Precum numarul, și numele mă incită și mă-ntorc mereu cu gandul la ele.
De unde inspirația de a da un nume – și nu altul – unui om la nașterea lui? Numele lui îi va influența personalitatea, valoarea, existența? Sau...inspirația
- de natură divină – e, din start, cea care se „potrivește” cu ceea ce va deveni acea persoană? Și...armonia (când există!) dintre nume și patronim...cum se creează?
Am observat că nume grele ale culturii universale se sprijină pe consoane grele, iar aportul vocalelor este esențial în a realiza potrivirea și, uneori, mai mult decât atât - distingem și conotații.
Consoanele grele, dacă le-ai putea ține-n mână, ar atârna sau le-ai simți ca de piatră ori de marmură. Poate și pentru că sunt consoane sonore și au alt impact auditiv în raport cu cele surde.


De pildă, nu pare întâmplător faptul că mareția lor e conținută în aspectul generic, ca apoi să treacă în numele propriu-zise. Se numesc Arhangheli – vocalele dau lumină, potențată și de „luminoasa” consoana „l” , cum o numesc știutorii, iar împreună susțin greutatea consoanei „g” într-o expresivă asociere.
Noi, doar pronunțând cuvantul, vedem lumina și simțim greutatea (=importanța) ajutorului cerut și dat de Arhanghelii Mihail si Gavriil (Gabriel).
Numele lui Galileo Galilei pare greu ca pământul, iar asocierea dintre consoana „l” și vocalele „a”, respectiv „i”, „e”, sugerează și mișcarea conținută în celebrul „e pur si muove”.
Trec prin fața ochilor „nume grele”, care au „creat” realități grele de sensuri și de valoare, fixând nemuritorii într-o posteritate perpetuă...
Iata cateva: Giordano Bruno, Galileo Galilei, Michelangelo Buonarotti, Leonardo da Vinci, Ludwig van Beethoven, Johann Sebastian Bach, Richard Wagner, Johann Wolfgang Goethe, Georg Wilhelm Friedrich Hegel, Peter Paul Rubens, Rembrandt Harmenszoon van Rijn, Martin Heidegger...