Când te văd inima mi se transformă în floare
Din floare dulce bolta senină răsare
Și zboară păsări din inima-nflorită
Înaintea mea în aripi să te cuprindă.

POVEȘTI ROSTESC STELELE TOATE
Povești rostesc stelele toate,
Privesc din înălțime;
Povești rostește luna-n noapte
Și licuriciul basme știe.

Și basmele au chipul
Zâmbetului tău.
În ale tale basme timpul
Nu are cursul său.

Natură – iubita mea
Din toate îmi zâmbești,
Dintotdeauna mereu alta
Oamenilor vorbești.

Tu pentru alții ești o fată
Ca multe alte fete,
Dar și ei măcar o dată
Simțit-au natură și planete.

PĂSĂRI DE AER
Nu-ți fie teamă de stolul acesta
De păsări de aer
Ele din sufletul meu zboară
(Când te văd ușoară, plutindă)
Înaintea brațelor mele
Să te-nvăluie, să te cuprindă.

Eu doar nu mă tem
Când din ochii tăi
Se varsă un tsunami
Și-n ale sale mă cuprinde mâini
Cu raze jucăușe și sute de delfini.

Tet-a-tet
Soarele luminează mai multe culori.
În dragoste luminează numai cu două.
Violet e una, verde alta este.
Și verde pare tot și ramuri și cer și păsări.
Și violet pare tot și ramuri și cer și păsări.
Când în violet sunt toate colorate
În suflet speranța spre verde arde.
Vopsește-atunci măcar toți pereții în verde,
Închidete-n parcuri și-n păduri și-n iarbă
Pleacă-ntre cei care au viața verde  -
Soarele mov va face să vezi verdele violet.
Și doar sufletul, acolo-n interior
Dezghețând steua speranței va face
Să sară din ea scânteioare verzi.
Când în verde sunt toate colorate
Sufletul se-nalță spre verde și mai verde
Ajunge spre lumină
Este în lumină
Devine lumină.
Dumnezeu atunci se-arată tet-a-tet.

CERUL SPERANȚEI
Vise cad rând pe rând
Și frunza poartă al tău chip,
Timp și timp,
Timp și timp.

Speranța e-n suflet și în cer
Și speranță este El
Și sper, și sper,
Și sper, și sper.

Veșnicia simt iubind,
Simt eternul așteptând –
Gând după gând,
Gând după gând.

Îndrăgostiții cu fior
După timp și după dor
Au cerul lor,
Au cerul lor.


CEA MAI FRUMOASĂ AMINTIRE
Genele ochilor ei
Precum razele de Soare
Pictate de un Copil
Erau calde, lungi, ușoare.

***
Locurile ne țin minte –
Am revenit să te-ntâlnesc.
Pădurea poate mă minte,
Dar printre ramuri te zăresc.

Și acum ca odată
În cale îmi apari
Cred că inima ta poartă
Cu ea acești toți ani.
***
Ceresc privea
Și-a ei privire
Scântei părea
De veșnicie.

Aripi – ochii
Zburau departe –
După Dochii,
Toamne, moarte.

Nu e dramă
Deacum. – Poveste –
Ceresc privea
Ceresc privește.
***
De opt luni de zile
Tu nu ești lângă mine,
De opt mii de ani
Zăpadă-mi cade-n vine,
De o veșnicie
Gându-mi stă la tine.
De opt luni de zile
Tu nu ești lângă mine.
***
Insula plutea pe propria-i hartă
Și într-o zi la mine a ajuns
De-atunci trăiesc acolo
Ca în „a fost o dată”,
„Tuc-tuc” – se-aude valul
Și roșu-i la apus.
Pe Insula inimii tale
Soarele nu merge la culcare.

PASTELUL MEU
Observ: pe zi ce trece
Vederea tot îmi scade
Și-un val de ceață rece
Se-aștere peste toate.

Nu se mai vede Soare,
Nici câmpii, și-acolo flori...
Se vede numai ploaie,
Și nori în jurul meu, albi nori.

Dar iată că te-apropii
Vedere-ai tot mai mare
Și văd când deschizi ochii
Și nori, și flori, și Soare.

Și mă mai văd pe mine,
Și mai văd veșnicia,
Și nescrisă de nimeni
Zâmbește poezia.

DE CE?
Dacă tu, Iubit-o,
N-ai fi în
Păsări, Soare,
Cer și frunze
De ce când tu ești tristă
Văd întristate
Și păsări
Și Soare
Și cer
Și frunze?

De ce
Păsări
Soare
Cer
Și frunze
Prind zâmbet,
Feerie și înălțime
Când tu zâmbești
Și plină de feerie
Privești spre înălțime
Din înălțime, înălțime?

