O iubea pe Gherghina mai tot satul, de la mic la mare,și de la mare la mic, fiecare în felul lui, în funcție de vârstă, de gradul de rudenie, de ceea ce făcuse ea pentru fiecare în parte și pentru toți la un loc, ce mai, o iubeau până și dușmancele...dar invidioase nu arătau așa pe șleau, însă între ele, aproape totdeauna mai mult o lăudau decât o bârfeau.
   Era frumoasa, deșteapta și vrenica satului. Nu avea nici o vină  că se născuse așa...ba chiar de multe ori și-ar fi dorit să fie și ea ca celelalte fete de seama ei, să treacă neobservată, să nu dea apă la moară la gura satului, cum s-ar spune, să se vorbească toată ziua bună ziua , numai și numai de ea, ori de câte ori se întâlneau câte doi trei bărbați sau femei pe ulițele înguste ale satului.

Se formau, cum se spune pe la țară , bisericuțe, bisericuțe și tot auzeai:
- Ai auzit , fă, de asta a lu” Neculai, de Gherghina? Iar a fost cu de mâncare la nea Ilie, Damblagitu, ce inimă are fata asta...s-o pui la rană , nu alta, ea ce-i mai deschide și ăluia poarta! Sau:
-Văzuși Dumitre, pe fătuca cea mică a lu ”Neculai? Se ducea cu două găleți de apă de la fântână, la țața Maria, a dân deal, că e bolnavă de vreo două zile, săraca, și copii-s duși cu treburi pă la București, vin abia poimâine, suflet milos, alam de mama ei...bine o s-ajungă, după inima pă care o are! Ori:
-O văzui pă asta a lu” Neculai,...ori cum o cheamă?....a, așa, Gherghina, venea cu o croznie de lemne dân crâng, crezui că o duce acasă...dar de unde...ținu drept cu ea la Ilinca lu” Bâlbâitu...că sărmana, nu mai poate căra cu cârca .....s-a cocoșat de tot...de....are și ea niței ani! Sau:
-Ia uite...iar a strâns Gherghina toți copii după uliță să-i ajute la învățat. Multă minte i-a dat Dumnezeu ăștia! Cu cine o fi sămănând, că nici măsa, nici ta-su nu fură dăștepții satului. Asta s-a aruncat în neam.....o fi fost vreunul așa dăștept dă care n-am auzuit noi......eu mai știu.....aș mai zice și altceva...da fac păcat cu gura, maică,.....și se bătea femeia peste gură, făcându-și apoi o cruce mare....Doamne iartă-mă!
 Și mai se strângeau țațele satului, și analizând pe fiecare fată din sat care ce și ce nu are, ajungeau și la ea.
-Poa” să zică cine ce-o zice, lua câte una apa la moară la celelalte, alta mai vrenică, mai dășteaptă și mai frumoasă ca Gherghina, nu e în sat. N-o fi ea pricopsită, că de....guri multe dă hărănit,...pământ puțin....vite mai dă loc.... dar nimerește bine...ia să vedeți voi....că Dumnezeu mai dă și după inima omului. Și e frumoasă rău fă, n-ai ce zice! Ce e al ei....e al ei!
   Și era într-adevăr frumoasă....parcă Ileana Cosînzeana se făcuse după chipul și asemănarea Gherghinei! Avea pielea albă cum e laptele proaspăt muls, părul galben-auriu, ca spicele grâului coapte de soarele verii, ochii....ce mai ochi....ca două albăstrele, iar sprâncenele, arcuite ca geana lunii când se pune Lună Nouă. Era înăltuță....taman potrivită....atât cât să-i stea bine, și subțite ca firul de trestie din baltă. Mijlocul, parcă era tras printr-un inel și mergea unduindu-se ca lanul de secară în adierea vântului. Iar vorba.....Doamne, atunci când vorbea, te scula și de pe blana patului....balsam pentru orice rană, nu alta.
