Personajele: Greieru Pierdevară, Furnica Varălungă, Bătrânul, Femeia văduvă, Soacra mare, Copilul.
Actul I
Decorul: O stradă pustie, câteva uși ale unor case.
Scena I

Greieru: Nu, nu, nu și nu. Așa nu se mai poate. Trebuie să rezolv cumva problema aceasta. Dar cum?

(E foarte agitat. Se plimbă pe o stradă pustie și își frământă mâinile.) Nu găsesc soluții. (Energic) Trebuie să găsesc soluții. (Gânditor) Da. Așa o să fac. O să bat la o ușă. Ușa se va deschide și atunci le trântesc o poveste. (Entuziasmat) Dar ce poveste? Povestea mea cea veche. Tristă poveste. Înduioșează și cele mai împietrite inimi. (Se apropie de o ușă.) Să încerc. (Bate la ușă. Un bătrân deschide ușa.)
Bătrânul: Căutați pe cineva?
Greieru: Pe stăpânul acestei case.
Bătrânul: A murit.
Greieru: A murit?
Bătrânul: În urmă cu o lună.
Greieru: Și atunci casa aceasta, a cui este casa aceasta?
Bătrânul: A mea.
Greieru: Cu neputință. Mi-ați spus că stăpânul casei a murit în urmă cu o lună.
Bătrânul: Da. A murit în urmă cu o lună.
Greieru: Și-atunci casa, casa aceasta, cui a rămas?


