George Petrovai
Prohodul timpului
(Din volumul Poemele simţirii Ed. ,,Echim”, Sighetul Marmaţiei, 2009)
Ce-i timpul nu ni-i foarte clar,
deşi-l simţim în toate cele:
în gândul bun, destinu-amar
şi-n al iubirii zbor spre stele.
Suntem ai timpului supuşi
şi-n toate el ne guvernează –
în fapte drepte, ori răpuşi
de parveniţi ce jubilează.
Ce-ar face timpul de-am scăpa
din gheara lui necruţătoare?
Pesemne-ar plânge şi-ar ofta,
văzând cum însăşi moartea moare
de plictiseală sau de-alean
şi că lui ceasul i-a bătut;
căci cum mai poate fi avan
un timp sluţit, fără trecut?!...
Ferice, deci, de-aceia care
de timpul rău nici că le pasă –
e drept că-n trup îs ca oricare,
dar duhul lor etern revarsă.
Lucian Perţa
Prohodul timpului
Ce-i timpul nu am timp să scriu,
deşi problema-i arzătoare,
nu pot risipitor să fiu,
că n-am salar atât de mare.
În timp am fost şi eu supus
tentaţiei de-a pierde timpul,
până ce dom’ Echim mi-a spus
că nu ating aşa Olimpul.
Şi între tragic şi măreţ,
sensuri găsit-am în cuvinte,
şi, aşezându-le citeţ,
spre editură—înainte !
Luat de val şi confesiuni,
din când în când esenţiale,
am scris, şi nu vă spun minuni,
şi poezii găsii cu cale.
Ferice, deci, de cei ce scriu
şi timpul şi-l ucid—pe bune—
e drept că asta nu mulţi ştiu,
dar c-un poem simţit, le-oi spune !
George Petrovai
Mesagerii dragostei
(Din volumul Iubiri discrete(cruciada inimilor) Ed. ,,Echim”, Sighetu Marmaţiei, 2010)
Sunt mort iubito şi îmi pare
că mort voi fi atât cât tu vrei vrea—
când inima-mi pe tine nu te are,
se stinge-ncet şi eu mă sting cu ea.
Un semn de-ai da, m-ai pune pe picioare,
de semnul l-ai broda cu dorul tău,
căci cu gingaşa lui înfiorare
aş despărţi preabinele de rău.
Dar nici un semn şi rău-i catastrofă
când nepăsarea spre cruzimi înclină—
deci fă-mă, Doamne,-n cartea Ta o strofă,
ori ramură cu flori în marea Ta grădină.
Atunci speranţe ar fi să te-ntâlnesc vreodată
şi să-ţi transmit în taină tot dorul meu pribeag—
şi poate că în strofă ai regăsi pe dată
ce florile din ram ne spun cu-atâta drag
Lucian Perţa
Mesagerii dragostei
Chiar mort, iubito, eu tot îţi voi scrie
iubiri discrete de-unde o să fiu,
eseuri, confesiune, poezie,
sau ce vei vrea şi cât vei vrea să scriu
Un semn să-mi dai, atât, şi voi purcede
să îţi trimit cam tot ce vrei să-mi ceri –
înfiorată-n texte te încrede
că le-or aduce tainici mesageri
când vor veni la tine mesagerii,
încearcă-i, totuşi, dacă sunt ai mei,
dac-au citit poemele simţirii
şi-esenţiale confesiuni – sunt ei
de unul însă s-ar putea să-ţi pară
că-ntruchipează râsul ş-inocenţa,
păzeşte-te de el, scoate-l afară,
că nu-i trimis de mine – ăla-i Perţa!