Scena I – Martie 2001, Sala de Consiliu a Primăriei Dealunalt    

De mai bine de două ore, dialogul era extrem de vioi. Se aşezaseră la masă două delegaţii oficiale, cu scopul de a lua un dejun de lucru, dar, dupa scurt timp, componenta „lucru” s-a dizolvat în vin dulce, iar delegaţii se transformară în prieteni de când lumea. De la discuţiile legate de scopul delegaţiei franceze din localitatea St. Jean-des-Collines, înfrăţită cu orăşelul Dealunalt s-a trecut, pe nesimţite, la convorbiri pe teme personale, la glume, la confidenţe şi promisiuni. Cumnata primarului de Dealunant, care se oferise voluntar-alergător, punea pe masă farfurii cu feluri de mâncare cu denumiri greu de pronunţat şi imposibil de memorat, iar soţul ei, secretarul primăriei, la fel de voluntar, debarasa masa de farfurii goale, ceea ce era mult mai uşor pentru că nu trebuia rostită nici o vorba de-aia de „ţi se limbă plimba-n gură”. Cele câteva (puţine) sticle cu vin „Premiat” se goliră şi dispărură, făcând loc unei canistre de plastic cu vin de buturugă, producţie proprie a unui vecin de-al primăriei, iar aprecierea francezilor disipă înglijorarea gazdei legată de calitatea băuturii.

    Primarul, Nea Florin – [flòrê] pentru noii lui prieteni – era foarte mulţumit. Dejunul „ieşea bine”, francezii erau mulţumiţi de primire (aoleo, şi cât se temuse că or fi nişte de-ăia încrezuţi şi pretenţioşi, şi când colo erau nişte oameni ca şi el, de treabă şi cumsecade), relaţia oficială şi personală cu ei promitea să se dezvolte frumos şi folositor pentru ambele părţi. Doctorul ăsta, cum îl cheamă, Şarlă (ce, el era primar, nu era obligat să se chinuie să pronunţe corect franţuzismele), nu mai făcea pe şeful de delegaţie, băgase toate hărtiile alea cu antet în mapă, iar mapa zăcea pe fişet, ca să nu încurce locul; cucoana, Mireiă ceva, şi băiatul ăla, nuşcumdracumîlcheamă, nu mai aveau aerul ăla stingher, şedeau cu tot fundul pe scaun şi râdeau cu gura până la urechi la glumele care traversau masa în toate direcţiile. Da, ce idee bună avusese să dea telefon la liceul din oraşul vecin şi sa-l roage pe director să-i trimită un profesor de franceză. Fără Romeo ar fi fost un om mort. Nimeni din primărie sau din neamul primarului nu vorbea vreo limbă străină, nu ar fi putut conversa cu musafirii decât cu preţul unei febre musculare. Dar ăsta, Patrocle, profesorul, tare de tot. Vorbea ca un automat, reuşea să traducă tot – şi ce spunea el, primarul, dar şi ce răspundea Şarlă sau ăia ai lui. Mai era problema aia, cum dracu să se descurce cu el, cu Patrocle ăsta, după aia, că nu putea să-l plătească, primăria nu avea bani de translatori, dar o vedea el, măcar benzina pentru Dacia aia să i-o dea înapoi cumva.
- Domn’ profesor, da’ nu mâncaţi nimic? se miră cumnata voluntară. Tocmai remarcase că soţul ei, cumnatul voluntar, ridica a treia farfurie plină din faţa lui Romeo.
- Păi ... nu am timp, doamnă, răspunse profesorul. Vedeţi că vorbesc în continuu, nu am când să mănânc. Lăsaţi-mi , totuşi, furculiţa, poate reuşesc să ... Ah, oui, bien sür, Charles, ça oui ... Domn Primar, auziţi la Charles, cică să ...

