TU EȘTI ZEUL..

Am făcut un pact cu Domnul când mi-am acceptat destinul
Să-mi trăiesc viața cu tine! Să-mi fii suflet pe Pământ..
Nu-mi doream singurătatea, nu mă încânta suspinul
M-am născut să fiu femeie, să iubesc, să râd, să cânt..


Te-ai născut să-mi fii pereche-n pasiune și-mplinire..

Când îmi strângi în brațe trupul aud îngerii râzând
Aș bea vinul fericirii, nu mi-aș mai veni în fire
Din strânsoarea-ți pătimașă nu m-aș dezlipi nicicând!


Ne-am născut să cerem lumii să ne cruțe fericirea
(Că de relele Pandorei suntem toți amenințați)..
Vor muri demoni de ciudă cât de sfântă ni-e iubirea..
Ochii noștri de durere nu vor fi înlăcrimați!


Chiar și moartea va fi tristă când va vrea să-și ia tributul
Că-mi va profana trăirea (prima de mă va lua)..
Tu ești zeul pentru care mi-aș împodobi mormântul
Nu cu flori, nu cu suspine..ci cu amintirea ta!



LOCUL MEU E LÂNGĂ TINE..


Ca un strop de ploaie rece te-ai prelins pe chipul meu
Ai vrut să-mi îmbraci tristețea și să-mi pătrunzi Universul
Te-am lăsat să vezi prin mine.. să-nțelegi c-așa sunt eu..
Eu sunt rima, tu măsura.. amândoi ne scriem versul!


Te-am lăsat să crezi în mine..cum în tine cred și eu
Gândul tău mi-atinge gândul.. și de doruri mă dezbracă
Mă încred în vraja-ți dulce, cum mă-ncred în Dumnezeu
Tu-mi faci inima să strige, tu-mi faci sufletul să tacă!


Locul meu e lângă tine.. ăsta-i și destinul tău
Șterge-mi lacrima cu grijă.. lasă dorul să-nțeleagă
Că nu-mi va intra în suflet.. cât vei fi la pieptul meu..
Cine ar putea distruge poezia ce ne leagă?!




MI-E IARNA PARCĂ MAI STRĂINĂ..


De câte ori revine iarna, de-atâtea ori mă-închid în mine
Pe fulgi de nea brodez colinde.. și amintiri de-odinioară
Copilăria mi-e departe și-oricât aș vrea, nu mai revine
De-aceea-mi simt inima tristă și lacrima cumplit de-amară!..


Eu simt că iarna mă detestă.. căci neaua-n alte zări și-o duce
E ca și cum mi-ar spune simplu că n-are rost să ne-întâlnim
Atunci mă-ntorc în amintire..prezentului nu îi pun cruce
Deși mă tem de iarna vieții, mă las atinsă de destin..


Cu fiecare an ce trece, mi-e iarna parcă mai străină
Ori n-o mai văd, ori nu mai vine..ori poate nu mai vreau s-o simt
Atât aștept: un fulg să cadă și să nu port în suflet vină
Că am îmbătrânit degeaba..la umbra unui trist colind!



MĂ STRIGĂ COPILĂRIA..


Încuiat-am sentimente-n ale inimii unghere
Ochii se-adâncesc în zare și clipesc străini și goi
Liturghia suferinței recitată-i cu durere
Umbrele divinității-și pierd conturul în noroi..


Mintea mea naște furtună.. mă lovesc mii de cuvinte
Sensul lor nu-l pot pricepe, am atâtea de făcut..
Nu mai simt cum trece clipa..nu mai sunt ca înainte
Simt cum se transformă-n mine viitorul în trecut!


Mă strigă copilăria sub o cetină de brad
Și îmi strâng în pumni speranța care sufletu'-mi aprinde
Peste zbaterile mele fulgi de nea cuminte cad
Haosul se stinge tainic sub suavele colinde!..



DESPRE FERICIRE..


Când credeam că fericirea devenise doar un mit
Contemplând chipuri crispate ce musteau de suferință,
Fără să m-avertizeze mii de gânduri m-au lovit
Garnisindu-mi deznădejdea cu o aprigă dorință..


Să mă lupt cu tot ce viața prin destin mi-a pregătit
Ignorând săgeata urii și a realității crude
Am simțit că fericirea visul mi-a desăvârșit..
Știu că îngerii îmi cântă..versul lor lin mă pătrunde!..


Sub zăpezile uitării versuri mii am îngropat
Să rodească poezia ce-mi aduce alinare
Râde sufletul în mine..am murit și-am înviat..
Fericirea îmi recită psalmul ei cu-înverșunare!..



CÂND..


