festina lente

festina lente
gândea melcul
decis să ia în coarne drumul robilor

în acest timp
lumea se răsucea indiferentă


din ce în ce mai repede
pălmuită  de mâna aprigă a destinului

ştiu
eram buimaci de atâta dragoste
în iarbă sclipeau cochilii de melci călători

festina lente
gândeau toţi melcii aceia
degetul tău arătător străbătea cerul
neobosit
de la un capăt la celălalt
pe drumul robilor
abia pe urmă îmi stârnea în piept un alt vertij

zănateci
ca nişte copii scăpaţi din chingile maturităţii
ne rostogoleam din nou
pe dealuri
împreună cu lumea

Valuri

Doar ploi nebuneşti...
 Iar gândul că eşti
Transcende diluvii eterne
Şi râd, năucit,
de-atâta iubit,
De-atâta frumos ce se-aşterne.

Simbolic şi crunt, rămân cel ce sunt,
În mine-i furtuna deplină,
Înec permanent, declin imanent,
Şi-o mare lipsită de vină.

Potop pe pământ, mă plouă şi cânt,
Din suflet desprind partitură,
Rescriu un alt vers, acvatic demers,
Iar peşti îmi înoată prin gură.

Am dor în tribord şi chin în babord,
Emoţii şi gânduri marine,
În vârf de catarg mirări se mai sparg
Şi  marea miroase a tine.

Când pun cap compas rămân fără glas,
Sifleea boceşte, răpusă,
La est şi la vest, un zbucium celest
Şi-o mare de foc, nesupusă.


promisiune

frunze smulse din noi
una câte una
trăim această despuiere autumnală
cu pofta îndrăgostiţilor care abandonează complexele
la marginea patului
în timp ce ultimele păsări călătoare refuză exodul
şi îşi fac cuib în carnea noastră
la iarnă îţi voi acoperi trupul
cu mângâieri albe
apoi te voi plimba printre obsesii vremelnice
într-o sanie de sticlă


În trupul acesta

În trupul acesta sunt strânse destine,
Atâtea iluzii croit-au cărări...

În trupul acesta un demon se zbate,
Îşi smulge obsesii din vis torturat,
În trupul acesta un înger străbate
Scenariu ambiguu şi ţel obturat.

În trupul acesta se duc cruciade,
Victorii, înfrângeri, festin mortuar,
În trupul acesta o eră decade,
O alta se naşte din scrum şi din jar.

În trupul acesta sunt fluturi de noapte
Şi urlă un câine spre luna ce-o prind
În trupul acesta, în ţinte din şoapte,
Atunci când te caut şi când te cuprind.

În trupul acesta ard focuri pe dealuri,
Asedii eterne mă pun în genunchi,
În trupul acesta răsar idealuri,
Iar zvonuri perfide îmi sapă-n rărunchi.

În trupul acesta se scriu testamente,
Se cântă de bine, se cântă de rău,
În trupul acesta port crize latente
Şi marea uimire că eu sunt al tău.


Îţi voi trimite vorbă...

Îţi voi trimite vorbă să îl pofteşti la cină,
Să fii o gazdă bună pentru călăul meu...

Îţi voi trimite vorbă de dincolo de toate,
Printr-un poştaş ce fi-va-mi călău şi mesager,
Când vei citi răvaşul te va cuprinde-un ger
Şi o durere cruntă va coborî pe spate.

Îţi voi trimite vorbă că mi-am răpus destinul,
Că a trosnit în mine precum un lemn uscat,
Va confirma poştaşul dezastrul ce-am iscat
Atunci când din iubire mi-am pregătit taínul.

Îţi voi trimite vorbă că pier poveşti nescrise
Sub ochii mei în care te-ai rătăcit iubind,
Voi implora călăul să-ţi cânte un colind
Sub cerul cât o lume al unei vieţi rescrise.

Îţi voi trimite vorbă că nu mai am răbdare,
Dar mi-ai rămas în gânduri, în suflet şi în trup,
Că ies din viaţa asta şi prin osândă-mi rup
În două, trei sau şase, cumplita nerăbdare.

Îţi voi trimite vorbă că nu te poţi opune...
Să fierbi un vin. Poştaşul veni-va însetat,
Să-i povesteşti de mine, va asculta mirat
Şi alte amănunte, la rându-i, îţi va spune.


Îţi voi trimite vorbă să mă jertfeşti uitării,
Murirea să mi-o tulburi cu amintirea ta,
Va-ngenunchea călăul.În faţă îţi va sta
Precum un sol al morţii. Al vieţii.Al mirării.