Bătrânul: Mie.
Greieru: Cine sunteți dumneavoastră?
Bătrânul: Sluga.
Greieru: Atunci nu e casa dumneavoastră. Stăpânul dumneavoastră a avut rude?
Bătrânul: A avut.
Greieru: Acele rude sunt moștenitorii casei.
Bătrânul: Nu sunt.
Greieru: Ba da, ei sunt moștenitorii casei. Casa se cuvine rudelor.
Bătrânul: Nu sunt ei moștenitorii casei. Stăpânul mi-a lăsat mie tot, tot, tot. Așteptați un moment. (B intră în casă și se întoarce cu un document.) Ascultați! Eu, Lucrețiu Stănescu, proprietar, las toată averea mea, casă, grădină, terenuri, slugii mele, Costache Gheorghe, care m-a slujit cu multă credință patruzeci de ani. Nimeni nu poate să conteste acest act, fiindcă l-am scris în deplinătatea facultăților mentale și în prezența avocatului meu, Pălărie Sandu.
Greieru: Prin urmare dumneavoastră sunteți stăpânul casei?
Bătrânul: Da, sunt stăpânul casei stăpânului meu.
Greieru: Atunci mă puteți asculta?
Bătrânul: Nu ascult pe nimeni. Eu mi-am ascultat doar stăpânul.
Greieru: Vă cer ajutorul.
Bătrânul: Ce ajutor?
Greieru: Trebuie să mă ascultați, ca să mă puteți ajuta.
Bătrânul: Nu ascult nimic.
Greieru: Bine. Foarte bine. Atunci vă cer găzduire în casă dumneavoastră.
Bătrânul: Nu găzduiesc pe nimeni. Mergeți la un hotel. Este unul chiar în această zonă.
Greieru: Problema este că nu am bani.
Bătrânul: Și atunci cum doriți să găsiți o gazdă?
Greieru: Cer ajutor.
Bătrânul: Ce fel de ajutor?
Greieru: Un adăpost pe timp de iarnă.
Bătrânul: A! Căutați un stăpân pe timp de iarnă? E cam greu. Din primăvară până în toamnă sunt cele mai importante munci într-o gospodărie, dar se poate și iarna. Aveți posibilitatea să faceți menajul și să vă ocupați de animale.
Greieru: Nu, nu am venit să mă angajez. Eu caut un loc cald unde să stau, să mănânc ceva, să dorm și să cânt. Da. Să cânt! Îmi place să cânt! Știu să cânt! Pot să cânt!
Bătrânul: Atunci cântă. Strada e mare. Poți să cânți.
Greieru: În stradă mi-e frig.
Bătrânul: Atunci nu cânți.
Greieru: Mă puteți ajuta?
Bătrânul: Nu. Eu nu ajut oamenii leneși, oamenii care nu sunt buni de nimic. Pe lumea aceasta nimic nu e gratis. Și eu am muncit pentru casa aceasta din tinerețe. Am fost slugă la stăpân și nu i-am ieșit din cuvânt.
Greieru: Dar eu știu să cânt. De ce e rău să cânți? Sunt artist. (Își mișcă picioarele în ritm de dans.) Sunt fericit. Când dansez, când fredonez, sunt enorm de fericit. Mă înțelegi? Sunt fericit!
Bătrânul: Atunci dansează și cântă. (Vrea să plece.)
Greieru: Nu pleca! Nu, nu, nu pleca! Nu pot să cânt și să dansez, pentru că mi-e frig.
Bătrânul: Te încălzești dansând.
Greieru: O să-mi înghețe corzile vocale.
Bătrânul: Atunci nu mai cânți.
Greieru: Cântecul e viața mea.
Bătrânul: Uite ce e. Am pierdut suficient timpul cu tine și am mai și înghețat de frig. Cred că e timpul să mă retrag în casă la căldură.
Greieru: Căldură! Nu.
Bătrânul: Ce nu?
Greieru: Nu pleca încă. Uite! Eu o să aduc fericirea în casa ta. Îți dai seama câtă bucurie o să fie în casa ta iarna aceasta?
