Vasile, căsătorit cu o fată fără „biografie”, rămasă în sat după război. O mână de om, Casandra, femeia care „l-a prostit” pe acest bărbat falnic și, tot moș George ne spunea, care, a doua zi după nuntă, ea ar fi încercat să ridice mâna asupra soacrei vitrege(Sora lui, care l-a crescut și-l voia căcătorit cu o pocăită), dar a fost plesnită peste ochi de bărbatu-său. Cică unchiul stătea în pat și „a dat comandă” să-i facă scovergi. Tata era de față. A intervenit, Casandra ar fi ridicat mâna și la bunicul, care a prins-o de plete, era  ca un copil, apoi de fustă și a aruncat-o peste gard…pe islaz, ca să meargă la păscut cu celelalte dobitoace, că în casă de om nu are ce căuta. Ea l-a zgâriat pe fațăpe bărbatu-său că de ce nu-i ia apărarea. Acesta ar fi repetat gestul. Normal că noi, nepoții nu eram pupați. S-a stabilit în târg
Fratele cel maimare al mamei, sătean. Și el și-a luat, fără voia părinților  Casandră numită Ruxanda,fără aveareși zestre, cu cămașa de pe ea. Și-au făcut un bordei pe un loc zis al nimănui, lângă o fântână, ajutați de oameni, unde l-a născut pe  Vasile, verișorul meu.


Am cunoscut-o pe mătușa Ruxanda, care-mi cerea să-i spun „sărut-mâna, mătușă!” O credeam babă, era zbârcită, îi înjura pe copiii care veneau s-o necăjească. Lucra cu ziua și am aflat că-și lăsa copilul „legal atestat”, de nici un an, în vatra plitei legat, dar peste capul căruia, scos deasupra, printre ochiurile plitei ăi lăsa numai capul afară. S-au sesizat veciniiNu știu de ce Vasile și-a luat a doua nevastă, care avea un băiat mare și care se lăuda că l-a crescut pe „ăsta micu’ ”. Mai țin minte despre unchiul Vasile, era  tocsun, nu-i plăceau nici vorba, nici paharul.
Cu moș George era altceva. Satul l-a perceput ca fiind singurul bărbat care trăia cu două femei, cu care venea la nunți și la hore. I se cânta melodia „Cocoșel cu două creste, bărbat cu două neveste”. Cu a doua a avut sau, tot gura satului i-a atribuit, doi copii, care nu i-au purtat numele lui, ci pe cel al mamei lor. Era adeseori prezent la clăcile din casa noastră. Intra, punea sticla de samahoancă (făcută din sfeclă), comanda lui Ion, poreclit Sticlete, care doinea din caval și trișcă (fluier mai mic, din soc), avea vreo trei la cingătoare, sau lui Bidirel, care venea cu scripca (vioara), o rusească sau o bătută, le juca pe cele două neveste, apoi pleca cu căruța sau sania pe care o lăsa la poartă, că avea moș George cei mai năzdrăvani cai. El era scund, vecinii glumeau că se suie cu scara ca să-i țesale. O curiozitate. De acești cai, „dresați”, spunea el, nu se putea apropia nici un străin, dar se aplecau, îngenuncheau când un copil voia să-i încalece.
De acest unchi mă mai leagă două întâmplări. Am povestit, în „Pitici pe creier”, că am fost dus „în jos”, adică în Oltenia, cu trenul foamei. Că am venit tot cu acest tren singur, cu un săcotei de făină de porumb. M-am dat jos în halta Hancea, înainte de gara Verești, căci acolo țiganii sau românii care s-au țigănit îi jefuiau de mălai pe toți cei care își vânduseră covoarele, cojoacele, celebrele lor căciuli brumării de astrahan și tot ce mai găseau, ca să cumpere de-o mămăligă. Din Hancea ne-am ascuns pe malul apei în niște clăi de cânepă și am rugat pe careva să vină moș George care avea cai pe care gloabele flămânzilor nu le puteau ajunge. Și acasă mama a ascuns undeva sacul cu mălai, iar moș George probabil a văzut-o, că a venit pe  să mai ia de-o mămăligă și pentru cea de-a doua nevastă. Tata apucase o bâtă, mama i-a dat, în basmaua ei doi-trei pumni de mălai și l-a ținut pe tata ca fratele ei să poată fugi.