Noapte cu lacrimi de aur

noaptea se clătina
buimacă
pălmuită de tăcerea unui oraş absent
plângea cu stele pe sub ferestre
în urma ei unduia un râu galben

nu îl vedeam decât noi
bineînţeles
sunt ore la care oamenii dorm
îşi întorc grijile de pe o parte pe alta
le încălzesc la piept
apoi vorbesc cu ei înşişi
fără glas

noaptea aceea părea neajutorată
am alergat amândoi după ea
s-a făcut dimineaţă
abia după ce am ajutat-o să treacă strada

un vânzător de fantasme trăgea dintr-o pipă
aşezat pe bordură
 ne-a salutat
a ridicat picioarele
râul galben a stropit manşetele zorilor
râdeam năuciţi de întâmplare
tu doreai încă o noapte
cu lacrimi de aur
în plină zi


La umbra lui Cervantes

în definitiv
trebuie să ne obişnuim cu ideea
lupta cu morile de vânt
nu se încheie niciodată
există un don quijote multiplicat
fără îndoială
dulcinee amăgitoare pretind sacrificii
indiferent de loc spaţiu sau timp
poate doar sancho panza şi-ar dori
(uneori)
o altă meserie
însă rămâne captivul unor poveşti atât de frumoase
încât până şi rosinanta nechează fericită
atunci când o altă lance se îndreaptă către cer
pentru a împunge
zadarnic
destinul ambiguu
tras la şapirograf


a fi poveste - a nu fi

la colţul străzii
o bătrână gârbovită vinde mere otrăvite
prinţeselor emo ieşite la plimbare
iar doi iepuri
(unul alb altul negru)
joacă şotron lângă sfinxul de sticlă

un sburător frenetic
sare din balcon în balcon
împarte garoafe roşii gospodinelor surprinse
apoi recită versuri
în timp ce trecătorii
(îşi fac cruce apoi rostesc amin)
pretind măsuri drastice
 unui poliţist siderat

în mijlocul bulevardului
au răsărit căsuţe de turtă dulce
plouă cu fulgi mari de ciocolată
cu emoţii suspine vise
şi cu poveşti
fugite din biblioteca vândută la anticariat


bufetul gării

în  bufetul gării
nu s-a schimbat nimic
glasul roţilor de tren se rostogoleşte strident
 prin fumul mititeilor
plecări intempestive
speranţe rămase fără bilet de peron
bere ieftină halbe ciobite
timpul sugrumat la încheietura mâinii strigă să mă grăbesc
dar din mine nu mai pleacă trenuri
doar gândurile somnolente cască alene
trase pe linie moartă
avem şi ciorbă de burtă e făcută chiar azi
picoliţă buclată buze cărnoase unghii lungi
albastre ca viaţa împăturită în bagaje
bucătarul  nostru se va înscrie la master chef
îmi murmură la ureche
în timpul liber găteşte fructe de mare pentru prieteni
bufetul gării rămâne suspendat între două lumi
feţele de masă păstrează autografele decolorate
ale unor artişti rataţi plecaţi în bejenie
iar câteva muşte ameţite zboară
în zig-zag
dinspre ieri către azi


apropierea depărtărilor albe

din când în când îţi voi compune scrisori
la lumina aurorei boreale
toate acele cuvinte
smulse din carne
vor înrădăcina amintiri definitive în trupul tău
aşa vei afla că exist
că încă mai rodesc metafore
printre mari obsesii criogenizate

dacă îţi va fi dor de atingerea mea
lasă cuvintele să zămislească iluzii
vom împărtăşi aceleaşi vise
până la adânci bătrâneţi

am să scriu cu ţurţuri poeme arctice
tu vei sorbi însetată
fiecare cuvânt
va avea gust de apă vie





apus

mă doare apusul până la urlet
sângele cerului se revarsă
curge prin mine ca într-o transfuzie scăpată de sub control
sunt ţintuit pe un pat uriaş
legat la mâini şi la picioare cu propriile gemete

spitalul acesta fără medici are o singură cameră
la căpătâiul meu fac de gardă
prin rotaţie
personaje amabile

ieri am fost vizitat de cristofor columb
când m-a văzut a strigat
suflet
spunea afectat că arăt din ce în ce mai bine
ce mare roşie s-a strâns în trupul acesta
tinere
nu-ţi rămâne decât să ridici pânzele
doar vântul din pupa mai lipseşte
pentru ca totul să fie perfect

totuşi
mă doare apusul până la urlet
poate că răsăritul n-a învăţat
încă
să înoate