In orașul de la poalele Petricicăi soarele se ascundea după norii fumurii ce alergau pe cerul înnourat al Petrodavei. In stația de la 1 Mai poeta Geta Palade se agita de zor grăbită nevoie mare să încarce telefonul Samsung Galaxy A 5 pregătindu-se pentru marele eveniment Festivalul Național ”Avangarda XXII”, 2017. Soțul Doc. în Criminalistică, Diplomat în științe juridice cu grad de general, poet, romancier, povestitor comenta de zor la adresa ei ( că a luat prea multe bagaje: un umeraș cu o superbă rochie de ocazie, pantofi de schimb, și pentru ea și pentru soț , eșarfă de pus la gât și alte accesorii trebuitoare pentru înfrumusețarea ei sau a lui.)
     Soțul avea într-o mână o plasă albă plină cu cărți, se plimba nervos, supărat așteptând parcă ceva anume. Un bolid modern a oprit într-un scrâșnet infernal de roți dințate. La volanul mașinii ultra moderne se afla poetul Ioan Ouatu,  directorul și proprietarul Liceului Nr 1 Aurora Ouatu. Toți trei erau invitați la festival!


     Foarte jovial poetul Victor Stan îl salută cu mare drag pe Ioan Ouatu.
     -Sărut mâna Nașule!
     -Bună dimineața finule! Hai repejor urcă lângă mine în față nu am voie să stau prea mult, încurc circulația!
    -Bine Nașule imediat!
    -Hai Fino dumneata te urci în spate și bagajul îl punem în portbagaj.
    -Dar Nașa unde este??
    -Păi ce crezi Finule că eu amestec fasolea cu cartofii??
Ea are treburile ei (are ore la școală și alte treburi de administrație) Noi suntem oameni de afaceri conducem un liceu primul din țară dotat după normele europene, crezi dumneata că noi avem timp de plimbat?
    -Păi știam că este invitată de onoare!
    -Păi, cine a zis că nu este? Dară avem și noi prioritățile noastre, spuse Ioan Ouatu foarte serios! O liniște mormântală sa așternut peste și în mașina care alerga silențios înghițind kilometru după kilometru! O muzică suavă în acorduri de Bach a spart cu un strigăt amușinat liniștea!
    Tot drumul cei doi se întrețineau politicos despre una sau alta, despre așa și dincolo, despre planurile literare ce le aveau amândoi poeți cumsecade pentru viitorul lor literar.
    In spate poeta Geta Palade picotea grațios în acordurile muzicii!
    Timpul efemer a trecut rapid într-un mod plăcut!
La Bacău trebuia să ajungă la ”Centrul Internațional de Cultură și Arte George Apostu” unde avea loc Festivalul Național de Poezie ”Avangarda XXII”, 2017. Poetul Ioan Ouatu descurcăreț din fire deși nu știa unde este locația a adus în bune condițiuni oaspeții la Festival. După care a plecat la alte treburi ce nu sufereau amânare promițând că se va întoarce la festivitatea de premiere.
    Geta Palade și Victor Stan au rămas la Casa Apostu. Nu mică le-a fost mirarea când au ajuns acolo. Deși participaseră la mai multe festivități în acea locație, au rămas complet uimiți!
    Un sfert de secol de cultură nu poate fi arhivat, trecutul, prezentul și viitorul- va rămâne o vie amintire ca ”Tripticul” lui George Apostu de la Grenoble! Era o toamnă târzie destul de bogată! Vila avea o perdea de vie cu struguri roșii sângerii, gustoși și parfumați. Nuci seculari ne ofereau de pe crengile uriașe nuci, meri Ionatan ne invitau simandicoși să ne înfruptăm din merele zemoase, aromate având gust dumnezeiesc.
    Parcă pășisem într-un tărâm de basm, trandafiri de toate culorile și mărimile înfloriți presărau pe alei o boare dulce de parfum fin. Fructele care mai de care se etalau în copaci invitând-ne la ospăț fără să dăm la nimeni socoteală. Am vizitat centrul uimiți de atâta frumusețe și vegetație luxuriantă!
    Grădina era plină de sculpturi celebre, interesante, incitante, delicate! Centru era de o frumusețe orbitoare! Celor doi poeți li sa alăturat poeta debutantă cu volumul ”Ademenind Eternitatea” Ligia Stan! Care foarte încântată a scos o mulțime de poze în interiorul centrului și în afara lui! Aproape de ora 16 a ajuns și Președintele Filialei Bacău, Calistrat Costin, care sa întreținut grațios a glumit copios cu poeta Ligia Stan, Victor Stan, Geta Palade, alte poze s-au adunat la album, amintiri foarte plăcute!
    Nu după mult timp a început marea premiere. La masa festivă erau mai mulți invitați! Toți erau copleșiți de emoția grandiosului eveniment! Masa era acoperită de diplome cu trofeu, sau fără, diplome de onoare. Un juriu foarte select compus din Ioan Holban, critic din Iași, Alex Ștefănescu Critic din București, Victor Munteanu, organizatorul acestui eveniment.  
     Poetul Ioan Ouatu a luat Premiu de excelență cu trofeu pentru volumul de versuri ”Depărtări sfințite cu lacrimi”                                
    Apariția cărții ”Iarnă Hipnotică” semnată de poetul, Victor Stan, care tocmai a luat ”Premiu de excelență cu trofeu” pare să ilustreze convingerea lui Democrit, că „tot ce există în univers nu este rodul întâmplării și al necesității”. Măria – Sa Întâmplarea conjugată cu necesitate va fi făcut ca poetul- ofițer, Victor Stan să aibă planificată de nu știu când, o întâlnire de lucru cu regretatul  editor, prozator, poet, traducător și eseist, Mircea Ciobanu, pentru a discuta unele detalii despre arhitectura unui volum în pregătire…… Nu știu cum a apărut autorul celor 6 volume de Istorii, în viața lui Victor, ca o binecuvântare sau ca o lecție!? Cu siguranță, însă întâlnirea celor doi scriitori a fost și este benefică pentru istoria literelor românești. Cum orice întâlnire se reînnoiește, susținea și poetul indian R. Tagore, prin poezia despărțirii, simultan sublimă şi tragică, credem noi, Nota autorului insinuează încă din start, volumului Iarnă hipnotică, o aură elegiacă aflată sub fatalitatea lui „fugit ireparabile tempus”. Dar nu numai cu poetul M. C. avea să se întâlnească prietenul nostru din Piatra Neamț, în acea zi, ci cu însuși destinul României, care l-a transformat simultan într-un „martor ocular” și într-un personaj actant al „Evenimentelor” din hipnotica iarnă a anului 1989. Ca și noi, toți ceilalți, poetul se afla fără să bănuiască, în pragul unei schimbări istorice radicale, ireversibile, visate, dar neașteptate, ce a entuziasmat și a metamorfozat întreg poporul, hipnotizându-l cu „diavoleasca ispită” a libertății” consemnează Criticul literar, Prof. Petre Isachi în prefața volumului ”Iarnă Hipnotică”
     

