Nu ştiu ce i-a venit lui Dragoş în dimineaţa aceea să se ducă în livadă cu noaptea în cap. Pe colină abia răsărise soarele, iar roua  picase pe iarbă şi flori, bobiţe strălucitoare de sori bălăiori, culese în palme în zori de Domniţe purtând steluţe de aur împletite în cosiţe!
           Să nu care cumva să credeţi, că Dragoş venise cu noaptea în cap în livadă, aşa într-o doară!
    Nicidecum!
     Venise, să vadă minunea cu ochii!
    Cum, ce minune!?
    O minune ca toate minunile, cum v-o spun eu!...
           Visase că Făt - Frumos poposise în livadă. Se ţinea de mână cu Domniţa Cosânzeana. Venise acolo, hăt de departe pe-un armăsar alb ca spuma laptelui, înaripat, care aleargă mai iute decât vântul şi gândul, printre stele şi nori. Îşi legase armăsarul înaripat de stâlpul sculptat din lemn de cireş, pe care este cocoţat columbarul.

    După ce s-a convins cu ochii lui de prezenţa musafirilor în livadă, Dragoş a năvălit în casă ca o furtună, înspăimântat. Sufla atât de repede, de parcă îl fugărise cineva. Mama, văzându-l atât de agitat, s-a speriat.
          - Ce s-a întâmplat, dragul mamei? Ai păţit ceva!?
          - Mamă, vino repede! În livadă i-am văzut calul lui Făt-Frumos! Făt-Frumos era împreună cu Cosânzeana! Stăteau de vorbă pe băncuţa de sub mărul rotat şi-şi numărau stelele adunate în palme, aşa cum îmi număr eu petalele florilor, să mă conving, dacă bunicul soseşte seara la cină cu tolba plină de bunătăţi şi poveşti. ,,Vine, ori nu vine!? Vine, ori nu vine!?”
Ura, vine! Mi-a spus ultima petală de floare de crizantemă!
          Bunicul lui Dragoş, sosea enigmatic, de parcă ar fi coborât din tărâmul poveştilor, cu umerii uriaşi ca doi munţi!
          - Făt-Frumos, Cosânzeana şi calul lui înaripat la noi, unde ai mai pomenit aşa ceva? Că doar livada, dragule, nu-i carte de poveşti! îi spune mama, ciufulindu-i chica blondă. Nu cumva vrei, să mă păcăleşti iar cu ghiduşiile tale năstruşnice, poznaşule!?        
         - Nu mamă, vino! Hai, vino să vezi.
         Când au ajuns în livadă, au mers direct la columbar, să vadă calul. De stâlp se legăna pe o şuviţă de floare albastră un fluture alb cu aripile stropite de câteva punctuleţe roşii, mărunte cât vârful de ac. Mama, cercetând atentă minunea pe toate părţile, îi spuse lui Dragoş râzând:
          - Dragul mamei, e Regina fluturilor!
          Băiatul oftă îndurerat, rămas dezamăgit, cum de a îndrăznit căluţul înaripat să dispară tocmai acum, când ar fi vrut s-o convingă şi pe mama de existenţa lui, acolo!
          - Hai, lasă, nu te mai necăji! Aşa sunt toţi caii lui Făt-Frumos, dispar atunci când nu te aştepţi! Te pomeneşti, că s-o fi dus, să pască iarbă amestecată cu stele şi flori de câmp, în dumbrava de peste râu! a încercat mama, să-şi împace odorul necăjit. Pe Făt-Frumos şi Cosânzeana unde spui, că i-ai văzut?  întrebă ea cercetând uimită împrejurimile.
          - Pe băncuţa aceea de sub măr, stăteau de vorbă şi se ţineau de mână, aşa cum mă ţin şi eu de mână cu Oana, de câte ori mă întorc acasă de la grădiniţă cu ghiozdanul plin de poveşti şi desene colorate.
          Făcură câţiva paşi. Atât de lungi li s-au părut, de parcă ar fi traversat cerul coborât în dumbravă! Pe spătarul băncuţei ţopăiau un porumbel şi o porumbiţă, albi, guruind veseli. Când s-a apropiat băiatul, porumbeii  i-au sărit pe umeri, lăsându-se mângâiaţi de palmele lui.
          - Ar mai putea fi şi altceva, mamă! Mi-e teamă însă că dacă îţi spun, ai să zici că sunt invenţiile mele!
          - Acum , este cu totul altceva! N-am să mai fac greşeala, ca altă dată, să nu te cred! Aşa că     spune-mi, ce crezi despre prezenţa porumbeilor acolo?
          - Dumnealor bănuind că am plecat să te chem şi pe tine, nedorind ca să-i vezi, s-au dat de trei ori peste cap şi s-au transformat în porumbei!
          - Dar calul?
          - El nu putea fi mai prejos, a trebuit, să ia exemplul stăpânului!  Că doar nu-i un cal oarecare, ci este a lui Făt-Frumos! Aşa cum mi l-am imaginat şi-n vis! Pe Făt-Frumos l-am auzit bătându-mi cu degetul în geam, să mă cheme în livadă. Îşi rezemase braţul drept de bobotia de mărgean a soarelui răsărit în fereastră! Altfel, de ce crezi, că m-am trezit cu noaptea în cap!? Venise, în mod special, să stea de vorbă cu mine! Şi-apoi, am mai observat ceva! Porumbelul  poartă la ciuboţele aceiaşi  pinteni de argint, ca  Făt - Frumos! Şi băiatul făcând un pas înainte, s-a aplecat către urechea mamei îi şopti să nu care cumva să fie auzit de cei doi porumbei, care-şi mutaseră locul de pe umerii lui, pe spătarul băncuţei.
