personajele
LISANDRU – tatăl lui Nichita
NICHITA – fiul lui Lisandru
ELENA – soţia lui Lisandru, dar şi mama lui Nichita
ANA – logodnica de la Chişinău a lui Nichita, dar nenora lui Lisandru şi a Elenei
ILEANA – vecina
UN BERBEC – care nu-i Imanuil
O PERJĂ – care-i sfântă
Acţiunea are loc şi până azi la teatrul A. S. PUŞKIN, care-i şi academic
SCENA I
Lisandru îngrijeşte o balercuţă de vre-o 500 de litri, înjurând de grijanie. Nichita păşeşte sprinten în două cârje; se apropie de gardul natal.
NICHITA. Bună ziua, tată!
LISANDRU. Bună ziua, Nichita! Grijania şi...
NICHITA. Tu eşti, tată?
LISANDRU. Eu sunt, fiule. Grijania cui te-o făcut!
NICHITA. M-ai cunoscut, tată?
LISANDRU. Te-am cunoscut, fiule. Cum ai călătorit?
NICHITA. Bine, mersi... 500 de kilometri cu avionul, 400 – cu trenul, 300 – cu vaporul, 200 – cu autobuzul, 100 – cu Volga mea cea albă, în cârje.
LISANDRU. Grijania lui de drum, care distanţează taţii de feciori.
NICHITA. Aş vrea să mănânc ceva, tată, ca la mama acasă.
LISANDRU. Asta-i bine, fiule... Adă o strachină, că eu aduc o perjă... Sfântă... Din anţărţ... De pe pomul vieţii, care-i după beci.
Nichita aduce o strachină.
Mai adă ş-o furculiţă.
Nichita aduce furculiţa
.
Mai adă ş-un cuţit.
Nichita aduce un cuţit, ia loc pe un taburet schiop.
Lisandru desfrunzeşte un ghem mare de cârpe. Scoate de la mijloc o perjă. O pune cu grijă în strachina din faţa lui Nichita.
Mănânc-o, fiule... Toată... Ca acasă la noi... Dar mai întâi fă-ţi cruce, că-i sfântă.
Nichita se repede cu furculiţa spre perjă, care nu se lasă prinsă.
Grijania lui de tineret contemporan. Nici o grijă. De foame şi război – habar n-aveţi. (Arată cu ochiul spre perjă.) Bardace – câte vrei...
În fine, perja cedează. Nichita o ridică în furculiţă. O mănâncă cu ochii.
Una-i rău. Vă gândiţi numai la propria burtă. Da la suflet cine să se gândească?
În culise răsună o talancă.
Tu eşti, Imanuil?
BERBECUL. Be-he-he-e-e!
LISANDRU. Grijania lui de berbec. Credeam că-i Imanuil... Am luptat cu el la război... A găsit o talancă... Îi zic: zvârle trofeul, te aud nemţii... Nu m-a ascultat... Să păstrăm un minut de tăcere în memoria eroului...
Cei doi se ridică.
Lisandru scoate pălăria din cap, Nichita scoate perja din gură.
Grijania ei de talancă!
Cei doi iau loc.
SCENA II
Apare Elena beată-turtă. Se târâie pe brânci spre balercuţa de 500 de litri.
Lisandru se repede la ea cu harapnicul.
Nichita îl opreşte cu cârja.
LISANDRU. Beţivo, la colhoz ţi-i locul! În loc să-l bucuri pe tovarăţul preşedinte, te târâi acasă. Tovarăşul preşedinte îi om sfânt! Are un cap plin de probleme tovarăşul preşedinte.
Leagă soţia cu harapnicul de butoi.
NICHITA. Ce faci, tată? Mama-i sfântă!..
LISANDRU. Ba-i beţivă!.. Grijania ei de viaţă! Mai bine găseam eu talanca ceea... Adă o căldare de vin din beci... De cel roşu.
Nichita aduce vinul.
Să-mi răcoresc sufletul. (Îl răcoreşte.) Bre Nichita, familia îi lucru sfânt. Tu încă nu te însori?
NICHITA. Mă însor, tată.
LISANDRU. Unde ţi-i mireasa?
NICHITA. După beci. Au-u-u!
Apare Ana în strae de mireasă.
LISANDRU. Parcă-i regina Angliei. Dă-i jumătate de perjă.
NICHITA. Ana o cheamă.
LISANDRU. Atunci dă-i-o toată.
NICHITA. Nu face. Totuna am s-o zidesc în perete, ca meşterul Manole din baladă.
LISANDRU. Tradiţia e un lucru sfânt. Grijania ei de... construcţie. Iaca beciul nostru se dărâmă... Iar la club tot ce se face ziua se desface noaptea. Să rezolvăm mai întâi problema beciului, după aceea te mai însori o dată şi rezolvăm şi problema clubului... Şi lucrul obştesc îi lucru sfânt.
ANA. Aţi întârziat... Mă mărit cu altul.
Elena dispare neobservată cu tot cu butoi.
De ce m-ai pus să te aştept după beci?.. Ştii ce succes am la bărbaţi. Mi-a cerut mâna altul, care are două Volgi. (Dispare după beci).
LISANDRU. Fiule, lasă perja ceea în pace. Gândeşte-te că şi concurenţa-i lucru sfânt!...
SCENA III
Nichita duce perja la gură.
LISANDRU. Că mâncăcios mai eşti, bre!.. Poate mă întrebi mai întâi ce fac vecinii, ha?
NICHITA(cu ochii la perjă, grăbit). Ce face Eleonora?
LISANDRU. O beţivă!.. O întrece pe mă-ta...
NICHITA. Ce face Fimca?
LISANDRU. Odată muzicant. A fugit de la soţie. Cântă Pelin amar la mandolină.
NICHITA. Ce face Aristid?
LISANDRU. Voinic buhai! Bate soţia şi copiii! Am să-i crap capul cu toporul... Da ce te ţii de burtă, dragul tatei? Nu cumva ţi-i foame?
Apare Ileana.
ILEANA. Pace şi voie bună în casa neavoastră... S-a înecat mătuşa Elena. Bun suflet a fost. Niciodată nu ieşeam de aici cu ulciorul deşert. Drept la fund s-a dus. Se vede că avea ceva greu pe suflet. Cu tot cu butoi. Au scos-o adineaori cu năvodul. (Iese.)
NICHITA. Mama a fost o icoană. Puteai să-ţi faci cruce la ea.
LISANDRU. Vorbeşti cu tâlc, fiule. Îmi sameni mie... Dar viaţa merge înainte. Să bem pentru viitorul luminos!
NICHITA. Nu pot, tată.
LISANDRU. De ce, fiule?
NICHITA. Mi s-a lipit burta de spinare... Mor! (Cade.)