Scena II – Martie 2001, O sală de clasă de la Şcoala cu clasele I – VIII Dealunalt

- Bonjour, petits! spuse Charles, intrând in clasă împreună cu Mireille si Jean-Pierre, urmaţi de Romeo Patrocle şi Florin Chelaru.
- Bonjour, Madame! răspunseră, în cor, elevii clasei a opta şi profesoara lor.
Zâmbind degajat, fără să bage în seamă mica dezorientare a copiilor, Charles începu un dialog cu elevii, ajutat de Romeo. Discutară despre bănci, despre matematică, despre ce vor face când vor fi mari ... Pesemne plictistă de chestiunile abordate, Mireille părăsi conversaţia şi aruncă o privire iscoditoare prin sală. Florile de la ferestre îi aduseră zâmbetul pe buze, un zâmbet care se transformă într-un semn de mirare când observă, pe pereţi, două tablouri identice, reproduceri ale „Carului cu boi” de Grigorescu.
- Aveţi mai mulţi boi în sala aceasta, traduse promt Romeo observaţia musafirei, şi fu imediat aprobat de primar şi de tânăra profesoară.
Continuându-şi inspecţia vizuală, Mireille avu o supriză. Tabla era acoperită de mai multe propoziţii în limba franceză.
- Au ora de franceză, îi traduse Romeo spusele profesoarei, privind şi el tabla. Brusc, înlemni. Primul rând de pe tablă conţinea o greşeală de gramatică ... şi una de vocabular ... şi ...
Jean-Pierre făcuse şi el aceeaşi remarcă şi, conştiincios, corectă fraza. Făcu doi paşi înapoi, apoi ridică mâna dreaptă să apuce din nou creta, dar renunţă. În acelaşi timp cu Romeo, observase greşeli, mai mici sau mai mari, pe fiecare rând scris pe tablă, iar buna lui cuviinţă îi dictă să nu intervină în bunul mers al orei. Romeo încercă, din proprie iniţiativă, să explice:
- Doamna profesoară încă nu a apucat să corecteze ce au scris elevii ...
- Eu am scris pe tablă, interveni cadrul didactic. Ştiţi, nu avem manuale şi copiez eu textul din carte pe tablă pentru copii, nu vrem să rămânem în urmă cu materia.
    Romeo evită să traducă pentru musafiri spusele colegei sale mai tinere, primind în schimb o privire recunoscătoare din partea primarului.
- Domn’ Patrocle, chiar slabuţă fata asta, Titina, nu-i aşa? Ce dracu să facem, ne-au băgat-o pe gât ăştia de la inspectorat, e necalificată, dar ... e nepoata lui ...
     Numele unchiului nu se mai auzi, acoperit de gălăgia copiilor care ieşeau în recreaţie.

    Scena III – Aprilie 2001, Biroul primarului de la Dealunalt

    Sejurul lui Charles, Mireille şi Jean-Pierre la Dealunalt se apropia de sfârşit. După o săptămână de discuţii şi vizite, urmate de alte discuţii şi de alte vizite, menite să îi facă pe musafirii francezi să înţeleagă cât mai bine starea de lucruri din comună şi care sunt posibilităţile de a-i ajuta, aceştia plecau la Saint-Jean-des-Collines cu o idee foarte clară despre România şi oamenii ei. În plus, în bagaje, câteva obiecte de artizanat românesc luaseră locul celor câteva mici pachete cu produse cosmetice pe care le oferiseră gazdelor. Romeo Patrocle strângea, fericit, la piept câteva cărţi primite de la Mireille, care le luase la ea ca să aibă ce citi în avion şi în momentele de linişte din timpul vizitei, dar acum i le oferea cu drag profesorului, ca semn de apreciere. Din păcate, nici unul dintre ei nu se gândise să împacheteze un cadou şi pentru interpret ... La rândul lor, cei trei delegaţi francezi amestecaseră printre lucrurile dintre bagajele lor şi câte o carte având pe copertă chiar numele lui Romeo Patrocle.
    - [Flòrê], on a passé un bon moment chez vous, îşi începu Charles discursul de despărţire, tradus, promt, de Romeo. Vă mulţumim foarte mult şi promitem să ducem cu noi o amintire frumoasă şi că vom face tot ce vom putea să vă sprijinim, moral şi material, pentru dezvoltarea comunei voastre. De asemenea, sperăm că foarte curând veţi veni şi voi să ne vedeţi la noi acasă. Vom face tot ce trebuie să vă simţiţi bine la noi, aşa cum ne-am simţit şi noi bine aici, la voi. Promit că vă asigurăm noi tot ce va fi necesar, bani de avion, vize, cazare ... o vizită de câteva zile la Paris, pentru că prietenul nostru Roméo mi-a zis ca nu a fost niciodată în Franţa. Roméo, felicitări, recunosc că vorbeşti franceza mai bine decât noi, când o să vii să ne vizitezi o să ai din  nou ocazia să profiţi de calităţile tale. [Flòrê], îţi vom trimite o invitaţie oficială pentru câte persoane vrei tu, desigur, plus interpretul.
    
