La tine-n suflet

Păstrează-mi un locșor la tine-n suflet,
să nu îmi spui că l-ai dat nu știu cui,
îți dau chirie zilnic câte-un zâmbet,
și o privire-a ochilor căprui....

Duminică-ți mai dau o mângâiere,
pe frunte ai un loc care te doare,
și-apoi îți sărut ochii în tăcere
și colțul gurii ce sfios tresare!

Și dacă nu-i deajuns, o să vedem,
lunea îți dau și-o strângere de mână,
și miercurea te las să mă mângâi,
puțin pe păr....dar asta doar o lună!

Mai e și marți și joia....și ce dacă?
O să citim din versuri stând cuminți
te porți atât de straniu, parcă, parcă,
vrei să m-alungi, sau vrei doar să profiți!

Poate ar trebui ca sâmbăta,
să stau la tine-n brațe doar o clipă,
dar să nu uit....mai e și vinerea,
e zi de post....nu te ating adică....

Nu vreau să îmi pierd locul și-ți promit,
cînd nu adormi să-ți fredonez un cântec,
oricum eu cred că vei fi răsplătit.
destul.....ce zici, mă ții la tine-n suflet?

Dacă vreodată .....

Dacă vreodată vei simți ....că nu mă simți vibrând în tine,
intră-n pădure și încet.....îmbrățișează un copac,
sau lasă-l să te ia în brațe cu crengile-i de sevă pline,
închide ochii și ascultă......doar gândurile care tac.....

Dacă vreodată vei simți că-ți plec încet din amintire,
intră-n pădure și așteaptă.....acolo o să mă transform
în pui de căprioară dulce, cu ochii umezi de iubire,
o să te las sa să mângâi, sub palma ta o să adorm!

Dacă vreodată vei simți că nu-ți mai sunt la fel de dragă,
intră-n pădure și ascultă la tot ce povestește ea,
răcoarea blând te va cuprinde, imaginea-mi îndurerată
se va aprinde pe retină....sufletu-ți va cutremura.....

Dacă vreodată vei dori să te dezbraci de-a mea iubire,
tu pregătește-te să știi să-nduri al iernii ger cumplit,
căci cine-o să se mai priceapă să te îmbrace-n fericire,
și cine-o să te mai iubească.... așa cum eu doar te-am iubit!

Pașii mei....

Pașii mei m-au adus iar la tine,
și te rog să fii bun să nu-i gonești,
au crezut că aiurea le-e bine,
au aflat că doar tu îi iubești!

Au umblat pe poteci prăfuite,
flori de câmp câteodată-au călcat,
alteori spini și pietre-ascuțite,
ți-au simțit lipsa, te-au căutat!

Pașii mei sunt desculți și răniți,
temători se apropie-ncet...
Lângă tine-au fost buni și cuminți
asta știu....dar n-aș vrea să-i mai cert!

Ei acum sunt aproape, așteaptă
doar un semn să le dai din priviri,
viața, știu....ți se pare nedreaptă,
viața-i plină de dezamăgiri!

Pașii mei m-au adus și-s tot eu,
la fel de sinceră precum mă știi,
pentru mine ești singurul zeu,
și aștept lângă mine să fii!
O să rămâi....

O să rămâi în mine oriunde te-ai afla.
căci amintirea-ți dragă nu poți ca să mi-o iei,
un tatuaj pe suflet rămâne-n urma ta,
amprenta palmei tale și-a ochilor văpăi!

O să rămâi în mine, mereu o să te-aud,
de câte ori vei râde, de câte ori vei plânge,
pe raze dulci de lună la tine-o să pătrund.
să-ți mângâi fruntea care atâtea gânduri strânge!

N-o să te poți ascunde nici în adânc de ape.
toți peștii-mi sunt prieteni doar zodia lor sunt,
și în păduri umbroase privirea-mi va străbate
desișu-ntunecat, și te-aș găsi curând...

O să rămâi în mine chiar de-o să pleci din lume,
în visul meu găsive-i eternul adăpost,
n-ai unde să te-ascunzi, căci nici printr-o minune
nu aș uita de tine, de mine.....de ce-a fost!

Când degetele tale..

Când degetele tale mi-ating părul,
mă simt ca o vioară e așteaptă
să-nvețe-abia acum să-și cânte dorul,
să-nvețe-acum ce n-a știut vreodată!

Când degetele tale mi-ating ochii,
mă înfior ca și o frunză-n vânt,
și tremur de-așteptare ca și plopii,
când numele ți-l spun încet în gând!

Când degetele tale mi-ating gândul,
el se deschide ca un trandafir,
și mi-aș dori să dau înapoi timpul,
când aveam gânduri albe de copil!

Când sufletul mi-atingi din întâmplare
și-apoi zâmbești că-n palmă eu ți-l pun,
mă modelezi cu degetele tale,
și mă transformi în înger alb și bun!

Când mă atingi cu degetele tale,
în ceruri toate stelele se-aprind,
îmi cresc pe loc o mie de petale,
și floare sunt, și cântec de alint!


