„Politicianul seamănă cu un antrenor de fotbal:
este destul de înţelept să înţeleagă jocul şi destul
de prost pentru a crede că acesta este important”.
                                                                              Eugene Mc Carthy
- Tovarăşe Ionescu, ai terminat institutul, urmează să te întorci în România, ţara ta de baştină. În numele conducerii Universităţii Lomonosov, te felicit şi-ţi doresc mult succes în munca de construcţie a socialismului, pentru care te-ai pregătit cu atâta sârginţă.


- Mulţumesc, tovarăşe rector, voi fi veşnic recunoscător dumneavoastră şi profesorilor de la universitate, care ne-au fost nu numai dascăli ci adevăraţi părinţi. Nu voi uita niciodată anii studenţiei. Bucuria de a studia în Uniunea Sovietică mă va urmări toată viaţa.
Ilie Ionescu îşi luă diploma emoţionat şi o sărută cu pioşenie, curpins de un patetism sincer.  Se grăbea să se întâlnească, în oraş, cu Stelkin, care-i promise că-i va face cunoştinţă cu o fată potrivită pentru el, în vederea căsătoriei. Indiferent cum va arăta, dacă tovarăşul Stelkin o consideră capabilă să-i fie parteneră de viaţă, se va căsători cu ea, aşa cum au făcut şi ceilalţi colegi, aspiranţi la funcţii în partid şi în stat. Numai concurentul lui, Vlăduţ Nistreanu, făcea excepţie. El a sperat că va deveni ginerele lui Stalin, dar proiectul de mariaj n-a mai fost atractiv din momentul în care a murit mustăciosul şi Svetlana a căzut în dizgraţie. Ilie Ionescu era convins că dacă Stalin ar fi trăit şi Nistreanu ar fi apucat să se însoare cu fiica acestuia, nimeni nu-i mai putea face concurenţă olteanului. Aşa individul  a rămas pe locul doi.
- Bună ziua, tovarăşe Stelkin, salută Ionescu la intrarea în cofetăria de lângă teatrul „Balşoi”.
- Bună ziua tovarăşe Ionescu. Uite, ţi-o prezint pe tovarăşa Nadia Berşcovici, fiica unui prieten de-al tatălui meu.
- Bună ziua salută Nadia timidă, întînzându-i o mână albă, fără să-l privească în ochi.
- Îmi pare bine să vă cunosc, îngimă Ionescu, uitându-se atent la ea. Era cam plăpândă, dar avea ochi frumoşi şi o faţă de copil. Nu se aştepta să arate atât de bine, îi plăcu de la prima vedere.
- Ţi-ai luat diploma ?
- Da, tovarăşe Stelkin, mi-am luat-o. A fost un moment foarte important pentru mine şi pentru colegii mei.
- Felicitări, şopti Nadia, cu o vocea suavă. Azi mi-am luat şi eu diploma de profesor. Am terminat facultatea de chimie.
- Ooh ! Felicitări domnişoară, mă bucur foarte mult, se repezi Ionescu şi-i sărută mâna. Trebuie să sărbătorim evenimentul.
- Părinţii mei  dau o petrecere în cinstea licenţei mele, la care sunt invitate câteva familii prietene. Dacă vă face plăcere, vă invit şi pe dumneavoastră, tovarăşe Ionescu, îndrăzni Nadia.
- Veniţi şi dumneavoastră, tovarăşe Stelkin ?
- Bineînţeles ! Pot eu lipsi de la un asemenea eveniment ?
Nadia plecă imediat, sub pretextul că trebuie să ajute la pregătirea petrecerii, lăsându-i singuri pe cei doi bărbaţi.
- Ce impresie ţi-a făcut fata, Tovarăşe Ionescu ?
- Foarte bună ! Este neaşteptat de frumoasă, m-am simţit intimidat...
- Ţi-am spus eu că este femeia cea mai  potrivită pentru tine ? Uite că am avut dreptate !
- Vă sunt recunoscător, tovarăşe Stelkin. Spuneţi-mi, vă rog, cum să procedz mai departe ? Trebuie să o cer de soţie în seara asta ?