        Scena IV – Iulie 2001, Biroul primarului de la Dealunalt

- Mă Domn’ primar, a venit o scrisoare de la franceji, spuse secretarul primăriei dând buzna peste şeful său.
    - Ce scrie? Ce scrie? întrebă Florin Chelaru.
    - Dracu ştie? Scrie pe limba lor, de unde dracu să înţeleg eu ce zice. Cred că e o scrisoare pentru tine, că văd aici scris „Florin”, iar hartia asta, cu atâtea semnături şi antetul ăsta mare pare să fie un act oficial.
    - Mă, ia sună-l pe profesorul ăla, Patrocle. Ăla ne scoate din belea, ca şi data trecută, când veniră ăia.
    Patrocle veni imediat. De fapt, după câteva ore.
- Îmi cer scuze, n-am putut să pornesc Dacia, cred că i-am gripat motorul. Am luat un taxi, ca să nu vă fac să aşteptaţi până la ora autobuzului.
    - Mulţumesc mult, domn’ profesor, şi îmi cer scuze că a trebuit să vă deranjez. A venit un plic de la francejii noştri şi, cum dumneavoastră aţi fost atât de cumsecade şi de competent când au venit ei în vizită, m-am gândit că tot dumneavoastră ne ajutaţi şi acum.
    Patrocle nu se lăsă rugat. Până să vină autobuzul pentru oraş traduse scrisoarea lui Charles şi invitaţia oficială.
    - Scrie aşa: suntem inivitaţi să facem o vizită la St. Jean-des-Collines oricând, după întâi septembrie, o delegaţie oficială de şase persoane, cum aţi sugerat dumneavoastră, plus un interpret, adică eu. Charles spune că ne plăteşte tot, de la transport până la cazare la ei la St Jean şi la Paris, pentru că vrea să ne plimbe cinci zile prin Paris. Ne ataşează o invitaţie oficială, cu menţiunea că municipalitatea din St. Jean-des-Collines se va ocupa de tot. Invitaţia trebuie tradusă şi trebuie legalizată, domn’primar. Apoi trebuie dusă la ei la Consulat, pentru vize. Eu nu am nevoie de viză în Franţa, e o convenţie potrivit căreia profesorii de franceză din România nu au nevoie de viză de intrare în Franţa. Facem o economie.
    - Nu contează banii domn’profesor, le trimitem la sfârşit nota de plată să ne deconteze ei tot. Dar cum legalizăm invitaţia?!
    - A, asta e simplu, eu am autorizaţie de traducător, mă duc eu la notariat şi se rezolvă.
    - Costă mult?
    - Vreo sută de mii.
    - Cum s-o plătim, că nu am cum deconta în contabilitate o traducere legalizată?
    - Nu-i problemă, domne, plătesc eu notariatul, măcar atâta să fac şi eu, nu? Doar n-o să merg în Franţa ca un parazit!
    - Hai, mă domn profesor, că şi aşa sunt dator vândut la dumneavoastră ... munca de traducător, benzina, taxiul, toate astea ... poate găseşte contabila o şmecherie, ceva, şi vă decontăm tot. Dar nu se poate în momentul ăsta.
    - Lăsaţi, că nu nişte bani m-au făcut pe mine, eu sunt mulţumit că mă duc în Franţa. Toată viaţa am visat să văd Parisul, uite că acum mi se adevereşte visul. Din contră, vă mulţumesc că mi-aţi dat ocazia să vizitez Franţa, că eu, cu salariul meu, nu am altă şansă să ajung acolo.

