(Zurgălăi sau Zdrangăne)

 
„Adă-mi fus cu ţurgălăi

Dacă-ţi trebe ochii mei”[1]

Este forma cea mai veche cunoscută şi este răspândită pe toată aria Maramureşului, cu zone de concentrare pe văile Izei, Marei,

Cosăului, Vişeului şi Lăpuşului, unde şi azi se mai confecţionează, chiar dacă e tot mai rar uzitat ca instrument de tors.

Este folosit, în mod special, la şezători de către fetele de măritat. Flăcăii furau fusele de la fata care le era dragă şi ieşeau cu ele în tindă sau rămâneau în casă, însă acestea trebuiau răscumpărate prin sărutări şi îmbrăţişări.

Am avut în copilărie pe văile Izei şi Marei această mitică experienţă. Uneori, când fata torcea singură cu fusul cu ţurgălăi, acesta făcând prin rotaţie un sunet continuu, era auzit de mama fetei din cealaltă cameră, iar când sunetul înceta, însemna că fata se sărută cu feciorul iar mama intra să-i supravegheze, „să nu se-ntâmple vreo ruşine”.

Această variantă a fusului prezintă aceeaşi formă de bază ca şi celelalte variante şi acelaşi mod plastic de înmulţire, creştere şi compoziţie, conţine pietricele în centrul lui, iar o pereche de elemente, după ce construiesc nodul, se unifică pe verticală şi la baza fusului alcătuind corpul principal al fusului unde se aşează firul răsucit, oprit în partea de jos de roată (aici nodul sonor). Forma axului este decorată prin încrustare, luând de cele mai multe ori forma stâlpului cu romburi (Coloana Infinitului a lui C. Brâncuşi ce s-a născut tot din rădăcinile folclorului românesc). (Planşele II-III, XXVII)

Uneori, ca şi în desenul alăturat, linia frântă de pe ax ia forma şarpelui care aici, având în vedere şi simbolul falic al fusului, reprezintă fluxul de sămânţă luminoasă (focul, dorul), care se ridică din golul nodului de-a lungul axului spre a împlini devenirea. În simbolurile preistorice, aluziile sexuale sunt întotdeauna exhibate, însă ele au o prezentare ritualică, sacră şi nu carnală. Fata care foloseşte fusul este pură în dorinţa ei, e curată şi urmează un ritual consacrat.

Axa verticală a fusului are o puternică funcţie simbolică (Axis Mundi, Axa Cerului, Osia Lumii), dar şi de simbol falic, datorită nu numai formei alungite, ci şi evidentei trimiteri a nodului spre îmbrăţişare, dragoste, unire, fecunditate. Fusul cu ţurgălăi este o chemare muzicală la dragoste, la unire, la viaţă.

Poate este interesantă aici şi o remarcă lingvistică: fusul ca element vertical, axial, este şi simbol falic, iar în limba română cuvintele falus, paloş, fus sunt apropiate lingvistic şi simbolic, fiind elemente ascendente, masculine (phalus, phalos, phus).

Fusul în sine prezintă foarte multe funcţii simbolice având în vedere nu numai nodul sau roata inferioară, ci şi axul fusului. Rotirea cosmică sau a crugului ceresc, dar şi simboluri ce ţin de războiul de ţesut, pânza, sfoara, firul, acul, labirintul, simboluri solare (simboluri ale centrului, ale zodiacului, simboluri calendaristice, dar şi cele datorate geometriei sale sacre, a proporţiilor şi calităţilor sale universale). Fusul, ca simbol, răsucirea lui, mai ales cea a fusului cu ţurgălăi, pe muzică, este foarte aproape de simbolul horei, a dansului în cerc cu origini atât de îndepărtate, dar despre care vom vorbi mai încolo, în această lucrare.

Există un moment în răsucirea cu vitează a fusului cu ţurgălăi, când acesta pluteşte în aer, se desprinde câteva secunde de mâna care-l roteşte, levitează.

Fusul cu ţurgălăi prin rotirea lui, prin forma razelor, este înrudit cu toate simbolurile solare cunoscute, mai ales că simbolul soarelui în cultura Suciu de Sus şi Lăpuş, cea etruscă, aztecă sau asiatică, este foarte apropiat de forma exterioară a nodului ce formează fusul. Acest lucru e şi mai evident în reprezentările plane ale nodului pe covoare, ştergare, costume populare, încrus-tături în lemn, ceramică.

[1] Informator: Ilişca Munteanu, Valea Lazului, Bârsana, 70 ani;