LISANDRU. Să-şi fie ţărâna uşoară, fiule! Îngraşă pământul Moldovei. Problemă şi cu îngrăşămintele... Grijania ei de dramaturgie!..
CLOPOTNIŢA TINEREŢII NOASTRE
Personajele
MĂTUŞA POVESTIŢA – o bătrână deşteaptă
ASCULTICĂ – un bărbat puţintel, cu cravată la gât
Locul acţiunii – plaiul mioritic.
Sus, în deal, arde o clopotniţă.
Jos, în vale, Mătuşa Povestiţa aleargă cu o cană în mâini.
ASCULTICĂ(aţinându-i calea). Încotro, mătuşico?
MĂTUŞA POVESTIŢA. Ti, drace! Pe semne ta-a-are prost mai eşti... Mai întâi se cuvine să-i spui omului bună ziua. Pe urmă să-l întrebi cum îl cheamă, că are şi el o mamă şi i-a pus şi ea un nume. Pe urmă se cuvine să-l întrebi în ce an şi în ce sat s-a născut, cu cine şi-a legat viaţa, câţi copii are, câte fete şi câţi băieţi... Şi numai după toate acestea poţi să-l întrebi încotro se duce...
ASCULTICĂ(ruşinat). Iartă-mă, mătuşico...
MĂTUŞA POVESTIŢA. Uite că iar ai trântit o prostie! Numai Dumnezeu poate să te ierte. Noi, păcătoşii, putem doar să ne căim.
ASCULTICĂ(deschide nehotărît gura să spună ceva). Î-î-î...
MĂTUŞA POVESTIŢA. Ştii ceva? Vouă, istora tineri cu diplomă, ca şi morţilor, vă stă mai bine cu gura închisă... şi cu urechile ciulite la ce vă spun moşnegii. Numai aşa mai prindeţi şi voi la minte...
Ascultică îşi ciuleşte urechile.
Uite asta-i altă poveste. Şi zici că t-a-are te mai frământă încotro mă duc?
Ascultică dă afirmativ din cap.
Ian spune-mi, dacă ai ochi de creştin, vezi colea pe deal o clopotniţă?
ASCULTICĂ. Cum să nu, mătuşico, că doar n-oi fi eu anticrist.
MĂTUŞA POVESTIŢA. Vezi cum o înghit flăcările?
ASCULTICĂ. Văd, mătuşico.
MĂTUŞA POVESTIŢA. Apoi eu mă silesc s-o sting.
ASCULTICĂ. Să-ţi deie Dumnezeu sănătate şi virtute, că tare grea povară ţi-ai luat pe umeri.
MĂTUŞA POVESTIŢA. Las' că Dumnezeu şi fără tine ştie cui să-i deie sănătate şi cui să nu-i deie... Întreabă-mă mai bine cu ce mă duc s-o sting.
ASCULTICĂ. Zău, mi-ai luat vorba din gură, tocmai vroiam să te întreb: cu ce?
MĂTUŞA POVESTIŢA. N-ai să te pricepi niciodată... Ian aruncă-ţi privirea la cana asta. O vezi?
ASCULTICĂ. O văd.
MĂTUŞA POVESTIŢA. Acum întreabă-mă ce-i într-însa.
ASCULTICĂ. Iată te întreb: ce-i?
MĂTUŞA POVESTIŢA(enigmatic, aproape în şoaptă). Lacrimile Mioriţei, ale lui Bădiţa Mior şi ale altor strămoşi ai noştri...
O boare de vânt aduce de la clopotniţă un nor de scântei şi cenuşă.
Ascultică îşi freacă ochii cu mâinile.
Dar poate vrei să ştii cum a nimerit cana asta la mine?
ASCULTICĂ. Dumneata ştii să citeşti gândurile omului, mătuşă cum a nimerit?
MĂTUŞA POVESTIŢA. Apoi... Eu tocmai descărcasem pe prispă balega neîncepută pe care am strâns-o de la vaci în zorii zilei, tocmai mă încălzisem cu putoarea ceea de samogon şi cât pe ce era să adorm, când deodată aud...
În clipa aceasta se aude un dangăt puternic.
Eroii îşi îndreaptă privirea spre clopotniţă.
(Făcându-şi cruce.) A căzut clopotul cel mare... Da, şi-ţi povesteam. Numai ce aud: "Mătuşă Povestiţă, nevoie mare s-a abătut peste neamul nostru. Duşmanii au aprins clopotniţa. Numai tu poţi s-o stingi". Deschid ochii şi ce văd? Doina... "Primeşte de la mine această cană, - zice, - şi du-te de-ţi fă datoria".
Se mai aude un dangăt.
Cel mijlociu. Eh! Dacă nu m-aşi grăbi atât de mult, ţi-aşi povesti ce-i cu clopotniţa asta. Ce meşter a clădit-o, în ce veac, din ce piatră, ce înălţime şi ce lungime are, cât cântăreşte fiecare clopot... Ce însemnătate are pentru neamul ista blestemat care hojma îşi uită istoria... Multe pătărănii ţi-aş mai înşira, da iaca nu am când. Mă grăbesc să sting focul. (Pune poalele în brâu, gata să fugă, apoi se răzgândeşte.) Ei, deamu dacă tot te-ai pus în calea mea, află măcar ce mă leagă de această clopotniţă.
ASCULTICĂ. Bogdaproste, mătuşă.
MĂTUŞA POVESTIŢA. Fă-te cu urechile încoa şi ascultă. Să nu scapi un cuvânt.
ASCULTICĂ. Îmi pare rău, mătuşico, drept cine mă iei?
MĂTUŞA POVESTIŢA. Las' că vă ştiu eu pe aiştea cu crevata la gât. Numai vă faceţi că ascultaţi poporul, dar de aici vă gândiţi la ale voastre. (Oftează.) Apoi era pe atunci toamnă târzie. Bătea un vânt de acela, cum bate numai pe plaiul nostru mioritic. Venise Pricochi de la armată şi mă chemă la sfidanii. Ţin minte ca acum... Stau eu în bătaia vântului... Aici nişte tufari deşi... Dincolo o căpiţă mare de fân... Dincolo un grajd părăsit... Iar tocmai pe locul unde stai tu se găinăţase o găină...
Ascultică se fereşte la o parte.
