Era intr-una, din zile, Răducu, un băiețel despre care nu se putea vorbi că ar fi cine știe ce cuminte, dar nici obraznic, pârâcios, mofturos sau cine știe ce lăudăros,  cum mai sunt unii de seama lui, care fac năzbâtii alergând cât e vara de lungă după fluturi, adunând licurici, spiridușii luminii în pumni, a primit în dar de la bunicul un Iepuraș zglobiu și micuț îmbrăcat în strai de hermină. I-a făcut culcuș dintr-o căciulă de oaie purtată de tata pe care a așezat-o pe un divan vechi de sub șopronul casei. Nu i-a trebuit prea mult, până să se împrietenească cu el. Păreau a fi două ființe gemene, semănând la suflet ca două boabe de rouă!     De cum se crăpa de ziuă, băiatul se furișa sub șopron, tiptil, tiptil pășind parcă în altă lume, să-și vadă prietenul și să stea de vorbă cu el așa ca doi prieteni stăpâni pe dragoste și fericire.
          - Bună dimineața Iepurașule, Conaşule! Îl alinta băiatul mângâindu-i urechile mici și subțiri.
          - Bună dimineața, Radicule, voinicule, Făt-frumos! Îi răspundea Iepurașul împreunându-și  lăbuțele într-un anume fel, semnificând dragostea și prețuirea ce i-o poartă.
          Privindu-l mai atent, băiatul constată că în fundul ochișorilor mici se ascunde un firicel de tristețe! ,,Măi, ce să fie?” Își zise în gând și nu se putu stăpâni, fără să-l chestioneze, că doar îi era prieten.
          - Nu cumva, ești trist astăzi, Conaşule?


          - Da, așa este! N-am îndrăznit să-ţi spun, gândindu-mă, că poate, mai ai şi alte griji pe capul tău!
          - Ba ar trebui, să-mi spui, tot ce te frământă, că doar îmi ești cel mai bun prieten al meu din câți mi i-a adus acasă bunicul! Iar prietenii trebuie să se ajute la nevoie!
          - Atunci, uite că-ţi spun! Mi-ar face bine dacă mi-ai aduce din grădină câțiva morcovi și câteva frunze de varză! Știi că noi Iepurașii suntem înnebuniți după asemenea delicatese care sunt mai bune decât prăjiturile și feliile de cozonac pe care mi le aduci aproape zilnic!
          - Bată-mă norocul, să mă bată, cum de am uitat!? Eu morcovii îi servesc în supă o dată cu tăiețeii, mărarul și pătrunjelul tăiați de mama mărunt pe când voi îi serviți proaspeți, scoși din pământ!
          - Așa este!
          Și cât ai clipi băiatul i-a adus din grădină pe o tavă albastră de porțelan trei morcovi arătoși și două frunze uriașe de varză.
          - Îți spun poftă bună! Mă întorc mai târziu. Acum mă așteaptă atâtea treburi de pus la punct în livadă!
           A doua zi, când a venit băiatul sub șopron, pe Iepuraș l-a găsit cântând vesel la vioară, două crenguțe subțiri de cetină verde la care cântase un Pițigoi ce-și avea cuibul sub strașina șopronului și care îi împrumutase vioara!
          Mai târziu, când vara era în toi și în livezi prinseră a se rumeni merele ionatane Conașul crescuse deja. Devenise mai arătos și înalt. Când se ridica în două lăbuțe, urechile clăpăuge erau mai înalte decât divanul. Căciula de oaie în care-și avea culcușul, devenise neîncăpătoare.
          Răducu creștea o dată cu Iepurașul. Amândoi, cu fiecare zi care trecea, deveneau tot mai buni cu cei din jur, mai prietenoși și înțelepți.
          În vara aceea se împrieteniseră cu toate păsările, gâzele, florile și arborii din livadă, cărora le-a dat fiecăruia câte un nume. Nimic nu putea avea loc fără încuviințarea celor doi prinți, stăpâni peste Curtea Domnească!
          La sărbătorile licuricilor și a florilor care aveau loc, mai ales vara, când amurgul coboară pe dealuri ca o hlamidă subțire de purpură, toți arborii și toate florile poartă în ramuri, făclii. Păsările își împodobesc aripile cu steluțe verzi și sori stacojii, aduse dinspre Calea Lactee!
