Birocraţia este cea mai puternică armă aflată în mâna guvernanţilor, pe care aceştia o folosesc cu dexteritate şi succes în scopul păstrării ordinii existente, a prezervării privilegiilor obţinute şi a transmiterii acestor avantaje pe linie ereditară urmaşilor. La prima vedere totul pare normal, legal, pentru că birocraţia acţionează numai prin intermediul legii, sub acoperământul legii şi în umbra acesteia. Am putea spune că birocraţia nu este legată de politică, că nu depinde de tipul de societate ea fiind identificată la nivelul tuturor orânduirilor sociale. Ba, am putea găsi şi trăsături umane birocraţiei emoţionându-ne ori de câte ori auzim câte-o poveste cu,,tâlc” de genul aceleia cu scrisoarea care ajunge la destinatar după 25 de ani de peregrinări şi peripeţii.
Lăcrimoşi şi încântaţi de regăsirea scrisorii pierdute vom aprecia virtuţile serviciului poştal care,vezi Doamne!, şi-a făcut datoria cu cinste faţă de ,,adrisant’’ uitând esenţialul şi anume că după 25 de ani scrisoarea nu mai avea nici o importanţă pentru acesta, în caz că mai trăia şi deci valoarea serviciului poştal atât de aclamat era nulă. În general poveşti de acest gen, patetice care ţin mai mult de miracol şi nu de buna desfăşurare a unei activităţi economico-socială nu fac decât să ne abată atenţia de la problema esenţială a birocraţiei. Căci ce poate fi mai înălţător decât o intâmplare prin care o persoană suferindă şi împilată este salvată providenţial datorită ,,găsirii unui document de negăsit’’ până atunci! Astfel introducând hazardul sau mai exact teoria ,,lozului cel mare’’ ,birocraţii gestionează ,,miracole şi mistere’’ prin care întăresc sistemul existent şi-l menţin în continuare. Într-o societate dominată de birocraţie realitatea capătă nuanţe kafkiene, iar legitimitatea absurdului este identică cu aceea din ,,Castelul’’.
În România de azi, birocraţia a ajuns să ocupe şi să controleze toate instituţiile statului astfel încât trăsătura esenţială a acestora să fie confundată cu birocraţia însăşi. Cetăţenii evită să se mai adreseze instituţiilor statului pentru că acestea prin mecanismele lor birocratice subtile, bine puse la punct nu deservesc cetăţeanul obişnuit ci, dimpotrivă, îi îngreunează obţinerea unor documente necesare, îl stresează, îl fac să-şi piardă timpul şi banii, fără să obţină ceea ce şi-a propus. În această situaţie unii renunţă iar alţii fac apel la sistemul corupţiei pentru a-şi putea rezolva problemele. Este evident pentru toată lumea (mai puţin pentru politicienii şi magistraţii noştri) că birocraţia naşte corupţia, o întreţine şi o menţine ca o alternativă de obţinere a avantajelor materiale sau de altă natură. Parazitând sistemul legalităţii, a mecanismului de funcţionare şi elaborare a actelor administrative birocraţia reuşeşte să domine societatea.Cunoaşteţi mulţi oameni care n-au apelat la „cineva”, de „undeva”, pentru a rezolva o anumită problema administrativă rapid, exact şi avantajos? Eu sincer să fiu nu prea cunosc!
În lumea în care trăim birocraţia a ajuns să ne formateze vieţile şi evoluţiile! Ea impune modele de genul: ,,Cetăţeanul bun este acela care face cereri pentru absolut orice, le depune la timp, nu se înfurie aşteptând răspunsul, nu se supără dacă este refuzat sau dat deoparte, se simte vinovat pentru tot ceea ce cunoaşte şi nu cunoaşte, este bun platnic, nu este un agitator, nu cere dreptate şi mai ales este bine antrenat în statul la cozi!’’Cel care nu se comportă aşa este cetăţeanul rău, cel care aduce necazuri şi care este periculos pentru sistem. Cei care fac acest gen de clasificări, birocraţii, uită esenţialul şi anume că tocmai aceşti,,răi’’ au fost cetăţenii care au luptat la Revoluţie făcând posibilă existenţa noului sistem social. A fi revoluţionar sau nemulţumit de prezent este vina supremă, crima crimelor în ochii birocraţilor! Ei cu sufletele lor mici nu pot fi de acord cu schimbarea la orice nivel. Într-o ţară în care instituţiile statului sunt încă majoritare, în care birocraţia domină, iar iniţiativa privată este sugrumată, un Einstein n-ar avea nici o şansă! Aşa că români, nu speraţi să apară la Focşani sau Bolintin vreun geniu al teoriei relativităţii!
În schimb creşte îngrijorător lipsa de răspundere, atât la cetăţenii simpli cât şi la reprezentanţii acestora în diferitele instituţii democratice şi se va prolifera în continuare minciuna, hoţia şi mita. Vor fi tot mai greu de tras la răspundere personajele deochiate sau corupte iar libertatea din deziderat va ajunge o hazna!
Nouă celorlalţi, nouă oamenilor obişnuiţi, nu ne rămâne decât să ne băgăm capul în nisip ca struţii în speranţa că dacă noi nu vedem nimic lucrurile respective nici nu există. Şi să trăim fericiţi!
CURRICULUM VITAE - Eugen Jitariuc
Data naşterii: 21.februarie.1949
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Studii:
- 1966-1970 Liceul ,,Gheorghe Lazăr’’ Sibiu, profil umanist
- 1970-1971 Institutul Pedagogic de Învăţători, Sibiu
- 1971-1976 Universitatea Bucureşti, Facultatea de Filozofie, secţia psihopedagogie specializarea psiholog, pedagog, defectolog, logoped, psiholog orientare şcolara şi profesională
- 1971-1976 Universitatea Bucureşti Facultatea de Filologie secţie Limba ţi literatura română, specializarea profesor limba şi literatură
Alte studii:
- curs de specializare în demografie, CEDOR ONU, Bucureşti, Divizia de populaţie,specialitatea ,,Populaţie şi dezvoltare’’, 1980
- curs de psihoterapie, psihodramă
- psihologie practică&comunicare non-verbală
-Curs de specializare consilier pentru Orientare Scolara si profesionala
Locuri de muncă anterioare:
- septembrie 1976 – august 1985 – psiholog şcolar , Laboratorul de Orientare Şcolară şi Profesională, Psiholog-logoped la Scoala pentru surzi si Centrul scolar judetean de logopedie Satu Mare.
- septembrie 1985 – august 2004, Psiholog şcolar Inspectoratul şcolar judeţean Sibiu, pe catedră de defectologie şi cabinet şcolar psihologic
- septembrie 2004-august 2008,Psiholog la Direcţia judeţeană pentru protecţia copilului şi asistenţă socială
- septembrie 2008-august 2011 Psiholog la şcoala postliceală ,,Friedrich Muller’’din cadrul fundaţiei ,,Bavaria’’ Sibiu
- octombrie 2014, coordonator executiv, redactor, şi membru fondator revista ,,Cenaclul de la Păltiniş”
- 1990-1994, 1996-2014 ziarist, jurnalist, redactor, redactor-şef, la diverse publicaţii (Evenimentul Zilei, ARL Pres, Justiţiarul, NU, Evenimentuol Sibian, Cuget Liber, Gardian, Observator, Ziua etc.)
Proiecte de viitor şi idealuri :
Anul 2015,
-volum de poezii pentru copii
-volum de publicistică (editoriale, articole)
-Scrieri despre artă,volum dedicat artei plastice sibiene