- Aşa ar fi normal, de aceea se pregătesc oamenii . Vreau să fiu sincer cu tine, Nadia  te-a văzut de mai multe ori, fără să-ţi dai seama. Eu sunt cel care te-am arătat şi i-am dat timp să se gândească. Ea te-a urmărit în mai multe rânduri şi până la urmă i-ai plăcut. Mi-a spus că este de acord să se mărite cu tine, dacă, bineînţeles o ceri de nevastă.
- Părinţii ei sunt evrei ?
- Da. Tatăl ei a fost agent KGB, unul dintre cei mai buni. A scăpat cu greu de epurările lui Beria. Mama este profesoară  de chimie. Nadia, ca şi sora ei, au ales să  urmeze cariera mamei. Părinţii sunt pensionari amândoi. Crezi că vei avea probleme cu familia ta, dacă te însori fără să o înştiinţezi în prealabil ?
- Eu nu am, practic, familie. Tata este mort, aşa cum ştiţi, iar mama m-a părăsit când eram mic şi s-a măritat cu un alt bărbat. Nici nu am pe cine să invit la nuntă, constată cu tristeţe Ionescu.
- Există o lege a compensaţiei, ai o mare familie de prieteni hotărâţi să te ajute şi care sunt în permanenţă alături de tine.Să terminăm cafeaua şi să ne odihnim puţin. Pe la ora 18,00 voi trece cu maşina mea de serviciu pe la cămin să te iau.  Nevasta mea i-a cumpărat Nadiei un cadou pe care i-l vei înmâna tu, iar flori găsim pe traseu.
Ajuns la cămin, Ionescu făcu un duş şi se bărbieri, înainte să se trântească în patul nedesfăcut. Toţi colegii de cameră erau plecaţi, aşa că putea să-şi adune gândurile. Toate ieşiseră perfect, până acum, rămânea de văzut dacă Nadia era sănătoasă, fizic şi mintal, sau avea ceva metehne. Indiferent cum ar fi fost, decizia era luată, va deveni tovarăşa Ionescu. Uitase să o întrebe dacă ştie româneşte, dar nu era nici o problemă, va putea învăţa. În ţară îl aştepta necunoscutul, nu se mai putea întoarce la munca de activist cu probleme de tineret, acum avea studii la Moscova şi, mai presus de toate, era omul de încredere al unuia care conducea KGB-ul. Închise ochii şi îşi imagina că se află în prezidiul unui mare congres, că ia cuvântul şi toată lumea îl aplaudă... Vedea cu ochii minţii o reşedinţă luxoasă, cu o bibliotecă imensă şi un divan cu scoarţe de piele, în care stădea tolănit cu o carte în mână, în timp ce Nadia, îmbrăcată într-un halat de mătase, îi aducea o cafea aburindă...
Claxonul strident al unei „Pobede” negre spintecă liniştea şi-l trezi din reverie. Era  tovarăşul Stelkin. Se îmbrăcă rapid şi coborî scările în grabă.
- Bună seara tovarăşa Stelkina, bună seara tovarăşe Stelkin, salută Ionescu afectat. Ce bucuros sunt să vă revăd !
- Arăţi foarte bine, constată Stelkina, parcă ai fi un ginerică.
- Tocumai asta şi este, dragă, în seara asta omul o va cere pe Nadia de nevastă, explică plictisit Stelkin.
- Aţi ţinut totul secret, mie nu mi-aţi spus nimic până acum. Mă bucur foarte mult pentru tine, tovarăşe Ionescu, Nadia este o fată de toată  isprava. Unde vor locui tinerii ? întrebă curioasă Stelkina.
- Vor primi ei o locuinţă în România. Tovarăşul Ionescu este un băiat de perspectivă, va avea funcţii importante în partid şi în stat.
- Nu rămâne la Moscova ?
- El a fost trimis de România la studii. Este normal să se întorcă, din moment ce şi-a luat licenţa. Ţara are nevoie de el.
- Şi Nadia ?
- Va merge cu el în România, la Bucureşti. Soţia îşi urmează, întotdeauna, soţul, nu ?
- Nadia ştie româneşte ? întrerupse Ionescu conversaţia soţilor Stelkin. Am uitat să vă întreb până acum.
