatele de o piatră.) Așa au venit și au plecat toate, ca niște raze de soare. Cândva eram o familie mare. Florile înfloreau, păsările cântau, iar eu creșteam. Am crescut până ce m-am împiedicat de o piatră. Era o piatră ascuțită. Am sângerat puțin. Nici nu am dat prea mare atenție sângerării, dar de atunci lumea mea s-a întors, și-a întors fața de la lumină, a început să se prăbușească și totul din cauza mea, din cauza pietrei ivite în drumul meu. Prima dată s-au ofilit florile, pe urmă s-au îmbolnăvit păsările și au uitat să mai cânte. Copacii au uitat să mai rodească. În jurul meu cădeau la pat toți. Îi târam după mine să ia și ei o gură de aer, o picătură de lumină. Le mângâiam fruntea încercând să-i încălzesc cu flacăra ce o mai am, dar toate s-au dovedit zadarnice. Un blestem a căzut asupra mea și am pierdut tot, tot. Eu sunt cauza răului. Am greșit cândva. Am tăiat un copac la rădăcină și acesta s-a ofilit. De atunci a început să cadă totul în jur. După prima cădere am fost convins(ă) că prețul păcatului a fost plătit, însă m-am înșelat. Ea nu se mai sfârșea. (strigător) Câtă singurătate! (domol) Era un timp când îmi doream singurătatea. O confundam cu liniștea. Acum singurătatea mă ucide. Doamne, cu cine să vorbesc? Cui să mă plâng? (Se ridică.) Era demult, tare demult. A murit o soră a bunicii. Atunci s-a petrecut alunecarea mea în infern. M-am trezit singură, într-o cameră rece, în fața mea un sicriu și în el o femeie albă. Trebuia să priveghez mortul, căci toți își căutau de lucru. M-am speriat și am fugit. Afară era bunica ce m-a certat și m-a trimis înapoi. M-am pitit într-un colț înspăimântat(ă). Era liniște, prea multă liniște. Așa a început totul. Eu am alunecat în întuneric. Bezna îmi chinuia sufletul. Am reușit să alerg la un moment dat și m-am ciocnit de el, copacul secerat la rădăcină, însă i-am întors spatele. Piatra, copacul ivit în cale-mi a vărsat câteva lacrimi și m-a privit ca pe un condamnat la moarte. De atunci număram cercurile ce se strângeaau în jurul meu cu fiecare durere. Speram să le pot rupe cu fiecare încercare ce-mi otrăvea soarta și să scap din iadul în care am alunecat. Zadarnic! Ca un Purgatoriu a lui Dante se juca din când în când soarta cu mine și eu nu reușeam să gust apa Paradisului. Poate ele, razele, mă vor salva, îmi vor lumina calea! (entuziazmat(ă)) O rază! (Aleargă să prindă raza.) Cred că am prins-o! S-a stins? Raza ce am prins-o s-a stins? (Plânge.) (Se așază pe o piatră.)

Scena II

(Își face apariția un vânzător. Are un căruț acoperit.)
Vânzătorul de iluzii: Poftiți la iluzii! Astăzi am ofertă la iluzii. Iluzii! Poftiți la iluzii!
Omul ce culege raze de soare (apropiindu-se): Iluzii? Cum adică iluzii?
Vânzătorul de iluzii: Poftiți la iluzii! Astăzi am ofertă la iluzii. Iluzii! Poftiți la iluzii!
Omul ce culege raze de soare: Iluzii de vânzare? Nu am mai auzit.
Vânzătorul de iluzii: Iluzii colorate, iluzii sprâncenate! Iluzii! Iluzii! Poftiți la iluzii!
Omul ce culege raze de soare: Chiar nu înțeleg. Nu mai înțeleg nimic.
Vânzătorul de iluzii: Ce nu înțelegi? Vând iluzii.
Omul ce culege raze de soare: Îmi vinzi și mie o iluzie?
Vânzătorul de iluzii: Costă. Depinde de iluzie. Iluziile alb-negru sunt mai ieftine. Astăzi ofer două astfel de iluzii la zece lei.
