Îmi place Cleopatra, Cleo, cum îi spun colegele! Ea este exact cum ar trebui să fie o femeie şi cum, probabil, era cea al cărui nume îl purta cu semeţie, regina egiptenilor. Îmbrăcată elegant, coafată la marele fix, cu manichiură impecabilă, mereu asortată la pantofi, curea şi poşetă, dând clasă tuturor gâsculiţelor ca mine, îndrăgostite de blugi, tricouri lăbărţate şi pantofi sport.
- Este imposibil să te simţi feminină în pantaloni, dragă, îmi arunca peste blatul lucios al biroului ei mărginit de două ghivece cu orhidee mereu în floare. Gândeşte-te numai câte posibilităţi ai avea la ciorapi: cu dungă, cu modele, plasă … sau la culori.
Închidea ochii şi pun pariu că îşi imagina ţinute întregi pornind de la o simplă pereche de ciorapi, după zâmbetul care-i lărgea buzele conturate pe exteriorul liniei lor aşa încât să pară mai pline. Nu era un secret că avea un dulap numai pentru dresuri. Posibil, zic eu, să fi avut o pereche pentru fiecare zi din an, pentru că nu-mi aduceam aminte să fi văzut de două ori aceeaşi culoare sau acelaşi model.


- Te fac eu să te dai pe brazdă! Cine crezi că se uită la tine aşa cum te îmbraci?
Adevărul e că toate exemplarele masculine care ne treceau pragul erau vrăjite instant de Cleo. Poate erau ţinutele ei, poate părul ei de un negru lucios, de-a dreptul orbitor şi atent tapat, sau poate parfumul bogat.
- Hawai, dragă, adus de la Bucureşti de cineva! Apropo, cu ce te dai?
- Favorit, am mârâit pe jumătate ruşinată deja.
- Acesta nu e parfum, dragă, e un deodorant de pe vremea comuniştilor.
- Mie îmi place.
- Nu te încrunta, dragă, că faci riduri! N-ai văzut chinezoaicele cum stau? Zici că sunt păpuşi de porţelan. N-ai habar ce vârstă are o chinezoaică pentru că ele au grijă să nu mimeze nici o expresie. Eu trebuie să te învăţ? Să revin, parfumul, dragă, e amprenta unei femei!
Mare dreptate avea! De cum intram în clădire simţeam pe unde trecuse Cleo. Dacă te luai după aroma tropicală de Hawai, nu aveai cum să nu dai de ea, femeia adevărată, care nu se dădea în lături de la nici o suferinţă pentru a fi la înălţime.
- Nu-ţi mai roade unghiile! Doamne sfinte! Un bărbat se uită prima dată la degetele unei femei, dragă.!
- N-aş crede, am rânjit, în decolteu e mai probabil.
- Nu ştii nimic! Nişte unghii lungi şi date cu gel aşa cum trebuie îţi deschid calea spre inima unui bărbat de la primul sărut de mână.
Mda, mâna ei era sărutată mereu, de ce să nu recunosc? La mine o strângere de mână era suficientă. Mi-am privit unghiile scurte şi am strâns degetele în pumni. Pete de cerneală, unghii roase pe la colţuri, formă neregulată a unghiilor.
- Ai să prinzi ceva clasă pe lângă mine!
Una peste alta îmi plăcea de ea, era interesantă, era femeie în adevăratul sens al cuvântului.
- Începem cu ţinuta. Să nu te mai văd cu pantaloni, dragă! Pe vremuri femeile care purtau pantaloni erau arse pe rug.
- Nici chiar aşa!
- Ascultă ce-ţi spun!
- Cleo, e miezul iernii, o să-mi crape genunchii de frig de acasă până la birou.
- Dragă, eşti femeie!
- Şi trebuie să sufăr ca să arăt asta?
Mă privea cu o expresie pe care eu una nu voiam să o asociez cu dezgustul dar, zău, altă corelaţie nu mi se părea mai potrivită. Cu toate acestea, o admiram aşa cum o admirau toate colegele. Asta până în ziua aceea de luni, în care aureola Cleopatrei a dispărut cu totul numai din vina mea.