Bătrânul: Dacă îmi cureți ghetele, îmi faci focul, mături prin casă.
Greieru: Eu nu știu decât să cânt.
Bătrânul: Îmi pare rău, pentru lăutari ușa casei mele este închisă. Eu doresc liniște.
Greieru: Fără muzică totul e trist. Liniștea poate să ducă la singurătate. Muzica animă totul.
Bătrânul: Poate, nu poate, eu am ușa închisă pentru cei ca tine.
Greieru: Atunci de ce stai în ușă?
Bătrânul: Așa este. De ce stau în ușă?
Greieru: De ce?
Bătrânul: De ce?
Greieru: Da. De ce stai în ușă?
Bătrânul: Ai bătut la ușă.
Greieru: Și?
Bătrânul: Mi-ai cerut să te ajut.
Greieru: Și de ce nu mă ajuți?
Bătrânul: Pentru că eu nu ajut greierii.
Greieru: De unde-mi cunoști numele?
Bătrânul: Nu-l cunosc.
Greieru: Mai înainte mi-ai spus pe nume.
Bătrânul: Nu ți-am spus pe nume.
Greieru: Ba da.
Bătrânul: Nu.
Greierul: Eu sunt Greieru Pierdevară.
Bătrânul: Ei vezi!
Greieru: Ce să văd?
Bătrânul: Ești un bun de nimic.
Greieru: Sunt un artist. Eu cânt, dansez. (Începe să danseze și să cânte.)
Bătrânul: De ajuns.
Greieru: Nu vă place arta?
Bătrânul: Nu-mi plac oamenii leneși.
Greieru: Dar eu nu sunt leneș. Eu cânt. Dansez.
Bătrânul: Poți cânta și dansa la altă ușă, de la o altă casă. Nu mai vreau să te văd la poarta mea! Ai înțeles? (Vrea să plece.)
Greieru: Ia stai, stai, stai. Cum casa ta? Parcă spuneai că ești doar o slugă.
Bătrânul: O slugă care a știut să curețe ghetele, să facă focul.
Greieru: Eu nu știu și nici nu vreau.
Bătrânul: Atunci nu te pot ajuta.
Greieru: Dar este timpul să angajezi o altfel de slugă, una care îți face casa luminoasă.
Bătrânul: Eu am nevoie de căldură, de curățenie, de mâncare, nu de lumina artei cum spui tu.
Greieru: Vezi tu! Și eu am nevoie de căldură, mâncare, curățenie. Tu ai toate aceste lucruri. Cunoști aceste lucruri. Toată viața te-ai ocupat cu aceste lucruri. În schimb ești lipsit de bucuria artei. Eu pot să-ți aduc această luminare, să te scot din întuneric, să te înțelepțesc.
Bătrânul: Nu, mulțumesc!
Greieru: Cum dorești. Eu ți-am făcut o ofertă foarte bună, arta în schimbul căldurii unei locuințe.
Bătrânul: Oferta este refuzată.
Greieru: Atunci apelez la milă. Cer milă, milă pentru un biet artist condamnat să trăiască în frig, fără o bucată de pâine.
Bătrânul: Milă? Să-mi fie milă de cineva care refuză să muncească? Niciodată. Adio! (Pleacă.)
Greieru: Adio! (Silabisit.) A di o! N-am rezolvat nimic, nimic. S-a făcut om bătrânul. A ajuns stăpân când e pe picior de plecare. Dacă ajungeam în casa lui, în trei luni, dar ce spun în trei luni? E mult trei luni. În trei săptămâni bătrânul ar fi fost chemat dincolo, la Domnul, în lumea umbrelor, iar eu, eu, cu un document de proprietar. Sunt artist. Mă descurcam eu. Cu bătrânul acesta n-am avut noroc. De fapt artiștii nu au noroc niciodată Artiștii sunt mereu prigoniți, dar e bună opera lor. Las că știu eu! Stau domnii și ascultă muzică, dar nu ar da un ban. Să nu deznădăjduim. Încă nu e cazul. Dar ce frig s-a făcut! Să mă mișc puțin în pași de dans până nu îngheț.