 

 Iată un exemplu grăitor de poezie din acest volum pe care am îndrăznit să-l citez în întregime:

CRIMA PERFECTĂ

Povestea e veche, încâlcită şi tulbure
de pe vremea când magnolia
își pregătea în ajunul Crăciunului patul de nuntă.

Pe atunci fiecare fulg de zăpadă căzut din cer
la noi în ogradă era un cap de înger blond
răstignit pe crucea unui cuvânt blestemat
de muchea securii neprevăzut cu aripi

și expulzat printre ziduri unde se topește rugina
și moartea își prăjește pielea de salamandră la soare,
departe de oraș și de sat unde firele ierbii poartă coif și armură  
iar mânzul strămoșului moare cu hățul aruncat în bătătură de milă….


Pe atunci, împreună cu mulțimea ieșită în stradă
ne cantonasem speranțele și insomniile nopților de coșmar
în turnul de veghe al televiziunii.
Fiecare din noi aveam contabilizate sentimentele
în arhive migălos ticluite cu vise și vieți expirate.

Pentru cazurile de forță majoră în afară
de gloanțele dum-dum, muritorii erau tratați
cu tranchilizante și alte fumigene,
flăcări de hiacint de otravă și scrum
să se poată alcătui portretul robot: crima perfectă!

Nu putea mișca nimeni în front: înger, dulău
sau o altă fiară conform ordinului comunicat
pe toate canalele de televiziune și undele radiofonice
de mercenarii gâdelui blond.

Cei care se opuneau
erau nevoiți să se retragă din istorie:
filozofi, poeți, actori, coate-goale, generali,
ofițeri, boschetari sau soldați,
fără să mai poarte asupra lor oarecari certificate!

,,Viața se înfrățește cu moartea”, prieteni,
a strigat cineva semănând a Socrate bătrân.
Adevărul rostit pe jumătate e-o crimă perfectă.
Numai zidul împușcat te desparte
de labirintul tăcerii,
de ușa cu lacăte aurite și gratii spurcate!
Neliniștea ce-ți face cu ochiul e-o târfă cochetă.
   