Ningea viscolit afară. Telefonul îmi arăta o temperatură de minus douăsprezece grade. La birou, tăcerea adâncă era o dovadă că şi celelalte colege îmi împărtăşeau starea de spirit. Cleo îşi aranja într-o oglindă mică genele false umezite de fulgii dezgheţaţi. O urmăream pândind momentul în care acestea urmau să se i dezlipească de pe pleoape şi să aterizeze în cana de cafea din faţa ei.
- Ai face bine să nu te mai holbezi aşa! Nu ştii că o lady adevărată nu fixează cu privirea o persoană faţă de care nu vădeşte un anumit interes?
- Aş putea spune că am un anumit interes faţă de tine!
- Când rânjeşti aşa nu poţi fi numită o lady, dragă! Ţi se văd toţi dinţii!
- Îţi jur că i-am spălat de dimineaţă!
- Dă mai bine o fugă în clădirea alăturată, la Arhivă, şi adu dosarele la care trebuie să lucrăm azi. Curierul nu va ieşi pe viscolul acesta.
- Nu este vreo regulă care să interzică unei lady să iasă pe viscol?
- Ei, flutură din genele salvate, ai recunoscut singură, şi nu odată, că nu eşti o lady.
- E un frig de se aude până aici cum crapă dalele de piatră din curte.
- Exagerezi! Ia o haină pe tine la repezeală şi într-un minut eşti înapoi.
- Parcă ai spus că este dizgraţios să te grăbeşti şi să faci paşi mari.
- În pantaloni nu se vede. Dacă ai avea dresuri, ar fi altceva. Îşi mângâie modelul complicat de pe buza fustei pentru a atrage atenţia asupra noilor ciorapi cu broderie în două culori.
- Cam subţiri! Pun pariu că ţi-a îngheţat…
- Frumoşi, nu-i aşa? Mă opri cu o încruntare măruntă. Când vei purta aşa ceva nu vei fi nevoită să ieşi din birou şi să dai fuga la Arhivă.
Resemnată am pornit spre cuier. O haină la repezeală fusese expresia ei. De pe cuierul plin îmi făcea cu ochiul blana pufoasă de vulpe argintie, aparţinând desigur, unicei Cleo. Am înşfăcat-o şi am ieşit înainte ca să apuce cineva să mă oprească. Imediat, un val de Hawai mă scufundă cu totul în lumea femeilor fatale. Mi-am împins mâinile prin mânecile calde şi m-am repezit în viscol.
- Hei, domnişoară, am auzit imediat o voce plină, aparţinând unui frumos exemplar masculin cum m-am convins imediat ce am întors privirea. V-a căzut… fularul!
Ridică din zăpadă un obiect pe care îl desfăcu cu ambele mâini în faţa ochilor mei încremeniţi. Ca un steag, o pereche de indispensabili cu mânecuţă, din aceia pe care doar bunica îi mai purta iarna ca să îi ţină reumatismul în frâu, începu să fluture în vânt, făcându-mă să casc gura inestetic, într-o atitudine nedemnă de o lady. Am smuls din mâna superbului tânăr obiectul şi m-am repezit înapoi în birou cu personajul minunat pe urmele mele.
- Cui îi aparţin aceste …
N-am apucat să zic mai multe. Minunata, elevata, rabisanta Cleo, ţâşni de pe scaunul ei, cu o grabă nepotrivită cu regulile de bune maniere, străduindu-se să apuce obiectul ţinut de mine cu ambele mâini desfăşurat în faţa tutor.
- … izmene?
Hohotele de râs nu s-au stins nici după sărbătorile de iarnă. Cleo nu îmi mai vorbeşte. Se zvoneşte că a cerut să fie mutată din biroul în care lucrez şi eu., cu toate că am asigurat-o de preţuirea mea şi mai ales recunoştinţa că datorită ei, sau, mă rog, izmenelor ei uitate în mâneca hainei de blană după ce a ajuns la birou şi le-a dat jos de pe ea, cel mai frumos bărbat din lume este acum iubitul meu. I-am spus că poate să fie mulţumită de lecţiile ei pentru că Mihai nu îmi reproşează niciodată că nu m-aş purta precum o lady sau precum o femeie adevărată. Cleo a refuzat să mă asculte!