- A început să se iniţieze, este fată deşteaptă, prinde repede, îl asigură colonelul. În România va învăţa foarte repede.
„Pobeda” intră într-un cvartal cu blocuri cenuşii şi cu străduţe înguste, pline de gropi. După ce coti de mai multe ori, se opri în faţa unei clădiri vechi, rămasă stingheră printre mastodonţii de beton.
- Coborâm aici, îl îndemnă Stelkin pe Ionescu. Uite , ai un cadou pentru Nadia, unul pentru viitoarea soacră şi o sticlă de votcă pentru viitorul socru. Eu voi duce buchetul de flori.
- Tovarăşe Stelkin, trebuia să-mi spuneţi, aş fi cumpărat eu...
- Lasă asta ! Noi avem un magazin special, unde toate sunt mai ieftine şi de calitate mai bună decât găseşti în oraş.
Poarta se deschise fără zgomot şi musafirii intrară în curte în şir indian. În holul de la intrare îi aştepta comitetul de primire. Toţi erau emoţionaţi, nevoie mare şi curioşi să-l cunoască pe ginerică.
- Bună seara, bună seara ! Bucuroşi de oaspeţi ?
- Bucuroşi, bucuroşi, intraţi !
- Tovarăşul Ilie Ionescu, prietenul nostru, făcu prezentările Stelkin. Tovarăşul şi tovarăşa Berşcovici, părinţii Nadiei.
- Vă rog să primiţi câte o mică atenţie, îngăimă Ionescu emoţionat, întinzând sticla de vodcă unui bărbat uscăţiv, cu faţa pistruiată, având o chelie strălucitoare şi un nas acvilin.
- Mulţumesc, dragă !
- Asta este pentru dumneavoastră, oferind o cutiuţă din catifea neagră viitoarei soacre, iar asta este pentru Nadia, cu felicitările mele pentru absolvirea facultăţii, încheie Ionescu triumfal.
- Ce băiat atent, constată gazda, o femeie plinuţă şi cu părul cărunt. Vă rog să poftiţi în sufragerie !
Ionescu se uita atent la mobilier, la tablourile de pe pereţi, la covoare, la argintăria şi porţelanurile din vitrine, constatând că proprietarii au avut gusturi şi bani deopotrivă. Oare ce va primi zestre ? Era convins că viitoarea lui soţie are o dotă corespunzătoare şi o sumă frumoasă de bani, care să le permită să ia viaţa în piept.
- Aveţi o casă foarte frumoasă, aprecie Ionescu.
- Este din fondul protocolului  de stat, ne-a fost dată să o folosim când am venit de la Leningrad la Moscova, îl informă scurt doamna Berşcovici. Nu este foarte mare, dar avem avantajul că nu stăm la comun, iar fetele au fiecare camera lor.
În scurt timp, mai sosiră încă trei perechi de oameni în vârstă, probabil prieteni de-ai familiei Berşcovici care lucraseră tot în sistem. Femeile purtau blănuri scumpe şi bijuterii masive din aur, spre surprinderea lui Ionescu. El considera opulenţa un apanaj al claselor exploatatoare, aşa învăţase la cursurile de marxism, incompatibilă cu morala proletară. Vesela de porţelan veritabil şi tacâmurile de argint completau, în mod nefericit, atmosfera mic-burgheză din casa viitorilor socri. Va avea grijă să o reeduce pe Nadia, nevoia va fi cel mai bun profesor. După desert, Stelkin lovi cu linguriţa în paharul de cristal, în care tocmai se srvise coniacul, cerând o clipă de linişte, privindu-l cu subînţeles pe Ionescu. Acesta se ridică emoţionat şi, cu o voce care parcă nu era a lui, se adresă tatălui Nadiei:
- Tovarăşe Berşcovici, am onoarea să vă cer mâna fiicei dumneavoastră Nadia. Dacă şi ea este acord, aş vrea să o iau de nevastă. Oaspeţii începură să aplauze frenetic.
- Tovarăşe Ionescu, dragă tovarăşe Ionescu, cererea ta mă bucură şi mă emoţionează în acelaşi timp. Eu şi soţia mea suntem bucuroşi să te avem ginere,  vă felicităm şi vă dorim viaţă lungă şi plină de succese. Nimeni nu-i ceru părerea Nadiei, dar toţi mesenii le aplicară tinerilor câte trei sărutări apăsate pe obraji, însoţite de urările tovărăşeşti de succese în viaţă. Ce simplu a fost ! constată pentru sine Ionescu, bucuros că a trecut şi peste această încercare.
