Sătenii din comuna Oncești de pe Valea Izei, se află într-o permanentă legătură  cu  Divinitatea, cu  tot ceea ce se află în spațiul înconjurător, cu  întregul Univers. L-au pus pe Dumnezeu înaintea oricărui gest, ritual și ceremonial, în momentele lor de bucurie dar cu  precădere la ceas de cumpănă și de necaz. Credința în Divinitate s-a îmbinat armonios din cele mai  vechi timpuri  cu  elementele precreștine alea medicinei empirice.

            În lumea satului există femei  meștere, tămăduitoare, descântătoare, fiecare cu  specialitatea ei.  În Oncești am stat  de vorbă și am surprins-o lucrând pe „tomnitoarea” de oase Dochița Drăguș, o tămăduitoarea cunoscută până prin părțile Clujului,  pentru talentul și dexteritatea cu  care pune oasele la loc atunci  când acestea se scrântesc. 

Dochița  a învățat "meseria" de la mama sa. Ea este  singura, dintre copiii familiei, care a deprins îndeletnicirea asta, pentru că s-a născut cu degete fine: Eu de fată  știu, de la mama am învățat. Pă mama o învățat-o un morar din moara de apă, unu Greieluș, o fo  din Bârsana. Atunci n-o fo  atâtea căs și venea moraru șî morărița la a noști. Și a noști méré la ei. Și moraru cela o învățat-o pă mama, că  n-o făcut nicio școală, numa pă pticioare șî pă mânuri.

            Dochița Drăguș ne dezvăluie tainele meșteșugului, tratând brațul bolnav al cumnatei sale Maria Rednic:

            - După ce pun la loc mâna sau piciorul, îți pui o cârpă udă șî cu  sopon. Șî îți pui compresă. Șî pă mâine poți mere să lucrii. Și să  nu mori, c-api ce bătută îți iei! Tare rău doare, da îi musai  să  doară, că  dacă nu-i sănătoasă  mâna deloc.

            Pacienta Maria Rednic:

• Da cum faci?

Pun mâna mé, așă ni șî trag peste ié. Sau pun ghem și trag.

• Pot zâce ioi?
• Poți.
• Mâna să face bine, să  duce la loc.
• Amu pot s-o mișc, da nainte n-am putut.

- Api cum știi tu, cum ai învățat tu Doti?

• Că așé ni, dacă țân mâna, îmi vorbé. Oasăle vorbesc. Când le clătesc eu, ele vorbesc. Altfel cum aș știi că doar nu văd înăuntru. Tu, zine un preot din Sighet, un vicar și-i trag un pticior la un om pă care l-o adus el. Și numa să-i spun pă ce stil lucredz. Amu pă ce stil să-i spun că lucredz? Le port așă și-ncoa și-ncolo, până mărg la loc. Mă întreabă da cum știu că  mărg la loc.  Api că-mi vorbesc. O gândit preotu că-s hai, hai, la cap. Mă întreabă cum vorbesc oasăle cu  mine? Și când i-am tras osu și i-o mărs la loc, o făcut buf. Și o zâs preotu că amu o auzât și el cum o vorbit. Și când vorbesc oasăle, atunci  știi că mărg la loc. Da până atunci dor.
• Măi, femeiucă, amu ț-am pus mâna la loc.
• Da ț-oi plăti.
• Nu-mi trebe să-mi plătești, da să-mi spui și tu mie, cum descânți la de deochi.
• Ioi, tu Doti, ț-oi spune ce-am pățât odată. Am mărs cu  o nepoată în sintirim la un prohod. Și cocoana o fo  de vo  tri ani, mândrucă, grăie mândru ș-am mărs râdzând încolo. Și odată am văzut că  începe cocoană să  Șî zdiară șî zdiară șî tătă albăstre. Șî tem pă o vecină a mé șî zâc:
• Tu, Mări, hai să vezi! Tu să știi că cocoana ta îi deotetă.
• Am luat-o în brață și am venit cu ié până acasă tăt zderând. Pă când am ajuns acasă, n-am avut foc. Că știi că  tre să  faci  cu  cărbuni, cu  9 cărbuni. Da zâce vecina cătă mine:
• Tu, dacă n-ai foc, hai să descântăm cu  ptită-n loc de foc. Că i-i rău la cocoană, să  nu păța oarice. Tre a mere după apă și să  nu grăiești cu nime când aduci apa din fântână. Și din aceie iei o ulce de apă și iei un cuțât. Și când ai foc, iei câte un cărbune din foc și arunci  în ulce. Dacă n-ai foc, arunci ptită în ulce și zici:
• Mărs-o Anuță (sau cum o cheamă pă cocoană) pă cărare