Scena II

(Pe drum trece o tânără. Greierul se oprește din dans și cântec.)
Greieru: Iarăși ea, domnișoara Furnica Varălungă. De câte ori se ivește în drumul meu îmi merge rău. Anul trecut am stăbătut nouă orașe din cauza ei și tot nu am găsit adăpost. M-a prins primăvara bătând pe la uși, dar a fost o iarnă mai blândă. Anul acesta, dacă nu o să găsesc adăpost, o să îngheț și o să mor. Nu e păcat să moară un artist? El aduce atâtea zâmbete.
Furnica: Cânți, cânți! Cânți și dansezi. Cântă și dansează, că așa o să-ți treacă viața.
Greieru: Domnișoară Furnica!
Furnica: Văd că îți amintești de mine.
Greieru: Se poate să nu-mi amintesc? Câte uși nu s-au închis!
Furnica: Dacă îți amintești de mine, de ce nu mi-ai ascultat sfatul? De ce nu ți-ai construit o casă? De ce nu ți-ai întemeiat o familie?
Greieru: Eu sunt un artist, domnișoară!
Furnica: Un artist. Ce câștigă un artist, dacă nu își întemeiază o familie, nu are un loc cald unde să-și plece capul, o mângâiere?
Greieru: Un artist, domnișoară, e mângâiat de muzica lui. Pentru el muzica este totul, muzica e căminul cel cald, mângăierea. Muzica e cea care-i poartă numele mai departe, așa cum unui om de rând numele îi este purtat de copii. Tu nu înțelegi acest lucru, pentru că nu simți. Vino alături de mine și încearcă să simți muzica. (O ia de mână și începe să danseze cu ea în timp ce fredonează o strofă dintr-un cântec.)
Furnica: Lasă-mă! (Se retrage din dansul greierului.) Eu nu mă încurc cu oamenii leneși, cu oamenii care nu știu să-și zidească o casă. Eu nu ies din rândul lumii pentru o clipă de cum spui tu, muzică, pe urmă să fiu tristă toată viața.
Greieru: Dar de ce să fii tristă? Muzica aduce bucurie, aduce dragoste. Pe urmă nu o să fii nici singură. O să mă ai mereu alături. Tu cultivi legume, zarzavaturi, pe urmă faci mâncare, iar eu cânt. Toate vor crește mai repede, iar mâncarea o să fie mai gustoasă. Orice plantă se dezvoltă mai bine când în jurul ei este armonie. Fără muzică este posibil ca nimic să nu răsară. Eu zic că este o înțelegere onorabilă. O să ai parte și de dragoste. Cu câtă dragoste o să gust mâncarea gătită de tine, pe urmă o să te iau în brațe și o să te invit la dans! Nu sună ispititor? Greierul și Furnica, soț și soție.
Furnica: Nu! Niciodată!
Greieru: Nu ți-ar plăcea să fii iubită, mângâiată?
Furnica: Nu. Ba da.
Greieru: Vezi? Ți-ar plăcea.
Furnica: Mi-ar plăcea, dar nu așa.
Greieru: Dar cum ți-ar plăcea?
Furnica: El să mă iubească, dar să muncească împreună cu mine, să ne zidim o casă puternică pe stâncă.
Greieru: De ce pe stâncă? Pe pământ nu e bună?
Furnica: E mai trainică.
Greieru: Depinde de temelie și de vânt.
Furnica: Vezi ce ciudat ești?
Greierul: Numai un ciudat îți poate arăta tainele acestei vieți și vei simți că nu ai trăit degeaba.
Furnica: Lângă un ciudat trăiești degeaba. Totul se risipește în vânt.
Greieru: N-ai înțeles tu cât de mult îți îmbogățești sufletul. Înveți să trăiești și pentru tine, nu doar pentru alții. Până la urmă o viață ai.
Furnica: Mă înveți să fiu egoistă?
Greieru: Nu. Doamne ferește! Eu cânt pentru toată lumea, dar și pentru sufletul meu. Te învăț să ai grijă și de tine.
Furnica: Discuția aceasta cu tine este inutilă. Chiar mă grăbesc să ajung acasă. Trebuie să fac cozonaci pentru ziua fratelui meu.
Greieru: De ce nu vrei să faci cozonaci și pentru mine?
Furnica: Cine ești tu? Un străin. De ce aș da bunul meu unui străin?
Greieru: De pomană. De dragul lui. Ca să-ți ajuți apropele la greu.
Furnica: Aproapele acesta al meu să muncească. E puternic.
Greieru: Aproapele acesta al tău a prins drag de tine și dorește să-ți cânte toată viața, dacă accepți să-i fii soție și să-l chemi la tine în casă.
Furnica: Niciodată. (Pleacă.)
Greieru: Măcar am încercat. Dar ce frig s-a făcut! Să bat la o altă ușă.