Deseori mă întreb pe ce stradă
s-au mutat surzenia, spaima,
melancolia livezilor de cireș și cum a evoluat
în lume  hărmălaia vânătorilor de proverbe
și a colecționarilor de insecte?

În curând vom fi contaminați
de tristețea culegătorilor de agrișe.
Hai, să ne trezim din vechiul coșmar!
Felinarele de la palatul imperial
vor fi înlocuite cu ochi de pândar.

Singurătatea a fost exilată
în camera de tortură iar Mizeriei
i s-a pus botniță de aur
din pricina Magnoliei,
unicul martor ocular al crimei perfecte.

Dumnezeu săracul și-a pierdut memoria,
din ceruri stelele cad de-a berbeleacul.
Sau altă poezie pe care o citează în întregime poeta Ligia Stan:


AMFITEATRUL SPERANŢEI

Am mers o vreme pe brânci descoperind
în țărână o agrafă de aur!
O mai văzusem cândva!
Trebuia să i-o înapoiez tinerei actrițe
care-mi făcuse semn!

Când am privit-o o clipă mi s-a părut
că-mi zâmbise!
(Avea un zâmbet atât de frumos și fragil
ca atunci la întâlnirea din Amfiteatrul Speranței!)

Înaintasem pe brânci!
Răsfoiam parcă o carte cu file de lut
mirosind a gutui!
Între mine și ceilalți păstram distanța!...
Zidurile își arătaseră colții!
Eram îngrozit de-atâta tăcere!

De la fereastră o fată mi-a făcut semn!
Gestul ei mi-a fost de ajuns:
împreună cu ceilalți am escaladat gardul
de sârmă ghimpată!
Am trecut vertical printre grote!

O bănuiam după bătăile inimilor,
toți purtam pe frunți aureole!
O armată de îngeri râmași pe pământ
să-ngroape sămânța sub brazde!...

încheind cu poezia:

”La patul fetiței
aduceam sub petlițe
un pui de ger –

Ea visa în noaptea aceea
nemaipomenit de frumos.
Era frântura cea mai aleasă
de poveste
din toate ducerile mele întors.

Luna râdea de bucurie la geam
și stelele licăreau fermecate
pe genele mirate;

că prima oară
băsmuiam până la capăt - iarna
din care-am evadat afară…”
   Poeta Ligia Stan a luat Premiul de debut cu trofeu pentru volumul de poezii
”Ademenind eternitatea”

 
IUBIRILE DIN ADN-UL SÂNGELUI MEU

În ADN-ul sângelui meu
am primit moștenire de la străbuni
și părinții părinților mei
iubirea necondiționată
față de frumusețile lumii și semeni!

Îmi iubesc aproapele
așa cum îmi iubesc sinele,
pădurea de cetini din Alfa și până în Zeta,
râul și ramul,
grădinile de crini și trandafiri,
soarele cu-amiros de sulfină
care ne luminează pe toți,
iubitori, smintiți sau netoți!

Am învățat de la mama și tata
că la capăt de drum
m-așteaptă împietrită tăcerea,
amară și dulce iubirea cum e fierea,
ne jinduită căința, înamorată iertarea,

dorința de a dăinui și iubi
în trecerea noastră spre alte dimensiuni
spiritele noastre învățând să iubească veșnic
pe cei care i-am lăsat în urmă
și de care ne-am despărțit regretându-i.

Rămași pe pământ ne vor perpetua
iubirile în sufletele lor
cu care am fost primiți
în țărâna dulce a neamului
din care am fost zămisliți!
 













 Poeta Geta Palade a luat diplomă de onoare


 


PECEŢI DE GALBEN

E-o preschimbare în livezi de toamnă
pâraie curg prin văgăuni fierbinți
chioșcul din colț - un bust de doamnă
împrăștiind miros de hiacint!

Atârnă stele de catarge
ca-ntr-un oraș împins pe călușei
par băncile din parcuri sarcofage
înțepenite-n pulberi de scântei!

Răcori abia ghicite-n întuneric
sonor răzbat prin rămuriș de stei,
o mână albă din văzduhul sferic
pune peceți de aur pe alei!...


RAM ÎMBOBOCIT DE CIOCÂRLII

În ziua când am fost proclamată Statuie,
Zeiță pe metropola noastră de acasă
îmi dădusem întâlnire într-o pajiște de cleștar
năpădită de narcise cu eroul tău Goliat!