Şi numai ce-l văd... Se apropie de mine în cămaşă şi iţari naţionali cu floare la pălărie... "Fa Povestiţă! Eu, - zice,- te aştept peste un ceas la clopotniţă. Vreau să te strâng în braţe pe un loc sfânt. Să vii, că eu am să te aştept toată viaţa". Şi s-a pus pe aşteptat. Şi m-a aşteptat preţ de vreo 45 de ani. Nu mă lăsau părinţii să mă iau cu Pricochi, că era cotonog de un picior şi nu putea alerga după bogăţie. Ce era să fac? M-am supus. Noi, moldovenii, suntem crescuţi în dragoste şi stimă faţă de cei care ne-au dat zile. Ei... când, slava Domnului, murise părinţii, m-am pornit şi eu la sfidanii. Dar întârziasem puţin. Din mirele meu numai oasele. Ochii i-au scos cioroii, iţarii i-a smuls vântul... Noroc că era, cum ţi-am spus, beteag de un picior, altminteri nu-l mai cunoşteam. De atunci n-am mai putut nici să mă mărit, nici să mă dismărit... Viaţă blestemată!.. (Oftează.) Dar să ştii că eu şi azi îl aştept pe Pricochi al meu. Aştept minunea învierii lui. (Ochii i se luminează a speranţă.) Aşa că pentru mine, băiete, clopotniţa asta este mai mult decât arhitecturnâi pameatnic. Este clopotniţa tinereţii noastre. Este trup din trupul meu. Este viaţa şi nădejdea mea. Dacă moare ea, mor şi eu. (Trece cu mâna peste piept.) Ian cată, ian cată cum îmi arde sufletul. (Bea un gât de lacrimi din cană.) Of... Parcă m-am mai răcorit o ţâră.
Flăcările incendiului devin şi mai mari.
(Tuşeşte, înecându-se de fum.) Maică precistă, la ce zile am ajuns! Ce fumăraie!
Ascultică tuşeşte şi el.
În sat se cuvine să miroase a mămăligă, a belşug, a voie bună şi nu a fum de clopotniţă arsă.
Ascultică dă afirmativ din cap, continuând să tuşească.
Văd că-ţi place şi ţie mirosul de mămăligă naţională. Ţin minte când eram mică, alergam prin tot satul după miros de mămăligă. Eram gata să stau zile întregi cu nasul în fundul ceaunului, gândindu-mă la tot ce trăisem în viaţă. Mare lucru – mămăliga. Ea ne uneşte, ne face tari şi gata de a lupra cu duşmanii.
ASCULTICĂ. Cuvinte de aur, mătuşică, Mămăliga ne uneşte...
MĂTUŞA POVESTIŢA. Ce ţi-i şi cu lumea asta? Toţi iubesc mămăliga, dar ta-a-are rar cine ştie s-o gătească cu adevărat...
ASCULTICĂ. Mi-i ruşine să recunosc, dar nici eu nu prea ştiu... Şi dacă eşti atât de bună să-mi povesteşti...
MĂTUŞA POVESTIŢA. Ei, fie. Ţi-o povestesc şi pe asta şi fug să sting clopotniţa, că mi se topeşte inima de jale, uitându-mă la ea. Apoi ascultă. Mai întâi, în zori de zi, când soarele încă n-a ridicat geana, trebuie să aduci apă neîncepută de la izvor. O torni în ceaun. După asta aţâţi focul... (Arătând cu mâna spre clopotniţă.) Dar nu aşa de tare, să nu dee apa din ceaun. Când vezi că apa prinde a clocoti, ca sânul unei fete mari înainte de sfidanii, presori de asupra o chişcătură de făină... Aşa... Să pară un câmp de păpădie primăvara. Când făina ceea se topeşte, pui alta, atât cât cere apa, şi mesteci din greu, precum îi soarta moldovanului. Şi ţine minte, dacă ai să faci mămăliga cu inimă rea, o să fie numai boţuri. Şi o să-ţi steie în gât, ca vinul cela pe care îl bei cu un om urât.
ASCULTICĂ. Doamne Dumnezeule, cât de frumos povesteşti, mătuşică. Să tot stai şi să asculţi.
De pe deal iarăşi se aude un dangăt.
MĂTUŞA POVESTIŢA. A căzut cel mare. Deacum nu mai are ce să cadă.
ASCULTICĂ. A mai rămas o bucată de zid. Încă nu e târziu să...
MĂTUŞA POVESTIŢA. Ba e târziu! Chiar dacă rămâneau zidurile întregi, asta nu mai era clopotniţă.
ASCULTICĂ. Cum aşa, mătuşico? Lămureşte-mă.
MĂTUŞA POVESTIŢA. Apoi... Principalul în clopotniţă este clopotul. Clopotniţa fără clopot îi ca un om fără suflet. Sufletul, dragul meu, este totul! Of-of-of... Câte odată te uiţi la unul... Pielea jupuiată de pesticide, oasele strâmbe de atâta tutun cules, limba înnodată de noile legi gramaticale, ochii plesniţi de nedreptatea pe care i-a foat dat s-o vadă, urechile veştezite de atâtea lozinci câte i-a fost dat să audă, speriat de politică, cu atâtea şi atâtea pe capul lui... Dar el trăieşte... Chiar mai mult decât trebuie. Rudele nici nu mai sunt bucuroase să-l rânească atât... Dar de ce? De ce mai trăieşte? De aceea că se mai ţine sufletul într-însul.
ASCULTICĂ. Ca să vezi...
MĂTUŞA POVESTIŢA. Te uiţi la altul... Ce să-ţi spun? I-a dat Dumnezeu de toate... Şi trup voinic, şi chip frumos, şi buzunare pline... Dar iată într-o bună zi, dacă-l părăseşte sufletul, închide ochii şi-s bine închişi pe vecie. Şi nu-l mai ţine în viaţă nici trupul, nici chipul, nici banul... Aşa că, dragul meu, să ştii de la mine: este suflet – este şi viaţă, nu-i suflet – nu-i nici viaţă. Şi precum un trup puternic putrezeşte fără viaţă, astfel praf se va alege din zidurile acestea fără clopote! (Se aude zgomot de pietre.) O! Uite că au şi început să cadă pereţii.
Un cărbune incandescent se rostogoleşte până la picioarele bătrânei. Dânsa picură câteva lacrimi din cană ca să-l stingă. Cărbunele izbucneşte în flăcări.
Văleu! De acum tot ce-i rămas fără suflet este numai a pagubă şi a nevoie. Oamenii de bună-credinţă trebuie să se ferească de asemenea primejdii. (Îşi pune poalele în brâu, gata să fugă de unde a venit.) Întinde-o, băiete!
ASCULTICĂ(nedumerit). Cum vine asta, mătuşă?! Ziceai că dacă moare clopotniţa, mori şi tu... Că...
MĂTUŞA POVESTIŢA. Şi atunci cine o să transmită din tată-n fiu istoria clopotniţei noastre? Memoria neamului trebuie să fie veşnic vie. Degrabă o să înceapă să vină turiştii... Să viziteze locul unde a fost clopotniţa. Trebuie să le spun şi lor vreo două vorbe... Te pomeneşti că vine vreun scriitor. Cum o să-şi scrie el cărţile celea ale lui dacă n-am să-i povestesc eu ce-i şi cum? Poate vine chiar Ion Druţă... Am auzit că ta-a-are-i mai plac pătărăniile...