Scena III

Copilul: Ce dorești?
Greieru: Cine? Eu?
Copilul: Da. Ce doriți dumneavoastră?
Greieru: Nu doresc nimic.
Copilul: Dar ați bătut la ușa mea?
Greieru: Am bătut.
Copilul: De ce?
Greieru: Să stăm de vorbă.
Copilul: De ce să stăm de vorbă? Eu nu vă cunosc pe dumneavoastră, așa că „La revedere“!
Greieru: Așteaptă!
Copilul: Nu vorbesc cu străinii.
Greieru: Dar deschizi ușa străinilor.
Copilul: Nu am intuit că la ușă este lupul.
Greieru: De data aceasta nu este lupul, ci greierul.
Copilul: Ce greier?
Greieru: Să mă prezint. Eu sunt Greieru Pierdevară.
Copilul: Numele dumneavoastră este Greieru?
Greieru: Da.
Copilul: Am mai întâlnit oameni pe care-i chema Lupu, Mâțu, Măgaru, Rață, Găină, dar Greieru, niciodată.
Greieru: E prenumele.
Copilul (râzând): Prenumele?
Greieru: Ce este așa de amuzant?
Copilul: Și ce dorești de la mine domnule Greieru?
Greieru: Bănuiesc că ești elev.
Copilul: Da. Și?
Greieru: Mă ofer să fiu profesorul tău de canto. Nu dorești niște lecții în particular? Pot face din tine un artist. Nici nu va trece bine iarna aceasta și scot din tine artistul.
Copilul: Te pomenești că te pricepi și la muzică, după cum îți este și numele?
Greieru: Mai bine ca oricine. Probabil nașa mea când mi-a pus numele a intuit ce copil special botează.
Copilul: Eu nu am talent la muzică, pe urmă părinții mei nu-și permit un meditator, mai ales la muzică.
Greieru: Dar ce aveți toți cu muzica?
Copilul: Nimic. Doamne ferește! Dar pe mine nu mă ajută.
Greieru: O să fac din tine un artist, așa cum sunt eu.
Copilul: Ofertă refuzată.
Greieru: Nici nu cer mult. Un pat într-o cameră caldă și o farfurie în plus la masă.
Copilul: Să înțeleg că îți cauți gazdă? Treaba aceasta cu profesorul de muzică este așa o născocire pentru copii ca mine.
Greieru: Nici vorbă. Eram în trecere prin aceste locuri și fiind frumoase mă gândeam să mai rămân o vreme. Eu sunt artist. Îți fac imediat o demonstrație. (Începe să cânte și să danseze.)
Copilul: Bravo! Vă descurcați de minune. Dacă nu mă înșel v-am văzut și iarna trecută pe strada mea încercând să impresionați oamenii cu talentul dumeneavoastră. Și atunci v-ați căutat o locuință. Nu ați prea îndrăznit să vă depărtați de locurile acestea frumoase. Mi se părea mie când v-am văzut la ușa mea că vă cunosc de undeva, dar acum știu. Vă cunosc de anul trecut când vecinii mei v-au închis ușa în nas. (Râde.) Marele artist a revenit și oferă meditații elevilor. Ei bine, nu sunt interesat.
Greieru: Nu insist, dar nu știi ce pierzi.
Copilul: Să merg din ușă în ușă pe timp de iarnă și să ofer muzică în schimbul căldurii și a unui colț de pâine. Nu, mulțumesc.
Greieru: Nu ai înțeles nimic. Eu îți ofer libertatea, nu te împing într-o casă străină unde să aștepți o firmitură. Artistul nu poate să trăiască în colivie cu firmituri. El aleargă prin toată lumea, cântă și dansează. E liber.
Copilul: Atunci cântă, aleargă și dansează. Eu rămân în colivia mea.
Greieru: Prea bine.
Copilul: Ce faci? Nu cânți? Nu alergi? Nu dansezi?
Greieru: Ba da! (Începe să cânte și să danseze. Copilul se retrage în casă.)

Scena IV

Greieru: Ce a făcut copilul acesta din mine. I-am ascultat îndemnul ca un robot. E din ce în ce mai frig și eu în loc să-mi caut locuință dansez și cânt. Doamne! Din nou ea.
Furnica: Tot aici ești?
Greieru: Te-am așteptat.
Furnica: Pe mine?
Greieru: Da, pe tine.
Furnica: De ce? Ți-am spus eu să mă aștepți?
Greieru: Nu.
Furnica: Atunci de ce?
Greieru: Știam că o să treci din nou pe aici.
Furnica: Și dacă nu treceam, ce făceai?
Greieru: Te așteptam până treceai.
Furnica: Și dacă nu mai treceam niciodată.
Greieru: Niciodată nu-mi pierdeam speranța că poate cândva vei trece și pe aici.
Furnica: Și de ce m-ai așteptat?
Greieru: Să te rog să-mi fii soție.
Furnica: Soția ta?
Greieru: Soția mea.
Furnica: Niciodată.
Greieru: Eu o să te aștept aici până ce vei accepta să-mi fii soție. Nu voi renunța niciodată la tine. (Furnica pleacă.) Da. Nu voi renunța niciodată la speranța unui grăunte, a unui pat cald. Poate dacă încerc eu o altă stradă, o să am mai mult noroc. (Pleacă spre a căuta o altă stradă. Furnica își face prezența din nou.)
Furnica: Uite cât m-a așteptat. Numai ce m-am întors cu spatele și a plecat. Dacă stau bine să mă gândesc, nu e chiar de aruncat oferta lui. O să am un soț. O să fiu și eu iubită. Până la urmă chiar aveam nevoie de dragoste. Am muncit toată ziua, am adunat, am făcut depozite pe termen lung, doar la dragoste nu m-am gândit. Dar ce frig s-a lăsat! Mai bine mă duc spre casă. O să mă găsească el într-un final. Nu scapă de mine și se pare că nici eu de el. Poate așa ne-a fost scris, mereu împreună.

