antilolita
 
şi iată cum ai pierdut speranţa
din truda  până la suferinţă
ai pierdut totul

 acum  
umbra ta aruncată peste  umbra nenorocului
iscodeşte spaimele  neputinţei

într-o zi
îţi va reuşi tentativa de sinucidere
primele  încercări
vor culmina cu prorocirea diavolului

te-ai întors în matca  asemeni râului negru
fără putinţă de revărsare peste câmpiile albastre

iată
cerul se închide cenuşiu în faţa lacrimei tale
ultima zvâcnire de disperare
prinde să curgă în arterele morţii
Dumnezeu cel pe care l-ai negat
şi hulit pentru naşterea ta păcătoasă
te iartă şi te mântuieşte fără voia ta
într-o intenţie de binecuvântare

din fericire
pentru tine nu există  înviere  şi taină
mori odată cu şarpele care ţi-a înveninat păcatele
mori odata cu ultima  patimă

nimeni nu-ţi va cunoaşte mormântul şi
locul  în acest univers

pentru tine
 mărul din pomul cunoaşterii a fost otravit
nici şarpele nu ştia acest lucru
Dumnezeu aranjase  acest amămunt
aşteptând milenii ca cineva să-l atingă
să-l muşte cu lăcomie apoi să moară
cum mor în patimi înveninaţii

acuma
ascunsă în extrema ta disperare
te răsuceşi în fantezii erotice din care
timpul scurge într-o zbatere tristă
picătura de spaimă

mori şi nu te mai saturi de moarte
plângi şi nu te mai saturi de lacrimi




ochii

ochii mei ochii mamei privesc în oglindă
prin ochii mei văd ochii mamei cum
se umezesc aşa deodată în faţa mea
îi văd vinişoarele atât de fine atât de clar desenate
cu privirea ei mai înceţoşată spre bătrâneţe

ochii săi roşii mă privesc cu milă întrebându-mă
ai mâncat ceva nu ţi-e foame dragul mamei
pe unde îţi umblă picioruşele copilule
să nu întârzii să vi odată cu apusul soarelui
ai grijă ce faci

ochii mamei mă privesc din oglindă
sunt ochii mei care atât de mult seamănă
 cu ochii mamei



pasarea  africană

undeva
după gratii de spaimă
pasărea cu aripi tăiate
îşi plânge coasta
de fildeş

şi aripile cresc
cum cresc fluturii după
ploaia de stele

dincolo de mare
arde dorul de zbor
peste savana rebelă
pasc rinocerii cu
corn de argint

iar eu îmi curg
răstignirea pe ceaţă
într-o lacrimă albă
dintr-o rază cristal

Jane Jane
 africa neagră
Jane Jane
 africa fierbinte
de ce uităm ce vrem
să ne amintim
de ce ne amintim ce vrem
să uităm
           



culorile bustului

frumuseţea a sosit
era Nerfertiti
i-a trebuit mult să strângă
capătul luminii din tomograf
apoi
risipindu-se-n clone
să moară în clepsidre
nerăsturnată

am iubit femeia
chiar şi pe aceia pe care
nu o plăcea nimeni
cel din miezul
bustului meu colorat zâmbeşte
sub coaja de calcar

te-am iubit femeie
dar am aflat că
nu erai decât o clonă
o simplă neputință



 bronz

un soclu de albastru şi
proporţia divină a dimensiunilor
imaginaţia cuvenită înţelesului
rostului lucrurilor neştiute incă
mai caută printre
creerii descompuşi in
capul statuii din
piaţa publică

eram eu şi-mi căutam carnea
carnea şi viscerele

în locul de maximă vizibilitate
nu erau visurile mele
ci sânge
un sânge transparent în care
curgeau ziua şi noaptea
răspândindu-se
în celulele de bronz

eram turnat
pentru totdeauna
fără putinţă de a mai
murii vreodată                                            


am fost

am fost un abur de sânge în clocot
o adiere de vânt sfiinţită de Dumnezeu
o şoaptă de inspiraţie pentru cei care
m-au cunoscut sau au crezut în mine

dacă ar fi să iau de la capăt
aceasta viaţă mi-aş dori-o la fel
cu bucuriile şi necazurile dăruite mie
de creatorul meu după merit

am fost un om ca şi voi un om care
v-am privit în faţă şi v-am citit teama de mine
de unde aceasta teama de privirea mea
prea pătrunzatoare
de ce evitaţi dialogul cu mine
când vârsta nu mai contează nici moartea
care ne desparte o vreme

am fost o lume in care liniştea se căuta
în furtuna din care se naşte şi moare la comandă
o lume în care ne străduiam să
nu mai semănăm unii cu alţii

îmi reproşez o anume fermitate
prost înţeleasă de cei ce ma judecă
parcursul meu professional a fost unul obişnuit
cu şuişuri anevoioase şi coborâşuri prăpăstioase

am cunoscut ca şi voi amărăciunile epocii
mi-a surâs ca şi  vouă uneori moartea
am cunoscut ce-i munca istovitoare
fericiri dureroase şi deznădejdi fără  margini
am iubit cum puţini dintre voi ştiu să iubească
am ştiut şi am acceptat tot timpul să mor
cu aceiaşi intensitate cu care iubeam amăgindu-mă
cu iluzia sfârşitului fericit

toţi din jurul meu se socotesc mai mari decât mine
pentru că aparţin unei lumi dominată de asprime
şi răutate străină de firea mea
o lume în care se moare de foame şi
durere cu semenii neînduplecaţi

oameni
fraţii mei de o secundă astrală
cât de mult v-am iubit



emes

şi iata sărman poet
cetatea te-a ucis prin cuvânt
ştergând în timp ce dormeai
cea mai strălucitoare literă
de pe fruntea adevărului

de-acum cadavrul  va putezii
sub vorbele schiloade din
poemul care trebuia să-ţi poarte
 faima prin lumea de gheaţă