O mare gri...

O mare gri de necuvinte
se-ntinde tristă între noi!
O mare gri lucind cuminte
ne cheamă seara pe-amândoi!
Ne spune mâna să ne-o-ntindem
și împreună să-ncercăm,
prin ape grele să pătrundem
cuvintele să le căutăm!

Căci le-am pierdut din nepăsare
sau din orgoliu, cine știe...
Și-acum cînd inima ne doare
și nu mai e vreo bucurie,
ce ne rămâne.....doar tăcere,
gânduri trimise pe ascuns,
dorința dup-o mângâiere,
doar una, și ar fi de-ajuns...

O mare gri de necuvinte,
ne înconjoară,ne desparte,
și cine să mai țină minte
cum arătau a noastre șoapte?
Căci li s-a risipit dulceața
și numai tu ai mai putea,
să mi le-aduci în noaptea asta,
de vrei să vii....te-oi aștepta....


Femeie...

Femeie, ne-nțelesul din cuvinte,
icoană strălucind caldă, divină,
la care pruncii tăi mereu se-nchină,
la ale cărei sfaturi iau aminte....

Femeie Ană, ce-ai rămas întreagă
zidită-n dragostea ce te orbește,
nimic din tine nu se-mpotrivește
acelui meșter ce te are dragă!

Femeie Penelopă iubitoare,
ce țeși cu firul dorului o pânză
ce se destramă noaptea, căci ești muză
doar lui Ulise, cel plecat pe mare!

Femeie, ce te-nalți noapte de noapte
când aplecată stai și-alini dureri,
chiar de ți-e iarnă, tu ai primăveri
în ochi, în suflet, și pe buze-n șoapte...

Femeie, ce tot cauți fericirea
de când din Rai ai coborât umilă,
ești vinovată chiar de n-ai vreo vină,
prin tot ce faci îți plătești nemurirea!
Tu să mă ierți...

Tu iartă-mă că n-am știut să fiu,
lumină crudă care te orbește,
că-n viața ta am intrat prea târziu,
ca o steluță care strălucește!

Să te-amăgesc eu n-am avut în gând,
să te rănesc n-am dorit nicio clipă,
dar n-am crezut că suferi așa mult,
purtat în zbor pe-a dragostei aripă!

Tu să mă ierți că ploaie nu ți-am fost,
seceta sufletului să-ți alin,
că m-am crezut în plus și fără rost,
când tu mă așteptai demult să vin!

Și nu am bănuit nicio secundă
că-n gândurile tale îmi faci loc,
n-am observat cum sufletul îți cântă
mirat și el de atâta noroc!

Tu iartă-mă că n-am știut să fiu
un strop de fericire pentru tine,
că am intrat în viața ta târziu,
ca să-ți rămân o dulce amintire!


O parte din mine....

O parte din mine-a rămas
adormită în brațele tale...
O clipă am smuls dintr-un ceas,
dintr-un crin am luat două petale,

și un leagăn de vise-am făcut,
între minte și suflet să-ți stau...
Din ochiul tău tandru și mut.
apă verde îmi place să beau....

O parte din mine mai plânge,
când în vise mă-nchizi zile reci,
când cu fulgi de uitare mă ninge,
și dispari pe străine poteci...

Altă parte din mine te iartă,
cum iert florile ce se-ofilesc.
doar o vorbă de-a ta ,mă dezmiardă,
doar tu știi cum să spui „te iubesc!”



Din oglindă....

Tu, cea care acum mă privești din oglindă,
parcă te-am mai văzut, stai cu mine o clipă!
Ochii ăștia-i cunosc, sunt căprui și cuminți,
parcă-i știu de o viață, n-are rost să mă minți!

Fruntea asta palidă gânduri multe-o frământă,
zâmbetul melancolic parcă plânge și cântă...
Și gropița sfioasă din obraz parc-o știu,
părul ce-i strâns la spate într-un coc castaniu!

Tu, cea care acum mă privești cu uimire.
mă cunoști tu cumva, știi ce-ascund în privire?
Poate-avem amintiri împreună, sau poate
ești reflexia mea....ești chiar eu.....nu se poate!

Tu, cea care acum mă sfidezi cu privirea,
ce știi tu despre mine....îmi știi dezamăgirea?
Eu te simt curioasă, poate-ai vrea să-mi explici
tot ce eu știu deja.....ce-ai putea să-mi mai zici?

Ai putea tu să ștergi vorbe ce m-au durut?
Să oprești timpu-n loc.....vezi, nici eu n-am putut!
Ai putea să-mi întorci anii care s-au dus,
să faci viu răsărit din al meu blând apus?

Tu, cea care acum mă privești din oglindă,
știu....nu-mi ești o străină,stai cu mine o clipă...
Tu mă ai doar pe mine, mă ignori, îmi zâmbești.
ești reflexia mea.....conștiința mea ești....


Mai stai cu mine...