Scena V

Greieru: Cât am alergat, Doamne! Atâtea case! Atâtea uși închise! Nicio ușă nu se deschide pentru mine și cea care se deschide se și închide imediat. Nimeni nu mă acceptă. Nimeni nu îmi iubește muzica. Sunt din ce în ce mai deznădăjduit. Nu știu la care ușă să mai bat. Să încerc ușa aceasta însemnată cu negru. (Bate la ușă.)
Femeia văduvă: Dumneavoastră sunteți preotul?
Greieru: Nu sunt preot.
Femeia văduvă: Era de așteptat. Vă lipsește reverenda.
Greieru: Eu sunt un cântăreț, un artist.
Femeia văduvă: I-am spus părintelui să vină fără cântăreț, căci îl am pe vecinul meu ce știe să cânte. Ascultă! Mergi acasă. Nu este nevoie de cântăreț. Eu am nevoie doar de preot pentru funeraliile soțului meu.
Greieru: O femeie văduvă.
Femeia văduvă: Ați spus ceva?
Greieru: Eu sunt un artist, doamnă. O să cânt cum nu a mai cântat nimeni până acum. Trebuie doar să-mi acordați o șansă de a demonstra acest lucru.
Femeia văduvă: Nu înțelegi? Nu am nevoie de serviciile tale. Pleacă de la ușa mea!
Greieru: O singură șansă.
Femeia văduvă: Nicio șansă. (Pleacă.)
Greieru: În aceste condiții cred că o s-o iau pe urmele celui ce așteaptă să fie dus la groapă. Să mai dansez puțin. Poate mă încălzesc. (Începe să cânte și să danseze.)
(Femeia văduvă își face apariția în ușă și aruncă o găleată pe apă peste Greieru aprope înghețat.)
Femeia văduvă: Mai cântă și mai dansează acum, dacă mai poți. Uite la el. Nu are rușine. S-a apucat să cânte și să danseze în fața casei mele. Nu am destulă întristare, mai trebuie sa adauge și el cărbuni aprinși. (Pleacă.)
Greieru: Acum sunt terminat. Femeia asta văduvă m-a omorât. M-a ajutat să îngheț pentru totdeauna. Nu degeaba se spune că văduvele te omoară. Să bat cât mai repede la o altă ușă. Uite la ușa aceea înflorată.

Scena VI


Soacra mare: Cine sunteți dumneavoastră? Sunteți invitat la nuntă?
Greieru: Eu am avut un accident. Am intrat în contact cu o apa pe frigul acesta și cer o oră de găzduiere până ce mă usuc.
Soacra mare: Aici e nuntă mare. Încearcă în altă parte.
Greieru: Dar eu știu să cânt. Poate mirii au nevoie de un solist.
Soacra mare: Au solist.
Greieru: Știu să cânt și la chitară.
Soacra mare: La chitară? Mai eram eu soacră mare, dacă făceam nuntă cu o simplă chitară? Eu am lăutari vestiți.
Greieru: Și eu sunt artist. Puneți-mă la încercare.
Soacra mare: Artist. Tu?
(Greieru înceracă să cânte o strofă.)
Soacra mare: Așa cum mi-am imaginat, bun de nimic.
Greieru: Am răgușit din cauza frigului. Vă rog să aveți milă. Când o să mă încălzesc cântecul meu o să fie unic.
Soacra mare: Pleacă din fața casei mele! Aici oamenii vin să se veselească. Tu nu te încadrezi în peisaj.
Greieru: O șansă, vă rog.
Soacra mare: Pleacă! (Intră în casă și închide ușa după ea.)
Greieru: Sunt disperat. O să mor înghețat într-o lume de gheață. Nu mai au oamenii inimă. În locul inimii au sloiuri mari de gheață, au pietre de moară. Cât mi-e de frig! Nu am și eu un adăpost. Nu găsesc un adăpost. (Merge din ce în ce mai zgribulit.)

