Doruleţ era plecat la bunici. Jucăriile rămase singure acasă, au început să se certe între ele, vrând să dovedească care îi sunt mai de folos băiatului. Gâlceava, iscată din senin, semăna cu o adevărată revoltă!
          - Eu, îi sunt cel mai de folos! a zis un pui de Ursuleţ rotofei. Fără de mine n-ar şti poteca, care duce la căsuţa din pădure unde locuieşte Alba  ca Zăpada, împreună cu cei şapte pitici din poveste!
          - Nu-i adevărat! se burzului Urechilă, scuturându-şi urechile ascuţite şi clăpăuge. Eu l-am învăţat, cât sunt de gustoşi morcovii care cresc în grădina de zarzavat!
          - Ba, eu îi sunt cea mai de folos jucărie! s-a răstit Maimuţa cu glasul piţigăiat. Eu i-am arătat pădurea din junglă, unde trăiesc Maimuţele, al căror chip seamănă cu cel al omului!
          -  Asta s-o crezi tu, Maimuţă cu blană bălţată! Pe Doruleţ, eu l-am purtat în spate în vacanţă la mare. L-am învăţat să ridice castele de nisip pe plaja fierbinte! se burzului mătăhălos Elefantul Trompă-lungă, vrând parcă, dintr-o sorbire, să înghită marea, cu pescăruşi şi cer cu  tot, să-i ţină de sete în pustiu, când va face calea întoarsă acasă.


          - Ha, ha, ha! râse zgomotos puiul de Lup. Faceţi linişte, că de nu, acum, vă bag la zdup! Eu l-am învăţat Doruleţ povestea de care s-a dus vestea în toată lumea cu Scufiţa Roşie şi bunica ele care erau cât pe ce să fie înghiţite de străbunicul meu, Lupul. A avut noroc de vânătorul acela, venit la timp!
        - Mă mir, cum mai ai îndrăzneala, să te făleşti cu asemenea fapte mârşave, comise de cei din neamul tău! se răsti un cocoş năzuros, cu creasta roşie ca focul! Eu am fost şi voi fi mai de folos dintre toţi, întrucât eu i-am adus bietului moşneag din poveste, acasă, punguţa cu doi bani pe care mi-a furat-o  boierul avar din poveste!
          - Ba, să-ţi mai pui pofta-n cui, măi, pintenogule, strigă arţăgos Patrocle, cocoţat pe sofaua din odaie, un buldog roşcat din pluş, „cu picioarele scurte şi strâmbe şi cu capul mare”. Privindu-l mai atent, puteai observa că dumnealui are „ochi omeneşti” care îţi citea gândurile, mai abitir ca Vrăjitorul din Oz!
    - Eu îi sunt cea mai de folos jucărie din toată averea lui Doruleţ, pentru că, dacă vreţi să ştiţi, nătărăilor, i-am fost şi prietenul credincios al binecunoscutei Lizuca, din povestirea domnului Mihail Sadoveanu, fetiţa aceea ,,voinică şi mărunţică cu năsuc mititel şi căpşor tuns băieţeşte” pe care nu prea o avea la inimă mama cea vitregă!
          - Asta nu-ţi dă dreptul, să te făleşti, că tu ai fi jucăria cea mai de preţ! se răsti bosumflat, Ursuleţul, sărind pe trompa Elefantului, legănându-se ca într-un scrânciob.
          Toate jucăriile nemulţumite, au început să protesteze între ele, de-ai fi zis că sunt gata să se lupte cu toată forţa şi armele de care dispuneau, pentru a-şi arăta superioritatea.
          În odaie s-a făcut atâta hărmălaie şi larmă, încât nu se putea auzi nici în cer, nici pe pământ.  În clipa aceea, Doruleţ, ajuns acasă de la bunicul şi intrând în odaie mirat de ceea ce se întâmplă în lipsa lui, a strigat mânios din toate puterile:
          - Încetaţi cu cearta! Altceva, în lipsa mea, nu aveţi  de făcut!?
          Jucăriile, la auzul vocii băiatului, au înţepenit stane de piatră, aşteptând cu răsuflarea tăiată sentinţa ce urma să şi-o primească fiecare. Se făcuse atâta linişte, încât puteai auzi foşnetul frunzelor furişându-se în odaie!
          - Toate îmi sunteţi de mare folos! rosti băiatul cu vocea domoală, dar solemnă,  de parcă nici el nu şi-o mai recunoştea. Fiecare din voi îmi sunteţi prieteni adevăraţi. Vă iubesc deopotrivă pe toate! Aţi fost menite, atunci când sunt singur, să mă faceţi vesel şi fericit! Datorită vouă am învăţat, ce înseamnă prietenia adevărată!
          Toate jucăriile au răsuflat uşurate. Din ziua aceea, nu s-au mai certat niciodată, între ele!...