            Și s-o-ntâlnit cu  de Deotiul cel Mare

            Și-n față  i s-o uitat

            Și pă ea o săgetat

            Și de-o săgetat-o om,

            Să-i crepe călcâiele

            Și de-o săgetat-o femeie

            Să-i crepe țâțăle.

Și după aceie iei 9 cărbuni, da de la 9 începi:

            9 ochi răi te-o săgetat

            9 sfinți și Maica Sfântă te-o vindecat.

Și așé zici  până la 1, 9 ochi răi, 8 ochi răi etc.

Și după ce gați, așé făceau femeile, da amu nu mai sîmt, erau clești așé cu 2 găuri. Și le puné pă zaru ușî, după ce zâce de 9 ori așă. Și pticura din ulce de 9 ori pă zaru  ușii. Șî pă țâțânile de la ușă pticura 9 pticuri. Și apoi da la cocon sau  cocoană ori  cine-i deotet, să  bea de 9 ori  îndărăpt, așé, 9,8,7, până la 1. Și-o spăla pă față pă cocoană ori pă cine-i deotet și pă teptuc îi puné un ptic de apă. Și cărbunii ceia și apa ceie îs bine aruncate păstă  casă. Da cum erau mai demult căsâle putéi s-o arunci, da amu n-ajungi. Da o arunci pă streșina căsî. Și i-am dat la cocoană să  bea apa ceie cu  ptită. Și mintenaș n-o mai  avut nimic cocoana. Poate că  și aieste-s de la Dumnezău lăsate. Zâce că  îs oameni care au  ochi răi. Și n-ar vré să  deoată da așé să  uită  ei.

• Știu că și Vasalia nost când o fo prunc mnic, de multe ori m-am dus cu  el acasă  șî zdera și tăt albăstré. Șî îi spun mamii și o întreb ce să  fac cu pruncu  iesta, hăi, mamă, că  atâta de jâb zdiară când mă duc acasă. Și mi-o zâs să potolesc  în apă 9 bâțuri din căștuie. Și să număr de la 9 până la 1: Cu oti te-ai născut, cu  oti te lecuiesc, din asta clipă să  nu-ți sie nimnică. Și apoi să zic Tatăl nostru și să-i dau să  beie de 3 ori. Șî am țâpat-o pă țâțână și pă ușă. Aieste nu-s vrăjuri, aieste adjută.
• Și la ulcior, eu știu că  descânta femeile bătrâne când ți să  făcé așă ulciur la ochi. Și dimineață, când i-i rouă pă fereastă, știi cum transpiră așă și îi un ptic de apă, lua apă de pă fereastă și puné așé pă oti. Și cine te ungé, zâce: Ulcior!

Și tu  trebuia să zici:

• Taci, că nu-i ulcior!

De tri ori zâcei așé și-ți punea apă și te freca așă pă ulcior. Și să  știi că  să  ducé ulcioru.

            Mai demult n-o fost unsori și știéu femeile să  descânte la orice. Și la dureri și diaree. Și mama zâné, când o fo  pruncii mei mici, zâné la noi. Șî zâcé că-i bine să  meri dimineață până nu răsare soarele, la vale. Șî îi ridica de la teptuc un pic în sus la cocon, lua apă din vale șî țâpa așă pă el șî zâcé:

Ieși Soare, dindesoare,

Că te-adjunge alt Sfânt Soare.

Ieși din creștetul capului,

Din fața obrazului,

Ieși din brață, ieși din mață.

Coconu să  rămâie curat și lumninat,

Ca și Maica Sfântă  că  ni l-o dat.

Șî sara după ce sfință soarele, să  face descântecu tăt așă.

