1.SCRISOAREA ULTIMEI LACRIMI

Iubitule,
Prin penița sufletului mi se scurg picături de iubire amestecate cu cerneala cu care-ți pictez pereții inimii
E noapte și-mi tremură dorul prin întunericul ca bezna tristeței
Doar imaginea ta bine întipărită pe retina inimii mele, mai poate alunga nalucile care se luptă una cu alta
...și-mi stau la pândă la poarta sufletului.
Ar vrea să intre și să-mi spulbere visele rămase

Vino iubitule,
Să ne întâlnim la granița sufletelor noastre, acolo nu vom plăti vamă, ci vom povesti nemuritoarele iubiri
Of...dacă aș putea trece prin clepsidra timpului, l-aș face să curgă ca un izvor, și așa mi-aș putea stâmpara dorul de tine
Să încep cu,, mi-e dor"si să continui cu,, te iubesc"...?
Dacă ai fii aici, te-aș putea strânge în brațele-mi pline de gol, așa cum nu am mai făcut-o niciodată
Dacă ai fii...
Dorul îmi plânge cu stropi de iubire
Ooo, cât mi-e cerul de gri, așa cum nu mi-a fost niciodată
Închid ochii și atunci te simt aproape...
Chiar dacă ești atât de departe....atât de departe
Număr orele, precum număr rănile sufletului meu
Fiecare boabă de lacrimă prelinsă, îmi brăzdează inima
Mă doare însângerarea din dureri
Nu mai știu dacă sunt vie sau moartă, dacă visez sau trăiesc
Nu mai știu...
Fără tine, viața mă ține ca-ntr-o cămașă de forță
Locul inimii mele e în inima ta, zilele-mi sunt însemnate în calendarul tău
Inima mea bate în pieptul tău...
Oare, tu simți zbuciumul focului ce trosnește în mine?
E veșnicia timpului care fără tine, îmi țipă durerea despărțiri
Pe geamul iernii mele am scris cu flori de gheață
Luna îmi deslușeste cuvintele și se încovoaie în suspine
Clipește o luminița și ar vrea să-mi secere durerea
... dar pătrunde mult prea greu printre pleoapele-mi pline de țurțuri
Oare nu auzi murmurul?
Nu sunt șoapte înflăcărate, e urletul tăcerii...
Tăcerea ta...
Imi flutur tristețea în strigăte de noapte
Ce zboară la tine ca un tunet zdrobit
Îți scriu pe cerul nostru... slove însângerate
Oare nu vezi?
Vino iubitule, în visul din noapte și-ți voi culege stele de pe cer
Ți le voi așeza în palme, iar tu, agață-mi-le în păr, ca pe podoabele unei mirese ce plutește prin vazduhul înmiresmat
Când ne vom trezi, poate, nu voi avea prea multe să-ți ofer... doar inima mea
Spune-mi că mă iubești, așa cum te iubesc eu...că mă vei iubi și-atunci când nu voi fii
... că iubirea e tot ce ne dorim...iar la final, e tot ce am avut
La geamul meu ninge, iubitule, cu fulgi mari ca și-n poveștile nescrise
Le șoptesc fulgilor să mă îmbrace cu haina lor, să nu mai simt frigul
M-am întrebat în nopțile din mine, unde s-a ascuns răsăritul dimineților...
Mi-a răspuns numele tău care răsună în mine ca un ceas deșteptător
Imi ești liniștea, iubirea atinsa de aripa unui înger
Iubitule, s-au adunat norii plumburii pe cer... și plouă
Cu lacrimi de sânge...cu lacrimi de dor
Simt cum se scurge iubire prin mine...și-mi vine să mor
Aș putea să-ți spun că sunt tot ce ai tu nevoie...dar îți spun că tu ești tot ce îmi doresc
Cred în iubire ca în ultima instanță
Dar tu, nu ești aici...
Las ploaia să cadă ,
Să-mi spele lacrimile
Astăzi vărs ultima lacrimă de dorul tău... Iubitul meu!