Actul II

Decorul: O stradă pustie, câteva uși ale unor case, o bancă.

(Greieru stă pe bancă și tot aprinde câte un băț de chibrit.)

Greieru: Curând o să mor. Am ajuns și eu asemenea „Fetiței cu chibrituri“, să-mi încălzesc mâinile la flacăra unui bețișor. Nici chibrituri nu am avut, norocul cu un fumător care a terminat un pachet de țigări și l-a aruncat împreună cu o cutie de chibrituri aproape plină în coșul de gunoi de lângă banca aceasta înghețată. Și chibriturile acestea sunt pe cale să se sfârșească. Mi-au înghețat hainele și sunt înveșmântat în gheață. Nici să cânt nu mai pot, nici să dansez. Vocea și picioarele nu mă mai ascultă. Curând se va termina totul. (Se aude vântul.) Acum a început să bată vântul. Toată natura s-a unit împotriva mea, împotriva celui ce i-a doinit din primăvară până în toamnă. Lasă, lasă, că tot ea o să rămână fără doinitor. Doamne ce vânt rece! Deja nu-mi mai simt picioarele. Nici măcar mâinile nu mă mai ascultă, ca să mai aprind un chibrit. (Încearcă să se ridice de pe bancă și cade.) Nu vreau să mor, Doamne! Sunt așa de tânăr. Nu am avut parte nici de dragostea ce am cântat-o în nopțile de vară. (Se târăște puțin.) De ce trebuie să mor? Nimeni nu mă ajută. Nimeni nu are milă de mine. Dacă oamenii nu au milă de mine, măcar Tu, Doamne, trimite-mi o rază de soare. (Plânge.) Și lacrimile-mi îngheață, lacrimile care sunt sărate și calde.
Până când, Doamne, mă mai lași să mă târăsc? Ajută-mă până nu e prea târziu! (Leșină.)
(În casă se vede cum Furnica face mâncare.)
Furnica: Cred că e timpul să ies în stradă și să-l aduc în casă pe cel înghețat. Probabil lecția aceasta o să-i fie de folos în viitor.
(Furnica se duce și îl ridică pe Greieru. Acesta își revine din leșin și o ajută să-l poată primi în casă ei.)
Greieru: Tu?
Furnica: Eu.
Greieru: Ce caldă ești! Lasă-mă să mă lipesc de tine, altfel o să mor.
Furnica: O să te primesc în casa mea.
Greieru: În casa ta?
Furnica: Da, în casa mea.
Greieru: În casă? Doamne, Îți mulțumesc!
Furnica: Să mergem!
Greieru: Să mergem cât mai repede!
(Cei doi intră în casă. Greieru se duce lângă sobă.)
Greieru: Ce bine-i aici! Simt! Acum simt viața cum începe să curgă prin toată ființa mea.
(Furnica deschide un dulap și ia niște haine.)
Furnica: Poftim niște haine uscate!
Greieru: Mulțumesc. (Părăsește camera o clipă și se întoarce îmbrăcat în alte haine. Între timp Furnica pune masa.)
Furnica: Vino, să servim dejunul împreună!
Greieru: Mulțumesc!
(Cei doi servesc dejunul împreună, pe urmă Furnica strânge masa, iar Greieru se întoarce lângă sobă.)
Greieru: Mi-ai salvat viața.
Furnica: Mănâncă!
Greieru: Îți sunt îndatorat cu viața.
Furnica: Atunci o să-ți accept oferta de a deveni soția ta.
Greieru: Soția mea?
Furnica: Nu asta-ți doreai?
Greieru: N-ai idee ce fericit sunt!
(Greieru se ridică de pe scaun, se pune în genunchi și îi sărută mâna.) Îți mulțumesc! O să am grijă de tine toată viața. (Îi sărută iarăși mâna.) Soția mea! (Se ridică.) Mi-a reveni glasul! Casa mea! Sunt fericit! Acum pot să cânt și să dansez! Și când te gândești că totul mi se trage de la o furnică, atât ghinionul, cât și norocul. În sfârșit sunt fericit! Fericit!