CASSIAN MARIA SPIRIDON – „IAŞI, 14 DECEMBRIE 1989, ÎNCEPUTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE”, EDITURA TIMPUL - IAŞI, 1994
Puţini sunt cei care ştiu adevărata poveste a vieţii poetului ieşean Cassian Maria Spiridon. Mai toata lumea, însă, ştie că este directorul şi fondatorul noii serii a revistei „Timpul” din Iaşi, cofondator şi redactor coordonator al publicaţiei literare „Caietele de la Durău”, redactor şef al revistei „Convorbiri literare” şi „Poezia”, sau director al editurii ieşene Timpul. Îl mai ştie lumea în postura de bun şi neiertător ziarist. Puţini îl ştiu (şi) în postura de… REVOLUŢIONAR. Şi totuşi, aşa şi este! Cassian Maria Spiridon este unul dintre organizatorii şi participanţii la mişcarea revoluţionară anticomunistă din 14 Decembrie 1989 din Iaşi, Piaţa Unirii, orele 16.00.
Pentru acest fapt a şi fost arestat de Securitatea din Iaşi şi eliberat din închisoare în ami- aza zilei de 22 decembrie 1989.
Acestui fapt îi şi alocă scriitorul ieşean substanţa volumului care face obiectul atenţiei noastre critice. Cu următoarea subliniere - foarte importantă pentru o bună înţelegere a demersului său artistic că el nu a realizat o carte în care să-şi deplângă lipsa de înţelegere, nepreţuirea semenilor. Nu realizează o carte în care să se victimizeze, ci una prin care doreşte (re)punerea adevărului în matca-i normală. Nu realizează o carte în/prin care să-şi tragă şi să-şi aloce merite ex- traordinare. Scriitura sa vizează (doar) rememorarea acelor eveni- mente, aşa cum s-au derulat ele, aşa cum au fost ele reţinute de/pe pelicula vremurilor. Nu face decât să developeze clişeele cotidiene ale acelor momente. Şi o face bine.
În cartea la care ne referim reîntâlnim un ziarist cu un înalt spirit analitic politic şi economic. Şi nu numai atât: un subtil psiho- log, un subtil sociolog aş spune, se trădează din dosul unei scriituri în care o radiografiere a momentelor care-au premers mişcării naţio- nale de înlăturare a Dictatorului. Şi totuşi, pentru că nu se putea alt- fel, cele mai reuşite pasaje sunt cele în care autorul vorbeşte despre sine, despre propriile-i frământări, despre propriile-i temeri şi proce- se de conştiinţă.
Dar, marcantă este concluzia - care se desprinde uşor, foarte uşor chiar - din care reiese faptul că în acele momente, semnatarul cărţii era dispus să renunţe la orice şi la oricât numai pentru a-şi în- gădui o întâlnire „de gradul trei” cu propria identitate, cu eul său ca- re nu mai putea suporta minciuna şi umilința , falsitatea, spaima, in- certitudinea şi neîmplinirea spirituală.
Altfel spus, după cum însuşi autorul ei recunoaşte, cartea a fost alcătuită, în principal, „pe bază de declarații şi documente, mai toate publicate în presa pe parcursul a patru ani şi se vrea o vedere obiectivă şi pe cât posibil completă asupra acţiunii din 14 Decembrie 1989, Piaţa Unirii-Iaşi, orele 16”. Materialele înserate au specificat, de fiecare dată, fapt notabil şi relevant pe marginea materialului şi veri- dicității sale, autorul, data apariției şi publicația, cu excepția celor semnate şi publicate chiar de realizatorul cărţii.
Comentariile cu specificația „N.a.” aparţin autorului şi sunt ulterioare apariţiilor în presă. Altfel spus, chiar şi la o superficială privire îți dai seama de veridicitatea materialelor prezentate. Asta îi şi dă dreptul autorului să revendice, ca ieşean ce este, şi în numele evenimentelor acum evocate, paternitatea urbei sale asupra începutului Revoluției Române.
Filmul cărții ar cam fi următorul: Cassian Maria Spiridon, îna- inte de-a pune degetul pe rana dureroasă, trece în revistă anterioarele mişcări de revoltă împotriva comunismului. Astfel, pe rând, îşi opreşte atenția asupra evenimentelor din Valea Jiului, când minerii s- au revoltat, în 1977, când au avut revendicări „mai mult cu caracter sindical” după cum ţine el să sublinieze; trece la cele din februarie 1987, tot în Iaşi petrecute, când cei de la Nicolina s-au revoltat „în primul rând pentru eliminarea măsurilor drastice de micșorare a sa- lariilor” în timp ce, în aceeaşi vreme, studenții ieşeni, tot ieşeni!, ce- reau: apă, lumină şi căldură. Astfel, încet şi sigur, ajunge la cele din noiembrie acelaşi an, când la Braşov revolta a pornit „tot de la nepla- ta salariilor”. Abia aici, în final, s-a cerut şi căderea comunismului şi dictaturii.
Evocarea acestor mişcări şi atitudini ostile ceauşismului îi permit autorului concluzii majore: „poate(că) singura mişcare gândi- tă ca acțiune strict revendicativă, prin care se cere înlăturarea orân- duirii socialiste şi câştigarea, în primul rând, a unor drepturi politice, a fost acțiunea eşuată de la Iaşi”, sau: „să nu uităm că, dacă toate re- voltele anticomuniste, aproape fără excepție, au avut un caracter practic spontan, la Iaşi totul a fost gândit, organizat şi stabilit dinain- te” (pag. 9).
