S.I.C.: Cum funcţiona viaţa redacţională la CoCo? În ce perioadă aţi fost redactor acolo? Cine era redactor-şef?

B.G. Am fost redactor la CoCo în perioada studenţiei, adică între 1977 şi 1982 (pentru ca am repetat „medical” ultimul an, ar fi trebuit să termin în 1981, dar tocmai atunci a închis Ceauşescu 14 oraşe mari, şi am mai stat un an să prelungesc agonia…).

Redactor-şef era Vasile Macoviciuc, care, dacă nu va fi ieşit la pensie, ar trebui sa fie în continuare şeful catedrei de filosofie de la ASE. Erau şedinţe săptămînale, marţea, şi de lucru la tipografie, pe Brezoianu (Universul). Viaţa redacţională era ca toată viaţa, totul la vedere, toată lumea ştia ce se poate şi ce nu se poate, nu se făcea politică, cenzura se făcea explicit simţită, adică era nu doar interiorizată mai ales în legătură cu paginile de mijloc, de poezie. Poezia scapă, trezea suspiciuni, nesiguranţă: nu poţi niciodată să ştii ce spune cu adevărat un poet, unde bate… Încolo, totul era foarte clar pentru toată lumea.

S.I.C.: Care a fost contextul scrisului jurnalistic atunci?Motivaţia?Ce însemna relaţia cu cenzura?

B.G. Cum spuneam, era un context ideologic clar codificat, în acelaşi timp la vedere şi interiorizat: totul sub control, fără drame inutile. Motivaţia era aceeaşi ca pentru toţi tinerii: să poţi să publici, să-ţi vezi numele, să-ţi faci mîna. În articole ştiai din capul locului ce se poate şi ce nu se poate publica, puteai să controlezi, dar terenul de luptă era poezia, acolo îţi venea şi gata, totul era concentrat, ca miză, în poezie, acolo te luptai, şi acolo se făcea simţită, în consecinţă, şi cenzura, care intervenea…

S.I.C.: Care era(u) cenaclul(cenaclurile) pe care le-aţi frecventat? Ce amintiri nescrise aveţi despre Cenaclul de Luni a cărui istorie pare a fi încă deschisă...

B.G. Cenaclul de Luni şi, duminica, Junimea, al lui Ov. S. Crohmălniceanu, care era mai potolit, mai de lucru, mai atelier şi care a rămas celebru în special ca cenaclu de proză, dar toată lumea a trecut şi pe acolo. Am multe amintiri despre/din Cenaclul de Luni, dar ar însemna să-mi scriu, aici şi acum, memoriile… Îmi amintesc însă că, înainte să i se interzică redeschiderea în toamna lui 1983, membrii fondatori şi nucleul central se gîndeau de mult să-l întrerupem, îşi jucase rolul istoric, apăruseră primele cărţi, era deja al altora care voiau să primească acest certificat de trecere, de botez, de acces în lumea literară, cenaclul devenise o instituţie informală, dar valul, foarte amplu, al Generaţiei ’80 gata, se sfîrşise… Şi îmi mai amintesc cum s-a declanşat diabetul lui Florin Iaru sau cum l-am internat prima datăpe Ion Stratan…

S.I.C.: Vorbiţi-mi despre anii de studenţíe (boemie, grup de prieteni literaţi sau nu, gaşcă, FACS-uri, Casa Preoteasa)

B.G. Petreceam tot timpul împreună, fusesem adoptat, căci eram cel mai mic, de nucleul dur Coşovei-Iaru-Stratan, ne vedeam zilnic, discutam tot timpul, hălăduiam. Foarte interesante au fost deplasările prin ţară, la fazele universitare ale Cântării României, unde criticii şi profesorii noştri, care erau invitaţi să gireze, ne promovau tot pe noi. Au avut loc inclusiv scandaluri, la Oradea, de pildă, unde am fost acuzaţi de Ştefan Mitroi, de pe la Scînteia tineretului, că Nicolae Manolescu face experimente pe/cu noi, Nino Stratan replicîndu-i imposibil că se droghează, că îşi bagăîn venă ca să poată să scrie poezie „patriotică” (de fapt partinică) de prima pagină… A fost tare!

S.I.C.: Povestiţi-mi, vă rog, despre momentul apariţiei volumului colectiv Cinci, despre Alexandru Muşina şi Mariana Marin?

B.G. A fost o acţiune concertată împreună cu colegii din Aer cu diamante, cel care s-a ocupat de toată bucătăria, inclusiv de relaţiile cu editura, a fost Ion Bogdan Lefter. La apariţie, am „beneficiat” de reclama asigurată de Corneliu Vadim Tudor în Săptămîna, îmi amintesc căîn septembrie 1982 m-am prezentat la post, în comuna Grindu din judeţul Ialomiţa, exact vineri, 1 septembrie, cînd ne înjura Vadim pe două pagini, toată lumea îşi dădea coate prin cancelarie, dacă sînt sau nu eu acela, unul dintre cei „desfiinţaţi”… Era mişto.

