Îmi maltratam sentimentele gustative cu o budincă rubensiană, când brusc m-am trezit la etajul zece. Neavând ce face, m-am hotărât să aștept trenul. De teamă să nu îl pierd, mă uitam la ceas din cinci în cinci minute. Îmi era teamă să nu mi-l fure cineva, așa cum am făcut eu. Îl luasem de la unul Purcel, care se pricepea să pună pingele la cartofi și să violeze mixandre. Ceasul se uita și el la  mine și cum a observat că nu pricep ce vrea, s-a așezat în patru labe și a început să latre. Abia atunci am observat că are părul încurcat cu una care îi făcuse un pui și nu prea mergea, așa că l-am întors. Când s-a văzut cu labele în sus a scos limba la mine.Minutarul, nu secundarul, deoarece nu-l mai avea. Îi era plină de puncte roșii, iar eu având un moment de inspirație i-am oferit niște castraveți și ceapă. Cu toată astea    n-a ieșit nicio salată. Între timp a sosit și trenul.Era frumos, nu aveam ce să zic, dar avea o hibă: cam șuiera.Nu mi-a trebuit mult să aflu și motivul: îi bătea vântul prin buzunare și nu numai; era gol! Asta pentru că onorabilii călători refuzau să se urce într-un tren cu stația la etajul zece. Noroc cu două doamne bine care erau obișnuite să o ia pe scări că nici impiegatul nu le-a putut da jos până nu și-au terminat treaba, timp în care în tren s-a urcat un călător temerar, luându-le și pe cele două cu el.

Când trenul s-a văzut cu pasageri, a și plecat.L-am lăsat să se ducă. N-aveam bilet. M-am așezat la loc pe canapeaua din sala de așteptare cu gând că măcar am să prind metroul.După două zile de așteptări a apărut un metrorexist care mi-a zis că metroul nu oprește decât la etajul șaizecișinouă. Dar dacă mai stau ,s-ar putea să apară troleul, că ăsta merge pe oriunde.Neavând ce face, l-am așteptat. După nuștiu câți ani încă îl maiaștept pe un scaun suspendat undeva unde ar fi trebuit să fie etajul zece, deoarece blocul a fost demolat între timp, având bulină roșie....Dar cum încă nu am ce face , îl mai aștept un ceas. Nu din ăla pe care trebuie să-l întorc eu, ci din ăla care să se întoarcă singur la mine după ce ajunge pe mâna prestidigitatorilor din mijloacele de transport, că eu am treabă cu budinca mea rubensiană din mintea mea dusă cu sorcova și nu am timp de el...