ASCULTICĂ. Asta-i bună, mătuşă. Să ştii că-mi place. Atâta scriitor aveţi şi voi şi nici pe acela nu-l cunoaşteţi. D-apoi eu cine credeai că sunt?!
De mirare, bătrânei i se taie picioarele. Cade în genunchi. Ion Druţă o blagosloveşte şi...
AMIN!
DESTROIENIREA CHIRIŢEI
Personajele
PREZENTATORUL
SANDRI-ION ŞCUREA -
ILIE TODOROV - regizori
ANDREI BĂLEANU -
ASISTENTUL lUI ŞCUREA
CHIRIŢA -
BONDICI - personajele lui Alecsandri
PUNGESCU –
ACTORII
O IAPĂ
PREZENTATORUL. Celebra trăsură pe tălpi de sanie din Chiriţa în Iaşi de Vasile Alecsandri, în care şed cocoţaţi Chiriţa, Guliţă ot Bârzoieni, Aristizza şi Calipsiţa, se împotmolesc, precum se ştie, în coşcoge troian. Nenumăraţi regizori de teatru au încercat, de-a lungul timpului, s-o destroienească. Fiecare după puterile lui. Au pus umărul chiar şi unii de la noi. Şi iată în ce mod. (Anunţă.) Sandri-Ion Şcurea!
SANDRI-ION ŞCUREA(actorilor). Scumpi fraţi întru Cristos! Ca buni creştini ce sunteţi, rogu-vă să ridicaţi privirile şi toţi împreună să ne uităm la portretul lui Alecsandri din fundul scenei. E portretul unui geniu. Domnul a pogorât mâna pe chelia asta apostolică şi a binecuvântat apariţia Chiriţei în Iaşi, piesa pe care o repetăm încă de astă vară. În sfârşit, mâine, cu ajutorul celui de sus, vom ieşi la premieră. Ah! Şapte sute de pagini să fi avut scriitura Bardului de la Mirceşti, pe toate v-aş fi pus să le tociţi pe de rost. Şi vai de păcătosul ce ar fi uitat un singur cuvânt. Mânia cerului asupra-i s-ar fi abătut. Mda-a-a! (Maestrul aleargă cu ochii prin sală după un gând.) Să mă bată Dumnezeu, dacă la premiera de mâine teatrul nostru nu va arăta ca o adevărată biserică. La intrare se vor vinde lumânări gata aprinse. Nu-mi place când spectatorul aprinde ţigara de la chibrite sau brichetă. În loc de sonerie va bate clopotul. În loc de cortină – porţile Raiului. Peste tot numai miros de tămâie, nu de altceva. Începutul tot la arele 19, 30 minute. Clopotul cel mare face de teri ori: "Dang!... Dang!... Dang!..." Porţile Raiului se deschid, slujba începe, corul cântă...
ASISTENTUL LUI ŞCUREA. Vai! Corul! Ca-n teatrul antic!
Cortina se ridică încet. Pe scenă – ninsoare de argint.
Apare trăsura cea pe tălpi de sanie şi trasă de o iapă obosită ca un regizor după repetiţie.
Animalul intră în zăpadă până la urechi. Se opreşte. Apucă o gură de omăt şi piere pe loc.
Guliţă înfige la capul răposatei o cruce mare de aur.
Corul de copii, având cărţi de rugăciune în mână, cântă Veşnica pomenire.
CHIRIŢA(bătând mătăni cu capul de trăsură). Of! Cine mi-a zis să mă pornesc eu de la Bârzoieni? Şi nici un bărbat... nime, ca să ne vie într-ajutor.
De odată pe cerul albastru apare un nor.
De pe el, cu nimbi în jurul capului, coboară Bondici şi Pungescu, semănând leit: primul cu Dumnezeu, al doilea – cu Sfântul Petru.
Trăsura cade în genunchi.
BONDICI. Un bărbat!.. Iată-mă-s... poruncă.
CHIRIŢA(rămasă icoană). Ce-mi văzură urechile şi ce-mi auziră ochii!.. Slavă ţie, doamne, iată în sfrşit un creştin!
PUNGESCU. Doi.., că sunt şi eu p-acilea.
BONDICI. Cât pentru trăsură, n-ai nici o grijă... (Stropeşte iapa cu agheazmă şi ea învie.)
Corul de copii cântă Cristos a înviat.
Eapa îşi face cruce. Sărută mâna celor doi care seamănă cu Dumnezeu şi Sfântul Petru. Iepei îi cresc aripi.
Trăsura, plină cu interpreţi, e ridicată la ceruri.
Maestrul, fericit de opera sa, dă ultimele indicaţii regizorale.
SANDRI-ION ŞCUREA. Ţineţi-vă bine, măi fraţilor, să nu cădeţi, că mâine avem premieră. Şi nu vă şoşotiţi acolo, că eu nu sunt trăsura Chiriţei, să mă zburaţi din teatru.
PREZENTATORUL(anunţă). Ilie Todorov!
ILIE TODOROV. Mizerie acest Alecsandri! S-ajung eu să montez Chiriţa. Măi băieţi, dar eu nu-s Şcurea... Procleatie!.. Nu, horoţo!.. Fie!..
Dar confesiunea regizorului e întreruptă de un actor aflat, de altfel, ca toţi
ceilalţi actori, sub scaun.
ACTORUL. Eu gândesc...
TODOROV(urlând). Cine gândeşte?! (Pune bocancul pe gâtul celui de sub scaun.) Tu, bre?!
Actorul, sufocându-se, închide ochii. Semn că-şi recunoaşte vina.
Aceasta însă îl înfurie şi mai mult pe maestru. El îşi scoate limba afară cu mâna, ascute pe ea, ca pe centură, un cuţitaş caucazian, nebutaforic.
Bă, dobitocule, tu gândeşti? Atuci Meyerhold ce să facă?.. Horoşo!.. De data aceasta te iert. Dar dacă te mai prind odată că gândeşti... Vezi ce am în mână? Fac odată – baţ! (În clipa aceasta urechea actorului zboară cât colea. Şi a fost retezată cu atâta talent, că pic de sâge n-a curs. Maestrul, zâmbind, ia piciorul de pe gâtul omului, îl ajută să se ridice, îl bate cu palma pe umăr.) Lasă, nu te supăra. Să treacă mâine mizeria aceasta de premieră şi ne apucăm de Van-Gog. Tu vei juca rolul principal.
ACTORUL. Vă mulţumesc, maestre! Puteţi să-mi tăieţi şi urechea cealaltă.
TODOROV. Gura! Tu să nu mă înveţi pe mine ce să tai!
Actorul dispare sub masă. Tace.