Când pe-a sufletului cale s-or usca spinii durerii
Și m-or năpădi magnolii cu petale de iubire,
Îmi voi arcui sprânceana închizând ușa tăcerii
Și-mbrăcată de emoții, voi tâșni din amorțire!


Când s-or repezi dușmanii rănile să-mi oblojească
Și, cuprinși de remușcare, îmi vor spulbera necazul
Voi lăsa fără-ndoială..irisul să-mi strălucească
Și cu un surâs angelic îmi voi garnisi obrazul..


Când mi-or bea leii din palmă fără gând de-a mă ucide
Și-mi vor alunga prin asta și cea mai parșivă teamă
Îmi voi curăța din minte toate gândurile perfide
Și prădalnica tristețe..nu voi mai băga-o-n seamă!!!


Când doar flori de-nțelepciune îmi vor poposi pe creștet
Și-mi vor parfuma credința condamnată de atei..
Toamna-mi va părea mai vie cu veșmântul ei cel veșted
Și cu mult mai multă vlagă mă va prinde-n vraja ei..


Doar atunci când simt că viața mă iubește..și-o iubesc
Am să îmi rescriu destinul evitând să-mbătrânesc!




LACRIMA


La răscruce de emoții traducându-le-ntr-o clipă
Fără dreptul de-a renaște, se prelinge cu furie
Închizând în universu-i amintirea ce despică
Mii de gânduri translucide pe o trenă sidefie..


Uneori o simt cum arde..alteori o văd cum pică
Lângă alte zeci de lacrimi..plănuind dureri să spele
Nu de ea..ci de mesaju'-i n-aș mai vrea să-mi fie frică!
Ea cuprinde ADN-ul...versul suferinței mele!


Dar mai mult mă tem de mine că mă simt de ea trădată
Când durerea, bucuria.. au ajuns la apogeu
Însă lacrima profundă, nu se scurge niciodată
Ea rămâne îngropată..răvășind sufletul meu!



AM SĂ TE ÎMBRAC CU MINE...


Când pe lacul amintirii îmi plutesc mirifici nuferi
Amețindu-mă cu taina unei altfel de tăceri..
Te privesc..și-mi pare mie sau ai încetat să suferi?!
Îmbătat de nostaligie, când ai învățat să speri?


                                       *


Te vedeam atât de sumbru, un om dur, mimând emoții
Ce-ai fi încălcat principii să ai ultimul cuvânt..
Te luptai cu tine însuți ignorând fiorul morții..
Suferința-ți era calea spre un alt deznodământ...


Te vedeam ca pe un rege alergând după victorii
Nu conta că prețul luptei erau vieți nevinovate..
Tu le decideai menirea prin cuvinte iluzorii
Nu-ți păsa că-n egoismu-ți le-arătai calea spre moarte!...


Doar acerba ta furie ți-era pentru suflet hrană
Până când unda iubirii a decis să te atingă...
Într-un om plin de tandrețe azi te-ai transformat din stană
Și-ai lăsat văpaia urii..fără urmă, să se stingă!..
   
                                      *


Azi plutesc cu tine-alături pe-amintirea unui lac
Îmbătați de fericire...contemplând mirifici nuferi
Am să-ți spun prin mii de gesturi de ce șoaptele îmi tac
Și-am să te îmbrac cu mine...să te fac să nu mai suferi!




ÎMI EȘTI DRAG...


Îmi ești drag ca firul ierbii ce-mi dezmiardă glezna vara
Și ca soarele din Ceruri îmi ești drag adeseori..
Cum să-ți spun că fără tine..luna nu răsare seara
Și că stelele-mi plâng dorul...sub perdelele de nori?!


Cum să pot privi în zare când tu însuți mi-ești lumină?!
Tot de tine mi se umple și plămânul când respir
M-or ucide pentru trupu-ți mii de gânduri, fără milă
Obliga-mă-va dorința la icoana-ți să mă-nchin..


Off...cât mi-ai pătruns în simțuri, aruncându-mi o privire!
Pentru tine aș ucide orice urmă de tristețe
De-aș ști că mi-ai da din timpu-ți doar o clipă de iubire..
Și-ai lăsa ca buza-ți tandră...gura mea să mi-o răsfețe!..





PE UNDE-MI EȘTI?!...


Pe unde-mi ești frumoasă tinerețe?!
N-am observat când te-ai desprins de mine
Am simțit doar o umbră de tristețe
Ce m-a cuprins, gândindu-mă la tine..


Și pasul mi-i mai leneș de o vreme..
Mi-a ostenit și trupul..și gândirea...
Pe chipu-mi amintirea riduri cerne
Iar timpul mi-a încețoșat subtil privirea..


Dar nu mă tem..doar că mi-s tare tristă!
Încep să simt mirosul de pământ...
Of, tinerețe..iz-ul tău există
În amintirea mea..și-n al meu gând!