Biblioteca Județeană Satu Mare va fi gazda unui nou eveniment editorial, avându-i, de această dată, în prim plan pe reputații poeți Horia Bădescu și Vasile Mic, cu cele mai recente volume de versuri: „Decameronice” și „O replică de argint / Una battuta dʽargento”, ambele apărute zilele acestea la Editura „Școala Ardeleană”  Cluj-Napoca.
Evenimentul, organizat în colaborare cu Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu a județului Satu Mare, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare și Editura „Școala Ardeleană”, va avea loc marți, 24 octombrie 2017, cu începere de la ora 1500, în Sala de lectură „Gheorghe Bulgăr” a instituției gazdă.


Cele două volume de versuri aduse în atenția publicului sătmărean vor beneficia de prezentarea cunoscuților critici literari: Ion Cristofor, doctor in filologie, redactor la numeroase reviste și publicații literare; Ștefan Damian, doctor în filologia romanică, prozator, poet și traducător, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj, profesor la Universitatea „Babeș Bolai” Cluj; Vasile George Dâncu, poet și publicist, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj; George Vulturescu, poet și publicist, membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Uniunii Ziariştilor Profesionişti şi al PEN Club România, fondator, editor şi realizator al revistei „Poesis”; Alexandru Zotta, doctor în filologie, critic literar și publicist, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj și alții.
La eveniment sunt invitați să participe reprezentanții administrației publice locale și județene, oameni de cultură, scriitori și jurnaliști, directorii instituțiilor de cultură, dascăli și elevi, precum și publicul sătmărean pasionat de literatură și artă.
Date biografice despre autori:
Horia Badescu: născut la 24 februarie 1943 la Aref pe Argeş, poet, prozator şi eseist, doctor în litere, jurnalist şi diplomat, laureat al mai multor premii ale Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor, al Premiului « Eminescu » al Academiei Române (1991) şi al Premiului European de poezie francofonă «  Leopold Sedar Senghor » ( 2004), membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Uniunii Scriitorilor Francezi, membru al Maison International de la Poésie de Bruxelles şi al CIRET, membru de onoare al Academiei Francofone şi al Uniunii Poeţilor Francofoni, Horia Bădescu este autorul a mai bine de treizeci de volume de poezie, eseuri şi romane, publicate în România, Franţa, Belgia, Bulgaria, Macedonia, Spania, Vietnam. Membru fondator al grupării Echinox şi al Societăţii Culturale şi Festivalului Internaţional Lucian Blaga. Este comandor al Ordinului naţional român Meritul Cultural si cavaler al Ordinului naţional francez Les Palmes académiques.
Printre ultimele sale apariţii: : Le vol de l’oie sauvage (roman , Ed.Gallimard, 2000), La mémoire de l’Etre –la poésie et le sacré (eseu, Editions du Rocher, 2000), Le vent et la flamme (poeme, Librairie bleue, 2002), Un jour entier (poeme,Ed. l’Arbre à paroles, 2006), De la o zi la alta (poeme, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2006), Pielea îngerului (poeme, Limes , 2007), Miradors de l’abîme (poeme ,Ed. l’Arbre à paroles, 2008, reeditat în 2013), Memoria Fiinţei- Poezia şi Sacrul (eseu, Junimea, 2008), Vei trăi cât cuvintele tale (poeme, Dacia XXI, 2010), Parler silence (poeme, Ed. l’Arbre à paroles, 2010), E toamnă nebun de frumoasă la Cluj (poeme, Eikon,2011), O noapte cât o mie de nopţi (roman, Limes, 2011), Cărţile vieţuirii (poeme, Eikon,2013), Dacă Orfeu (eseuri, Limes 2015), Roulette russe  (poeme, Ed. L’Herbe qui tremble, 2015), Le poème va pieds nus  (poeme Ed. l’Arbre à paroles, 2016)
     Tradus si publicat în reviste literare din Franta, Belgia, Spania, SUA, Canada, Rusia, India, Bulgaria, Italia, Macedonia, Armenia, Vietnam, Peru, Turcia

Vasile Mic, poet contemporan sătmărean, s-a născut la 15 august  1947 în comuna Călinesti-Oas, satul Coca, judetul Satu Mare.
Debut: A debutat cu poezie în revista „Familia”, 1974.
Activitate editorială: Mai multi ani a avut calitatea de redactor la cotidianul „Gazeta de Nord-Vest”.
Carti publicate: este autorul volumelor de versuri „Vis în pădurea de mesteceni”, Casa de Editură „Pleiade”, 1991; „Fereastra din vis”, Editura „Dacia”, Cluj-Napoca, 2007; „Scara de lumină”, Editura „Sedan”, Cluj-Napoca, 2009; „Disparitia din context”, Editura „Dacia xxi” Cluj-Napoca, 2010; „Copacul de argint”, Editura „Sedan”, Cluj-Napoca, 2011; „Povara comorilor / Burden of trcasurcs”, Editura „Sedan”, Cluj-Napoca, 2011; Naşterea Aurorei, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013.
Colaborări: a publicat în „Convorbiri literare” „Familia”, „Tribuna”, „Arca” „Acolada”; „Flacăra”; „Orizont”; „Albina”; „Argeș”, „Pleiade”; „Poesis”; „Caligraf”; „Citadela”; „Nord Literar”; „Reflex”; „Cetatea Culturală”; „Pro Saeculum”; „Acolada”; „Vatra veche”; „Destine Literare”,  (Canada); , „Poezia”, „Constelații diamantine”, „Semănătorul”, „eCreator”, „Mărturii culturale”, dar și în alte publicatii literare și de cultură, în presa locală („Cronica sătmăreană”), precum în diverse culegeri de literatură. Cronici literare despre cărți de poezie si proză, interviuri a scris și publicat în „Convorbiri literare”, „Destine literare”, „Citadela”; „Reflex”; „Pro Saeculum”, „eCreator”, „Cetatea culturala” și în revista „O carte pe zi”.
Prezent în antologia „Vocies of Contemporary Romanian Poets”, Selection and English version  by Dan Brudascu, Sedan Publishing House, 2007.
Referințe critice: Despre volumele sale de poezie au scris: Constantin Cubleșan, Petru Poantă, Emilian Marcu, Mircea Dinutz, Alexandru Pintescu, Dumitru Augustin Doman, Nicolae Oprea, George Vulturescu, Ioan Es Pop, Ion Vădan, Alexandru Zotta, Aurel Pop, Ion Cristofor, Ioan Moldovan, Horia Bădescu, Ioan Nistor, Grigore Scarlat, Stelian Vasilescu, Radu Ulmeanu, Cornel Munteanu, Livia Mărcan, Petru M. Haș, Adrian Țion și altii.