Când pașii sărută țărâna

Mă cheamă pământul un timp înapoi,
pământul strămoșilor mei,
mă cheamă un cânt risipit prin zăvoi,
stejarii mileniului trei...


Mă doare când plec, trăiesc bucuria
când pașii sărută țărâna,
mi-ascut simțăminte s-aud mărturia
ce-o lasă la poale bătrâna...
Bătrâna mea țară cu-altare de flori
țesute-n cămașă de in,
vitralii pictate în mii de culori,
miresme de roze și pin...
Mă cheamă pădurea, misterele ei,
izvorul mă strigă sub stâncă,
mă cheamă salcâmii să-mi pună cercei
și strig: -Sunt româncă... româncă!
Mă cheamă poeții, mă cheamă toți frații,
iubirea mă cheamă-napoi,
dar când m-oi întoarce?... mai trec generații
și strig: Iar mi-e sete de voi!
Acolo mi-e bine, în brațele Maicii,
în munții de piatră să urc,
o coajă de pâine din mâinile daicii
și-o mână de fân să înfurc
Și-apoi din butelca de vinuri spumoase
să beau doar o gură de vin,
s-ajungă aroma de struguri în oase
să simt amorțirea puțin...
Acea amorțire venită din pacea
ce cade pe gânduri țipate,
să umple căușul, să umple găoacea
din palmele mele uscate...
Mă cheamă pâmăntul, străbunii mă cheamă,
mi-e timpul blestem și călău,
eu fiica pierdută, tu dulcea mea mamă
cu râuri legate la brâu...
Mă cheamă, mă strigă... te-aud, n-am hodină,
Mi-e dor Românie... sunt teamă și vină.


Toamna vecerniilor

Prin pădurile de fag drumuri șerpuiau la vale,
coborau cu noi odată frunzele duse de vânt,
alte frunze-mbrățișau ramuri răsărite-n cale
murmurând vecernii-n văi pentru lutul nostru sfânt.
În grădina-mpărătească pomii ne privesc cuminți,
cimitirele sunt vii, sfinții s-au născut prin moarte,
pe buchetele de flori fluturii parcă-s părinți
ce-au venit la liturghie să deschidă sfânta carte.
Noi pășim cu fruntea-n țărnă, cu poverile-n spinare,
târâind păcate multe printre frunzele martire,
ne întreabă ceru-n taină de-am venit la închinare
luminându-ne cărarea sufletelor în simțire...
Se aude toaca-n munte, în ecou răspunde-un clopot,
coborât-au din icoane îngerii cu sfinți cu tot,
toamna rugăciunii noastre ca o ploaie curge-n ropot
când izvoare de iubire în altare dau în clocot.
Ce culori în jurul nostru, codrul s-a-mbrăcat în zeu,
mantia de frunze-i vie și ne-nvăluie cu taine,
că-n acest tablou al toamnei pictorul e Dumnezeu
coborât la rugăciune în aceste sfinte haine.


Muguri de zăpadă

Peste crengi s-au așezat muguri de zăpadă,
Ninge floare dalbă stea ce-a-nceput să cadă,
Copil îmbrățișat de îngeri cu aripi desfăcute
Pare pământul învelit de florile mărunte...
Ninge, ninge chiar și-n cer peste sfinți și îngeri:
Unde-i steaua ce-a apus, clipele de ieri?
Peste sufletul meu ninge, dalbe flori mărunte,
Se topesc cununi de stea ce-au căzut pe frunte.
Ninge-n asfințirea mea, muguri de zăpadă
Înfloresc și-apoi dispar, vuiet de baladă,
Cai aleargă printre fulgi, urmele se-astupă,
Picură din țurțuri iarnă în a vieții cupă...
Ninge peste Dumnezeu, candele, biserici,
Ninge peste împărați, ninge peste clerici,
Ninge flori, mărunt, mărunt, ninge peste lume,
Zboară fluturi argintii ce nu poartă nume.
Ninge-n suflete cuvânt, ninge cu poeme
Despre muguri de zăpadă ce-au furat blesteme,
Ninge-n ciuturi de fântâni, dans și feerie,
Brazii stau împodobiți, ninge-a reverie.

Tell me something..