Omul ce culege raze de soare: Eu doresc o altfel de iluzie.
Vânzătorul de iluzii: Una colorată?
Omul ce culege raze de soare: Doresc o rază de soare.
Vânzătorul de iluzii: Raze de soare nu avem.
Omul ce culege raze de soare: N-ai înțeles. Doresc ca eu să prind o rază de soare, s-o culeg.
Vânzătorul de iluzii: Tu n-ai înțeles! Raze de soare nu avem.
Omul ce culege raze de soare: Dar credeam că iluziile pot să fie orice.
Vânzătorul de iluzii: Raze de soare nu pot să fie.
Omul ce culege raze de soare (se duce spre o piatră și se așază): Atunci nu doresc să cumpăr nimic.
Vânzătorul de iluzii (plimbând căruțul și oprindu-se în fața omului ce culege raze de soare): Poftiți la iluzii! Astăzi am ofertă la iluzii. Iluzii! Poftiți la iluzii!
Omul ce culege raze de soare: Mă deranjezi. Am venit aici pentru o clipă de liniște.
Vânzătorul: E un loc public, prin urmare pot vinde iluzii câte doresc.
Omul ce culege raze de soare: Nu-mi vinzi și mie o iluzie?
Vânzătorul de iluzii: Spune! Ce fel de iluzie?
Omul ce culege raze de soare: O rază de soare.
Vânzătorul de iluzii: Ai noroc. Tocmai am primit în ofertă raze de soare.
Omul ce culege raze de soare: Poți să-mi dai și mie o rază de soare?
Vânzătorul de iluzii: Pot, dar te costă.
Omul ce culege raze de soare: Nu am bani.
Vânzătorul de iluzii: Poate ai ceva de valoare?
Omul ce culege raze de soare: Un ceas. E un ceas de epocă. E din aur. Doar el mi-a mai rămas. De-aș putea să dau timpul înapoi!
Vânzătorul de iluzii: O să poți da timpul înapoi. Raza de soare ce ți-o vând în schimbul ceasului te va ajuta.
Omul ce culege raze de soare (oferindu-i ceasul): Poftim ceasul!
Vânzătorul de iluzii (studiindu-l): E perfect.
Omul ce culege raze de soare: Și raza mea de soare?
Vânzătorul de iluzii: Privește! (Scoate o oglindă din căruț și lumina s-a reflectat din oglindă spre cerul senin, spre razele de soare.) Alege ce rază de soare dorești!
Omul ce culege raze de soare (prinzând o rază de soare): Pe aceasta o vreau. Doresc să o culeg și s-o ascund în sân.
Vânzătorul de iluzii: Ia-o!
Omul ce culege raze de soare: Acum pot să mă pierd în raza de soare și să mă întorc în timp?
Vânzătorul de iluzii: Poți.
Omul ce culege raze de soare (fericit): Pot.
(Vânzătorul de iluzii pleacă.)

Scena III

Omul ce culege raze de soare: Îm doresc să clădesc tot, tot ce s-a sfărâmat în jurul meu. Ai auzit raza mea de soare? Tot!
(Apare un om ce se așază pe o piatră.)
Omul ce culege raze de soare: Cine ești tu?
Omul necunoscut: Iov.
Omul ce culege raze de soare: Ce faci aici?
Iov: Aștept.
Omul ce culege raze de soare: Ce aștepți?
Iov: Tu ce aștepți?
Omul ce culege raze de soare: Ca raza de soare să-mi aducă pe toți cei ce au fost luați de lângă mine.
Iov: Nu se poate acest lucru.
Omul ce culege raze de soare: Cum să nu se poată?
Iov: Trebuie să ai răbdare în suferința ta. În cele din urmă vei afla izbăvire.
Omul ce culege raze de soare: Știu cine ești. Tu ești dreptul acela ce a pierdut tot, a pierdut averea, fiii și fiicele, a fost lovit de boală cumplită și tot nu a ridicat glasul împotriva lui Dumnezeu.
Iov: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în pământ! Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!“
Omul ce culege raze de soare: Și ai primit mai multe înapoi, ai fost mai bogat și ai avut alți fii și fiice.