2.Suflet ca o ceașcă spartă
Te-am iubit...
și-atunci când soarele mi-a apus pe inimă
iar cerul și-a încheiat nasturii tristeței
mi-am pus pe rana vremii niște plasturi
pe inima călcată în picioare, descheiată până la jar
și-am zăcut cu sufletul ca o ceașcă spartă
mă târăsc ca un melc, unul fără casă
mușc dintr-un măr mai acru ca viața
buzele mi-au amuțit
norii plâng
lacrimi amare mi-au inundat iubirea
In mine simt un gol ce noaptea mi-l apasă
cât gol se ascunde într-o lacrimă...
câte tăceri într-o secundă ...
sufocate în colturi încă neatinse de dragoste
imi torn iubirea într-o figură
sufletul ars mi-l împletesc cu picături de rouă
din sudoarea frigului ce-mi arde
bruma ce-am închis-o într-un colt al inimii
mi-ai legat gandurile
mi-ai întins inima pe-o sfoară și ai chemat corbii să ciugulescă din ea
dar oare nu știai că în fiecare bucățică erai tu?
mi-au înghețat zâmbetele în vara în care tu mi-ai smuls sufletul și l-ai lăsat să-l ningă
pete de sânge curg prin cuvintele pe care mă căsnesc să nu le urlu
la geam înfloresc mugurii de gheață
și fade umbre s-au lăsat peste pământu-mi dezgolit
s-au întins pe spate frunzele din copacii obosiți, pe ulițele nămăloase
imi priveam într-un ochi de apă adunat, fardul negrului din irisi
din colțurile dărăpănate ale gurii,se clatinau zâmbete înecate
nori de spaimă ca o pată de sânge îmi traversează cerul
cerul, greu de stele albe, ninse dintr-un caier înghețat
ploaia se ondula la nesfârșit
și mă-nghite într-un pârâu de lacrimi
tremură lumina mușcată de faldurile timpului
granița lui este mai îngustă ca un fir de păr
atâta gol e în jur...
Un gol gata să sfâșie, să te arunce din picioare
De multe ori cădem ca și stelele...
cădem , ca să îndeplinim dorințele celuilalt...

3.Deliciul durerii
Azi mi-am strâns durerea-n lespezi și-am gravat-o ca poruncă
Șchiopătată-n a ei piatră, descălțată-n mintea pruncă
Dezbrăcat de umilință strâng la pieptu-mi haina-albastră
Ce-am împletit-o din mătasea lacrimei de mama astră
Gandu-mi dezgolit de iarna ce mi-a nins verdele verii
Își poartă despletit cuvântul în lumini ce n-apun serii
Pașii-mi curg peste durere în conduri ce-ngroapă jarul
Azi mă nasc printre lăstari, la altar plecandu-mi darul
Storsu-mi-ai iubirea-n cârpe ce-mi arde talpa desculță
Pe sub firele de rouă înecate în plăcerea de-a sorbii smoala ocultă
Nu-i mai port astăzi tristeței șoaptele ca pe-o năframă
Ce mi-a înodat în suflet lacrimi atârnate-n ramă
Jerfit-am iubirii totul, mi-am înfipt destinu-n piept
Și-am pus lacăt peste plânsu-mi, îndreptând ce nu e drept
Când zadarnica-mi nădejde se lupta să mă
convingă
Întinzându-mi sfori sub ochii ce-s prea orbi ca să învingă
Azi mi-adun o picătură de pe pleoapa-mi umezită
De tristețea unui vers ce l-am sufocat în clipă
Nu ma doare neputința de a te urâ într-o strofă
Ci ma ustură iubirea ce mă arde-n a ta slovă
Nu mai caut azi suspine printre muzele furtunii
Nu mai cer nici sacrificii încolțite-n nebunii
M-am născut să fiu deliciul ce se zbate-n fericire
Și iubirii-i port mantaua dezbrăcată de smintire
Vicky Mihalca