şi nimeni nu mai ascultă
acele vorbe moarte şi surdă
e lira ta descarnată şi goală
şi nimeni nu te mai cumpără
din rafturile supraaglomerate
ale librăriilor cerului

într-un delir de grandoare dementă
cineva a şters adevărul turnând în
clepsidra timpului moartea
ca o cenuşă de piatră

şi  iată sărman poet cum cetatea
te-a ucis prin cuvânt


dumineca zilelor pline de glod

vreau să mă astâmpăr de ceata
cu degetele tremurând să dechid uşa
mai dor cu spaimă câmpiile goale
în aşteptarea  munţilor prăvăliţi
eu ard nu putrezesc vreascuri
oasele mele încă verzi
cer nou termen de judecată
rulez ca o masină veche
şi trag pe furiş frâna
de mână mă ţine destinul
potrivnic ca o plăcinta de balegă
din care ies aburii zodiei
leul cu coama carunta mai
adulmecă prada pierdută
frumoaso
eu nu fac dragoste cu buletinul
de identitate mă scaldă
sunetul părului tău în uitare
la capătul săptămânii ploioase
dumineca cerne noroi




lumina se pierde cu fiecare bătaie a inimii

lumina se  pierde cu fiecare bătaie a inimii din ochiul tăcut
s-au terminat şi ultimele resturi de spaimă
oasele au intrat în oase cu zgomot de flacără cenuşie
ne prabuşim cu viteza meteoritului imposibil de evitat
cineva ştie bine acest lucru şi simte adierea orgasmului absent
în spatele soarelui pândeşte gaura neagră
cea de vierme se scurge în alte  dimensiuni erotice
îmi pregătesc nava asemeni căpitanului celor
douăsprăzecemii
voi decola fără tine departe de tine uitând de tine
expirând şi ultimele urme de aer intrate în celulele mele
odată cu sărutul tău inconfundabil

s-au terminat toate reâncarnările mi-a rămas oarbă nemurirea
iubirea cere combustibil de ură, ura cere iubire de moarte
povestea noastră a ajuns de notorietate în lumea figurilor de ceară
iarna e vară iar vara e iarnă fierbinte
numele tau repeta ecoul  de gheaţă
dragostea moare în şatră, şatra se duce de râpă
din spasme ultima suflare este păstrată pentru sărutul pietrei
îmi vând insula de taina vântului nestatornic
inima cu piept cu tot să nu ai loc de întoarcere
ciorapul fermecat şi ilicul roşu în zdemţe le-am pierdut
odată cu tablourile şi cărţile de groază incendiate din pod
pozele tale le şterg  din recycle bin, plec, plec
picioarele tale dor pe zările reci

 


facerea lumii

Dumnezeu a zis sa fie lumină
Iar lumina s-a revarsat peste întuneric
ca o apă caldă şi sfântă

Dumnezeu a zis să fie tărie
Iar apele au ars despicate în sus
dezvelind cerul ascuns în abisuri
cu puzderia sa de nelumină

Dumnezeu a dat colţi apelor
să muşte uscatul cu truda  valurilor
iscoditoare şi blândă
apoi a zis să fie iarba verdeaţă
şi pomii cu fructe dulci sau amare
 după vreme  şi lacrimi
pentru ziua când va zamisli omul
omul cu femeia lui lacomă de şarpe
şi poame ascunse cu
taină cosmică şi profundă

femeia a inventat pruncii pentru ca
omul blestemat şi confuz
să-şi mistuie nemurirea până-n
străfundul veacurilor nepieritoare
inşelând prorocirea

Dunezeu a zis să fie iubire
şi ura a ţâşnit din adâncuri ca o lavă
acoperind cu cenuşă lumina
blândă şi dreaptă din stele
aşteptând sărutul fatal al
pământului  cu ibovnicul soare

Dunezeu a zis să fie odihnă
şi neliniştea a umplut cerul cu spaimă
alungand din furtuna în furtună
lacrima pietrei
 nestatornică şi aspră ca
 o pace

apoi şi-a trimis fiul sa ardă
moartea pe cruce şi
crucea pe moarte


 lupul  însângerat

se tânguie cerul cu urlet de haită
când luna-şi arată cornu-n orbită
pe creasta zăpezii se scutură brazii
şi cerbul aleargă cu spaima-n copită

se-aştern umbre grele pe urma din stâncă
şi vin după semnul de purpură-n zbor
în frunte e lupul ce sângeră încă
din rana profundă fierbinte izvor


el trece cu moartea în colţii de piatră
şi gloria-şi poartă pe coama semeaţă
din coarnele cerbului picură noaptea
pe urme de stele pe urme de ceaţă

pe culmea înaltă sub albe pleiade
flamândă aşteaptă o haită răzleaţă
sfârşitu-i tot una ori viaţă ori moarte
un hoit să ramână pe câmpul de gheaţă