Procleatie! Unde-i trăsura? De ce în Tanganica trăsura vine la timp şi la noi – nu?..
Pe scena troienită apare trăsura Chiriţei împinsă de o iapă. Trăsura e fără tălpi de sanie. Şi nici nu are nevoie de aşa ceva, fiindcă e cu roţi patrate, care alunecă, în loc să se învârtească. Trăsura intră în troian şi se opreşte.
Iapa face din ochi regizorului, apoi coboară cochet în sală, i se aşează pe genunchi. Maestrul, îmbujorat la faţă, o muşcă de gurmaz.
Crasaviţa!
Iapa nechează liricodiabolic.
Todorov consideră că orice propoziţie trebuie spusă ca un singur cuvânt, ca să împuşte mai bine ideea.
CHIRIŢA. Of! – Cine mi-a – zis – să – mă – pornesc – eu – de – la – Bârzoieni? – Şi – nici – un bărbat... – nime, - ca să – ne – vie într-ajutor...
Burta iepei se deschide, apar Bondici şi Pungescu.
Ambii ascund corniţele sub căciulă, bagă cozile în buzunar. Aleargă ţanţoşi la fetele Chiriţei.
BONDICI. Un – bărbat!.. – iată-mă-s... – poruncă.
CHIRIŢA. Ce-mi – văzură – urechile – şi – ce-mi – auziră – ochii!.. – Slavă, - ţie, - doamne, - că – iată – în sfârşit – un creştin!
PUNGESCU. Doi... – că – sunt – şi – eu – p-acilea.
Iapa coboară de pe genunchii regizorului, îi dă "Pa" cu copita, apoi, sprintenă, sare pe scenă. Împinge trăsura din urmă, dar fără nici un succes. Supărată, scoate flăcări pe nări şi le trimite asupra regizorului.
TODOROV. Stop, animală, ce faci?!
Un asistent toarnă peste regizor o căldare de apă.
Focul se stinge.
Fa, şi-n Tanganica mai întâi se dă foc troianului de zăpadă, ca să scape de trăsura Chiriţei. De mine să nu ai nici o grijă. Regizorul arde şi fără ajutorul tău. Procleatie!
PREZENTATORUL(anunţă). Andrei Băleanu!
E iarnă. Maestrul Băleanu, ca totdeauna, merge agale, cu gulerul ridicat şi mâinile bine înfundate în buzunare. Merge fără să se oprească.
BĂLEANU. Ăştea mă torturează şi nu-mi permit să creez în voie.
Actorii îl aduc de acasă la repetiţie.
CHIRIŢA, GULIŢĂ, CALIPSIŢA, ARISTIZZA. Bine, bine, dar ce facem cu Alecsandri?
BĂLEANU. Parcă v-am spus odată...
ACTORII. Ce ne-aţi spus?
BĂLEANU. Măi, tovarăşi, regizorul spune şi se leapădă de ceea ce spune. Actorul trebuie să fie numai ochi şi urechi.
Maestrul dă de un troian şi, cum nu vrea să facă un efort pentru a-l înconjura, merge pe de-a dreptul. Intră în zăpadă până la guler şi...
Iaca, na! M-am întroienit. Aici rămân.
CHIRIŢA. Of! Cine mi-a zis să mă pornesc eu de la Bârzoieni? Şi nici un bărbat... nime, ca să ne vie într-ajutor...
Din urmă aleargă Bondici şi Pungescu, care de asemenea au fost acasă la maestru pentru ai aminti că mâine e premiera.
BONDICI. Un bărbat!.. iată-mă-s.. poruncă.
CHIRIŢA. Ce-mi văzură urechile şi ce-mi auziră ochii!.. Slavă ţie, doamne, că iată în sfârşit un creştin!
PUNGESCU. Doi... că sunt şi eu p-acilea.
BONDICI. Cât pentru trăsură, n-ai nici o grijă...
BĂLEANU. Dar eu nu mă duc de aici nici cu trăsura, nici cu taxiul. Aici mi-i moale, nu mă bate vântul şi, esenţialul, nu mă văd duşmanii.
ACTORII. Mâine avem premieră, maestre!
BĂLEANU. Mâine? De ce atâta grabă? Duceţi-vă şi repetaţi singuri! Cum se topeşte troianul, mă pornesc şi eu. Da încolo, la toamnă, urcăm cu toţii în trăsura Chiriţei şi vă duc eu la un tulburel limpede, cum n-a gustat în viaţa lui nici Şcurea, nici Todorov...
Acestea fiind spuse, maestrul dispare cu totul în troian, pentru a nu-i vedea şi auzi pe cei ce-l forţează să dea mâine premiera.
METODA MEA DE LUCRU
(Andrei Băleanu montează piesa lui Andrei Strâmbeanu)
pentru un singur actor
Regizorul Andrei Băleanu formează numărul de telefon.
REGIZORUL. Alo? Noroc, Andrei! Ţi-am citit Minodora. Măi, măi, măi! Ce munte! Ce descoperire! Dar ce scriitură! N-ai chip să scoţi o buchie din ea! Ca un om serios, care a montat până acum numai piesde clasice, pot să-ţi declar că şi piesa ta-i clasică. Da! Unicul lucru, care te împiedică să stai alături de un Tolstoi, un Gogol... e că tu eşti viu, dar ei sunt morţi şi-s în pământ. Dar totu-i înainte. Ei, lasă, Andrei, nu cocheta ca o muieruşcă... Ştii că Băleanu joacă table, joacă, dar când spune ceva, păi acela e spus, nu şagă! Eşti un scriitor mare, Andrei. Şi ai nevoie de un regizor la fel de mare. Am să-ţi montez eu piesa. Uite acum am să acoper eu vocile celora ce strigă pe toate drumurile, că Băleanu nu poate monta piese naţionale contemporane! Eh! Actorii? Sigur că au citit şi ei. Ce mai întrebare?! Baracci încântat, Plaţânda leşinat... M-au ridicat în braţe, m-au dat huţa, m-au presurat cu flori... Sărmanii. S-au săturat şi ei de chişleac. Îs dornici de o piesă actuală, originală, cu caractere... Măi! Dar ce caractere. Ăsta-i spectacolul vieţii mele. Trebuie să fie monumental. Am să angajez toată trupa. Mai mult! Am să angajez şi studenţii de la institut. N-ar strica să folosim parodia lui Cărare la versurile lui Bucov "E bine, tovarăşi, e bine!.." Cam aşa sună. Ia să mi-o găseşti, te rog. Chiar de mâine încep repetiţiile! Am să lucrez de dimineaţă până-n noapte. Nici n-am să beau, nici n-am să mănânc! Mie-mi place să muncesc! Vai, ce-s de entuziasmat! Fantastic! Vai!!! Ei, hai! Noroc!
