A apărut pe piaţă revista de cultură şi civilizaţie a Centrului de Excelenţă în Promovarea Creativităţii Româneşti Baia Mare, Maramureş, România – PORŢILE NORDULUI, ANUL IV, NR. 5/2017, fondatori Emanuel Pope, Mihai Ganea şi Virginia Paraschiv. Revista se datorează şi sprijinului financiar dat de Consiliul Judeţean Maramureş prin programul de finanţare nerambursabilă pe anul 2017.


Aşa cum ne-am obişnuit deja, editorialul este semnat de către dr. Mihai Ganea şi are titlul „Literatura română ca la nunta câinilor”. Spicuim din acidul articol: „Îndoiala este starea care ne face să nu credem în ceva real. Oare există? Se întreabă un cititor oarecare împătimit în practica cititului prin educaţie şi exerciţiu diurn. Oare mai există literatură română la ora actuală? Şi dacă există, unde este şi încotro se îndreaptă navigând prin cenuşa acestui început de secol dement şi năuc. Zic cenuşă, deoarece totul în jurul nostru arde. Arde, fie mocnit, fie în flăcări devastatoare, dar, sigur arde şi lasă în urmă cenuşă. Interesant! În ciuda invaziei filmului, televiziunii şi a megaspectacolului de stadion sau stradal, care umbreşte şi estopează literatura scrisă ca artă şi cultură, se scrie mult încă, dar, din păcate, nimeni nu citeşte ce se scrie. Nimeni sau aproape nimeni. Ciudat! (...) Neînregimentaţii, care alcătuiesc scriitorimea liberă şi democratică, există doar la modul figurativ. Scena teatrului, unde se joacă, la bambilici, literatura neamului românesc, arată ca o nuntă de câini. O nuntă unde dulăul unionist îşi consumă prozaic orgasmul poetic pe mireasa literaturii române, în timp ce restul căţeilor, mai mari sau mai mici, mimează pe margini că fac şi ei ceva. Fac şi ei ceva, dar, în vânt. Exact ca la nunta câinilor”.
Din spusele eseistei Virginia Paraschiv, revista are deja identitate, personalitate şi un public al ei, motiv pentru care colectivul redacţional şi de data aceasta a selectat atent materiale trimise pe adresa redacţiei: str. Luminişului nr. 5/7 Baia Mare ori pe e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Sumarul revistei culturale „Porţile Nordului”, luna august 2017, îi cuprinde cu poezie sau proză pe: Adela Rachi (Chicago USA), Adrian Grauenfels (Israel), Adriana Moscicki, Pamfil Bilţiu, Dorina Codreanu (Republica Moldova), Mariana Dobrică, Dorina Şişu (Irlanda), Dorina Brânduşa Landen (Suedia), Gavril Moisa, Gelu Dragoş, Horia Criosteanu, Marian Hotca, Maria Frandos (Anglia), Maria Sava, Melania Cuc, Nina Gonţa, Sandra Segal (Canada), Valentina Popa (Italia), Al. Florin Ţene, Titina Nica Ţene, George Petrovai, Gheorghe Răducan, Viorel Ploieşteanu (Irlanda), Virginia Paraschiv şi Mihai Ganea.
Şi cum zilele trecute a fost ziua de naştere (Ce vârstă frumoasă a împlinit!) a doamnei Virginia Parschiv, urăm Domniei sale dar şi revistei „Porţile Nordului” un călduros şi sincer LA MULŢI ANI!