- Căsătoria o puteţi face sâmbătă, îi şopti Stelkin lui Ionescu, totul este aranjat. Este suficientă simpla voastră prezenţă la sfatul popular. Dacă sunteţi de acord, vă propun orele 12,00, după care aranjăm o masă festivă la clubul muncitoresc de la fabrica de biscuiţi. Au o sală specială pentru astfel de festivităţi. Tovarăşe  Ionescu, anunţă tu căsătoria, că doar eşti mirele !
- Aş vrea să ne căsătorim sâmbătă, dacă nu aveţi nimic împotrivă, propuse Ionescu socrilor. Reuşim până atunci să-i procurăm o rochie de mireasă Nadiei ?
- Rochia este cumpărată deja, îl asigură soacra. Nadia este pregătită pentru căsătorie. Problema este masa festivă.
- Cu ajutorul prietenilor, masa festivă va avea loc la clubul fabricii de biscuiţi, anunţă Ionescu triumfător. Socrii nu erau emoţionaţi deloc, parcă jucau nişte roluri într-o piesă de teatru. Nadia, la rândul ei, sorbea plictisită din ceaşca de cafea.
Pe la miezul nopţii, musafirii au plecat , iar Stelkin îl duse pe Ionescu la căminul studenţesc, de unde-l luase cu câteva ore mai înainte. Vlăduţ Nistreanu citea o carte, la lumina veiozei, când colegul său intră în dormitor.
- De unde vii Ilie la ora asta ?
- De la casa viitorilor socri, răspunse scurt Ionescu.
- Te însori? Întrebă surpins Nistreanu.
- Da. Tocmai am cerut-o de nevastă pe Nadia, o fată foarte frumoasă şi deşteaptă. Părinţii ei au fost de acord şi am fixat căsătoria pe sâmbătă. Dacă vrei să participi, eşti invitatul meu.
- Păi, dacă ai programat căsătoria, de n-ai rămas cu ea ? I-ai făcut proba, are toate părţile corpului ?
- Te rog să fii serios ! Eu nu glumesc cu aşa ceva.
- Ilie, totul depinde cum o iei de prima dată. La mine, la ţară, este un obicei: în prima noapte, faci dragoste cu nevasta de câte ori poţi. În a doua noapte, nu te atingi de ea deloc. A treia noapte, fără să pui mâna pe ea, o trezeşi la miezul nopţii şi tragi o băşină zgomotoasă şi puturoasă.
- Tu eşti nebun ! Voi oltenii aveţi nişte obiceiuri barbare.
- Nu-i aşa.  Din  cele trei nopţi, nevasta va reţine : că poţi trăi cu ea, că poţi trăi fără ea şi că în casă numai bărbatul creează atmosferă. Ai înţeles ce-am vrut să-ţi spun ?
- Tu nu eşti normal. Cum să te băşeşti lângă soţie, în luna de miere ?
- Tocmai aici este socoteala. Când să o faci ? La bătrâneţe, când oricum nu te mai ţin închizătorile şi tragi pârţuri fără să  vrei ? Din prima zi trebuie să dovedeşti că eşti bărbat,altfel nu ai zile bune cu muierea. Cum zici că o cheamă pe fată ?
- Nadia. Nadia Berşcovici.
- Aaa ! Este evreică, nu ?
- Da. Ce-i cu asta ?
Nimic.Marx, Engels şi Lenin n-au fost evrei ? Este alegerea ta, tu vei trăi cu ea. Mai are surori ?
- Da. Mai are  soră mai mare, măritată cu un ofiţer. N-am cunoscut-o încă, locuiesc undeva în Urali. Tu nu vrei să te însori în Uniunea Sovietică ?
- Nu. Eu vreau să-mi iau o olteancă. Cel puţin să mă înţeleagă atunci când o înjur sau când îi trag o bătaie.
- N-ai uitat-o pe Svetlana Aliluieva, nu ?  Pe ea ai fi luat-o de nevastă, dacă mai trăia tată-său ?