Peste un timp.
Regizorul formează numărul de telefon.
REGIZORUL. Alo? Noroc, Andrei! Nu m-am dus la repetiţie, fiincă nu m-am descurcat cu personajele. Piesă mare, dar prea multe personale, dragă. Trebuie să mai zvârlim din ea una-două... Ai tocmai nouă personaje. Pirandello scriia numei pentru şase. Voi, scriitorii, când începeţi a înşira pe hîrtie, nici dracul nu dă de sfârţit. Iată, bunăoară, tinerii... Măi, ei parcă-s din piesele lui Podoleanu... Cu casca ceea... Şi nu de alta, dar strică o minune de piesă! Ei, vezi... Ori crezi că-mi doresc un spectacol prost? Ca toţi invidioşii să grăiască: "Băleanu nu poate monta piese naţionale..." Trebuie de limpezit textul, de redactat, de găsit poanta ceea, ori cum se mai numeşte?.. Mă mănâncă palmele să încep repetiţiile. Dar până una-alta, mă duc să joc table. Poate-mi vine o idee. Totodată am să-mi iau revanşa de la Mihail Cuprianovici. Mare profesionist şi el. Nici Christian Dior nu se pricepe-n fuste ca dânsul. Apropo. Tocmai el o să-i coase Minodorei rochia. Ah, ce încărcătură am să-i dau acum lui Mihai Cuprianovici! Eh! Ei, bine! Noroc! Da! Alo! Nu uita de parodia "E bine, tovarăşi, e bine!.."
Peste un timp.
Regizorul formează numărul de telefon.
REGIZORUL. Alo? Noroc, Andrei! Da ce să fac? Iată am fost la Kiev, la sanatoriu. Mi-s pline buzunarele de leacuri şi nu ştiu de ce boală să le beau. Degrabă le expiră termenul. Nu termenul predării spectacolului, bre! Al medicamentelor, zic. Dar tu ce mai faci? Nu l-ai văzut pe Puiu? Ar fi bine să-l găseşti, să vorbeşti cu el despre decorul spectacolului. Măi Andrei, măi. Tare eşti zmuncit şi nerăbdător. Ai să mă superi tu odată şi odată... Ai scris o capodoperă şi ai consacrat-o unei... să mă scuzi de expresie. Andrei, tată. Piesa ta-i despre Plopeanu. Nu degeaba vorbeai în gazete despre Plopeanu. Eroarea ta cea mare e în denumire. Plopeanu o să se numească spectacolul. Minodora duce cu gândul la muierit, la bocete şi scânceli. Pe când de astea le avem şi în Anna Karenina. Oare nu simţi tu, că acum e vremea cuvântului aspru. Al publicităţii. Iată de ce ţin eu atât de mult la parodia ceea "E bine, tovarăşi, e bine!..." Ei, hai!.. Lasă-mă să mă odihnesc un pic, că mă doare capul. Se vede că era cu zahăr... Unde ai văzut tu lucruri curate în zilele noastre?.. Am avut eu curat ca lacrima, dar l-am terminat. Noroc!
Peste un timp.
Regizorul formează numărul de telefon.
REGIZORUL. Alo? Cine e? Parcă te-ai schimbat la voce. De ce? Emoţii? Dar ce te-a apucat, mă rog? Sigur, dacă-l lăsăm pe Plopeanu, avem toate şansele să intrăm în gura lumii. Deaceea toată încărcătura spectacolului cade asupra avocatului. Carp. Formidabilă denumire pentru spectacol. Scurtă. Sonoră. Punem mâna pe Premiul de stat cu el. Andrei, tată, când mă duci cu maşina la Dunăre?.. Să studiez carpii... Poate-mi vine o idee. Iată de ce susţinere am eu parte. Alt dramaturg s-ar fi făcut el roată pentru reuşita spectacolului. Bun. Mă duc eu cu autobuzul. Dacă-l vezi pe Puiu, zi-i să vină şi el la pescuit. Să-i povestesc concepţia regizorală. Poate-i vine şi lui o idee. Noroc.
Peste un timp.
Regizorul formează numărul de telefon.
REGIZORUL. Alo? Noroc, Andrei! De ce nu repet? Vino-ţi în fire. Cum să repet spectacolul cu Carp, când în iazuri nici Tolstolobic nu găseşti? Acelaşi lucru în magazine. Vrei să revolţi spectatorii? Cu asta nu-i de glumit. Ce zici? Mare treabă că a plăcut actorului. Ştii doar, că actorii se îmbată cu apă de ploaie. Andrei, tată, nu asculta niciodată actorii. Îs nişte trădători. Şi cu cât mai puţini trădători în spectacol, cu atât mai bine. Care sfat? Zi-i! Ia te uită ce-i trece prin cap: să mă las de piesă... Aha! Vrasăzică nu l-am dus la capăt pe Cărare, pe Matcovschi, pe Podoleanu, pe Cibotaru... Acum – pe Strâmbeanu... Şi lumea ce-o să zică, că iată Băleanu nu poate monta... Andrei, tată... Să n-ai nici o grijă de piesă. Las-pe mine. Premiera poate fi amânată şi pe mâine, şi pe poimâine, şi pe... la anul...
Peste un timp.
Regizorul formează numărul de telefon.
REGIZORUL. Alo? Noroc, Andrei! Văd limpede că David al tău e o prostie! Crede-l pe Băleanu. E rămolit chipul ăsta şi depăşit de timp... Pe urmă... Vorbele... Vorbele astea ale lui: "Până acum visez, că scot cărămizi din zid"... nu se leagă cu "Venituri ilicite". Ei cum să-i explici spectatorului de azi, că el nu fură? Nu-s toţi aşa de pricepuţi ca noi. Nu, tu cauţi scandal... Bun, Andrei, bun... Linişteşte-te. De acord. Nu mai zvârlim în fiecare zi câte un personaj, m-ai convins. Îi zvârlim pe toţi odată. În afară de moş Septembrie. Da, Andrei, da! Un singur chip, dar face cât zece? Andrei, tată, ascultă-l pe Băleanu. Ăsta-i un monospectacol. Noroc.
Peste un timp.
Regizorul formează numărul de telefon.