• Ce zâci? După cum ț-o fo mâna și cum țî amu? Strânge-mă de mână! Ai putere!
• M-ai vindecat amu!
• Așa să știi că  n-am zinit degeaba până la tine acasă!
• Cu ce faci bine, nu faci  rău.
• Îi drept! Da dacă ai veni înt-o dzî la mine acasă și ai  vidé câți zin, am câte 6-8. Ai vidé ce-ai puté lucra, lucru  tău pân casă. De bugăte ori rămân fără  mâncare. Pă când zinéu oamenii din câmp, întrebau: „Noa, făcut-ai cină?” Unde să fac cină că  de abia am băgat la marhă șî tăt am tras mânuri și pticioare. Unu avé bai cu  pticioru, altu  cu  mâna din umăr, tu  știi cât trebe să  lucru? Și nu mă lasă să  le lucru, mai  îmi dau șî câte un pticior. Mi-o dat Ileș un pticior, io m-am ciumptit așă șî i-am tras pticioru  mai  Șî el când mi-o dat  un pticior așă în tept, am fo  pă spate, am dat  șî cu  capu de pământ. Și Ionu nost șî cu Pătru ai Anuța Ilenii l-o țânut de mânuri. Și el cu  pticioru mi-o dat. M-am sculat de gios și i-am mai  vrut lucra altu. I-am zâs: „Du-te la Urgență, du-te la spital, du-te unde-i vré. Pi mă, tu  pă mine m-ai împroșcat  cu cela pticior ce ț-o fo  bun, nu cu aiesta ce te-o durut.” Și nu i-am mai  lucrat. Și s-o dus la spital. Îs 50 și ceva de ani de atunci. Și i-o zâs că-i trebe operație. Și n-o avut bani. Și după 3 dzâle o venit la mine. Și api o luat o perină în brață și-o mușcat din ié de durere. Atâta o mușcat, da o zâs: „Nu te lozesc, nu te suduiesc, numa pune-mi-l la loc.„ Șâ atâta o mușcat până i-o trecut dințî pân pernă, pân față șî pân doc. Ioi că  la a meu fecior nu i-o plăcut meseria asta. Da amu trage șî el. Amu în Germania o învățat el mai  bine. Și șeful lui, un polonez o fo  nervos și o dat  păstă niște lădzî. Șî când o dat, o căzut și pticioru  i-o tăt sărit din gerunte. Și-o șezut acolo gios în tină. Și dintre lume, unu de pă acolo o dzâs că  unu Drăguș  din Oncești știe trage că  șî mă-ma știe trage pticioare. Șî s-o dus Vasalie a meu acolo șî pă polonez l-o țânut doi. Șî i-o tras pticioru și-o zâs polonezu: „Amu ori  mi l-ai rupt ori  mi l-ai pus la loc.” Și s-o sculat în pticioare să  vadă dacă  poate mere. Șî s-o dus până la mașină. Șî când o ajuns la mașină l-o întrebat: „Mă, tu  ce ești? Doctor uman?” ”Nu, i-o-s doctor veterinar”, o zâs. Ș-o râs aceia de el. „Cum doctor veterinar și tu  știi trage mânuri  și pticioare?” „Poi am învățat, am furat  și aiasta meserie un ptic. Și de atunci tăt trage mâini și pticioare.”

- Mulțam hireș că  odată  m-o îngăduit. Ioi, ce mult bine faci  tu  cu  mânurile ieste.

            Îmi povesté mama c-o zâs c-o trăit baba ceie de la moara lui Porcean. Și-o zâs că  odată moașa o mărs în grajd și vaca nu i-o dat niciun ptic de lapte și s-o aruncat  de pământ. Și n-o mai putut fa nimnic cu  ié. Și-o zâs că n-o știut ce-i baiu. Și-o zinit oarice femeie și i-o zâs că-i luat laptele de la vacă. Și numa-n Giulești știé descânta o femeie. Și o mărs în Giulești după femeia ceie și-o adus-o. Și-o zâs că  până o fo pă Dumbravă, o sărit cânii de la stână la ele. Șî o zâs femeia că  trebe să-ți strângi degetu mare în pumn șî zâci:

Eu nu strâng jeditu,

Că i-o strâng gura cânelui.