          - Ai observat, că porumbiţa mi-a făcut semne cu ciocul trăgându-mi o şuviţă din părul meu blond de la tâmple!?
          - Asta da, Am văzut! îi răspunde mama cu glasul şoptit, parcă mai stins ca cel al băiatului.
          - A voit, ca să-mi spună, că ei sunt! Adică Făt-Frumos şi Cosânzeana.
          Întorcându-şi privirile către cei doi porumbei să-i mai privească încă o dată, cu ochi mai atenţi, să se convingă parcă de spusele băiatului. Aceştia însă nu mai erau acolo. Îşi luaseră zborul. S-au rotit de jur împrejur de câteva ori, luminând livada şi cerul!
          Mama lui Dragoş privea fascinată zborul celor doi porumbei, de parcă ei ar fi fost Făt-frumos şi Cosânzeana şi, fără să mai spună ceva, îi ciufuli pletele blonde în semn de alint şi răsfăţ.
          - Acum, poate, ai să mă crezi mincinos! Am învăţat, că nu este bine să minţi, dar îţi jur, mamă, că în locul porumbeilor au stat pe băncuţă, Făt-Frumos şi Cosânzeana! Ea purta pe cap o coroniţă împletită din flori de câmp şi viorele, umerii erau acoperiţi de o maramă ţesută din fire de aur şi borangic, aşa cum sunt ţesute maramele tale mamă, pe care pe păstrezi în lada de zestre. În picioare avea pantofiori roşii de lac cu tocuri înalte. Semănau cu pantofiorii domnişoarei Darina, Prinţesa de la parter, vecină cu noi. Şi ca să te conving mai bine, că i-am văzut, stând de vorbă pe banca aceasta de sub mărul rotat, am să ţi-l descriu amănunţit şi pe Făt-Frumos!
    El era un voinic înalt şi frumos, cu plete blonde, la fel ca ale mele şi avea nişte ochi atât de albaştri şi luminoşi, încât, atunci când îl priveam în adâncul lor, se oglindea cerul cu toată lumina soarelui! Era îmbrăcat într-o cămaşă de in, strânsă pe gât de doi ciucuri galben verzui. Purta pe umeri epoleţi argintii de ferigă, să aibă unde poposi stelele şi păsările, să se odihnească puţin! Era încins la mijloc peste tunica roz-albă croită pe trup cu un brâu de in topit muiat în culorile curcubeului! Sau, ce zic eu, poate că îşi încinsese mijlocul cu însuşi curcubeul smuls din cer! Avea pantaloni de şiac strânşi pe picior de culoarea piersicii, toamna coaptă pe ram. Era încălţat cu cizmuliţe albastre din piele de căprior, cu pinteni de argint la călcâie, croite de cine ştie ce meşter vestit de prin împărăţiile noastre.
    Şi eu, prezentându-mă în faţa lor, mi-am plecat capul, spunându-le, bine aţi venit în împărăţia livezii, mărite Făt-Frumos şi mărită Prinţesă Cosânzeana! Eu m-am scuzat, cerându-mi politicos permisiunea să pot lipsi câteva minute, iar ei încuviinţând,  am venit fuga, să te chem şi pe tine, să fii prezentă. Nu se cădea să pierzi o asemenea ocazie, să stai de vorbă în persoană cu Făt-Frumos şi Cosânzeana! Iar ei uite, mamă, ce mi-au făcut, au dispărut! De aceea nici calul înaripat nu l-am găsit lângă columbar. O lăsase în locul lui pe Regina fluturilor!
          Crezi cumva mamă, că am greşit, că am vrut să te chem? Să se fi supărat din pricina asta? Spune mamă, ce crezi?
          Ochii băiatului i se umeziseră de lacrimi!
          - Nu fi trist dragul mamei, Făt-Frumos şi Cosânzeana nu aveau de ce, să se supere pe un băieţel atât de bun şi cuminte ca tine. Au plecat, fiind chemaţi, de cine ştie ce treburi şi griji urgente, care s-or fi ivit prin împărăţia lui! Faptul că şi-au lăsat însemnele lor voievodale, dovedeşte, că ei te iubesc şi nu sunt supăraţi pe tine!
          - Care însemne voievodale, mamă, că eu unul nu am mai auzit de ele?
          - Păi cum care? În locul calului său alb, înaripat ţi-a lăsat-o pe Regina fluturilor! Iar în locul de pe băncuţă unde au stat ei, ţi-au lăsat pe cei doi porumbei!
          - Cum, astea sunt însemnele lui Făt-Frumos?
          - Sigur că da. Dacă vrei să te convingi, poţi să stai de vorbă cu Regina fluturilor şi cu cei doi porumbei!
          - Da? Chiar aşa am să fac!
          Dragoş nu a mai apucat să stea de vorbă cu ei. Îşi luaseră zborul către zarea din celălalt capăt de livadă.
          - Of, Doamne, e ziua mea fără noroc! rosti cu amărăciune băiatul, dar fericit totuşi că mama îi crezuse spusele!
          - Lasă, dragul mamei, nu mai fi trist, vei avea timp, să stai de vorbă cu ei altădată. Mâine în zori este o nouă zi mai bună şi mai norocoasă ca cea de astăzi. Acum, hai, să ne grăbim! A venit timpul să mergi la grădiniţă! Soarele s-a grăbit şi el, să răsară de teamă să nu întârzii!
          - Întâmplarea aceasta mamă, am să le-o povestesc şi copiilor de la grădiniţă! Îţi închipui, cine va fi ca mine, să stau de vorbă cu Făt-Frumos şi Prinţesa Cosânzeana! Nu-i chiar de ici de acolo! Tu ce zici mamă, o să-mi creadă povestea!?
          - Dacă am crezut-o eu, sunt sigură, că şi ei vor face la fel!