REGIZORUL. Alo? Noroc... Asta-mi place!.. Pui ţi tu nişte întrebări stupide. Cum să repet cu moş Septembrie, când e cazul să ne gândim la moş Crăciun? Ai?! La toamnă... Până atunci îl las pe actor să se obişnuiască cu textul... şi cu anotimpul respectiv. Şi eu trebuie să mă pregătesc serios de repetiţii. Andrei, tată... E uşor să faci scene de masă, ca Bordeianu... Ia încearcă să lucrezi cu un singur actor, ca Băleanu! Să vii şi tu la toamnă. N-are cine să-mi întoarcă paginile. Cum să-ţi spun?.. Îs puţin paralizat... Nu pot scoate mâinile din buzunare... Ai să-mi spui şi despre ce-i piesa. Ce? M-ai văzut şchiopătând? Păi dacă mă împiedic de mediocrităţi de alde tine... Rahat de piesă... Ba da. Ai şi replici bune... Una: "E bine, tovarăţi, e bine!.." De ce e rău? Cum?! Te-am distrus? Un an întreg ţi-am spus că piesă-i bună, doar o singură dată am zis că-i proastă şi de acum te superi. Ai vrut să-ţi spun de la bun început? N-am putut. Eu am metoda mea de lucru.
CUM SĂ NU, DACĂ DA?..
(parodie la piesa lui Ion Puiu Molda)
Personajele
MOLDA – numele unei căţele; numele unei fete; soi de poamă
AUGUSTIN – preşedintele colhozului, viaţa căruia e legată cu viţă de vie
CASANDRA – femeia care ia de la Katiuşa sânge şi-i dă în schimb vin
KATIUŞA – soţia lui Augustin, care schimbă propriul sânge pe vin
TEODOR – tatăl Casandrei
ADAM – fiul Casandrei, poreclit Poamă acră
ZOSIM – tatăl lui Adam, pus la închisoare pentru că a furat un strugure de poamă
CLOANŢA – mama lui Zosim; pune poama la icoană
LICURICI – măscăriciul; face vin din ouă
SCENA I
Casa arsă a lui Augustin.
Printre gunoaie de tot soiul, sub ghearele cioroilor – portretele lui L. I. Brejnev şi I. I. Bodiul.
În căruţă se chinuie să moară moş Teodor.
Un huiet groaznic alungă cioroii şi ridică nori de praf ţi cenuşă.
Teodor tresare şi strănută.
Apare Adam pe un tanc cu drapelul republicii în mână.
ADAM(declamă). Dacă îndrăzneşte cineva s-o obijduiască pe Molda noastră, îl strivesc cu tancul! Să iasă vin din el!
Cântă Molda. Glasul ei se revarsă peste sat ca aroma viii înflorite.
TEODOR(oftează). Frumos mai cântă fata asta...
CASANDRA(vine tocmai de la Moscova). Dar cum să nu cânte frumos, dacă-i mută?!
Tună. Fulgeră. Toţi îşi fac cruce. Răsună un glas ca din iad. "Ha-a-a!.." Îmbrăcată în negru, cu coasa în spate, se arată Cloanţa.
CLOANŢA. Cântam şi eu ghini, pânâ nu ne-a disbătut dinsii antihristu ista di Teodor. Di si ni i-ai disbătut, măi?!
TEODOR. Dar cine cântă cu dinţii, babo? Cu sufletul cântăm.
CLOANŢA(înfuriată). Apui, dacâ ai suflet, di si nu cânţi, păgâni? (Se repede la moşneag cu coasa.)
Teodor scoate o cruce de sub dânsul, o loveşte pe Cloanţa în cap.
Aceea pleacă leşinată în culise, târând coasa după ea. Se împiedică de portretul lui
L. I. Brejnev. Îi dă un picior: "Dracu ni te-a scos în cale!"
SCENA II
AUGUSTIN. Tare mai ţine satul la Augustin.
TEODOR. Dar cum să nu ţină, dacă are un suflet mistreţ ca mustul...
Se aude cântând Molda. Cântecul ei zboară ca un cocostârc cu strugurile la gât.
(Oftează.) Sărmana... Un singur tată a avut şi acela s-a ţicnit...
CASANDRA. Dar cum să nu se ţicnească, dacă a văzut zidită în pereţii bisericii o femeie care sămăna cu Molda?..
TEODOR. Dar cum să n-o vadă, dacă păgânul ista de Aristid a stricat o jumătate de biserică?! A uitat că a slujit Mateevici în ea! Nemţii, mă, şi nu s-au atins de biserică...
AUGUSTIN. Dar cum să n-o stric, dacă aşa erau vremurile? Luptam cu Dumnezeu...
ADAM. Ai dreptate! Cum să nu, dacă da?..
LICURICI. Ba n-ai dreptate! Cum să da, dacă nu...
Tună. Fulgeră. Toţi îşi fac cruce.
În zdrenţe murdare, cu barba încâlcită, apare Zosim.
Casandra şi Adam îl cuprind.
Lui Zosim îi gâlgâie vinu-n gât.
ZOSIM. Câl-gâl-gâl... Poamă bună mai eşti tu, Augustin. Băiatul ăsta plânge pe umerii mei, dar nici prin gâl-gâl nu-i trece că-i sunt tată drept... Azi se împlinesc douăzeci de ani de când m-ai băgat la dubă... Gâl-gâl...
AUGUSTIN. Dar cum să nu te bag, dacă ai furat tocmai un strugure de poamă?
ZOSIM. Dar cum să nu-l fur, dacă-mi era sete de gâl-gâl?.. De ce m-ai pedepsit?
AUGUSTIN. Dar cum să nu te pedepsesc, dacă tăceai la judecată? De ce tăceai, de parcă luasei vin în gură?
ZOSIM. Dar cum să-ţi răspund, dacă încă n-am devenit om? Ţi-oi spune peste douăzeci de ani. (Pleacă înapoi la închisoare.)
TEODOR. Ţi-am spus, Augustine, că o să ne nenoroceşti cu poama asta...
CASANDRA. Aşa pileau şi strămoţii noştri.
LICURICI. Dar cum să nu pilească, dacă îi gâtuia viţa de vie?
Cântă Molda. Glasul ei se revarsă peste sat ca soarele peste vie.
Augustin se face palid, ca poama cea albă. Ia un topor cu coada arsă în timpul incendiului, începe să taie noul soi de vie Molda.
TOŢI. De ce tai?
Augustin. Dar cum să nu tai, dacă asta nu-i Molda de care avem nevoie?! (Taie toţi butucii din jur.) Naiba s-o ia!..
TOŢI. Pe poamă, ori pe fată?..
AUGUSTIN. Şi pe una, şi pe alta!.. Eh!!! (Apucă toporul mai de nădejde, fuge să taie fata.)
TEODOR(oftează). Da-a-a... În bună istorie am nimerit...
CASANDRA. Dar cum să nu nimereşti, dacă tragi cu un ochi la Brecht şi cu unul la Druţă?..
ADAM. Vorba mea: cum să nu, dacă da?..
LICURICI. Ba vorba mea: cum să da, dacă nu?
Tună. Fulgeră. Toţi îşi fac cruce.
