Toma e înalt, slab, chel și mai mult credincios.
Prietenul lui, Goma, e mărunt, burtos, cocoșat, cu plete și mai puțin credincios.
Toma, deși n-a citit Biblia, nu agreează internetul.
Goma citește însă mai des decât el etichetele sticlelor cu vin și iubește calculatorul.
Toma are probleme existențiale, în sensul că-și dorește o casă iar prietenul lui are probleme familiale fiindcă-și dorește o nevastă.
Dar ceea ce-i unește cu adevărat este că nici unul, nici altul nu și-a văzut dorința împlinită. Ultima lor speranță a rămas într-o minune cerească. Și cum minunile se fac cunoscute din om în om, dar mai ales prin tabloide și internet, Toma a fost abordat într-o zi, în plină stradă, de prietenul său. Acesta aflase că mii de oameni și-au văzut visul cu ochii, ajutați de moaștele pe care le-au pupat.
-Ale cui?
-Nu contează, moaște să fie. Doar că trebuie pupate la ziua sfântului respectiv, numai așa au putere maximă. Uite, mâine e pelerinaj la…
Zgomotul infernal făcut de o motocicletă îi acoperi cuvintele. Din mișcarea buzelor mai mult credinciosul înțelese însă totul.
-Deci, mâine dimineață ne vedem acolo. Am auzit că se dau și sarmale, moca!
-Doamne ajută!
Spre bucuria lor, până a doua zi au dormit fără vise pentru că, fiind superstițioși, cine știe cum le-ar fi interpretat. S-au întâlnit plini de optimism la locul stabilit însă alții se dovediseră mult mai matinali. O coadă, mai lungă decât postul Paștelui, se întindea de la ei până la sfântul lăcaș. Dar o coadă inteligentă, pe patru rânduri bine delimitate de gardurile mobile ale jandarmilor care, postați din loc în loc, îi disciplinau, culmea, cu duhul blândeții, pe cei ce se îmbrânceau, înjurându-se cu pioșenie. Printr-o minune, de îmbrânceli scăpau doar bătrânii așezați pe scăunele pliante încă de la miezul nopții trecute, pentru că voiau să fie primii la pupat de moaște. Trecuseră câteva ore și cei doi prieteni abia înaintaseră câțiva metri, dar aveau satisfacția că, între timp, în urma lor se adunau tot mai mulți enoriași
Goma, având spiritul de observație și cocoașa dezvoltate de lucrul la calculator, detectă rapid apariția unei echipe de jurnaliști. O reporteriță vâra microfonul sub nasul celor de la coadă cu întrebări încuietoare:
-De ce ați venit aici?
-Deci, mă numesc Safta Săftoiu și am venit să mă rog la moaștele sfântului, pentru sănătate!
-Văd că aveți în mână un buchet de flori, ce faceți cu el?
-Îl duc la moaște, în semn de dragoste pentru sfânt!
Mult credinciosul Toma, dându-și seama că veniseră cu mâna goală, îi făcu semn unei florărese rrome de origine țigănească și îi ceru doi trandafiri, unul pentru el, unul pentru prietenul său:
-Ia-i, mâncaț`aș – zise ea după ce luă banii – da` dacă știam că doar pentru atâta mă deranjezi, nu mai veneam…
Și, îndepărtându-se, bolborosi:
-Fir`ați ai dracu` de credincioși zgârciți!
-Psst! îl atenționă Goma pe prietenul său. Nu răspundem la provocări!
Toma nu-nțelese dacă era vorba despre măscările țigăncii sau ale reporteriței ajunse în dreptul lor, însă microfonul acesteia îi ocoli pe amândoi, oprindu-se la o bătrână cu mai multe eșarfe în jurul gâtului.
-Dumneavoastră de ce ați…
A fost întreruptă însă brusc de colegul ei, cameramanul:
-Pauză, au venit sarmalele!
Într-adevăr, un miros înebunitor învioră mulțimea enoriașilor. Ce mai freamăt, ce mai zbucium, coada clocoti de foame și de sete și de… Buciumul din a treia scrisoare eminesciană dispăruse, fiindcă nu era potrivit la asemenea manifestări. Credincioșii, înfometați, întindeau mâinile lacome spre farfuriile de carton cu trei sarmale și o chiflă, împărțite din partea casei de niște măicuțe. Gratis. Jandarmii își făcură și de această dată sacra datorie față de patrie, împiedicând o încăierare ad-hoc între cei care au avut norocul să primească pomana și cei care au avut ghinion.
Toma și Goma s-au numărat printre norocoși dar simțeau că le lipsește sfânta lectură a etichetelor de vin. Mai puțin credinciosul era gata să-i propună mult credinciosului o evadare din țarcul construit de jandarmi, pentru a face o pauză de coadă la restaurantul din apropiere, dar echipa de filmare se apropie din nou de băbuța cu eșarfele:
-Așadar, ce faceți cu aceste…
-Stop! îi strigă iar cameramanul. Vino repede, că vine…!