În anul 1952, prin  februarie, zăpada era de la un metru la doi metri sau mai mare. Și ningea, parcă în disperare, de câteva zile. Eram elev la liceu, aveam bursă. La începutul lui februarie mi-au luat-o. Într-o zi de marți, pe la ora 19, a intrat în dormitor pedagogul, urmat de trei tovarăși. (Unul din directori și doi activiști), a strigat trei nume de elevi, ne-a spus să ne facem valiza.
- Părinții acestor elevi nu au semnat cererea de înscriere în gospodăria agricolă, așa că Partidul Comunist Român a decis să le dea, prin noi, un avertisment. Nu putem oferi casă și masă unor fii ai căror părinți sunt dușmanii progresului. Ați fost excluși din internat, începând cu ziua de azi, 5 februarie, ora 19,30. Nici dreptul de a lua masa la cantină nu-l mai au.
Ne-a scos în stradă. Ningea. Ne-am așezat pe valizele de lemn sub gardul internatului. Unul, Moraru, și-a legat valiza cu cureaua și a spus că el merge la un consătean.
A  trecut pe lângă noi profesorul de sport, Miteanski. Mă cam temeam de el.
- Ce-i cu voi aici, derbedeilor! Ce ați făcut?
- Ne-au dat afară din internat, că părinții n-au vrut să se înscrie la colectiv. Voiam să mergem la gară.
-Nu știți că de reo trei zile nu merg trenurile ? Ce-o să faceți?
- Nu știm.
Restul întâmplării l-am povestit pe undeva. Ne-a luat acasă la dânsul, ne-a culcat pe jos în camera maică-si.  Apoi ne-a găsit gazdă. A  trimis telegramă acasă, Credeam că vor veni părinții să mă ia. Moș George a înhămat cei doi cai, zmei nu alta, l-a suit pe tata în sanie, deși ninsoarea nu s-a oprit, a pus un sac de fasole, altul de mălai și ce or mai fi găsit, s-au înarmat cu furci și au pornit, 40 de kilometri, spre Botoșani. Prin codrii Tudorei au fost înconjurați de o haită de lupi. Caii îi loveau cu picioarele, îi apucau cu dinții, tata și unchiul, spate la spate, „făceau găuri ” în blana lupilor mai curajoși, așa că au fost abandonați. Când am terminat facultatea, moș George mi-a cerut să-i cumpăr o furcă nouă, atunci a pierdut una sau i-au furat-o când au ajuns la oraș. Și o sticlă de țuică de prune, prima, din cea care se dădea uium. Ca să uite frica.I-am dat niște bani și i-a luat, a trimis după o sticlă de țuică și a băut-o cu cei care treceau pe drum, cu  vecinii.
Și despre tanti Valera am vorbit pe undeva. A fugit de acasă după moartea părinților ei, s-a angajat  servitoare la o famile să facă de toate. Aceștia au dat-o la o școală de meserii, textilistă. În ceea ce o privește, rețin un episod din timpul când Bucureștiul era ocupat de nemți. Eusebiu Camilar era urmărit, pentru că cineva a informat că soția sa, Magda Isanos, e evreică, iar el comunist. Fiind din Udești, numindu-se Camilar, tanti Vera a fost crezută sora scriitorului. Un doctor evreu, aflând că s-a emis ordin de arestare și pentru ea, a internat-o în spital și a operat-o de apendicită.
Era frumoasă tanti Valera! Deși muncitoare, un inginer a luat-o de soție. El s-a dus în Harcov să lămurească ceva cu moșia părinților lui și a revenit în România. N-a ajuns acasă. Tanti a primit certificatul de deces prin ambasadă.
