Intram pentru prima dată în sediul redacției'' Lit. şi arta''. Dezorientate , neştiind care uşă s-o deschidem, vorbeam cu fiica în şoaptă. Căutam să depunem lucrarile pentru   "Concursul de creație literară şi artă plastică Nicoară''. În hol , într-un fotoliu şedea cineva ghemuit. După cum arata , parea sa fie un boschetar obosit şi istovit , lihnit de foame. In gînd mi-am zis, Doamne, şi aici au patruns...    Şi  deodată...

--- Ce vorbiți aşa încet ?

--Să nu Vă deranjăm, am vazut că vă odihniți ...

Ei, da, sari brusc în picioare, de te mirai de  unde atîta energie în corpul acela aproape uscat, parcă lipsit de viață...Scutură din cap ca şi cum ar fi vrut să alunge o ameteală. Vreau să vă ajut , eu sunt pentru artă, pentru promovarea ei... Eu tot sunt poet. Rămasem împietrite...Hotărî să contacteze o cunoştință referitor la concurs şi decoperi că nu are bani în cont... I-am oferit telefonul...Şi în timp ce se  căznea să culeaga cifrele, apăru şi poetul Nicolae Dabija. Eram bucuroase să-l vedem cu acea expresie liniştita şi intelegentă. Nu avea în înfațisarea lui nimic neobişnuit... Simplu, modest şi amabil, într-o pereche de blugi cu o sacoşa cu produse alimentare...
Îl admiram asemeni tuturor cititorilor care ii urmăresc articolele de  pe prima pagina a săptămînalului pe care-l conduce.
L-am salutat şi Dumnealui  binevoitor ne-a răspuns, întinzîndu-ne mîna...
--- Ați nimerit întîmplator, noi astăzi nu lucrăm , ne spuse . (Era o zi de '' Luni'').Ce noroc, ne-am gîndit...                   
    Deschise uşa biroului său şi ne zise cu un glas moale şi familiar:
--- Hai, intrați.
Numai trecusem pragul şi telefonul sună. Dumnealui se adresă Anisoarei:
--- Ia vezi cine-i acolo, ce vrea?... Fă-o pe secretara... Fiica emotionată cauta cu privirea aparatul cu pricina. Pîna- l găsi şi sunetul se întrerupse.
Şi cine-i acolo, ce-a vrut?...Anume acest moment, cred eu , îi va ramîne Anisoarei în memorie pentru totdeauna...
Am ramas placut surprinse de modul in care ne-a tratat. Şi, în general, de felul Dumnealui  de-a fi...
--- Ai adus versuri ?
--- Nu, desene  si picturi.
--- Ia să le vedem...Bravo, ai talent!
I-a mai adresat cîteva întrebari, după care-i dădu o foaie unde trebuia sa-i lase datele personale. Între timp, a intrat o domnişoară, strîngîndu-şi mapa la piept şi noi ne-am retras , luîndu-ne ramas bun... Anisoara a rasuflat usurată ca după un examen dificil. Chipul i se destinse, revenindu-şi incet. Pentru ea aceasta întilnire a fost o lecție de omenie şi cumsecadenie...
    La acest concurs Anişoara s-a ales cu premiul Întîi şi tot datorită lui (concursului) a fost înmatriculată automat la Facultatea  de Arte Plastice. Cum s-ar zice, a fost într-un ceas bun...
Din acea clipă, fără ca să-şi dea seama, viața ei s-a împletit cu arta, cu pictura... Uneori lucrurile se schimbă în viața cît ai clipi...
Şi de multe ori ceea ce se întîmplă anume aşa, şi nu altminteri, e mai bine...