„Fii bun până la moarte” face parte din categoria romanelor care lasă urme adânci în sufletul cititorului. Cum să nu fie aşa, din moment ce un simpatic băiat de 12 ani venit de la ţară cu dorinţa de a învăţa cât mai bine la un colegiu în Debrecen, se trezeşte neînţeles de colegi, neocrotit de cei mari, judecat greşit de profesori, de rude?
 Nyilas Mihály e plin de zel, vrea să facă impresie bună, e altruist, e timid, e uituc…În Grădina Botanică din Debrecen, unde mergea adeseori ca să poată învăţa în linişte, îşi pierde pălăria. Se întoarce după ea, dar deja porţile Grădinii fuseseră închise: „Disperat, se agăţă cu mâinile de zăbrelele de fier, lungi până la pământ, şi privi înăuntru cu inima strânsă. Rămase acolo mult timp, cu faţa scăldată în lacrimi, sub mânerul negru, de fier, al clopoţelului. Ar fi fost de ajuns să tragă o dată de el, ca să vină cineva să-i deschidă. Dar n-a îndrăznit să o facă.”



Misi redă destinaţia iniţială a coperţilor de piele, transformate în minge de colegii săi. Acum, între coperţi, stăteau din nou pagini albe de hârtie, gata de a fi scrise. „Cum îşi mai mângâia el acum cărticica lui cea nouă, cu scoarţe de piele netedă, gălbuie! De fiecare dată când o lua în mână, o lustruia grijuliu cu mâneca, pentru că mai avea, sărmana, răni şi urme de pământ de pe vremea când fusese minge…”

Când voia să-şi dea frâu liber sentimentelor, se retrăgea în Grădina Botanică. Primeşte o scrisoare de la mama lui pe care „…o citi în tihnă abia în Grădina Botanică,  fiindcă acolo era de obicei puţină lume. Plânse ca un miel, ascuns în tufele de liliac, şi după ce se sătură de plâns, porni în grabă spre şcoală, că începeau orele de după-amiază.”

Cum să nu-l îndrăgească cititorul pe băiatul acesta sensibil, care plângea de fiecare dată când primea o scrisoare de la mama lui?  „…şi de data asta plânse când primi scrisoarea de la mamă-sa: ca întotdeauna, cum dădea cu ochii de slova ei, i se strângea inima de nu mai ştia nici el ce se întâmplă cu sufletul lui.”

Spuneam că Nyilas Mihály  e altruist. Citeşte în fiecare seară unui orb ziarul, pentru câţiva bănuţi pe care intenţionează să-i folosească cu chibzuinţă, ştiind faptul că părinţii săi o duc de azi pe mâine. Eroul romanului, fiind foarte bun la învăţătură, e solicitat să facă lecţii cu un coleg acasă la acesta. În camera unde îşi făceau lecţiile, vine şi sora elevului-problemă. Încet-încet, simpatia lui Misi pentru fată creşte…Tot la aceste meditaţii pe care le dădea, elevul premiant  se descoperă pe el însuşi. Înţelege rostul învăţării: într-o zi va ajunge om mare, om serios, „dar pentru asta trebuia să înveţe ablativul absolut.[…]”.

La şcoală, în acest timp, succesele la învăţătură obţinute de Misi sunt ceva obişnuit. Nu avea decât note de 1(unu, cea mai mare notă pe-atunci) şi stătea în prima bancă, rezervată celor mai merituoşi elevi.

Viaţa micului erou al lui Móricz continuă pe două planuri mari, şcolar şi sentimental. Pentru ultimul, Bella, sora colegului pe care-l pregătea, e „de vină”… „Când Bella a aprins lampa, Misi văzu la scăpărarea chibritului că fata are o faţă visătoare, blândă, cu totul neobişnuită…Acum era blândă şi drăgăstoasă, şi el nu mai simţise pe nimeni, niciodată, atât de aproape de sufletul lui. Doar pe maică-sa…Fericirea ce-l năpădi îl făcu să uite într-o clipă tot ce era urât şi rău în viaţă.”

Încet-încet, Nyilas Mihály  începe să-şi dea seama de ceva…
„Se întreba de ce nu l-o fi iubind nimeni…Toţi băieţii erau veseli şi mulţumiţi. De ce nu-l iubeau oare? El şi-ar fi dat şi viaţa pentru un zâmbet, dac-ar fi venit careva şi i-ar fi întins mâna râzând![…] Izbucni în plâns şi plânse până ce-şi veni iar în fire.”

Nişte neînţelegeri legate de şcoală fac să fie pedepsit pe nedrept elevul Nylas. Închis în imensa clădire a colegiului, Misi visează că va veni o vreme când va ajunge om important, va purta o barbă lungă, „ca a lui Széchenyi, aşa cum văzuse el într-un tablou.”

Oamenii, atunci îi vor cere protecţia, iar el „îi va ajuta şi nu le va aminti niciodată cât de urât s-au purtat cu el.”

Foarte mândru, în loc să ceară scuze profesorilor pentru o vină care nu era a lui (nişte încurcături legate de un bilet de loterie), Misi preferă să plece din colegiu. Dezgustat de lumea în care trăia, refuză să reînceapă cursurile, deşi nevinovăţia sa în legătură cu biletul de loterie a fost dovedită. Domnul Török, gazda la care a stat cândva, e cel care i-a luat biletul …Adevărul iese la iveală prea târziu pentru dragul Misi…El mai are doar o singură dorinţă. Să-i înveţe pe ceilalţi ceva:
„Doar atât aş vrea să-i învăţ: să fii bun …să fii bun…să fii bun până la moarte…”

Nyilas Mihály  reuşeşte să fie…Moartea vine prea repede pentru el, dar nimeni nu scapă, nu-i aşa? „Să fii bun până la moarte” e un îndemn care spune TOT!