Te rog să nu-mi mai spui că pleci,
căci parcă simt cum cerul mi se-ascunde,
și parcă văd cum tainice poteci
mi te răpesc și te duc nu știu unde...

Și nu-mi tot spune că este târziu
când stelele se-aprind pe cer cuminți,
că trebuie să pleci sigur că știu,
dar gândul ăsta mă scoate din minți!

Mai stai cu mine măcar un minut,
doar un minut ce ține cât o viață,
în timpul ăsta vreau să mă ascund
la tine-n sân....până de dimineață!

Te rog, privește....ninge ca-n poveste,
zăpada se așterne rânduri, rânduri,
tu vrei să pleci, dar calea unde este?
Singurul drum e doar la mine-n gânduri!

Și cine ar putea să mă ajute
să-mi fac un om de nea acum afară?
Mai stai cu mine câteva minute,
doar câteva....până la primăvară!


Între cer și pământ.....

Între cer și pământ,noi suntem muritori,
vinovați de iubire, fără false pudori....
Mai cu vicii ascunse, uneori mai umili,
minți deschise arzânde,alteori infantili!

Între cer și pământ se întâmplă minuni,
mai dispar anotimpuri, se mai nasc oameni buni,
și zăpada mai uită să coboare din cer,
între cer și pământ mai e încă mister!

Între cer și pământ se destramă tăceri,
timpul iute aleargă mâine „azi” va fi „ieri”,
și-o poveste se scrie zi de zi, ceas de ceas,
între cer și pământ doar iubire-a rămas!

Doar iubirea salvează sufletul de rugină,
doar ea naște copii inocenți fără vină....
Între cer și pământ avem propria lume,
nu avem un Olimp.....suntem zei fără nume!


Ghiță.....

Ghiță, ochii tăi de cer,
mustăcioara bălăioară,
pentru mine-i un mister
ce o să mă bage-n boală!

Când treci seara pe uliță,
fluierând nepăsător,
fetele ies la portiță
urmărindu-te cu dor!

Știi tu câte te adoră,
cum ș-ar da din viață zile,
cu tine să stea o oră....
Tu, nebun....mă vrei pe mine...

Nu știu zău de ce mă vrei,
sunt negruță și cam mică,
orice fată poți să ai,
eu promisă-s lui Ionică!

Și aseară ai trecut,
eu eram lângă portiță,
te-ai oprit.....ca un făcut
ne-a văzut Ionică, Ghiță!

Ochii lui ca o castană
deodată s-au schimbat,
parcă erau foc și pară,
bine că te-ai depărtat!

Ochii lui sunt așa buni,
dar nu-i simt ca pe ai tăi,
mă străpung și sunt nebuni,
parcă mă-mbracă-n văpăi!

Îmblânzește-ți ochii Ghiță,
când la mine mai privești,
chiar de mă vezi la portiță,
treci....fă-te că nu mă vezi!


Voi pleca....

Mi-am umplut valiza cu vise,
și-n cutia de pălării,
am pus șoapte și clipe promise,
și aștept de o oră să vii!

Voi pleca unde trenul va merge,
nu contează, în nord sau în sud,
te aștept, e târziu și mi-e rece,
și peronul e trist și e ud....

Mi-am umplut valiza cu umbre,
și-o speranță deasupra am pus,
presimțiri.....am destule și-s sumbre,
am și poze.....a ta e în plus!

Voi pleca, cine lipsa să-mi simtă,
mă voi rupe de tot ce-am avut,
de cuvinte ce știu doar să mintă,
voi zâmbi unui alt început!

Mi-am umplut valiza cu stele,
și cu secera lunii tăioase,
vei veni doar în visele mele
să-mi șoptești vorbele-ți mincinoase!

Voi pleca, trenul intră în gară,
n-am bilet, unde merge nu știu...
Voi uita tot ce-a fost și-o să-mi pară,
că-i devreme să spun.....„prea târziu!”


Dor de tine....

Dacă mi-e dor de tine, și ce dacă?
Cu dorul tău eu m-am obișnuit,
și nu știu pân-acum cum am trăit,
fără să te cunosc și să-ți fiu dragă!

Căci amețesc de dor și bucurie,
când numele-ți aud din întâmplare,
și chipu-ți văd în fiecare floare,
dar cred c-așa și trebuie să fie!

Să-ți spun că te iubesc? O să-ți spun mâine.
azi mi-e rușine.....și parcă mi-e teamă,
eu asta simt pentru întâia oară,
și vreau să știu că nu-i o amăgire!

Și îmi simt inima din piept cum sare,
când ochii tăi privesc cu drag spre mine,
și-ți simt în voce atâta iubire,
așa-i Ionică, sau doar mi se pare?

Eu o să torc, velințe multe-mi fac,
cămăși de in din pânza cea mai fină,
când lada mea de zestre va fi plină,
o să-ți arăt Ionică cât mi-ești drag!

Dacă mi-e dor de tine, știi că-mi este,
dar o s-aștept.....căci m-am obișnuit...
Atâta timp fără tine-am trăit
o să-mi fii Făt-Frumosul din poveste!