Și peste toate astea, avea o voce....că dacă s-ar fi luat la întrecere în cântec cu ciocârlia, nu știai care e una și care e alta. Ce mai, le avea așa de bine potrivite și rânduite de la bunul Dumnezeu, încât credeai că Potirul cu Mir se răsturnase pe fruntea ei!
   Era, toitănică, apropia optsprezece ani, ...tocmai bună de măritat. Începuseră băieții să-i dea  târcoale. Care mai de care îi aținea calea când pe uliță, când pe la fântână, când pe la cooperativă, făcându-și de vorbă cu ea, doar, doar, or prindea-o de drăguță. Dar nu-și găsiseră. Le vorbea la toți în plac, însă de apropiat nu se apropia de nici unul, nu pentru că ar fi fost ea ,,mai cu moț”, dar așa simțea : încă nu era pregătită să-și dăruiască inima nici unuia dintre ei.
   Un singur băiat  nu încercase niciodată să-i țină calea. Trecea deseori pe uliță, cu căruța trasă de doi cai cum nu mai erau alții în sat, o saluta respectuos, luîndu-și pălăria din cap ori de cîte ori ajungea în dreptul ei...și atât, își vedea de drum mai departe. Gherghina, mai rămânea câteodată privind lung căruța, dar el nu-și întorcea privirea nicicând. Uneori, fără să vrea, din pieptul fetei ieșea un oftat lung, și mergea mai departe. Se mira și se mustra în gând:
- Doamne, cred c-am bolunzit! .........sunt eu vrednică de a fi nora morarului?
..........................................................................................................................................................................
-Gherghino!...hai fata tatii cu mine azi la moară, să-mi ții dă saci, că măta are treabă!
-La moară? Gherghina sări ca arsă:
-Imediat, stai să-mi iau cojocelul în spinare!....și se urcă în căruță. Simțea o bucurie...dar nu și-o putea explica. Zâmbea fără voie, și-i....venea să cânte!
Ajunseră la moară. Lume, nu prea multă. Puseră repede în coș. Ea ținea sacii, cam greu pentru una singură, dar taicăsu se dăduse la vorbă cu morarul....de...ce pute să zică... nu zicea nimic, dar mai privea din când în când în direcția lor....doar , doar, o vede-o cît se chinuie și o veni să o ajute!
Se simți atinsă pe mînă și o trase instantaneu. Ridică ochii.....și ochii i se opriră pe fața celui mai înstărit băiat din sat. Băiatul morarului. Se înroși la față...purpură se făcu!
-Ți-e cald? Te-ai aprins la față, zise acesta, și zâmbi șugubăț, făcându-i cu ochiul. Gherghina dădu drumul la sac, fără să vrea, și plecă privirea.
- Nu trebuie să te rușinezi, n-ai de ce, și nu-ți fie frică, eu nu mănânc oameni! Nici fete frumoase ca tine. Mai ales pe tine....n-am de gând să te mănânc nici de cum. Cu tine am alte planuri. Dacă....vrei și tu bineînțeles!
- Planuri?....Ce planuri? ...nu înțeleg, reuși ea să articuleze câteva cuvinte.
-Ai să vezi, așteaptă până mâine seară! Ea fâstâcită, nu mai fu în stare de nimic. El legă sacii la gură, îi puse în căruță, o ajută și pe ea să se urce, se urcă și tatăl ei , și în timp ce îndemna caii la drum, morarul zise în urma lor:
-Rămâne așa cum am stabilit.....mâine seară..............................................................................................
     ,,Ați văzut , fă, v-am zis eu că asta a lu” Neculai, Gherghina, ajunge bine? Toate, fă, după sufletu omului! Și de....nici nu să putea să nu o ia , d”alde a lu” moraru, că e frumoasă...n-ai ce zice, ce e -al ei, e-al ei....și avere, are ei destulă...să mai dea și la alții!”