Pe Sandu îl scăpasem puţin din vedere, cînd am intrat eu în facultate, în 1977, Iaru, Coşovei şi Muşina, care erau colegi în anul IV, se pregăteau să termine, Sandu s-a întors la Braşov, de el m-am apropiat mai tîrziu, am recuperat. Madi, în schimb, era omniprezentă aici, am ţinut petreceri „epice” la ea. Era un om inimos, săritor, care prelua problemele lumii, îmi amintesc că, atunci cînd m-am însurat (cu Cartea Românească de azi)şi au aflat colegii, Madi şi cu Doru Mareş au venit în redacţie la CoCo cu o şampanie pentru noi… Cu Madi i-am asistat, în viaţă şi imediat în moarte, eu mai mult sau mai puţin, pe Nichita şi pe Virgil (Mazilescu). Mai mult nu se poate spune acum, deşi există mult mai mult…

S.I.C.: Care credeţi că ar fi raportul procentual cu aproximatie dintre cele 3 "mărci" (informaţie, pseudoinformaţie și propagandă) din revistele Convingeri comuniste şi Universitatea comunistă. Care a fost impactul lor asupra receptorilor-studenți?

B.G. Cum spuneam, lucrurile erau clar codificate, nu aveau nevoie să fie „renegociate” decît în cazul poeziei, care „scăpa” întotdeauna, şi poate tocmai de aceea o scriam. Practic, informaţie nu exista, pseudoinformaţia nu interesa, deci nimeni n-o consuma, iar propaganda includea, pervers, dar, tocmai, disputabil, negociabil, cultura. Pentru studenţi, pentru tineri oricînd e important să scrie şi să se citească, eu, ca să nu am probleme, anume scriam despre cartea de critică, în condiţiile, totuşi, în care, spre deosebire de azi, marile bătălii pentru literatură, pe care poeţii şi prozatorii le „serveau cu material”, erau duse de către critici, erau bătălii ideologic-culturale.

S.I.C.:Cum au ajuns să publice în CoCo (ediţia ’76) şi la Universitas/Universitatea comunistă, Traian T. Coșovei, Matei Vişniec, Stratan, Tismăneanu, Stelian Tănase, Radu Călin Cristea, Cărtărescu, Manolescu, Boerescu, Mariana Marin, Simona Popescu, I.B. Lefter, Romulus Bucur, Mircea Cărtărescu, Călin Vlasie și Alexandru Mușina? Care era anturajul, filiera de publicare?Cenaclul de Luni sau Universitas?

B.G. Cu toţii am ajuns să publicăm înCoCo în mod natural, „structural”, instituţional: şi Cenaclul de Luni, şi CoCo erau ale Centrului Universitar Bucureşti. Punctual, nu m-am cunoscut decît cu poeţii, cu scriitorii. Deci pe Tismăneanu nu l-am cunoscut, practic nu am aflat de existenţa lui decît după 1990, în redacţia revistei 22. Stelian Tănase era din afară, nu făcea parte din lumea literară, s-a apropiat de noi cînd i-a apărut primul roman, s-a străduit să ne intre în „graţii”, după care am rămas, pînă azi, prieteni. Boerescu a venit după ce noi plecasem. Iar pe Simona Popescu, împreună cu Caius Dobrescu, Marius Oprea şi Andrei Bodiu i-a adus, tocmai, Sandu Muşina, care le era profesor de liceu la Braşov. Cu restul eram pur şi simplu colegi de facultate şi de cenaclu. Universitas a apărut după interzicerea Cenaclului de Luni, ca o continuare mai cuminte a acestuia, şi a aparţinut de fapt şi de drept promoţiei următoare, deşi am citit de mai multe ori şi acolo, deja ca nişte „clasici” însă. Pentru Generaţia 80 însă, filiera de publicare a fost Cenaclul de Luni – pe care noi îl percepeam, tocmai, într-un mod dublu: şi ca pe un atelier (deschis), dar şi ca pe o formă de publicare, orală, în condiţiile în care cărţile apăreau greu –, apoi CoCo, dar şi Amfiteatru, Echinox, Dialog, Opinia, Forum. La Bucureşti însă, adică la centru, revistele erau cel mai strict controlate, ceea ce se vedea inclusiv după nume – Convingeri comuniste, Universitatea comunistă…

S.I.C.:V-aţi simţit monitorizat, aţi avut parte de dosar de urmarire informativa (celebrele D.U.I.) intocmite de Securitate si de care aţi aflat,ulterior, după 1990?