Era vremea magnoliei,
în satul cățărat pe-o colină de nuferi
stăpânea Doina, Doinița, Regină de Crai,
însămânțând brazdele cu boabe de verbină!

Pe atunci icoanele din altare lăcrimau
lăsate moștenire de voievozi
în vremi de restriște
sărbătorindu-ne ziua de naștere!...



DE DRAGOSTE

Niciodată n-o să mă poți citi
până la capăt
pentru că prea repede
florile câmpului își închid pleoapele
ascunzând

mărturisirile vântului
înainte ca sărbătorile Zeilor
să de-a pe pământ în scapăt
cu luceferi cu tot!

Te invit, dragule, să mă cauți
în imperiul de dincolo de tropice!...

Să știi că în fiecare zi
îmi voi da în vileag glasurile inimii
pe aripi de porumbei
lăsându-le să zboare în lume
purtându-mi mărturie dorul,
clar văzătorul…


TANDREŢE

Acum câteva secole
când ne-am cunoscut noi doi
în tramvaiul tras de cai
la ferestre ne cântau un pițigoi
și-un cintezoi cu pene colorate
aduși din Rai!

Tramvaiul a dispărut demult
iar caii s-au îngropat de vii
cu ham cu tot,
spre tine astăzi să mai viu nu pot!…


APROAPE CÂNTEC DE DOR

Doamne, nu mă judeca
în căsuța mea și-a Ta
unde-mi luminează steaua
roșie ca peruzeaua!

Îmi cântă cu-atâta foc
să am parte de noroc
pe grădini să fiu stăpână
și pe nopțile cu Lună!

Sub ziduri de catedrale
îmi cântă cu-atâta jale
de-mi plâng florile în cale,
pasărea și porumbița,
unde-mi crește garofița,
Făt-frumosului gurița!



NU-MI UITA CUVINTELE DE ÎNCEPUT
                                       (fiului mei Adrian)

Sorbeam cupa plină de rouă plângând
și-mi alinam cântecul de sărbătoare
al ciocârliilor înălţat pe altarul dimineților!

Fiul meu, înainte să te las să pleci
singur prin lume
nu-mi uita cuvintele de început
cu care ți-am alinat copilăria
aducându-ți odoarele cerului pe pământ,
cu toate grijile!

Visam că-ntr-o zi
ai să te-ntorci acasă bărbat,
chipul tău prin oglinzi înnoptând!

Pentru mine nimic nu părea
să mai aibă sfârșit
până în clipa când ai revenit
cu cerul pe umeri
asemenea unui cerb prin păduri!....


HOINĂRIND PRIN GRĂDINA DORULUI

Încă din copilărie
mi-am logodit clipele cu Făt-frumos!

Pe-atunci purta un curcubeu la pălărie
și-avea în buzunarul de la piept
năframă de argint brodată cu nuferi și stele
culese-n zori de-un tânăr Zeu,
din cruciada Ielelor abia întors!

Pe atunci, mă înrudeam cu Prometeu,
Împăratul Roşu și cu alți Zei și Zeițe
cu trupuri mlădii de trestie
amirosind a chiparoase,
a levănţică și-a gutui!..


    An de an poetul Victor Munteanu nu știu cum reușește prin ce minune să găzduiască și să hrănească un număr mare de oaspeți din țară și din afara granițelor țării! Anul acesta inimosul organizator poet de excepție a avut de întâmpinat multe greutăți! Mă uimește ca de fiecare dată puterea și tăria de caracter cu care luptă cu morile de vânt pentru promovarea literaturii!
    Parcă însuși Mesia a înmulțit vinul și mâncarea cum a înmulțit cele 3 pâini și șapte pești hrănind o mulțime de oameni! După festivitatea de premiere am fost duși cu mașina la Pensiunea Podul cu lanțuri unde am mâncat copios bucate stropite cu vin din belșug. Nu știu de unde atâta energie la un singur om care reușește să organizeze asemenea manifestări mai ales anul acesta cu buget de austeritate.
    Într-un târziu poetul Ioan Ouatu a invitat în mașina dumnealui cei trei premianți, acolo era și poetul Bică Căciuleau. Toți veseli nevoie mare încântați s-au întors acasă mai bogați cu câte un premiu, și-au făcut prieteni noi. Au comentat, au râs și s-au distrat tot drumul. Nici nu și-au dat seama când a trecut timpul și au ajuns la Piatra Neamț orașul de la poalele Petricicăi!