Tell me something, about you,
about birds flying to the skies,
about their holy song,
about water or wind,
about the stars that fall on earth,
about dreams and horses that died racing,
about the men that die,
one by one...
Tell me something, about them,
about mothers and infants unfavoured by their gods,
about angels and demons,
about fruit bearing trees,
about leaves that fall slowly on the rivers,
about books or poets,
about enlightened elders, who wrote shuddering,
every poem... every curse,
one by one...
Tell me something about us,
about our love that came before the rain,
about our love, our feelings,
about our fights, comforted,
about the pain that grinds the nights,
about the tears of longing,
about life... and burden,
about cut off wings, that fall down,
one by one...
Tell me something about the meaning of life,
about everything that means love,
about the baby in the woomb,
about the peace in the song,
about the voice of the violine, or the sunset of colour,
about the flowers that bloom,
about how to live,
about the steps that fade away,
about where they go bleeding on the way,
one by one...(TRADUCERE Marius RADOI)




Vine Moșul

Viscolul si-ascute colții troienind zăpezile,
Moș Crăciun e pregătit, numără cirezile,
Spiridusii-nhamă renii la calești de aur
Încărcărcând în mii de saci marele tezaur.
Mirosul de turtă dulce trece prin fereastră,
Crăciunița pregătește o licoare-albastră
Să-i dea Moșului putere când pleacă la drum,
Să-l transforme-n aburi, ceață și-uneori în fum.
Toți piticii cântă-n cor, se aude zarvă,
Moș Crăciun e pregătit, râde-acum în barbă,
Bea licoarea și-și sărută mândra Crăciuniță
Și se face nevăzut, zboară pe portiță.
În bordeie s-au aprins brazii încărcați,
În pătuțuri stau copiii pregătiți, culcați,
Învățați fiind de-aseară cum s-aștepte moșu
Care vine înghețat și cu nasul roșu.
Clinchete de zurgălăi se aud din stradă,
La ferestre sar copiii ce doresc să-l vadă:
-Ho-ho-ho!... se-aude-n zare, Moșul a venit
Cu desaga în spinare, de vânt prigonit,
Veselie, zarvă mare pe la toți prin case,
Copiii și-au îmbrăcat hainele frumoase,
Au uitat de fericire cântecul și poezia...
Moș Crăciun aduce-n spate toată bucuria.

Spirit de lup

M-am născut printre lupi, adoptată de fiare,
Hăituită de câini, cu picioarele goale,
Ghemuită de frig într-un colț de odaie
Cu o gergă de lână așezată pe paie.
L-a-nceput am urlat precum lupii-n păduri
Căutând să vorbesc cu o mie de guri,
Mai apoi am tăcut pentru o mie de ani
Căutând să m-ascund de prieteni dușmani.
M-am născut printre lupi și-am crescut printre fiare
Căutând disperat pași de sfinți pe cărare,
Într-un timp i-am găsit și mi-a fost foarte bine
Dar s-au dus sus la cer, m-au lăsat în ruine.
M-am născut printre fiare și am spirit de lup,
Singuratică sunt precum puiul de cuc...
Mai am teamă de ei, mult îmi place să lupt
Dar alunec prin viață unde-i cel mai abrupt.
Mă agâț de speranțe... iluzii și vise,
De iubirile false, jurăminte promise,
Mă agăț, trag cu dinții, n-am pe lume risipă,
Sărăzând îmi petrec chiar și ultima clipă.

Pe sârmă dansează actorii

O umbră de om pe sârmă dansează
de când s-a născut ca să fie actor,
când rolul e gata, pe scenă, oftează
sătul să privească sinistrul decor,
eternul decor din jurul clădirii,
aceiași sărmani, suferinzi, muribunzi,
potirul întins la izvorul iubirii,
izvorul secat de oameni profunzi,
de oameni profunzi ce pe sârmă valsează
cu plasa întinsă mai jos de pământ
pe unde-alți actori de-o vecie visează
cu-o cruce la cap presărat cu-n cuvânt,
cuvântul ,,actor,, din scenele vieții
tronează pe cruci de o mie de ani,
în criptele reci sgâriind toți pereții
iubiții actori ce-au muncit fără bani.

Când dormi

când te privesc, iubito, în noapte, tu adormi
și-atunci îmi vin în minte cuvinte de iubire,
în omul cel mai bun îndată mă transformi,
cu ochii ce-și revarsă blândețea din privire...
mă scurg pe trupul tău ca apele în vaduri,
imaginar mă sorbi cu trupu-ți însetat
și mă preling iubito în miile de iaduri
în care osândirea-i un dulce sărutat,
tu dormi și nici nu-ți pasă că-n mine mor ispite,
ca fierb ca un vulcan ce-și ține-n lanțuri lava,
că trupul mi-este prins sub sute de copite,
pierdute sunt de caii ce-adună-n plete slava,
icnești în vise parcă, te cuibărești în mine,
eu te cuprind cu brațul ca pe-un buchet de flori,
număr secunde, stele, dar sunt așa puține
în miezul nopții noastre... iubito mă-nfiori
și-aș vrea să nu am parte de altă dimineață
de nu-ți privesc făptura cu zâmbetul pe față.