B.G. Nu ne păsa, asta ne era condiţia, trăiam pe fond de monitorizare efectivă sau potenţială, am fost urmăriţi şi „monitorizaţi” pe faţă, la Cenaclul de Luni, unde, mai ales spre sfîrşit, cînd avea faimă şi venea foarte multă lume, erau întotdeauna figuri dubioase care luau notiţe şi dispăreau imediat. Ştiam şi nu ne păsa, era nasol, dar nu tragic: repet, totul la vedere, parcă eram într-un reality show politic, ne vedeam de viaţă atît cît se putea, dar fără să ne pese. N-aş vrea să pară bagatelizare, dar aşa era. Sau, probabil, ni se părea normal să fie aşa, „internalizasem” o aberaţie, şi trăiam cu ea. Nu întîmplător, primele mele articole din 1990, din Contrapunct, au fost despre cenzură, care nici nu are nevoie să se exercite. Fără să ştiu încă, era o vizune pur foucaldiană (de la Michel Foucault) despre putere, care nu reprimă decît la nevoie, şi care acţionează prin/ca norme sociale de conduită… Aşa a fost în comunismul real tîrziu, ultim. Dresajul avusese loc… Securitatea, ca rău, devenise o banalitate. Iată de ce încă nu am simţit nevoia să-mi văd dosarul de la CNSAS. Ştiu deja…

S.I.C.:Vă mulţumesc!

Bogdan Victor Ghiu (n. 5 iulie 1958), București) este un poet, publicist și traducător român. A fost membru al Cenaclului de Luni. Volume publicate Fragmente din Manual, în volumul colectiv Cinci, Ed. Litera, București, 1982 (alături de Romulus Bucur, Ion Bogdan Lefter, Mariana Marin, Alexandru Mușina; prefața de Nicolae Manolescu), 46 caligrame ajutătoare, în volumul colectiv Nouă poeţi, Ed. Cartea Românească, București, 1984, Manualul autorului, Ed. Cartea Româneasca, București, 1989, Poemul cu latura de un metru, Ed. Pontica, Constanta, 1996; Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania, 1997, Arta consumului, Ed. Cartea Româneasca, București, 1996; Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania, 1997, Arhipelogos, Ed. Axa, Botoșani, 1997, Pantaloni şi cămaşa, Ed. Pontica, Constanta, 2000, Manualul autorului (ediție completă şi definitivă), Ed. Cartea Româneasca, București, 2004,(Poemul din carton). Urme de distrugere pe Marte, Ed. Cartea Românească, 2006, Este prezent în: Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), - "Lumina piezișă", antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, eseuri critice: 1997 -- Ochiul de sticlă. Texte privind televiziunea (1991-1997), Editura All, București;1997 -- Grame, Editura Cartea Românească, București;2002 -- Evul Media sau Omul terminal, Editura Idea, Cluj; 2004 -- Facultatea de litere (mic îndreptar de gîndire greșită), Editura Cartea Românească, București;Traduceri: Michel Albert, Capitalism contra capitalism, Editura Humanitas , București;Georges Bataille, Partea blestemata. Eseu de economie generala, Ed. Institutul European, Iași, 1994; postfață: „Umbra soarelui”, Michel Foucault, Cuvintele și lucrurile. O arheologie a științelor umane, Ed. Univers, București, 1996; postfață: „«Funcția» Foucault (un avertisment la sfîrșitul lecturii»”, Paul Veyne, Au crezut grecii în miturile lor? Eseu despre imaginația constituantă, Ed. Univers, București, 1996, Michel Foucault, A supraveghea și a pedepsi. Nașterea închisorii, Ed. Humanitas, București, 1997; ed. a II-a revizuită, Ed. Paralela 45, Pitești, 2005; postfață: „Cheia franceză”; note Pierre Bourdieu, Despre televiziune, urmat de Dominația jurnalismului, Ed. Meridiane, București, 1998; postfață: „Pierre Bourdieu: sociologia habitus-ului și patosul obiectivării”; note Jacques Derrida, Scriitura și diferența, Ed. Univers, București, 1998, Michel Foucault, Arheologia cunoașterii, Ed. Univers, București, 1999; postfață: „«Cartea cea mai puțin reușită» a lui Michel Foucault?”, Pierre Bourdieu, Regulile artei. Geneza și structura cîmpului literar, Ed. Univers, București, 1999, Alain Vaillant, Poezia. Inițiere în metodele de analiză a textelor poetice, Ed. Cartea Românească, București, 1998; „Cuvânt înainte”,  Jacques Derrida, Spectrele lui Marx. Starea datoriei, travaliul doliului și noua Internațională, Ed. Polirom, Iași, 1999, Jacques Derrida, Ulise gramofon (studii despre James Joyce), Ed. Allfa, București, 2000; postfață: „Deridarea”, Gilles Deleuze, Nietzsche, Ed. Allfa, Bucuresti, 1999, ed. a II-a 2002; postfață: „Nietzsche, Franța, Deleuze, Nietzsche”, Sade, Francezi, încă un efort dacă voiți să fiți republicani, Ed. Cartea Românească, București, 2000; postfață: „Oglinda întunecată a rațiunii”; note, Michel Foucault, Trebuie să apărăm societatea. Cursuri rostite la Collège de France. 1976, Ed. Univers, București, 2000; prefață: „«Foucault-sofia»: cutia cu scule și butoiul cu pulbere”,Emmanuel Pedler, Sociologia comunicării, Ed. Cartea Românească, București, 2001; prefață: „Evul Media: pentru o cultură comunicațională”, Pierre Bourdieu, Meditații pascaliene, Ed. Meridiane, București, 2001; prefață: „Bourdieu, ultimul critic” ş.a.