„Învăţăturile lui Neagoe Basarab [...]”, a fost scrisă între 1519 şi 1521. După alte surse ar fi fost scrisă între 1513 şi 1521. Toată lucrarea este construită în jurul credinţei în Dumnezeu. Neagoe Basarab a trăit în tinereţe în preajma patriarhului Nifon, iar în afară de aceasta, Basarab a fost copist din limba slavonă, deci a avut suficiente surse pentru opera sa.

Poate e puţin greşit să-l considerăm pe Neagoe Basarab unicul autor al „Învăţăturilor”. Constantin Noica spunea despre originalitatea operei: „Se ştie bine că autorii râvneau pe vremea aceea mai puţin la originalitate, cât la adevăr impersonal; iar cu atât mai puţin un domnitor se va strădui să dea totul numai de la el.”



Adevărul rămâne îngropat în cinci secole de istorie, dar pildele pe care le-am găsit în lucrare nu sunt alterabile în timp. Neagoe Basarab recunoaşte că sfaturile pe care le dă fiului sunt inspirate din cărţile sfinte: „Şi această să nu le gândeşti că le grăiesc eu din capul meu, ci toate le-am aflat în Sfintele Scripturi şi ţi le grăiesc ca să-ţi fie de învăţătură şi de toată trezvia şi chibzuiala şi bucuria ce va să fie.”

Cât despre „drepturile de autor”- cum s-ar pune problema în zilele noastre, domnitorul Ţării Româneşti avea următoarea părere: „Deci să nu pară cuiva rău sau să aibă vreo împuternicie spre noi pentru aceste cuvinte, că pentru folosul sufletelor voastre ne-am nevoit, din adâncul inimii, şi v-am adus aminte.”

Toate învăţăturile transmise fiului Teodosie au ca element de bază credinţa.
„Iubitu mieu fiiu, mai nainte de toate să cade să cinsteşti şi să lauzi neîncetat pre Dumnezeu cel mare şi bun şi milostiv şi ziditorul nostru cel înţelept, şi zioa şi noaptea şi în tot ceasul şi în tot locul.”

Altă cale dreaptă nu există, pentru că El este
„acela ce ne-au făcut şi ne-au scos din-tunérec la lumină şi den nefiinţă în fiinţă.”

Teodosie şi oricine citeşte „Învăţăturile” trebuie să ştie că sângele omului (credincios) e diferit de sângele animalelor, „ că sângele omului nu iaste ca sângile vitelor sau ca altor fieri sau ca al păsărilor, ci iaste într-alt chip, sânge ales şi curăţit cu sfântul sânge al Domnului nostru Iisus Hristos.”

Dacă nu va aplica învăţăturile lui Dumnezeu, domnia fiului Teodosie va fi scurtă, chiar şi viaţa
„Iar de nu mă vei asculta, o, iubitul meu fiiu, şi de învăţăturile lui Dumnezeu nu vei griji, [...] să ştii că va lua Dumnezeu domniia de la tine şi o va da altuia, carele va face voia şi poruncile Lui”.

Atotputernicul va da domnia unuia mai credincios aşa „cum au luat şi împărăţiia de la Saul şi au dat-o lui David”.

Neagoe Basarab insistă. Nicio o forţă pământeană, sau alianţă interstatală nu vor fi suficiente dacă nu se ascultă voinţa divină: „...vezi că de vei călca légea, şi poruncile lui Dumnezeu nu le vei umplea, deacii măcar de-ai birui toată lumea şi de ţi s-ar pleca toţi împăraţii lumii aceştia ţie, şi de s-ar scula cu toată putérea lor să-ţi fie ţie într-ajutor, nici de un folos nu-¬ţi va fi, nici îţi va putea ajuta cineva.”

În faţa divinităţii nimeni n-are voie să greşească.  „Că de va greşi un om altui om, să va ruga pentru dânsul lui Dumnezeu; iar de va greşi lui Dumnezeu, deacii cui să va mai ruga?”

În afară de judecata divină, mai este şi judecata domnitorului, care şi ea trebuie să fie dreaptă. Niciun supus nu trebuie să fie condamnat pe nedrept. „Şi să nu omori pre nimenea făr de judecată dreaptă şi făr de ispovedanie,”

Altminteri, se pot întâmpla lucruri îngrozitoare:” ca să nu fii şi tu junghiat fără de milă, ca noatenii şi ca mieii”.

Printre sfaturile transmise este şi împăcarea cu destinul. Este dat exemplul împăratului Constantin care, pe patul de moarte, a spus cu seninătate: „După petrecaniia mea, să nu fie în urmă niscare plângeri sau niscare mestecături, că mie îmi pare bine căci mă dăsparţu dintr-acest trup şi mă duc să mă lăcuescu cu Hristos”.