Și-o zinit cânii aproape și n-o sărit pă ele. Și-o venit acasă și-o văzut vaca și-o descântat-o. Șî i-o zâs c-a veni o femeie și și-a cere iertare. Și-o zâs c-o venit femeia Porceanului și și-o cerut iertare și i s-o aruncat de pământ. O zâs că  altu nu s-a agâța de laptele ei  niciodată.

• Tu, Doti, tată-tău tăt ne-o povestit că i-o urcat fata Pădurii în cârcă. V-o spus?
• El s-o dus la oi. Șî o zâs că numa odată i s-o fo  dat de veste că  intră  o femeie în colibă la el. El o fo fecior, o drăgostit-o. Și-api o zâs că  nu s-o lăsat deloc de el. Șî l-o adus din Vârvu Săsăsc, de unde avem noi loc, până la Vârvu  Crucii. Și de aicica l-o lăsat să  margă înapoi iară  la oi. Șî mai multă vreme o purtat-o în cârcă.
• Eu am auzât că pă Valea 
• Da șî pă aicica, nu știu de unde o dzâs c-o ieșit din șezătoare. Și el o așteptat. Și o vrut s-o arunce înt-o fântână. Că nu știu pă unde o fo  fântână, aici  pă Valea Ciuroiului. Și nu i s-o lăsat de grumadz. N-o putut-o arunca. O fo  tare tata da n-o putut-o arunca în fântână. Api o scăpat de ié până la urmă.
• Noi am auzit de la femei, că i-o urcat la tată-tău în cârcă.
• Noa, demult o fost ciumuri și Fata Pădurii șî Omu Apii.
• Și i-o tăt am audzât povestind că nu știu ce om o zânit pă la pod. Și unde să  învârté apa îndărăt, o zâs că  acolo stă omu cela a apii. Și o povestit cineva, om,  c-o sosât pă acolo șî o auzit o voce: „Ceasu  o sosât, omu n-o sosât.” Tăt așă o dzâs. Poate amu dacă omu era acolo, poate dacă i-ar fi  sosât ceasul, l-ar fi  înecat. Da n-o pățât nimnic, dacă nu i-o fo sosât ceasul.
  • O, tu Doti, îmi aduc aminte când am fo tânere. Că ai zinit și m-ai învățat a alege țoluri. Țolu cela din ceie casă, cu  rug, tu  m-ai învățat să-l fac. Vezi, cât am lucrat atunci și n-o fost lumea așa beteagă. Ca amu. Și amu vezi  că  nu toarcem. Atunci  ne sculam dimineața cu  mama la 5. Și torcém până făcé mama de mâncare, torcém câte două fusă  de cânepă.
  • Ioi, câte 200 de râs de pânză am țesut. Și api zâce mama: „Întinde tiara bine! Dă cât îi puté! Să sie pânza bătută.” Și pă la Paști cosăm câte 20 de păreti de gatii și de cămeși. Pă când or ieși la plug, să sie cu  cămeși nouă. N-o fo pantaloni, tătă lumea s-o zbătut atunci. Atunci ce-ai făcut cu  mâna ta, ai  Sfetăre, lipideauă, cămeși, haine-n spate, lecrece, gube, saci  de moară. Am și amu saci  de aceia. D-api câtă pânză  am. Ioi, bună-i ceie de cânepă. Știu că avém cânepă colo-n grădină la voi, că  acolo o fo tare bun pământu. Cânepa să  culegé de 2 ori, îi de vară șî de toamnă. Șî o culegem ceie de vară și o puném în râu și sta 2 săptămâni până să  topté. Apoi o melițam și o trăgém în hrebdincă. Fuioru separat la cămeși de sărbători, trăsurile la cămeși de tăte dzâle șî câlți păntru lipideauă. Ș-apoi torceam câlți până îmi cură  sânge din buză, că  zâcé mama să-i toarcem subțâre, să sie mândre lipideauăle.[1]

[1]    Performeră Maria Rednic, 72 ani, Oncești, 2016.

      Culegător Corina Isabella Csiszár, performeră Dochia Drăguș, 71 ani, Oncești, din Arhiva C.J.C.P.C.T.M.M., Dosar MM/09/2016.