4.Mă închid în libertate
Privesc cu ochii goi preaplinele mistere înfășurate-n șoapte ce urlă în ecouri
mă duc cu soarta-n spate călcând peste picioare
prin haosul ce-și plânge amarul neputinței
mă trec prin sită dezbrăcându-mi uleiul de apă
lacrimile se varsă acoperind cuvintele bastarde
ce înoată printre nuferi ca scaiul printre flori
Imi curg prin carne focuri ce-mi ard ca doua stele
mă-nchid ca-ntr-o cutie și-mi iau cu mine viața
prea scumpă ca s-o las vândută de hangii
nu pier când vor tiranii, nu urlu când vrea luna
nu zbor nici câ nd am aripi prin marile nimicuri
doar mă căznesc să nasc prin tinere cuvinte
bătrânele nebune ce-mi bat mereu în poartă
și-mi protejez tot cerul de razele-le otrăvite
curaju-mi bate-n talpă să-mi prind fuga din nori
din pântec mi se varsă vulcanii transpirați
mi se contractă gura, încremenandu-si dinții
și-alerg prin libertate prin strânsele-nchisori...

5.Blestemat sa te iubesc
În seara în care ți-am spus că stelele apun când tu răsari, ai zâmbit, iar colțurile gurii tale s-au ridicat ca și o jumătate de lună așezată pe spate
ți-am spus ca nici ea, luna, nu te poate secera din priviri, că tu ești astră pamanteană
floare răsărită în gradina mea în care mi-am închis toate noptile din care mă privea intunericul ca prin urechile acului, ademenindu-mă cu clipe amare
Ești doar a mea, iubito!
Eu sunt doar al tău?
Tăcerea ta mă lovea cu pietre...
... și am știut din aceea seara că nu voi putea să opresc potopul de iubire ce-mi curgea prin gura plină ochi de miere
erai încă caldă în brațele-mi când a început să mă mănânce gândurile negre
mă perpeleam în fulgii ce-mi înghețau pe piele
am simțit iubito, durerea dorului care îmi va alerga nebun după șoaptele amintirilor
parcă văd și timpul cum îmi râde în nas, căutând un prilej să stea în loc, iar eu prin potopuri de cuvinte bastarde, va trebuii să zbor prin el, să-l scutur de cămașă...
era atâta soare când tu apăreai că strada nu putea să-l încapă
ți-am păstrat surâsul înfipt în mintea mea ca o așchie ce-mi amintește mereu că e acolo și doare
doare iubito, golul ce-l lași să fluture ca o haină sfârtecata de gura corbilor
imi văd mâna mea cea dreaptă lovita-n brațul stâng, întinsă înspre tine cerșind cicoarea ochilor tăi
în Marea sufletului mi se zbat valuri zgomotoase,
port pustiul în inima și te plâng, iubito
știu că bărbaților parcă le este interzis să plângă, dar eu nu sunt orice bărbat, pe mine lacrimile mă strivesc de stânci
sub greutatea lor mă aplec să-ți sărut picioarele
în bucurii amare adesea mă-ndulcesc
mă lupt cu iubirea, dar într-o clipită, atât cât pleacă o săgeată, mă biruiește
... ești slab, îmi strigă vântul nemișcat și rece, trăgându-mă de-o ureche
iar lumea vorbește că-s legat, dar ei nu știu, iubita mea,că eu m-am născut să fiu blestemat să iubesc
simt iubito, că iubirea noastră atârnă de o ață și-mi tremură frica, că poate cineva,o să vină cu foarfecele și o să ne-o reteze
strigă sufletul să mi-l acoperi cu mătasea buzelor tale
pun mereu lemne pe focul dintre noi, ca să ne fie cald la amândoi
Iar dacă vreodată te vei răcii,ți-am săpat mormântul în inima mea vie și mort o să te iubesc până-n vecie
un pustiu mare se întinde pierzându-și în noi nisipurile...

