Între buzele mele
iarna adoarme între buzele mele
crengi de brad îmi cad sub pleoape
eu le luminez cu lanterna
odată cu venirea dimineții.
cafeaua are gust de nectar
zăpada are 300
de metri
de minute
de pagini
eu tot nu mă pot decide dacă trandafirul
își va pierde astăzi toate petalele
sau dacă va mai rezista câteva ierni
în așteptarea supraviețuitorilor.
în jurul cănii
zboară gandurile poetului
așteptând un cuvânt de împăcare
dar eul meu lăuntric a murit mai devreme
și în urmă totul e gol
totul arde
lipsit de substanță.
La lăsarea serii
pe umbrela dorințelor mele
literele se îneacă în noroi
iar unghiile mele se înfig adânc în carnea ploii;
la lăsarea serii,
pământul începe să se usuce
deși lacurile dau pe dinafară,
iar paginile se lasă purtate de vânt.
acesta este cadrul perfect
luna trece prin lumina zilei
sticlele de Tazovsky se varsă pe iarbă și se amestecă cu pământul
se sinucide soarele
cerul se umple de sânge
iar stelele se unesc și pielea lor uscată
cade pe podeaua mea.
Leagănă-mă, viscolule
când e sala goală pașii înzăpeziți
își fac cruce
căci iarna e despre mănuși & sentimente materne
leagănă-mă, viscolule
toți mă abandonează
nici propriile mele cuvinte nu-mi pot ține de cald
eu sunt înfășurată în noapte
ad gloriam volant
noi acum sau niciodată
ori chiar mâine
leagănă-mă, viscolule
căci afară e un soare dezgustător
perdeaua e prea subțire
nici sanie nu e nici covor pentru pașii înzăpeziți
doar o cârpă de lacrimi
alea jacta est
se topesc ferestrele
zarurile sunt pe marginea mesei gata să cadă
ce-o fi o fi
leagănă-mă, viscolule
carpe diem de trei ori și încă odată pentru noroc
leagănă-mă, viscolule
că
mă topesc
Vecinii
nu mai voiam decât să taci.
să aud vecinii care își reproșează nefericirea
și să aud nefericirea care îmi reproșează că încă exiști.
nu știu de ce pantofii tăi din lac sunt încă în faţa ușii,
nu știu de ce anii s-au scurs și tu nu mi-ai mai cerut
de mult timp bani să te duci să-ţi cumperi ziare de la ghereta
franţuzoaicei
sau de ce n-am apăsat perna pe faţa ta cât dormeai.
de ce nu mă mai întrebi când iau baterii pentru ceas?
s-au terminat pastilele de tuse?
mai vrei să mori?
s-au adunat atât de multe, iubite, atât de multe s-au strâns
în căsuţa asta de 10 pe 14 metri
poate le vom strânge odată, într-o zi de curăţenie
le vom turna într-o carafă și le vom vărsa
la rădăcina unui copac din gădină.
dar până atunci noi suntem tot aici
și încă te rog să-ţi iei pachetul de ţigări și vanitatea
și să mă lași să
ascult
vecinii.