MULŢI CANDIDAŢI, PUŢINI DEPUTAŢI
Personajele
SCRIITORUL CUTĂRICĂ
PĂRINTELE IOACHIM
STĂGNĂRESCU
O SĂTEANCĂ DURDULIE
SĂTENII din Ignăţeii-de Sus
SĂTENII din Ignăţeii-de Jos
Scriitorul Cutărică candidează în circumscripţia electorală nr. 129, din satele Ignăţeii-de Sus şi Ignăţeii-de Jos. Dumnealui încearcă să cucerească încrederea poporului. Încrederea televiziunii a şi fost cucerită. Azi.
Orele 19 şi 30 min., timp rezervat, de obicei, reclamei. Titlul emisiunii: "Cu gândul la plaiul natal".
Pe ecran pendulează lent o cadelniţă. Din fumul de tămâie apare chipul bărbos al părintelui Ioachim.
PĂRINTELE IOACHIM. ... şi binecâvîntează, Doamne, emisiunea noastră televizată, la care participă robii tăi, scriitorul, poetul, prozatorul, dramaturgul, publicistul, eseistul, criticul, maestrul Cutărică...
În prim plan: maestrul Cutărică, stând la birou, scrie concentrat.
... viitorul deputat al poporului din Republica Moldova, precum şi ministrul, tov. Stăgnărescu.
În prim plan: ministrul Stăgnărescu consultă o mapă cu documente.
Dragi telespectatori, sunt sigur că aţi aflat din presă ce daună mare aduce şoseaua care taie în două satele Ignăţeii-de Sus şi Ignăţeii-de Jos.
În clipa aceasta în studiou dau năvală mai mulţi săteni din Ignăţeii-de Sus, scandând:
-Jos şoselele!!!
-Jos maşinile care ne calcă!!!
-Unire, ignăţeni!!!
(Ridicând o cruce de aur în faţa năvălitorilor.) Opriţi-vă, fraţi întru Cristos! Ne rupeţi emisiunea. V-am mai spus-o. Nu aveţi voie să intraţi aici.
Mulţimea agtitată vociferează:
-Ba n-o să ne oprim!..
-Dorim să-l convingem pe consăteanul nostru, domnul Cutărică!..
-Şoseaua asta are să ne omoare pe tăţi!..
-Ne asurzesc clopotele bisericii! Aşa nu se mai poate!..
STĂGNĂRESCU(fluturând un document). Să nu exagerăm, tovarăşi! Inspecţia făcută la faţa locului arată că…
O SĂTEANCĂ DURDULIE. Multe poate să arate inspecţia neatale! Da iaca pe mine, de când îs fără bărbat, postoianno mă calcă şoferii.
SĂTENII(către maestrul Cutărică). Dragă consătene, îndură-te de noi şi nu ne refuza! Fii deputatul nostru!
PĂRINTELE IOACHIM. Vă rog, vă rog, oameni buni. Nu avem dreptul să facem agitaţie. Campania electorală începe abia peste o săptămână.
SĂTENII. Părinte, peste o săptămână n-o să mai aveţi pe cine înmormânta.
PĂRINTELE IOACHIM. Abia mă voi odihni şi eu. Dracul să-l ia de câştig! (Se apropie de scriitor, timid.) Vă implor, întrerupeţi procesul de creaţie… pe o singură clipă… şi daţi o mână de ajutor poporului!
CUTĂRICĂ. Ce pot spune eu scumpilor mei consăteni, care m-au adus aici în mod forţat cu tot cu masa mea de scris. Vă iubesc, fraţilor! Zi şi noaqpte mă gândesc numai la voi. Dar misiunea scriitorului e una – să scrie! Deputăţia e pentru jurişti, economişti, politicieni etc., etc... Cu toate că şi în astea mă pricep, dă Doamne! Mă întreb însă şi vă întreb şi pe voi: ce să facă cititorul, dacă se lasă Cutărică de scris?
PĂRINTELE IOACHIM. Maestre, aţi scris prea deajuns. Care copil nu cunoaşte Vine raţa de la baltă, cu codiţa ridicată..?
CUTĂRICĂ. Pardon, părinte. La mine raţa vine cu codiţa retezată...
PĂRINTELE IOACHIM. Vai, aşa e şi mai poetic!
SĂTENII(bătând din palme). Cutărică-şi-poporul!
CUTĂRICĂ(sare în picioare, trânteşte cu tocul în masă). Nu pot refuza oamenii care iubesc poezia: "Poătom mojeşi tâ ne bâti, No grajdaninom bâti obeazan", - vorba lui Necrasov. – Eu sunt grajdanin! (Către ministru.) Tovarăşe ministru, dumneata nu eşti grajdanin. Dumneata eşti un... un criminal. Şoselele dumitale sunt criminale. Iată de ce sărmana raţă din poezia mea se întoarce de la baltă cu codiţa rdicată. Pardon, retezată. Deaceea deputatul Cutărică îţi acordă 24 de ore pentru soluţionarea problemei. Deci: ori scoţi şoseaua din Ignăţeii-de Sus, ori te distitui imediat din postul de ministru. Alege.
Stăgnărescu a pierdut darul vorbirii, flutură un document.
Tovarăşe Stăgnărescu, prietene, hai recunoaşte, recunoaşte că eşti un criminal...
STĂGNĂRESCU(buchisind cele scrise acasă). Numai peste doi ani... se prevede...
CUTĂRICĂ(dă a lehamete din mână). Birocrat! Mancurt! Mafiot!.. Nu ai cu cine vorbi. Tot eu trebuie să vă salvez, scumpii mei compatrioţi. Indiferent dacă mă alegeţi ori nu deputat. Mi-a venit o idee genială. Bravo mie! Vă mut satul în altă parte. Să vedem atunci pe cine vor mai strivi maşinile lor.
O VOCE. Dar nu se poate. Că satu-i legat de iaz.
O ALTĂ VOCE(romantică). ... care noaptea e plin cu lună şi stele...
CUTĂRICĂ. M-a-are greutate să mut în altă parte o lună şi nişte stele. Principalul e să votaţi pentru mine, restul e un fleac.
PĂRINTELE IOACHIM. Adevăr grăieşti, fiule. Restul, adică ceilalţi treizeci de candidaţi nu au nici o şansă... Vorba sfintei Scripturi: "Mulţi candidaţi, puţini deputaţi..."
SĂTENII. Unul singur. Cutărică!
În acest moment în studioul televiziunii năvăleşte un grup de săteni din Ignăţeii-de Jos, strigând:
- Protestăm!!!
- Jos agitatorii!!!
- Jos Ignăţeii-de Sus!!!
- Trăiască drumurile asfaltate!!!
PĂRINTELE IOACHIM (speriat). Cu aceasta emisiunea Cu gândul la plaiul natal a luat sfârşit. Amin.
Pe ecran pendulează nervos cadelniţa.
Chipul bărbos al prezentatorului dispare în fumul de tămâie.