- Nu are nici o legătură moartea lui Stalin cu Svetlana. Nu am ajuns cu ea în aşa relaţii încât să o cer de nevastă. Ea n-ar fi venit în România, iar eu n-aş fi rămas în Uniunea Sovietică. Nu se potriveau lucrurile deloc. N-a fost să fie, ce mai ? Într-un fel, am avut noroc. Imaginează-ţi cum m-ar fi  tratat oamenii, dacă aş fi fost ginerele lui Stalin. Nici nu vreau să mă gândesc ! Mă bucur pentru tine că ţi-ai găsit o fată bună, va conta foarte mult la dosar.
- Vlăduţ, tu unde vrei să  lucrezi, după ce te întorci ?
- Unde  va fi nevoie de mine. Nu pot să ştiu de pe acuma.Tu ? Te întorci la tineret ?
- Probabil.
- Am auzit că secretarul general al UTC va fi şi ministrul tineretului, o funcţie nou înfiinţată. Cred că ţi-ar surâde să aterizezi de la Moscova direct în fotoliul de ministru al tineretului  şi de secretar general al UTC ?
- Eeeh ! Cui nu i-ar plăcea ? Într-un fel ar fi normal, doar mi-am mâncat sănătatea pe şantierele tineretului. Cine cunoşte mai bine ca mine problemele elevilor şi ale studenţilor ? Ionescu nu era deloc modest, era convins că funcţia de minstru al tineretului i se cuvuine de drept şi de aceea nu a sesizat tonul ironic al lui Nistreanu. În orice caz, dacă ajung într-o funcţie de conducere, nu te voi uita nici pe tine, se arătă mărinimos Ionescu.
- Nu va fi cazul. Eu sunt mai modest, nu aspir la funcţii înalte. De aceea nici nu m-am căsătorit, de convenienţă, cu o rusoaică, lansă o ironie directă Nistreanu.
- Eşti invidios pentru că ţi-am luat-o înainte ? Credeai că, dacă te dai mare gagicar şi te-a invitat fata lui Stalin la o recepţie, eşti cel mai tare dintre studenţii români ? Te-ai înşelat. Prea mari ambiţii strică, trebuie să-ţi alegi o lingură după gură, altfel rişti să nu o poţi folosi ori să rămâi flămând.
- Poate că aş fi invidios pe tine, dacă ai  fi un bărbat întreg. Dar aşa, cu o piticanie ca tine nu mă pot compara. Dacă te apropii de o femeie adevărată, îi ajungi cu nasul numai până la buric sau, în cel mai bun caz, poţi să-i miroşi ţâţele. În plus, trebuie să înveţi să mergi drept, te-ai îndoit de spate din cauza coviltirului. Faptul că era mic de statură şi că avea origine ţigănescă erau cele două mari dureri care-i rodeau sufletul lui Ionescu. Nistreanu l-a rănit tocmai unde-l durea cel mai tare.
- Eşti un oltean prost şi un rasist nenorocit. Nu mai discut cu tine !
- Ilie greşeşti. Nimeni n-a văzut încă sticlă putredă, raţă înnecată şi oltean prost, trecu Nistreanu pe glume, dându-şi seama că a depăşit limita. Ştia, de asemenea, că Ionescu este foarte răzbunător şi pătimaş. Te-ai supărat degeaba, tu nu ştii de glumă ?
-Sunt unele lucruri cu care nu se glumeşte. Pot provoca  răni care nu se vindecă toată viaţa...!
Ceremonia căsătoriei  Nadiei Herşcovici cu  Ilie Ionescu a fost pe cât de sobră pe atât de scurtă. Urmau alţii la rând. Masa festivă, udată din belşug cu votcă şi acompaniată de fanfara clubului muncitoresc, a fost bogată, dar lipsită de rafinament. După aperitive, socrul Herşcovici ţinu un discurs de  mulţumire pentru participare la eveniment, iar în încheiere declamă cu emoţie în glas:
 - Ofer mirilor un cadou unic: un disc cu vocea lui Lenin.


*) Vasile Moiș, În spatele ușilor deschise, vol.1 Fatalitate și blestem