NU ÎN ZADAR
Nu în zadar natura se schimbă,
Nu în zadar înflorește și-nflorește,
Nu în zadar dealul devine luncă
Și-n locul apei munții se înalță.
Iubirea prin toate se naște și trece.
Eu și tu vom fi oameni,
ape, munți, dealuri și lunci
Și-n eternitate ne vom regăsi.
Și tu pentru mine mereu
ve-i fi în toate.
Când voi fi deal – tu ve-i fi iarbă,
păsări, Soare, aer.
La fel ca și acum.  

O POEZIE
O poezie ține iubita mea
Eu îți scriu.
Ca restul peste-o sută
La tine n-o s-ajungă
O știu.

Dar când ce-am scris la miez de noapte citesc
Fără muze
Cuvintele ca păsări
Rotesc, ramul își găsesc
De buze.

Ramul de obraji, nas, gene, Soare și
Alunițe,
Sprâncene, ochi de cer plin
Și frunze – părul tău din
Zeițe.

Păsări multicolore te sculptează
Tu mă privești
Doar în poezii te văd
Și tot mai sper și tot mai cred –
-    Le citești?

Răspunzi din aripa buzei ușor
Bătând
-    Știu iubite
Și aripi pe-ntreg chipul
Îți fâlfâie tot timpul –
Dulci clipe.

VEȘNIC RĂSĂRIT
Natura știa de tine până a te naște.
Și acel Soare care colora lumea și
Iarba. Și iarba care sclipea sub picăturile
de rouă – toate te vesteau.
Toate te purtau cu ele.
În toate erai
Și din toate îmi zâmbeai.
Am înțeles după ce te-am întâlnit:
Despre ce fremăta izvorul,
Despre ce șoptea ploaia,
Ce arătau norii,
Ce însemna apusul,
Dar și răsăritul.
Suntem acum într-un veșnic răsărit,
Căci dragostea n-apune.
Omul care nu o cunoaște
Își trăiește viața în apus.
Dar peste toate vine răsăritul.
*********************
În dragoste suntem niște Copii
Care deprindem viața.
Viața și dragostea:
Același lucru ori dragostea-i o
miniatură a vieții, ori viața o miniatură  a dragostei?
Un motor sau un impuls al ei
Ori toate?
***************************
Jumătatea își va întîlni fiecare.
Pentru asta se naște
Și s-a născut de-atâtea ori
Până a se naște.
Și a trecut de-atâtea ori peste moarte.

ȘI VOM PURTA MEREU CU NOI PRIMA IUBIRE
Fulgi albi ca fluturi zboară,
Plutesc și înconjoară
Ramurile ordonate
A ochilor tăi.

De după gene iară
Răsare-n plină iarnă
Soarele albastru
Și-n brațe mă cuprinde.

Și mergem împreună,
Lumina ne inundă
Și povestea
Este la sfârșit.

Când fericită sună
A versurilor strună
Și melancolic spune
Finalul fericit.

Iar înainte-o viață
Să strâng Soarele-n brațe
Și printre gene privind
Să văd lumina ta.

Dar... la Crăciun ori poate
Cândva, în altă noapte
Visul meu frumos
Se va repeta.

Tu, cel din vis
Fericirea ai prins
Păcat că noi din vise
De fapt nu suntem noi.

Tu, cel dim somn
Fericit fii de ești om
Și de ești plăsmuire
Fii tot fericit.

Fericit odată
Am fost, am fost o dată
Mai mult ca-ntr-o poveste
Căci a fost real.

Iubirea – ce rămâne
Din ieri, din azi și mâine,
Neîndoielnică, reală,
Izvor de tinerețe.

Cu ea, cu iubirea
Vine, pleacă fericirea –
Un coșmar viața când părea
Cât de fericit eram.

Mereu o să fie
Cu noi prima iubire.
De parcă o alta
Ar putea exista...

A DOUA INIMĂ
Cad fulgi din cer
Și se topesc pe față
Dar nu despre asta...
Nu despre asta!
Frigul mi-a trezit speranța;
Ea nu moare
Totuși se-ntâmplă
Câteodată
Să-și piardă
Nuanța.

Simt chipul iubitei
El murmură în orice
Scânteie de natură.
Inima mi-a zis:
„Speranța e destulă.
Să treacă timpul
Cu el iubirea
Va pierde a ta urmă.”

Dar zăpada...
Zăpada... cade fulg cu fulg -
În orice fir chipul
Ți-l văd, îl simt și-aud.
Și lumina fulgilor,
Lumina ta mă încălzește
Și speranța –
A doua inimă
Lumea zugrăvește.

Și Imensitatea
Neagră, sumbră
Ca o mănăstire
O pune în
De curcubeuri
Strălucire.
Și-astfel și veșnicia
Romantică nu-i zău
Ea are toată zâmbind
Sincer Chipul Tău.

E timpul să plec,
Mă crede Cititor,
Eu trebuie să-i scriu
Cu prima zăpadă
Să o felicit,
Cât pufoșii cad
Motivul meu e schic,
Cum mi-a ieșit poemul
Îndată, după
Voi vedea.