ANOTIMPUL MEU

Primăvara cu-azuriul cerului,
Ochii magici și luminoși ai soarelui,
Florile cu buzele roz, îmbătătoare mereu,
Ești tu, anotimpul meu!

Vara, cu căldură-n suflet și-n glas,
Privirea caldă și lucitoare, mă face să las
Totul în urma mea mereu,
Vara ești tu, anotimpul meu!  

Toamna cu respirația-i parfumată,
De mere, pere, prune, struguri și gutuie coaptă,
Ca o floare parfumează răcorosul aer mereu,
Toamna ești tu, anotimpul meu!

Iarna cea plină de viață veselă revarsă  
Peste-orașul adormit fluturi de-argint, voioșie-n casă,
Gura sună ca un cântec blând mereu,
Iarna ești tu, anotimpul meu!  




PRIMĂVARĂ DE VIS



Aerul primăvăratic miroase plăcut a tânără floare
Ș-a iarbă nou-născută și odihnitoare,
Din ceruri au nins flori roz-albe peste-a’ noastre livezi,
Ce frumos e și lin soarele, parcă visezi!




CÂNTEC ÎN ANOTIMPURI



Renaște, la fereastra mea, soarele călduț de primăvară
Și blând îmi șterge pielea de frământare iară;
Cântătoare păsări vioaie îmi răsfață auzul,
Chemându-mă cu viers frumos la-ntâlnirea cu nesfârșitul;
Dar tu, omule, cu inima-ți de aur, faci să mi se-ncălzească sufletul,
Cu-al tău glas duios, îmi atingi plăcut urechea și cuprinsă mi-e de flacără.

Vara vine senină cu soarele arzător în privire
Și din ceruri își revarsă peste mine săgeți mii de foc libere;
Iubitoare de căldură, zburătoarele neobositoare îmi cântă
Cântecul lor nesfârșit, casa îmi îmbată;
Dar tu, iubite frumos, strălucind ca soarele din regiunea-nsingurată,
Îmi deschizi inima cu dragostea ta aleasă și din gură-mi cânți… iubire.

Pe bolta cerească mai mic și mai sfios s-arată soarele de toamnă
Și-mi aduce mirosul de fructe coapte din grădină;
Călătoare zburătoare se leagănă artistic în văzduh,
Cântecul lor înduioșător mă îmbogățește într-un duh;
Dar tu, dragule, cu ardoare mă-nvălui de-mi cresc aripi până-n văzduh,
Șoapta-ți dulce sufletul mi-amețește, parc-aș fi altă persoană.

Iarna cade friguroasă cu al său cel mai frumos cadou,
Omătul, l-așterne pe jos, ca un covor prea gros, alb și nou;
Îndrăgitele păsărele prin trilul lor mă impresionează,
Auzul mi-l încântă păsările care la noi iernează;
Dar tu, omule, cu mirosul tău proaspăt, aer de munte, ce mă-nseninează,
Cu-a ta voce plăcută, tu mă umpli de entuziasm, neprețuit cadou.    

     
CE AR FI?...

Ce ar fi azi fără ieri?...
Ploaie de vis în lacrimi de dureri,
Susur mut și tainic de apă,
Noapte răvășită, fântână din care luna s-adapă,
Al primăverii dulce vânt:
Fad și gol cânt,
A vaniliei aromă
Făr’ sărutul buzelor de cacao, fantomă.

Ce ar fi azi fără mâine?...
Nepotrivita lipsă-a sării din pâine,
Floare albă de salcâm cu mai puțin parfum,
Dulce speranță ușor, prea ușor abandonată-n drum,
Arc mare multicolor pe ceruri
Din luminos tenebros se face pururi,
Pură socoteală unde doi fără unu
Fac la infinit unu...



DE DIMINEAȚĂ



De marmură-aurită ți-e chipul, copilă,
Serafică, a zilei de primăvară,
Cu surâsul tău blând și proaspăt
Și trup, și suflet
Etern înflorești.

Cu-odor grozav de floare albă
Trezești pomii ninși,
Trezești bâzâitul gângăniilor,
Trezești nerăbdarea animalelor de-a saluta,
Mai matinală ca toți.

Grațioase cât fetele păsărelele
În zbor
Încărcate de beatitudine cântă cântece cu dor,
Aud, auzi orchestra măiastră
În aceeași liniște-albastră de ieri-dimineață.




GÂNDUL



Gândul –
Ca magnetul:
Tainic și magnific mă trage spre tine,
Ca fulgerul de aur, ce-ades te poartă spre mine.

Cu sclipirea-i mai multă decât a soarelui
Ne-nalță zborul lui până-n albastrul cerului,
Cu lumina-i mai mare decât a lunii ș-a stelelor
Suntem acum și mereu condamnați la ale inimii bătăi de dor.

Pentru sănătatea-i ne vrea din belșug,
Pe noi doi – prețioase fructe de rug,
Când încet te-atrage pe tine,
Când încet mă farmecă pe mine.

Pictează când un tablou de-nsorită vară
Sau de dulce primăvară,
Când un tot: tu și eu,
Tu și eu…




LA PAȘTI



Ziua-i în-așteptare,
Noaptea-i nerăbdătoare,
Nu mai e mult
Și-asculți și-ascult
Gurile noastre bucuroase
Cum Te slăvesc, Te iubesc, Hristoase!

Zi sfântă, oh! dar preafrumos,
Mi-ești ca un sfeșnic luminos!
Mic și mare
Îmbrățișează scumpa chemare,
Doar o dată e Paștele,
Împreună ni se veselesc viețile.

Îngerii, ale raiului-adevărate solii,
Vin spre noi mii,
Copiii-s rumeni la obrăjori,
Parc-ar fi flori, tulburători bujori,
Printre noi de Cel de sus lăsate
Să ne fie inimile noastre vindecate.

Minunatele păsări, fericiții fluturi,
Pân’ la nenumăratele gângănii-I stau-alături
Și cântă, cântăm,
Pe Dăruitorul de viață lăudăm,
Ochii umezi imploră
Comoară interioară.