Iov: Trebuie să ai răbdare, să ai credință.
Omul ce culege raze de soare: Nu mai pot. Eu nu pot să merg mai departe.
Iov: Mereu există un nou început. Trebuie doar să ai încredere.
Omul ce culege raze de soare: Îmi vreau viața înapoi.
Iov: Nimeni nu s-a atins de viața ta. Ești bine. Trebuie să pășești cu încredere mai departe.
Omul ce culege raze de soare: Nu. Sunt singur(ă) în mijlocul unei lumi reci. Toți ai mei sunt dincolo.
Iov: Nu ești singur(ă). Bunul Dumnezeu e mereu cu tine. Și cu mine a fost când prietenii mei și femeia mea mă sfătuiau să ridic glasul împotriva Creatorului meu. Eu am știut că este cu mine și am tăcut, și am răbdat.
Omul ce culege raze de soare: Nu, nu, nu! Unde a fost când l-am strigat?
(Apare un alt om străin ce se așază pe o altă piatră.)
Ignatie Teoforul: Te-a purtat pe brațe când ai suferit și l-ai chemat.
Omul ce culege raze de soare: M-a purtat pe brațe?
Ignatie Teoforul: Da, te-a purtat pe brațe. Iisus Hristos prin jertfa lui ne-a luat pe toți în brațele sale, ne-a depărtat de moartea cea veșnică.
Omul ce culege raze de soare: Dar tu cine ești?
Ignatie Teoforul: Eu sunt Ignatie, Ignatie Teoforul.
Omul ce culege raze de soare: Teoforul?
Ignatie Teoforul: Cel purtat de Dumnezeu și cel purtător de Dumnezeu în ființa lui.
Omul ce culege raze de soare: Eu vreau să nu mai fiu singur(ă).
Ignatie Teoforul: Omul nu e singur. Îl are pe Dumnezeu alături mereu.
Iov: Iona a stat în pântecele chitului trei zile, a stat în întuneric și a avut credință. Dumnezeu nu l-a părăsit. A fost cu el și în întunericul de nepătruns.
Omul ce culege raze de soare: Iona!
(Apare un alt om ce se așază pe o altă piatră.)
Iona: M-ai chemat?
Omul ce culege raze de soare: Nu te-am chemat. Nu pe tine te-am chemat. Îi chem pe cei mulți ai mei. Pe ei îi chem.
Iona: Era întuneric și frig. Frigul îmi pătrundea toate oasele și mă cuprindea teama. Am strigat, am plâns, am încercat să rup burta peștelui cu unghile, dar era atât de alunecoasă, de puternică. Am încercat să stau ghemuit într-un colț, dar era multă umezeală. Rece, umedă și întunecată era burta chitului.
Omul ce culege raze de soare: Și cum ai reuși să culegi o rază de soare, ca să evadezi din iadul acela în care ai căzut?
 Iona: „Strigat-am către Domnul în strâmtorarea mea, şi El m-a auzit; din pântecele locuinţei morţilor către El am strigat, şi El a luat aminte la glasul meu!“
Omul ce culege raze de soare: Te-ai rugat?
Iona: Am înălțat rugăciunea mea către Dumnezeu și El m-a auzit și m-a iertat, pentru că am fugit de El și nu l-am ascultat.
Omul ce culege raze de soare: Și ai văzut din nou soarele. Ai putut culege iarăși raze de soare.
Iona: Da. Am putut vedea din nou lumina, căci Dumnezeu a poruncit peștelui să mă elibereze din temnița morții.
Omul ce culege raze de soare: Și peștele a ascultat?
Iona: A ascultat Glasul Stăpânului, al Creatorului.