Tanti Vera n-a avut copii, s-a căsătorit cu un profesor ardelean și i-a chemat pe cinci dintre frații mei, doi mai mari, trei mai mici ca mine, un nepot, băiatul fratelui mai mare, Gheorghe, pe care i-a băgat la școli, la serviciu, i-a căsătorit. A fost femeia despre care aveam de gând să scriu un roman, prea a trecut prin multe, vorba dumneaei, prea i s-au întâmplat multe.
Tata a avut o soră, Teodora, despre care nu ne prea vorbea. A fost moașă comunală, a fost violată de un medic și s-a măritat cu un „plăvan” cu rude din rudărie. Am cunoscut-o pe când eram copil, venisem din evacuare și ne-am trezit cu ea la poartă. Într-o căruță zăcea bărbatul ei, bolnav de vărsat, gonit de rudele lui, ca să nu le îmbolnăvească puradeii. Au venit toamna, el a murit spre primăvară, ea a plecat la copiii ei. Nu știu câți avea, tata bănuia că s-ar fi măritat din nou și „a mai trântit câțiva plozi”. Unchiul Vasile a căutat-o undeva prin Neamț, dar vecinii i-au spus că a plecat , nici ei nu știau unde, să câ nuvrea să știe de ai ei, care n-au ajutat-o.
Cel mai mic frate al tatei, unchiul Vasilică, (crescut de soră-sa Elena), a făcut ASE-ul și a devenit contabil în Suceava. S-a însurat cu fata unui chiabur din sat, vecin cu noi. Ea se dădea doamnă. Nu știu ce pregătire a avut, locuia în Suceava. Fata lor, Minodora, singura verișoară, ne privea de sus (de, eram țărani!), dar nu s-a sfiit să mă cheme tocmai la Turnu-Măgurele, ca să mă roage s-o ajut să promoveze ultima clasă de liceu și să ia bacalaureatul, condiție pusă de un austriac,. Era meșter la Combinatul din Suceava. Am stat de vorbă doar odată. Aflând că sunt profesor, a declarat că mama sa a fost rudă cu mama lui Hitler, cu „geniul familiei noastre”! Eu am luat o săptămână de concediu fără plată, am venit la Suceava. Dory a trecut de toate cele cinci corigențe, a promovat ultima clasă de liceu, a luat bacalaureatul, I-am reproșat, printr-o cunoștință comună că putea  măcar să/mi mulțumească. Cică ar fi spus:
- Tati l-a plătit, așa că n-am de ce să-i fiu recunoscătoare.
Și nu mi-a fost. Cunoscând-o pe mama și pe celelalte rude ale ei, nici nu mă așteptam la altceva. Dar, că mai există și așa ceva, Dory știa că taică-său, unchiul Valilică, aflând că am reușit la facultate, mi-a dat două mii de lei, echvalentul acinci salarii de suplinitor ratat, cu condiția să-i înapoiez după primul an de muncă. Urmarea cred că merită știută : Am venit cu banii la Suceava, m-a dus la celebra grădină de vară de lângă Cetatea Sucevei, „Căprioara”, și a chemat vreo zece amici la masa noastră, motivând:
- Nepotul meu a terminat facultatea. Dă de băut.
Eu, panicat, aveam doar banii de datorie, două mii de lei. După 2-3 beri  unchiul a mai chemat și pe alți cunoscuți aflați acolo...
- Să vină altă ladă cu bere, să vină mici, cafele!
El comanda, eu socoteam mental și mă întrebam cum să-i spun că la mine am doar o singură sută de lei peste ce eram dator. După ce s-a înserat, aveam tren,  am chemat chelnerul să fac plata. Mi-a spus că masa a fost achitată de domnul „șăf”, adică de unchiul Vasilică. Apoi m-a întrebat, în  maniera pișicherească a neamului tatălui meu:
- Ți-a plăcut lecția?
Aveți o explicație de ce am luat o săptămână de concediu fără plată ca să-i ajut  .fata.