Îndemn la cumpătare, la alegerea lucrurilor etern folositoare, a adevăratelor valori, alt sfat demn de urmat oricând.
„Ascultaţi bărbaţilor, ascultaţi muierilor, ascultaţi împăraţilor, ascultati boiari [...] că nici de un folos nu vă sunt hainele céle lucii de pre denafară, cu céle denlăuntru, acélea sunt de folos şi de treabă. Că pân vor fi îngrijaţi şi vor purta pre denafară haine lucii şi frumoase, cu nevoie ne vom îmbrăca sufletele cu hainele neputrejunii!”

Neagoe Basarab e concret în sfaturi: „Fii treaz în rugăciuni, ca nu cumva să te mănânce hiara. Fugi de vin, ca să nu te scapi de veseliia lui Dumnezeu.”

El îşi îndeamnă fiul să fie altruist şi să înveţe de la cei care pot să fie un bun exemplu:
„Iubéşte săracii, ca să fii miluit. Pentru acéia iubéşte sfinţii, ca să te tragă pohta lor cătră bunătăţi.”

„Memento mori” pare a spune Neagoe Basarab, aşa cum va spune şi Eminescu mai târziu.
„Adu-ţi aminte adeseori de moartea ta, şi nu vei greşi mult lui Dumnezeu. Adu-ţi aminte de împărăţia ceriului, ca să te ducă cătră dânsa pohta ei.”

E greşit să păstreze cineva mânia în el. Azi se vorbeşte tot mai mult despre iertare, ca fiind mai mult în folosul celui care iartă decât al celui iertat.
„Nemânia face blândeţe, iar ţinerea de pizmă face răutate.”

 Am găsit în „Învăţături”o frază care arată cât se poate de clar cât de mult şi de repede poate lauda să strice caracterul unui om: „...cum mănâncă rugina pre hier, aşa mănâncă şi pre om slava cea omenească, deacă i se va lipi inima de dânsa.”

Credinţă şi respect pentru strămoşi, dar şi pentru membrii de familie contemporani cu Neagoe şi Teodosie, alt element interesant al lucrării: „Şi să mi te închini, fătul mieu, si să săruţi rana cea cinstită a Domnului Hristos, pentru mumă-mea şi moaşă-ta Neaga; încă şi pentru mine şi pentru frăţiorii tăi, pentru Petru şi Stana şi Anghelina, decii şi pentru tine, fătul mieu.”

Pilda cu omul care are o livadă, dar care nu-i udată, este altă cale folosită de autor pentru a cultiva în fiul său un suflet bun: „Ioan Léstvicinicul grăiaşte zicând: ‚...acela să închipuiaşte unui om ce ar face o livade frumoasă şi să pue de tot feliul de pomet într-însa, iar apă să nu fie. Deacii, de ce folos îi iaste?””

Concret, trebuie „să împreunaţi milostenia cu curăţiia, cu postul, cu ruga, ca să vă fie livadea şi grădina frumoasă şi bună şi desăvârşită, cu izvoară de apă.”

Omul trebuie să fie pregătit oricând pentru marea plecare. Câtă vreme este în viaţă, să se bucure de bunurile materiale cu multă cumpătare.
„ Şi când şădeţi la masă, de vă veseliţi cu mâncăruri şi băuturi, faceţi vorbe şi cuvinte dăşarte şi făr de ispravă, ci priveghiaţi şi vă gătiţi, că nu ştiţi în ce ceas va veni moartea. Pentru-acéia totdeauna să vă fie gândurile şi cugetele la Dumnezeu, [...] şi vă străjuiţi cum să străjuiaşte porumbul de vânătoriia uliului. Cum iaste uliul porumbilor, aşa ne iaste şi noao ceasul morţii.”

Toată cartea de sfaturi a lui Neagoe Basarab poate fi concentrată într-o frază spusă de învăţatul grec Plutarh cu mult timp înainte de secolul al XVI-lea: „Prin învăţătură, firea păstrează moderaţia şi aruncă excesul”.

Toate pildele din carte sunt nealterate de trecerea secolelor. Remus Foltoş scria în https://tribuna-magazine.com  că „Învăţăturile reprezintă un veritabil document istoric de primă mărime pe care l-am putea invoca oricând ne-am întoarce îngrijoraţi cu faţa spre trecut. Căci, iată, am găsi acolo atâta frumuseţe, limpezime şi lumină…!”

Intrigaţi de urâţenia prezentului, chiar privim în/la trecut, dar tocmai acest lucru mă îngrijorează pe mine. Prea mult idolatrizăm trecutul, prea indiferenţi suntem la prezent.