Cine eşti tu? Întrebarea care a bântuit precum o fantomă generaţii întregi... şi tot nu s-a găsit un răspuns clar, fiecare îşi are propria definiţie, dar care nu e general valabilă.
În ultima perioadă am întâlnit oameni şi oameni pe care i-am privit direct în ochi şi le-am ascultat poveştile. Şi ce poveşti!!! Am realizat că nu am nici un motiv să mă plâng de viaţa-mi, chiar sunt norocoasă.
Mi-am dat seama că nici o viaţă nu se compară cu alta. Fiecare avem cărarea noastră pe care urcăm sau coborâm, uneori ne mai întâlnim unii cu ceilalţi la intersecţii de drum. Poate cedăm trecerea unora în sufletele noastre, poate doar respectăm regulile de circulaţie şi ne vedem mai departe de drum sau pur şi simplu ne ciocnim cu o persoană pentru ceva timp ale căror reacţii ulterioare au rezultate chiar pentru toată viaţa.


Îmi vine să şi plâng când mă gândesc cât de idioată am fost să mă plâng ani de zile că nu mi-am găsit drumul nerealizând că mereu am fost pe calea mea. Din fiecare experienţă am învăţat şi am fost învăţată.

 Îmi place să petrec mult timp prin natură şi chiar azi dimineaţă când culegeam iarbă pentru păsări mă şi gândeam că firul de iarbă nu are atâtea întrebări existenţiale cum are o fiinţă umană... firul de iarbă creşte pur şi simplu... Nu e rău să ne întrebăm cine naiba suntem şi ce căutăm pe aceste tărâmuri, doar că prea multe gânduri duc la depresie, de aia trebuie acţiune. Am întrebat un prieten de ce a ajuns după urmarea unei facultăţi cu specific uman să repare motociclete. Răspunsul m-a năucit: "Sabina, de foame! Şi aşa foame mi-a fost încât a început să îmi placă ceea ce fac!" Clar că orice "foame" te provoacă să te "alimentezi" cu ceea ce îţi e la îndemână (deloc întâmplător, nu există coincidenţe) să îţi satisfaci "poftele" imediate.

Am întâlnit oameni singuri şi atât de fericiţi în singurătatea lor. Adevărul este că fugi ce fugi de tine, dar şi când te întâlneşti cu tine e o revelaţie. Mie una nu mi-ar ajunge o viaţă să mă observ şi să mă minunez de ce fantastic este corpul meu şi cât de fabuloasă este mintea mea.

Te-ai gândit că liniştea şi armonia depinde doar de tine? E uşor să zici că da pentru că cunoşti teoria fericirii, dar practica te omoară. Să trăim în teorie sau din teorie?Sau mai bine să faci tot ce îţi trece prin cap (fără să atentezi la siguranţa ta sau a altor oameni) pentru a nu mai avea regrete?

Viaţa înseamnă acţiune! Ţi-ai băut paharul de apă de dimineaţă şi ai privit cerul?