Cu tot mai puține excepții (acei drepți care, susține F.M. Dostoievski, se roagă pentru noi și ale căror rugi sunt ascultate de Dumnezeu), omenirea ultrapragmatică din zilele noastre caută cu disperare socializarea sau apropierea de semeni prin necontenita îndepărtare de Cel ce toate le-a făcut și dă din coate să ajungă la fericire pe calea trufiei, ipocriziei și cruzimii, adică este foarte atentă la paiul din ochiul aproapelui și total nepăsătoare vizavi de bârna din propriul ochi.

    Motive îndestulătoare ca hâtrul Mark Twain să le-o spună de la obraz contemporanilor săi că-și iubește din ce în ce mai mult câinele, pe măsură ce ajunge să-i cunoască pe oameni (adevăr preluat și reafirmat de Hitler), iar „țăranul imperial” Petre Țuțea să ne înștiințeze că singura revoluție cunoscută în istorie este aceea înfăptuită de Mântuitor în urmă cu două mii de ani, întrucât numai ea a pornit din interior spre exterior (de la planul moral-spiritual către cel social-material), toate celelalte încercări umane de schimbare a lumii, precum revolta iacobină sau cea bolșevico-rusească, urmând calea bătătorită a tehnicilor insurecționale – mai întâi preluarea puterii statale prin forță și asasinate (Decembriada, de pildă, este de neuitat prin jertfele impuse românilor întru crearea aparențelor de revoluție) și abia pe urmă îndoctrinarea sau distorsionarea moral-spirituală a maselor, fie prin suprimarea libertăților și sterilizarea intelectuală în atrocele experiment comunist, fie prin tăinuirea adevărului și falsificarea cu nerușinare a istoriei (experimentul cripto-postdecembrist).
    Prin urmare, pentru ca relațiile interumane să nu devină atât de greu suportabile încât pe cei mai mulți dintre membrii comunităților să-i transforme în lupi și pe ceilalți ba să-i înnebunească, ba să-i împingă la sinucidere ( de fapt, relațiile interumane și interstatale sunt expresia stărilor lăuntrice ale tuturor indivizilor, respectiv formula spirituală a popoarelor sau ceea ce în mod obișnuit se înțelege prin specificul național), trebuie ca toți pământenii să priceapă că iubirea este singura forță inepuizabil-unificatoare din Univers, drept urmare, să se călăuzească întreaga lor viață după acest divin principiu negentropic, să învețe că atomul de dragoste sinceră este grăuntele de muștar al credinței cu ajutorul căreia muntele de neomenie din ei poate fi mutat și aruncat în oceanul efemerității, să termine cu risipa pentru a-i face loc generozității întăritoare, să guste necurmat din dulceața smereniei înălțătoare și să cunoască adevărata fericire a detașării de toate lucrurile pe care le mănâncă moliile și le fură hoții.
    De-abia atunci fiecare pământean se va pătrunde la propriu cu mult dorita căldură umană, iar relațiile statornicite cu ceilalți vor fi precumpănitor fraterne!