La Sibiu, în perioada 21-23 iulie 2017, a avut loc Festivalul Internaţional de Poezie „Artgothica”, ediţia a VII-a, oraşul în care s-au decernat Premiile Naţionale pentru Poezie „Mircea Ivănescu” 2017. Premierea a avut loc la Biblioteca Judeţeană „Astra” Sibiu, loc încărcat de istorie.
Manifestările culturale propriu-zise au început vineri, 21 iulie, ora 16,oo la „Casa cu Cariatide”, una dintre emblemele barocului in Sibiu şi au debutat în forţă cu scriitorul maramureşean Ioan Romeo Roşiianu, care a prezentat Antologia „Aşii Cuvântului (50+5 poeţi), Editura Ceconi Baia Mare, Colecţia „eCreator”.

Despre această antologie remarcabilă, Ioan Romeo Roşiianu, în stilu-i caracteristic a spus: „Cu siguranţă cei care vor ajunge să ţină-n mână această lucrare vor emite păreri, cu siguranţă vor crede că în locul celor care nu ar fi trebuit fi incluşi ar fi trebuit cuprinşi alţii, fiecare având propria listă. Să facă bine să se apuce să întocmească ei o astfel de antologie, pornind de la acele criterii proprii! Literatura română şi cei ce vor fi incluşi – am convingerea că grosul acelei/acelor antologii va fi dat TOT de cei cuprinşi de mine aici! – vor avea numai de câştigat”.

Tot directorul Fundaţiei „eCreator” Ioan R. Roşiianu a prezentat patru cărţi de poezie la care a scris prefaţa, fiind „naşul literar” al următorilor:
Katy Şerban – „Clipa de eternitate”, Ed. Ceconii Baia Mare, iunie 2017;
Katy Şerban & Ion Vanghele – „Noi doi şi-aripa frântă-n cer”, Ed. Ceconii Baia Mare, mai 2017;
Nicolae Vălăreanu Sârbu – „Geometriile spaţiului”, Ed. Ceconii, Baia Mare, mai 2017;
Nicolae Vălăreanu Sârbu – „Respirăm în inima lucrurilor”, Ed. Grinta, Cluj - Napoca, aprilie 2017.

De remarcat faptul că în fiecare din cele trei zile ale evenimentulul „Artgothica” a avut loc recitaluri de poezie şi muzică folk cu îndrăgiţi reprezentanţi al acestui gen muzical numai dacă ne gândim la Maria Gheorghiu.
Decernarea premiilor a avut loc sâmbătă, 22 iulie, ora 17,oo la Biblioteca Judeţeană „Astra”:

Premiul Mircea Ivănescu pentru volum de poezie:
George G. Asztalos, mi se ulise, Editura Grinta, 2016;
Silviu Dachin, Bilet în lojă, Editura Grinta, 2016;
Virgil Diaconu, Atelierul de fluturi, Editura Tiparg, 2016;
Gela Enea, Cocoşul are dreptul la o secure ascuţită, Editura Aius, 2016.

Premiul Mircea Ivănescu pentru volum de debut în poezie:

Cornelius Drăgan, Muşcătura fluturelui japonez, Editura Junimea, 2016;
Irina Lazăr, Fragment de joc, Editura Grinta, 2016;
Adi Serafim, Ce greu e şi ce puţin durează, Editura Integral, 2016;
Letiţia Vladislav, Viaţă într-un pumn de lacrimi, Editura Grinta, 2016.

Printre premianţii acestui an s-a numărat şi poetul Ioan Romeo Roşiianu care a primit din partea Asociaţiei Artgothica Sibiu DIPLOMA DE EXCELENŢĂ „Argothica 2017”, unde scrie, negru pe alb: „Se acordă domnului Ioan Romeo Roşiianu pentru serviciile aduse poeziei româneşti”, Semnează Niu Herescu. Felicitări pentru premiul meritat, pentru zbaterea ta continuă în promovarea poeziei româneşti şi a tinerilor ei reprezentanţi!