Omul ce culege raze de soare (ridicându-se de pe piatră și făcând câțiva pași): Și eu mă simt așa, ca într-o burtă mare de pește. E foarte întuneric în jur și nu văd nicio rază de soare să o culeg și să mă agăț de ea. Mi-e teamă. Câteodată mi-e teamă, pe urmă încerc să ating cu palmele pietrele din jurul meu. (Se întinde pe jos, pe burtă și mângăie o piatră, pe urmă se apropie de altă piatră și face la fel.) Așa. Uite așa le ating! Și ele sunt uscate. Nu găsesc umezeală, nu găsesc verdeață. Încerc să le ud cu lacrimile mele, dar apa lor e înghițită de întuneric. Și nicio rază de soare pe care s-o culeg. Se apropie de Iona. Ajută-mă să evadez din pântecele negru al iadului în care m-am rătăcit!
Iona: Roagă-te și Domnul Dumnezeu va auzi glasul tău.
Omul ce culege raze de soare (ridicându-se): M-am rugat. Mereu m-am rugat.
(Un alt om vine și se așază pe o piatră.)
Noe: Când te rogi trebuie să crezi că ai și primit.
Omul ce culege raze de soare (ridicându-se): Tu cine ești?
Noe: Eu sunt cel care a plutit pe ape într-o corabie, când toată fața pământului plângea.
Omul ce culege raze de soare (apropiindu-se de omul cel nou): Noe?
Noe: Da, Noe!
Omul ce culege raze de soare (așezându-se la picioarele lui): Și cum a fost când soarele refuza să-și mai arate chipul? Nu ți-a fost dor de razele de soare? Nu ai strigat după ele? Nu ți-ai dorit să le culegi.
Noe: Am avut încredere în Domnul Dumnezeul meu. Am ascultat glasul Lui și am avut răbdare până ce porumbelul a cules firul ce verde.
Omul ce culege raze de soare (ridicându-se): Toți îmi vorbiți de răbdare. Răbdare, răbdare, răbdare! Se așază pe o piatră. Vreau cât mai multe raze de soare. Ați auzit? Voi care tăceți și ați venit să-mi tulburați liniștea cu răbdarea, credința și nădejdea voastră?
Noe: De ce nu ai răbdare până ce vei călca pe cărarea viu colorată a curcubeului?
Omul ce culege raze de soare: Curcubeul! El, da el, aduce razele de soare. Nu, curcubeul meu s-a ofilit din lipsă de apă. E ca o frunză ce tremură în mâinile toamnei.
(Apare un alt om. Se așază pe o altă piatră.)
Bogatul căruia i-a rodit țarina: Ce bine mă simt! Am tot ce-și dorește sufletul meu. Pot să mănânc, să beau, să petrec.
Omul ce culege raze de soare: Cine ești tu?
Bogatul căruia i-a rodit țarina: Sunt un bogat căruia i-a rodit țarina.
Omul ce culege raze de soare: Tu ești dintre cei fericiți care dansează și se veselesc. De fericirea aceasta am fugit eu în acest pustiu. Toți se veseleau și radiau ca soarele în jurul meu, numai eu adunam haine negre până ce și ultima mea rază de soare s-a dus.
Bogatul căruia i-a rodit țarina (râzând): Nu toți au norocul meu.
Un înger (venind spre bogat): „Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! In aceasta noapte vor cere de la tine sufletul tau. Și cele ce ai pregatit ale cui vor fi?“
Omul ce culege raze de soare (apropiindu-se de înger): Un înger! Poți să-mi aduci câteva raze de soare?
Îngerul 1: Privește în jurul tău! Nu vezi? Fiecare piatră a prins glas pentru tine și tu nu vezi?
Omul ce culege raze de soare: Ce să văd?
Îngerul 1: Soarele! Razele de soare!
Omul ce culege raze de soare: Poate e pretutindeni.
Îngerul 1: Nu cauți unde trebuie!
(Se așază pe o piatră.)
Omul ce culege raze de soare: Caut un doctor. Sunt blonav(ă). Am nevoie de un doctor. Toate mă dor. Începe așa, cu o durere de oase, pe urmă urcă spre inimă, spre cap.
(Își face apariția un alt om și se așază pe o piatră.)
Sfântul Pantelimon: Am venit.
Omul ce culege raze de soare: Tu cine ești?
Sfântul Pantelimon: Un doctor.
Omul ce culege raze de soare (apropiindu-se de sfânt și așezându-se la picioarele lui): Poți tu să-mi aduci razele de soare?