          Acum, Conașul a fost nevoit, să-și mute culcușul definitiv în livadă, sub mărul rotat, odihnindu-se pe un pat de cetină și mușchi. Când stau treji, își spun povesti unul altuia împreună cu florile, arborii și cu șoaptele vântului.
          - Știi, la ce m-am gândit eu? Îi zise băiatul iscodind cu privirile fiecare colțișor tainic și fermecat din livadă.
          - La ce te-ai gândit, Conaşule?
          - Aș vrea ca fiecare copac, să aibă rădăcini de păstârnac iar în ramuri în loc de mere să le crească morcovi și sardele!
          -  Și altceva, ce-ai mai vrea, Conaşule?
          - Să-mi scriu poeziile și cântecele, pe care mi le-am adunat în suflet, pe petalele florilor!  Fiecare floare să devină o carte cu coperte albastre îmbrăcate în piele de pilior și de purpură! Îți dai seama, cine va fi ca mine!? Un poet de renume.
          - Sigur că da! Când va afla bunicul, sunt sigur că n-o să-și mai încapă în piele de bucurie că Iepurașul pe care mi l-a dăruit a devenit un mare poet iar asta și datorită mie că-ţi sunt prieten și încă ce prieten! Parcă îl văd, mergând țanțoș pe aleile florilor și ale livezii curios să-ţi citească cartea. Când îi voi dărui florile lui preferate cu care în tinerețe o încânta pe bunica,( bujori înfocați, lalele sau micșunele) va crede, (sunt sigur), că nu i-am dat flori ci cărți din care să-i citească în fiecare seară bunicii, amintirile preferate!
          - Mă încântă vorbele tale, Radicule!
          - Dar stai, că nu ţi-am destăinuit totul. Dacă stau și mă gândesc bine, în curând, livada și grădina noastră vor putea deveni biblioteci publice! Toți copiii poposind aici, vor putea să învețe să citească!
          - E un lucru foarte frumos ceea ce-mi spui. Ar fi bine ca la intrare să punem un afiș colorat, care să-i îndemne pe copii să poftească în biblioteca din grădină și livadă!
          - E o idee genială, Conaşule! Mie unul, zău, că nu mi-ar fi trecut prin cap așa ceva! Pe când tu se vede că ai imaginaţie de poet înnăscut!
          - Nu-i nevoie, să mă lauzi atâta, Radicule! Și tu ești destul de priceput și talentat. Poate mai talentat ca mine, ai har de compozitor și poet! Mi-ai spus niște metafore uimitoare, care mi-au înflăcărat inima de iubire și bucurie! Ascult-o cum bate în piept, asemenea unui clopoțel isteț: tic, tic, tic!
          - Îți mulțumesc de aprecierile frumoase pe care mi le faci. Te consider cea mai nemaipomenită ființă, de care mi-am legat pentru totdeauna prietenia!
          - Dacă este pe-așa, am să-ţi fac o propunere, pe care, sunt sigur, că n-ai s-o refuzi!
          -  Te ascult. Sunt chiar curios!
          -  M-am gândit, să semnăm împreună o carte de povestiri, ilustrată color, pentru bunici, nepoți și pentru toate viețuitoarele din livadă și din pădure! O vom intitula, „Șoaptele florilor”! Este titlul, pe care mi l-a sugerat într-o seară de vară, o privighetoare, care poposise pe malul Lacului Albastru din pădure, să admire lebedele şi nuferii galbeni, mângâiate de razele Lunii!
           - Primesc cu bucurie! A izbucnit entuziasmat băiatul. Să trecem grabnic la lucru!
          Despre apariția unei asemenea neobișnuite cărți, s-a dus vestea în toate zările, pădurile și grădinile pământului.
          Au fost scrise pe frunze de nuferi și trandafiri zeci de cronici literare de către mierle şi privighetori, elogiind frumusețea poveștilor și harul celor doi scriitori.
          Lansarea a avut loc în Amfiteatrul de vară al pădurii de brazi şi mesteceni, unde au luat parte toate viețuitoarele și locuitorii satelor de prin împrejurimi, în frunte cu bunicul!...