La Dămăcușeni, unicul sat maghiar din Țara Lăpușului, se păstrează un rit de trecere de alungare a iernii,  numit Fărșang.  Obiceiul a fost preluat de la sași, și se organiza în șezători în perioada dintre Bobotează şi „Miercurea Cenuşii“, zi care marchează începutul Postului Paştelui. Momentul culminant al Farşangului era acela de ingropare a iernii și a viciilor, la „Lăsata Secului:  Noi suntem reformaţi şi nu ţinem postul Paştelui, dar balul îl facem între Bobotează şi până începe Postul ortodox şi catolic. E bal mascat şi simbolizează sfârşitul iernii. Demult, să aduna lumea din motivul de a umple golul serilor lungi de iarnă. Unii se strângeau în cete şi îşi alegeau un conducător şi mergeau de-a lungul satului. Intrau şi cereau loc de dormit ca şi cum ar fi fost târgari veniţi de la Târgu Lăpuş. Joia se ţinea târgul şi uneori târgarii înnoptau la noi. Și aşa procedau şi mascaţii ăştia, intrau în casă şi cereau cazare pe o noapte. Și se lăsa cu glume şi cu joc. Se îmbrăcau care cum vroiau, cu ce aveau, se mascau în ţigancă, mire şi mireasă, hornar. Important era să nu-i recunoască nimeni.

Faţa era acoperită, vopsită. Cazarea era numai un pretext, ca să fie lăsaţi în casă. Api intrau în casă şi jucau un pic. Și aveam şi conducător care avea grijă de noi. Intrau numa unde ziceau ca-i primesc, altfel nu intrau. O jucat acolo, dar n-o vorbit nime, nimic, ca să nu-i recunoască. Au făcut apoi semn cu  mâna că pleacă şi s-au dus mai departe. N-o mâncat nimic, numai cu băutură i-o servit, dar nu prea s-a băut. Și bani mai primea cela care-i însoţea.  (Performer Eva Molnár, 67 ani, Dămăcușeni, 2011)
    Din cauza  schimbărilor care au intervenit la nivelul comunităţii rurale, o dată cu  dispariția șezătorilor,  Farsangul se  practică astăzi la căminul cultural din sat.  Acest obicei s-a redus în zilele noastre la un bal mascat. Fiecare merge pregătit cu merinde de acasă pentru Batyus Bál-Balul straiţelor. Pun cozonac, horincă, fiecare ce o putut, ce avea. Și puneam coşurile jos, până după înmormântarea Bătrânului. (Performer Eva Molnár, 67 ani, Dămăcușeni, 2011)
    În centrul solemnității stă păpușa ritualică de dimensiuni umane, confecționată din paie de grâu, ca imagine universală a agriculturii, și a fertilității. Grâul reprezintă cel mai sacral aliment în spaţiul european, simbol al nașterii, morţii şi reînvierii, cinstit în ceremonii magice din cele mai vechi timpuri.
Paiele de grâu ne amintesc și de faptul că în trecut sătenii dormeau pe patul cu  paie, semnificând unirea conjugală, desfătările, păcatul, suferințele fizice,  deci o interferență a ritului nupțial cu cel funerar. Mascoida preia în mod magic asupra sa încărcătura viciilor omenești a spiritelor malefice, a păcatelor săvârșite de către comunitatea sătească, în perioada câșlegilor. Prin acest gest ritualic, sătenii se crede că vor intra neîntinați în postul Paștelui:  Se face o mascotă şi se umplu nişte haine cu paie ca şi cum ar fi un om mort şi i se face slujbă de înmormântare. (Performer Zoltán Németh, 52 ani, Dămăcușeni, 2011)
    Sărbătoarea ne amintește de Saturnaliile antice, în care ordinea firească a lucrurilor era răsturnată. Apar glumenși trăsnăi în această perioadă iar ca actantul să  nu fie recunoscut, sătenii inventivi se maschează cât mai interesant, precum în cadrul ceremoniilor antice. Se îmbracă lumea care cum ştie mai interesant şi se premiază cele mai frumoase măşti. E important şi acum să nu-i recunoască. Îl îngropăm pe Moşu, ca la iarnă să revină mult mai  tânăr, mult mai puternic, mult mai frumos. (Performer Zoltán Németh, 52 ani, Dămăcușeni, 2011)  Măştile nu sunt legate numai de spiritele strămoşilor, ci sunt un mijloc de refulare a tensiunilor sufleteşti, ascunse de-a lungul anului. Această sărbătoare are o vechime de peste două sute de ani, aidoma ceremoniilor funerare păgâne ale vechilor germanici şi a fost preluată de către comunităţile maghiare, de la saşi. Este un obicei legat de învierea timpului anual şi se organizează de către feciorii pregătiţi să plece în armată şi simbolizeză spiritele malefice. Măştile îndeplinesc o funcţie socială: ceremoniile cu măşti sunt adevărate cosmogonii ce regenerează timpul şi spaţiul: ele caută astfel, să-l sustragă pe om şi valorile pe care le întruchipează el de la degradarea ce-şi pune pecetea pe toate, în timpul istoric.  Dansurile cu  măști sunt legate de riturile agrare, nupțiale, inițiatice și funerare, la care participă cei vii și cei morți iar masca posedă o putere magică împotriva maleficului.  Această sărbătoare a măştilor dezvăluie o altă realitate, în care firescul lucrurilor lasă loc exagerărilor şi grotescului. Masca devine obiect ritual, purtătorul măștii identificându-se cu personajul pe care îl reprezintă.
    Păpușii i se organizează o slujbă înmormântare simbolică, după tiparul înmormântărilor din sat. Moartea mascoidei  reprezintă o  adevărată cosmogonie ce regenerează  timpul și spațiul. Se înmormântează iarna și obiceiurile acesteia, sugerând reinstaurarea primăverii mult așteptate. În carnavalurile populare, moartea i se asociază inițierii, pregătind  trecerea la o nouă stare, atât a omului cât și a naturii:  Avem popă, avem bocitoare, participă tot satul. Mai demult, purtam omul ăsta pe la toate casele. Asta simbolizează înmormântarea iernii şi a obiceiurilor de iarnă. (Performer Zoltán Németh, 52 ani, Dămăcușeni, 2011)
    Sacrificarea păpușii prin arderea ei în focul ritualic, evidențiază venirea primăverii,  dar și moartea și renașterea ființei umane, purificată de păcate și pregătită pentru intrarea în postul Mare. Există credinţa că sacrificiul păpuşii  arde răul şi aduce prosperitate pentru sat: Api scoteam Bătrânu afară şi îl aprindeam. Aveam pă unu îmbrăcat de popă şi două, trei femei zdiară după omu de paie, aşa sub formă de glumă. Îl scot afară ca pă mort şi popa după el şi apoi îl aprind. Api tătă lumea pune pă masă ce bucate o adus, mănâncă şi apoi începe jocul, balul. (Performer Eva Molnár, 67 ani, Dămăcușeni, 2011)