Sfântul Pantelimon: Fiecare om are razele de soare în el însuși, trebuie doar să știe cum să le culeagă și să le folosească.
Omul ce culege raze de soare: Ajută-mă să le găsesc și eu, omule sfânt. Care ți-e numele?
Sfântul Pantelimon: Pantelimon.
Omul ce culege raze de soare: Ajută-mă „Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane“!
Sfântul Pantelimon: Omul trebuie să fie puternic și răbdător în suferință, căci Bunul Dumnezeu îi este alături și el va birui pe vrăjmaș.
Îngerul 1: „Piatră ţi-au legat de gât, Pantelimoane, şi în mare ai fost aruncat, dar Stăpânul mărilor şi pe tine, şi piatra a făcut-o uşoară şi plutitoare, căci ai mers pe luciul apei, ieşind la mal.“
Omul ce culege raze de soare: Vindecă-mă și pe mine, Sfinte Pantelimoane, de valurile întunecate în care am căzut!
Sfântul Pantelimon: (Punând mâna pe capul omului în semn de binecuvântare): Caută în tine ceea ce îți dorești!
Omul ce culege raze de soare (ridicându-se): Plecați! Plecați toți! Nu mă ajutați cu nimic! Plecați! (Cade pe jos și începe să plângă sprijinindu-și capul de o piatră.)
(Toți se retrag în timp ce apare vânzătorul de iluzii cu căruțul)

Scena IV

(Omul ce culege raze de soare își ridică capul și îl vede pe vânzător.)
Vânzătorul de iluzii: Poftiți la iluzii! Iluzii! Iluzii! Poftiți la iluzii!
Omul ce culege raze de soare: Ce rază de soare mi-ai vândut?
Vânzătorul de iluzii: Cea pe care ai ales-o tu.
Omul ce culege raze de soare: Doresc altă rază de soare, altă iluzie!
Vânzătorul de iluzii: Te costă! Un ceas e pre puțin. Acum nu mai am nimic la ofertă.
Omul ce culege raze de soare: Nu mai am nici măcar un ceas. Nu mă am decât pe mine.
Vânzătorul de iluzii: Ce să fac eu cu tine?
Omul ce culege raze de soare: Nu înțelegi? Doresc o altă rază de soare!
Vânzătorul de iluzii (plecând): Poftiți la iluzii! Iluzii! Iluzii! Poftiți la iluzii!
Omul ce culege raze de soare (târându-se după el): Unde pleci?
Vânzătorul de iluzii (întorcându-și capul): Îmi dai sufletul tău pentru o altă iluzie, o altă rază de soare?
Omul ce culege raze de soare (gânditor): Sufletul meu?
Vânzătorul de iluzii: Da, sufletul tău!
Omul ce culege raze de soare: Și dacă greșesc iar raza de soare?
Vânzătorul de iluzii: Te-ai hotărât?
Omul ce culege raze de soare: Sufletul meu pe o iluzie?
Vânzătorul de iluzii: Aștept!
Omul ce culege raze de soare: Pleacă! Lasă-mă!
Vânzătorul de iluzii (plecând): Iluzii, iluzii de vânzare!

Scena V

Omul ce culege raze de soare (pe jos): Ce liniște este! Au plecat toți. S-a risipit iluzia. Nu mai e nimeni, nici ispititorul acela, nici sfinții, nici drepții, nici proorocii, nici îngerul, nimeni.
(Un bătrân își face apariția.)
Bătrânul: Ești tu. (Se apropie de omul ce culege raze de soare, îl ia de mână și-l ridică.)
Omul ce culege raze de soare: Eu?
Bătrânul: Da, tu!
Omul ce culege raze de soare (amețit, făcând câțiva pași): Doream să culeg raze de soare.
Bătrânul: Și ai cules?
Omul ce culege raze de soare: Am cules doar iluzii.
Bătrânul: Poate nu ai căutat unde trebuie.
Omul ce culege raze de soare: La fel îmi spuneau și ei, că nu caut unde trebuie.
Bătrânul: Ei?