Spune-mi ceva

Spune-mi ceva despre tine,
despre păsări cum zboară spre cer,
despre cântul lor sfânt,
despre apă sau vânt,
despre stele ce cad mai apoi pe pământ,
despre vise și cai ce-au murit galopând,
despre oameni ce mor
rând pe rând...
Spune-mi ceva despre ei,
despre mame și prunci vitregiți de-ai lor zei,
despre îngeri și demoni,
despre pomi roditori,
despre frunze ce cad lin pe ape prin văi,
despre cărți sau poeți,
despre moși înțelepți care-au scris tremurând,
fiecare poem...fiecare blestem,
rând pe rând...
Spune-mi ceva despre noi,
despre-a nostră iubire ce-a venit după ploi,
despre cum ne iubim, despre tot ce simțim,
despre cum ne certăm, despre cum ne-mpăcăm,
despre-acele dureri care macină seri,
despre lacrimi de dor,
despre viață...poveri,
despre aripi tăiate care cad pe pământ
rând pe rând...
Spune-mi ceva despre-a lumii menire,
despre tot ce-a adus în privire iubire,
despre pruncul din pântec,
despre pacea din cântec,
despre glasul viorii sau apusul culorii,
despre flori ce-nfloresc,
despre cum să trăiesc,
despre pași ce se șterg,
despre unde ei merg sângerând pe cărări
rând pe rând...


Ninge peste urma potcoavelor de cai

Ne ninge peste urma potcoavelor de cai
Dă-mi mână ta, iubito, să înfruntăm nămeții
Când fulgii de zăpadă-s ca florile de mai
Peste obrazu-ți rumen, un scut în fața ceții,
Să alergăm, iubito, prin castele poieni...
Lăsând în urma noastră iubirea prin zăpadă
Să cerem fericirii încă atâtea ierni...
Cernite cu nectarul de fulgi ce-au dat să cadă,
Cu mânjii laolaltă să înfruntăm troiene
Să nu ne fie teamă de viscol sau de ger,
Voi săruta făptura-ți când fluturi iar din gene
Și păsări mari de pradă dintr-o privire pier,
Doar umbrele de aripi de înger prin omăt
Și urmele de pași lăsat de noi pe drum,
Hai să dansăm, iubito, de tine să mă-mbăt
Topindu-mă ca fulgul pe buza ta, acum,
Și ninge peste urma potcoavelor de cai
Aceasta este iarna ce ne-o doream iubito,
La fel ca-n primăvară când florile de mai
Ne mai ningeau odată...iubirea am găsit-o...

Doina frunzelor târzii

Murit-au codrii desfrunziți sub glasuri de topoare,
Mă uit în jur prin luminiș de suflet, dar mă doare,
Mă dor poienile pustii ce plâng sub iarba arsă
Pe care s-a prelins din cer o lacrimă neștearsă.
Sub talpă-mi murmură izvor captiv sub drum de piatră,
Un vreasc mă roagă să-l adun, să-l ard la mine-n vatră,
Nu vrea să moară chinuit sub tropotul de cai
Ce-aleargă fără de stăpân pe-acest mirific plai.
Eu mă gândesc să-i împlinesc o ultimă dorință
Și-i dau un loc de legământ în colțul de catrință,
Împung cu acul, rând cu rând, trifoi cu patru foi,
O veșnicie vreau să țes în pânza vieții-n doi.
Inelul vreascului e nou, un semn că-i doar lăstar
Tăiat de-un suflet nemilos din lumea lui Icar,
Stejarul mi-a șoptit ceva strunit de vânt- vioară-
E doina frunzelor târzii ce au rămas să moară.
Se duc ca ele anii grei, nu știu, nici nu văd unde,
Toporul taie brazde-n tei și țipătu-mi ascunde.
Că sunt bătrân nu-mi pare rău, regretul mi-este mumă
Și dorul după codrii mei ca lațul mă sugrumă.



Ultimul vals

Cade bruma nemiloasă peste frunza ruginie,
Ea tresare și icnește la preludiul nesfârșit,
Se desprinde-apoi din ram și-și ia zborul spre câmpie
Ca o aripă de înger de păcate răvășit...
Vântul face-o reverență acordând ușor vioara,
Printre crengi se-aude cântec, altă frunză dă să cadă,
Zboară dup-a ei surată fără înapoi să vadă
Cum pe creanga părăsită se așează-o biată cioară,
Cântul vântului întoarce prima frunză lângă pom
Lângă cealaltă surată face scurte piruete...
Delicată-n jur valsează altă frunză cu paiete,
Bruma fuse generoasă a-mbrăcat-o ca pe-un gnom,
Ramurile se apleacă într-un dans amețitor...
Valsul frunzelor cu brumă, un miraj născut de toamnă,
După-atâtea roade strânse azi arată ca o doamnă
Ce-a muncit întreaga viață, zi și noapte, la decor,
Ce spectacol, ce minune, drama ultimului dans
Fără poante, fără aripi, fără rochie de bal...
Frunze ce-or să moară mâine sub copitele de cal
Azi valsează brumărite, geamăt, patimă, balans.