6.Trofeul durerii
Ți-am sărutat lacrima înflorită în coltul sufletului tău, cu buzele-mi tremurânde,brăzdate de riduri adânci
în crăpăturile lor ți-am adunat farâmiturile ce-ți cădeau de la masa zgârceniei sufletului tău, prelinse sub privirile ucise de dragoste,
nici mila nu stătea la masă cu tine
zdrobit de foamea iubiri,îmi lungeam suferința pe o fașă și-mi lingeam bubele rănilor ce mi-au supurat sufletul
sub ochii tăi goi,creșteam ca o tulpină retezată de frunze
în gura mea pelinul vorbelor îndulcite curgeau în gâtu-mi înodat ca și pietrele de moara printr-o clepsidră
mi s-a cimentat inima rămasă prea muta și surdă ca să mai audă bătăile clopotelor dureri
mi-am închițit sărăcia iubirii într-un pântec preaplin de pelinul plăcerii
în singurătatea-mi ștearsă mi se strecurau printre jaluzelele tristeței, umbrele sfâșiate ale propriului gol
iar tu, iubito, te-nălțai îmbuibată, mai sus decât vorbele-ți pierdute prin mărunțișul însemnătății
ca o pricepută în arta distrugerii, ai închinat paharul spurcat de fărădelege și te-ai îmbătat cu ultimele picături ale mândriei mele
apoi ți s-a stins gloria într-un nou trofeu atârnat de o inimă moartă
nu ți-a pasat de ultimele batăi care m-ai șchiopătau la poarta sufletului tău, ți-au asurzit urechile de strigatele sângelui înflăcărat
ți-ai lăsat cârpele ude de picăturile sufletului meu și îți etalai goliciunea ca pe o mătase fină
în ultimele nădejdi, în rugăciunea-mi ridicată i-am șoptit lui Dumnezeu să-mi coase golul să nu mai simt frigul de afară și recele dinăuntru ,să nu mai fiu viu, într-o inima moartă
să-mi tragă fermoarul sufletului să nu-mi mai sufle vântul așchiile dorului nebun care mă înțepau fără mila
... iar pentru tine iubito, m-am rugat să-ți umple bratele goale, de plinul frigului meu...

7.Fotografia regăsirii
M-am urcat pe o plută,
de aici lumea spune că m-am dus,
că m-am întors,
de-a dreptul prin mijlocul fanteziei
dacă pământul se rotește,
mă voi întoarce și eu
dar nu de unde am plecat, ci de unde m-am pierdut
nu am harta întoarcerii, doar o fotografie rătăcită
un chip vechi, cu răni uscate
ce săreau ca niște așchii
Mă incolacesc ca un cercel
să nu-mi țâșnescă literele groase
hieroglifele,
care loveau în mine două sentimente
ca două ceruri
între două bătăii ale inimii mele
mă voi întoarce,
să beau apă din curcubeu
dacă mă vei caută ,
mă vei găsii
în umbra lui,
odihnindu-mă cu tâmplă, pe chipul tău.

8.Apusuri
Prin vene îmi urlă iubirea, dar tu nu o auzi
o aud până și păsările care vin să-mi ciugulească din palmele -mi rănite
o simt până și câinii vagabonzi, cu casele-n spinare, ca și melcii
se opresc să-mi lingă rănile ce-mi curg după mine ca o trenă
cand deschid fereastra nu-mi intră nici aer, nici zorii
doar frigul nopții își flutura jalea printre perdelele plăpânde
nu mă mai mângâie nici măcar razele de soare visate
doar focul ce-mi aprinde tristețea îmi mai arde o palmă, rece ca gheața
trezindu-mi ochii deschiși
cântu-mi zboară nestingherit printre sertarele care se închid și deschid, plimbând doar aerul în ele
printre gândurile mele învechite, bătute ca și coasa, îmi tai amintirile mărunt, mărunt.
abia te mai pot ține într-un cuvânt, te balansezi frenetic pe o notă pierduta pe portativ
ți-am mirosit căderea,ca a unei clape de pian
iar viata ta curge în fața cuvintelor mele
m-am otrăvit zilnic înfășurată într-un val învinețit precum verdele în iederi
dacă eram orb de multa vreme vedeam umbra soarelui răsare
dar orbit, am văzut doar apusuri
gemând în aburul sufletului
iartă-mă,
ajută-mă
ridica de pe mine
trupul vechii ce-mi strivește trupul nou