Omul ce culege raze de soare: Da, ei, ei care mi-au întins o rază de soare în iluzia mea.
Bătrânul: Și i-ai ascultat?
Omul ce culege raze de soare (abătut): Pe cine?
Bătrânul: Pe ei.
Omul ce culege raze de soare: Da.
Bătrânul: Și ce ai descoperit?
Omul ce culege raze de soare: Că razele de soare sunt ...
Bătrânul: Sunt?
Omul ce culege raze de soare: Pretutindeni.
Bătrânul: Atât ai înțeles?
Omul ce culege raze de soare: Am înțeles ...
Bătrânul: Ce?
Omul ce culege raze de soare: Că razele, razele acelea de soare pe care le caut eu sunt doar la mine în suflet. Adevăratele raze de soare sunt doar în mine. De acolo pot să le culeg.
Bătrânul: Pe Dumnezeu îl poți descoperi doar în tine. El este raza ta călăuzitoare. Acum ești cu adevărat liber(ă). (O (îl) binecuvântează atingându-i capul, pe urmă pleacă.)
Omul ce culege raze de soare (căzând): În mine e raza de soare ce am crezut-o apusă. (Moare.)
 (Trei îngeri se apropie de locul în care a adormit întru veșnicie omul ce culege raze de soare și se așază pe câte o piatră.)
Îngerul 2 (deschide Sfânta Scriptură și citește): „Deşertăciunea deşertăciunilor, zice Ecclesiastul, deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciuni! [...] Ceea ce este strâmb nu se poate îndrepta şi ceea ce lipseşte nu se poate număra. / Şi mi-am silit inima ca să pătrund înţelepciunea şi ştiinţa, nebunia şi prostia, dar am înţeles că şi aceasta este vânare de vânt, / Că unde este multă înţelepciune este şi multă amărăciune, şi cel ce îşi înmulţeşte ştiinţa îşi sporeşte suferinţa. [...] Oare, ce-i rămâne omului din toată munca lui şi din grija inimii lui cu care s-a trudit sub soare? / Toate zilele lui nu sunt decât suferinţă şi îndeletnicirea lui nu-i decât necaz; nici chiar noaptea n-are odihnă inima lui. Şi aceasta este deşertăciune! [...] Omului care este bun înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu îi dă înţelepciune, ştiinţă şi bucurie, iar păcătosului îi dă sarcina să adune şi să strângă pentru a da celui ce este bun în faţa lui Dumnezeu. Şi aceasta este deşertăciune şi vânare de vânt! [...] Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer. [...] Vreme este să te naşti şi vreme să mori; vreme este să sădeşti şi vreme să smulgi ceea ce ai sădit. [...] Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase şi la timpul lor; El a pus în inima lor şi veşnicia, dar fără ca omul să poată înţelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la început până la sfârşit.“ (Închide Sfânta Scriptură.)
Îngerul 3 (Se ridică, se apropie și îl atinge pe omul ce culegea raze de soare.) Acum omul ce își dorea să culegă raze de soare e liber și fericit. Și-a găsit adevărata rază de soare. A descoperit lumina din sufletul lui. Omul în această viață aleargă, pe urmă adună și din nou aleargă, nu se oprește o clipă, ca și cum ar dori să cucerească întreaga lume. Când cade, începe să plângă, e revoltat, nu înțelege cum de a ajuns jos. Încearcă să se ridice, luptă, se agață de toate firele verzi ce i se ivesc în calea lui, însă uită să coboare în sufletul lui și să-l descopere pe Dumnezeu, uită că zilele lui pe pământ sunt deșertăciune și că adevărata viață începe dincolo de această lume mărginită, o viață unde sufletul stă mărturie a ceea ce ai fost.
Îngerul 1 (Se ridică, se apropie și îl atinge și el pe omul ce culegea raze de soare.) E timpul să călătorești pe raza de soare ce ai ales-o în viața petrecută pe acest pământ.
Îngerul 2 (Se ridică, se apropie și îl atinge și el pe omul ce culegea raze de soare.): Să mergem.
(Îl iau cu ei pe omul ce culegea raze de soare.)
Cortina cade.