-Cine vine?... Cine vine? întrebară câțiva curioși și toată coada se întoarse spre propria-i coadă.
Era Ileana Zburdea, o blondă care sărise cu parașuta ca să aterizeze mai ușor pe scaunul președintelui republicii. De când începuse campania electorală, făcea orice să fie în centrul atenției: fie croșeta, fie dădea cu mopul, fie mergea pe tocuri în satele unde nu există canalizare și nici asfalt, construindu-le țăranilor terenuri de fotbal în pantă sau săli de sport cu closet în curte.
Acum îmbrăcată într-o rochie mov, lungă doar cât să-i acopere chiloții, pășea cu fundul scos în afară și sânii pe jumătate dezgoliți, încât Goma simți cum i se îndreaptă cocoașa:
-Tu de ce crezi, Toma, că a venit cucoana? întrebă el în șoaptă.
-Păi… să le ceară ajutor moaștelor s-o facă președintă!
Tocmai asta o întrebase și reporterița cea inteligentă în timp ce parașutista, încadrată de doi haidamaci ai serviciului de protecție și pază, trecea prin dreptul lor. Prezidențiabila își exprima speranța că sfântul, la care venea și ea să se închine, îi va acorda dezinteresat tot sprijinul spre binele și fericirea neamului românesc.
-Să ne ferească Dumnezeu! șopti Goma.
-Amin!se închină și Toma, fără a se mai mira că blonda nu stă la rând ca toată lumea.
De altfel nimeni n-a comentat, știind că politicienii au lucruri mai importante de făcut și n-au timp de cozi.
După ce colegul ei o luă pe blondă și pe la spate într-un cadru general, pentru a le arăta telespectatorilor că aceasta se îndreaptă chiar spre biserică, reporterița dovedi că nu renunțase la ideea ei fixă. Cu microfonul la gură se opri din nou în dreptul bătrânei purtătoare de eșarfe și o întrebă zâmbitoare:
-Așadar, bunico, de ce ați venit cu atâtea eșarfe?
-Ce zisăși, maică?
-Ce faceți cu atâtea eșarfe?
-Aaa… Eu sunt cea mai tânără bătrână din blocul meu și vecinele mai în vârstă, dar neputincioase, m-au rugat să le frec eșarfele de moaște pentru a le încărca de puterea sfântului…
-Mulțumesc pentru explicație, frumos gestul dumneavoastră. Să vedem ce spun și alți credincioși…
Lui Goma nu-i plăcu superficialitatea ziaristei pentru că abia după răspunsul bătrânei problema trebuia aprofundată. Logica îl ducea cu gândul la lumina Învierii care se putea da de la un om la altul și se întrebă de ce nu s-ar putea face la fel și cu moaștele. Cel care pupă primul, să se întoarcă și să-l pupe pe vecinul din spatele său, acesta pe următorul și tot așa. Coada s-ar fi terminat repede. Împărtăși acest raționament și bătrânei dar ea îl dezamăgi:
-Maică, moaștele au putere doar pentru o singură transmitere de acest fel. Adică eșarfa atinsă de moaște dă puterea sfântului primei persoane care o poartă! Așa și mata, dacă pupi moaștele și ajungi acasă să-ți pupi copilul, puterea sfântului trece prin tine la el…
În acea clipă un murmur străbătu mulțimea. Ieșise din biserică politiciana parașutistă. Goma îl înghionti pe Toma și îi spuse cu voce joasă:
-Îți dai seama că ne apucă dimineața la coada asta?
-Da!
-Ai auzit ce mi-a zis baba?
-Da!
-O vezi pe prezidențiabilă?
-Da!
-Te gândești la ce mă gândesc și eu?
-Da!
-Atunci… pe ea!
Cum blonda ajunsese în dreptul lor, dădură gardul la o parte și până să se dezmeticească păzitorii ei, se repeziră să-i dea florile și s-o sărute pe obraji, urându-i succes în alegeri. Emoționată le răspunse și ea la îmbrățișări și le mulțumi, potolindu-i cu un gest liniștitor pe haidamaci.
Toma și Goma se retraseră fericiți, dar nu mai trecură în țarcul credincioșilor.
-Ei, ziseToma, iată-ne și salvatori ai românilor!
-Așa e prietene. Și asta pentru că ne-a deschis mintea bătrâna cu eșarfele. Gata, am lăsat-o fără puterea pe care i-au dat-o moaștele ca să ajungă președinte!
-Hai, să bem pe chestia asta, sarmalele alea mi-au făcut sete. Restaurantul e aproape!