Cu fiecare pagina dată suntem introduşi, reintroduşi de fapt, într-o vreme de neagră amintire, într-un cu totul ciudat mod azi re- invocată. Aflăm că structura lor organizatorică a avut la bază legile conspirativităţii, legi puțin cunoscute de majoritatea celor implicaţi. Mai toţi erau de-o „naivitate nesfârşită faţă de tehnicile extrem de so- fisticate şi bine puse la punct ale aparatului de opresiune, adus la perfecțiune de comunişti”.
După ce deplânge faptul că nici în ziua de azi nu se ştie exact cine sunt cei care-au pus în stare de veghe şi alarmă autoritățile de atunci, deşi pe parcursul cărţii se dau posibile variante de răspuns acestei întrebări, chiar şi nume se dau, autorul, din simpla constatare că la „locul respectiv şi ora respectivă”, riposta lor pregătită, le-a depăşit orice imaginație, ajunge să sublinieze „cumplita frică a stăpâni- rii de atunci”.
Filmul evenimentelor, succint redate, ţine cu sufletul la gură pre cetitoriu. Dacă n-ar fi consemnate şi imortalizate atâtea şi atâtea date şi nume, ai crede că citeşti o ficţiune foarte bine strunită scriito- riceşte. Dar, din nefericire, nu este deloc aşa. Toţi cei enumerați, per- soane cât se poate de reale, pot depune în continuare mărturie despre ce şi cum a fost cu adevărat. Impresia de detaşare-deh!, dezvăluirile sunt făcute după trecerea „furtunii”- nu reuşesc, decât într-o mică măsură, să ascundă tulburarea şi traumele cu care-au rămas din acele vremuri.
Marcantă rămâne neabdicarea de la cele propuse a tuturor „trădătorilor de țară”. Aceştia, deşi în chiar dimineaţa zilei cu pricina au aflat că primul dintre ei a fost arestat - ca urmare a trădării lui Do- rian Vlădeanu, nimeni altul decât nepotul primului secretar de la Vaslui, neinspirat racolați de „prima victimă a revoltei” - inginerul Vasile Vicol, s-au încăpăţânat să-şi împlinească FAPTA. De fapt, aşa cum se poate spune astăzi, cu dureroasă detaşare, ei n-au făcut decât să asculte de propriile lor conştiinţe. De-aici şi vine acea „aruncare în gura lupului”, acea orbească aruncare în brațele lui. Era glasul surd al paharului de mult umplut, strigătul atâta amar de vreme înăbuşit.
(Şi când te gândeşti că omul neom, mai sus invocat, precum şi mulți alții ca el, îşi văd în continuare de ale lor, de parcă nimic n-ar fi făcut!…)
Relevante sunt pasajele în care Cassian Maria Spiridon vor- beşte despre un fost coleg, Cornel Huţanu, atunci securistul unei în- treprinderi în care l-au purtat paşii pe la prânzul zilei cu pricina, „co- leg” care va da dovadă de lipsă de scrupule când îl va aresta (şi) pe un alt coleg de-al său, inginerul Petrică Duşa, cel care fusese văzut în compania autorului. Mai mult, „corectul slujitor” avea să se erijeze şi în anchetator, când mai toţi „trădătorii” erau arestaţi.
Drumul autorului până la locul cu pricina, făcut împreună cu Ştefan Prutianu, datorită modului în care este redat, poate fi uşor vi- zualizat. El surprinde foarte bine starea de spirit a cetăţenilor, pre- cum şi agitația „organelor de ordine”. De precizat că, înainte de ziua cu pricina, oraşul fusese împânzit cu manifeste, unele redate şi-n car- te, care chemau cetăţenii la revoltă. Dar, după ce în pagini întregi re- dă modul în care erau organizați „băieţii cu ochi albaştri”, de fapt ca- re a şi dus la anularea mitingului, nici nu era de mirare, de altfel - autorul redă imaginea de coşmar a zilelor ulterioare: anchete, ridicări de la serviciu şi domiciliu-doar era al doilea pe lista conspiratorilor, nu? - care a culminat, după ce vorbele bune, cuvintele mieroase şi atitudinile mimat prieteneşti au eşuat, cu bătăi rupte din… în nici-un caz din Rai, precum şi cu „echiparea” sa într-o „uniformă internaţio- nală”, şi a unui număr, de neuitat pentru el, 31.
Partea cea mai consistentă a cărţii o constituie fragmentele din declaraţiile unor participanţi la acele evenimente. De ce doar frag- mente? Răspunsul e cât se poate de simplu: dacă ele ar fi fost redate în întregimea lor, mai apoi ajustate, ar fi fost nevoie de cel puţin 20 - 30.000 de pagini de carte, şi nu de cele 140 câte numără ea în aceasta formă. Urmează câteva interviuri, fragmente din drepturi la replică, din care iese, în baza probelor redate-n carte, inclusiv fotografii, acte medicale şi xerocopii după mandate de arestare, vinovăţia multor „nevinovaţi” din acea vreme.
Dar, cum la noi mai toate „minunile” se întâmplă, nici ei n-au păţit nimic; nici usturoi n-au mâncat şi nici gura nu le miroase, după zisa unei mai vechi vorbe atât de adânc sunătoare. Cu toate acestea, cartea semnată de Cassian Maria Spiridon nu numai că este o operă ce vizează restabilirea adevărului istoric, pe marginea evenimentelor de la Iaşi, fiind, în acelaşi timp, şi CARTEA POETULUI cu nr. 31.
Să dea bunul Dumnezeu ca şi la noi, măcar într-o bună zi, să se afle întreg Adevărul despre Ce şi Cum a fost cu exactitate!