Doina Petrulescu-Anton
Clipa poeţilor
(Din volumul Cuvinte de interior, Ed. ,,Echim”, Sighetu Marmaţiei, 2005)
Subţiri de ploi, copacii curg spre mare,
Ca plute străvezii în noi se strâng,
Sub păsări cad zăpezile-n ulcioare
Şi-n cer se sparg tăcerile pe rând...
N-avem hotar, nici mas la darul nopţii,
Din crude ierburi dimineţi ne strâng,
Sub şei amiaza ne-o mănâncă hoţii
Şi trupurile seara ni se vând...
E-o clipă doar de vagă-ncremenire
Când ochii ni-i legăm cu vreun amurg,
Când cade-n noi lumina mai subţire
Şi zburători, copacii ne ajung...
E-o clipă doar de arşiţă pe gură
Şi-o-ngenunchiere albă pe un rug,
Când n-avem nici iertare, nici măsură
Pentru pedeapsa Vorbelor ce curg...
Şi-apoi aceeaşi stânjeneală-n ape,
Când tălpile de scoarţă ni se rup,
Nu-i nimenea pe-aproape să ne scape;
Copacii ne coboară peste trup.
Lucian Perţa
Clipa poeţilor
De-atâtea ploi, poeţii stau în casă
Şi străvezii de foame versuri scriu,
Ulciorul gol de vin le stă pe masă
Şi-n cămări şi pivniţe-i pustiu…
Când se putea, mai şi treceau hotarul
Şi cumpărau mai ieftin din vecini,
Dar hoţii-vameşi le-au mărit calvarul,
Oprindu-i, din istorice pricini...
O clipă doar, aşa, prin opt'şinouă,
O vagă luminiţă au văzut
Pe cer, dar de atunci, continuu plouă
Şi taxele şi apele-au crescut...
O clipă doar crezut-au în puterea
Cuvântului transcris în poezie
Ş-apoi a-ngenuncheat din nou tăcerea
Pedeapsă poezia fiind să fie…
E drept că unii au scos, stingheri, o carte,
Cu scoarţe moi, cu bani din mecenat,
Dar, doar atât, nimica mai departe –
Şi stau cuminţi în burgul lor uitat!