    Scena V – Iulie 2001, Biroul primarului de la Dealunalt

    - Mărine, stai jos şi scrie!
    - Da, domn’ primar, zi ...
    - Deci, unu, eu, Chelaru Florin.
    - Am zis. Doi?
    - Doi, tu, Neaţă Marin.
    - Merci, şefu, doi ... aşa. Trei?
    - Aşa ... trei ... Chelaru Georgeta. Pai nu e ea om de bază?!
    - Păi cum nu! ... eta. Mai departe?
    - Patru: Neaţă Ionela. Nu putem despărţi surorile.
    - Da, domne, ai dreptate. Cinci?
    - Cinci zi şi tu Andru Ion, vicele. Ne ia dracu dacă nu-l punem. Şi şase Andru Daniela, contabila, şi gata. Îl mai adaugi şi pe Patrocle Romeo, că e obligatoriu, cum au zis şi aldeo Şarlă, că nu ne descurcăm fără el şi baţi lista la maşină. Maine aduni actele de la toţi şi mă duc la Bucureşti să fac cererile de viză. Apoi trimitem lista şi vizele lui Şarlă, să comande biletele de avion.

    
    Scena VI – Iulie 2001, Biroul primarului de la Dealunalt

    Telefonul sparse liniştea după-amiezii.
    - Domn’ primar, se auzi in cască vocea telefonistei, vă caută de la prefectură. Cică e urgent.
    - Hai să vedem ce e aşa urgent de nu mai poate omu’ să stea liniştit, mormăi Chelaru. Da! Să trăiţi, domnu ... Cine? A, domnu ... am înţeles! Nu, nu e târziu, doar mâine plec la vize. Să trăiţi, eee, cum să mă supăr? E normal, sigur, domn’... Să trăiţi! Să Trăiţi!

    Scena VI – Septembrie 2001, Inspectoratul Şcolar Judeţean

    Ca în fiecare an, înainte de începutul anului şcolar, Inspectoratul Şcolar a organizat Consfătuirile cadrelor didactice, pe discipline. Romeo Patrocle, profesorul de limba franceză de la liceul teoretic din micul oraş nu lipseşte niciodată. Ce exemplu ar da el colegilor mai tineri dacă şi-ar permite să chiulească de la o acţiune organizată de Inspectorat?
    În şedinţele de acest gen, inspectorul de specialitate face un bilanţ al activităţii profelsorilor din subordinea sa, subliniind, aşa cum se cuvine, rezultatele pozitive obţinute de aceştia: premii la olimpiadele naţionale, la concursurile şcolare, cărţi şi articole publicate, alte contribuţii aduse la bunul mers al procesului educativ. Sigur, nu sunt uitate nici eşecurile unora dintre colegi, nu pentru a fi pedepsite, nu acesta e rolul consfătuirilor, ci pentru a găsi împreună cea mai buna soluţie pentru evitarea unor noi greşeli în viitor.
    - Dragi colegi, să nu uităm să-l felicităm pe colegul nostru Romeo Patrocle, aşa cum ne-a obişnuit şi în acest an a publicat o carte de beletristică, se pare că a avut cronici favorabile în câteva reviste literare. Tot Romeo a avut două colaborări cu edituri prestigioase, unde a publicat traducerile a două cărţi din literatura franceză contemporană. Dragii mei, nu înţeleg de ce Romeo Patrocle e singurul din judeţul nostru care are o astfel de activitate?
    Şi, pentru că nici ceilalţi colegi nu înţelegeau, inspectorul a continuat cu punctele tari:
    - De fapt, dragii mei, Hai să spunem că nu numai Romeo e un bun traducător. Am aflat de la biroul prefectului că în aceste zile o delegaţie din Dealunalt se află în Franţa, unde are convorbiri cu oficialităţile din localitatea St. Jean-des-Collines. Se pare că se vor încheia noi înţelegeri între cele două localităţi.
    - Domnule inspector, domnule inspector! Nu ştiu ce are Romeo, cred că i s-a făcut rău! Să chemăm salvarea?
    După ce paramedicii îşi făcură datoria, urcându-l pe profesorul Patrocle în ambulanţă, cu destinaţia Spitalul Judeţean de Urgenţă, Inspectorul se simţi obligat să aprecieze:
    - Precis n-a dormit azi-noapte, cine ştie ce dracu mai traduce ăsta sau ce mai scrie. Aşa, ce ziceam?! A, ăia de la Dealunalt ... da, da. Da, domnilor, delegaţia de la Dealunalt ... însoţită de colega noastră Titina, în calitate de interpret se află în aceste zile în Franţa, unde ...