Vasile Morar

Cântând la flaut

(Din volumul Va veni îngerul, Ed. ,,Dacia”, Cluj-Napoca, 2005)

 

Capul meu lipit de capul tău

noi mai departe nu le auzim

ce şi-or fi spus căci buzele lor mişcă

precum arţarii-n gard la ţintirim.

 

O libelulă peste făptura ta

pe umărul meu alta înspre moarte

cer limpezit de fulgere subţiri

şi răsturnat cu zgomot pe o parte.

 

Sicriul meu ca pasărea pluteşte

lângă sicriul tău. Nu te mai caut

preoţii cântă. Cei prezenţi ascultă

două schelete cum rostesc la flaut.

 

Lucian Perţa

 

Cântând la flaut

( Au fost vizate volumele De Vasile Morar (1995); Naturi Moarte (1997); Biblioteca din Chelinţa (1999); )

 

Pixul meu umplând caietul tău,

tot de Vasile Morar povestind—

şi-n faptu-acesta ce-i atât de rău

de iată, aud îngerul venind?

 

Sau muza libelulă din tabloul

cu natură moartă-mi joacă festa,

cum mi-a jucat când am pierdut pariul

cu Alex Ştefănescu şi nevasta.

 

La flaut n-am cântat în Bucureşti,

ci în Chelinţa-n drâmbă şi în frunză

aşa că tu, acel ce mă citeşti,

de nu m-asculţi, să ştii că nu ai scuză!


Vasile Morar

 

Îngerul cu aripa tăiată

(Din volumul Evanghelia după Ioan, Ed. ,,Proema”, Baia Mare, 2006)

 

Nu despre mine este vorba acum

despre boala ta am început să scriu

cum aş scrie despre îngerul cu aripa tăiată

într-un spital cu acoperiş purpuriu

 

Lângă aripa căzută au stat zile în şir

unii ziceau că ar trebui îngropată

n-o putem băga în pământ căci este sfântă

ziceau alţii cu faţa transfigurată

 

S-o ardem în piaţă ziceau unii

sau s-o oblojim şi s-o lăsăm să zboare

va urca plină de sânge la cer

şi i se va pune Domnului la picioare

 

Zile întregi au vorbit ei despre aripă

pe toate părţile, vai, nedecise

pe când şi-au adus aminte de înger

îngerul cu aripa tăiată murise

 

Lucian Perţa

 

Îngerul cu aripa tăiată

(Au fost vizate volumele : Naturi Moarte, (1997), Biblioteca din Chelinţa, (1999); Balconul care latră, Va veni îngerul, (2005); Evanghelia după Ioan (2006) )

 

Cum ar fi să vorbesc acum despre mine

ca despre al 13-lea scriitor în frac?

Nu m-ar asculta nimeni, vezi bine,

aşa că o las moartă (natura) şi tac

 

Doar de sub balconul care latră,

balcon al bibliotecii din Chelinţa,

mi-am pus armata mea de teracotă

s-o fac să cânte – chiar mi-am dat silinţa.

 

''Să vină îngerul'' cântam psalmii cu ei,

din Evanghelia după Ioan cântam,

să vorbească despre mine şi despre acei

pe care inutil în ''Observator'' îi publicam

 

Şi îngeru- a venit şi din aripă

şi-a smuls o pană, dându-mi-o cu dor,

să scriu cu ea – gest inutil, risipă,

poeţii azi scriu la...calculator!

 

 

Vasile Morar

 

Statuia de piatră

(Din volumul : Sub podul calicilor, Ed. ,,Enesis”, Baia Mare, 2008 )

 

Bate inima de piatră în statuia asta rece

aud cei ce trec prin preajmă dar şi păsările-aud

când pe umeri i se-aşează să se scarpine sub aripi

şi anunţă miezul zilei ceasul cu cadranul ud.

 

S-au obişnuit cu zgomot şi mai cred că e bătaia

inimii lor pe sub uliul ce pândea cu ochii spâni

şi pe cap i se aşează şi pe braţul ce arată

când trec fetele în cârduri cu hulubi în loc de sâni

 

Curg maşinile spre centru scârţâind din toate cele

pasărea cu cap de piatră de pe piatră face semn

şi bocancii sunt de piatră şi bastonul şi brelocul

numai banca de sub soclu are marginea de lemn.

 

Lucian Perţa

 

Statuia de piatră

(A fost vizat volumul : Ieudul fără ieşire (1994) )

 

Bate inima-mi mai tare când mă plimb prin parcuri triste

şi văd cum maiestoase busturi şi statui se-nşiră,

iar pe umeri li s-aşează dalbe păsări pacifiste,

cârâind la trecătorii ce se-opresc şi le admiră.

 

S-au obişnuit poeţii, înşiraţi în bronzuri mate,

cu povara lor gingaşă şi cu zgomotul de fond,

iar pe cap, când li ş-aşează, locurile-au însemnate

cu ceva ce ruşinează trecătorul pudibond.

 

Curg pe-alee generaţii, solitari sau cârduri-cârduri

şi dispar în veşnicie—fapt normal zic eu, şi just—

doar poeţii ce-s statuie stau nemuritori prin parcuri…

de-aş avea, măcar din piatră, nu statuie, doar un bust !


Vasile Morar

 

Ce aţi face?

( Din volumul Oraşul cenuşiu, Ed. ,,Enesis”, Baia Mare, 2009)

 

Prieteni, ce aţi face dacă aţi auzi

că pianistei i-au zdrobit degetul arătător

că poetului i-au smuls cuvântul din gură

că îngerului i-au tăiat penele pe tăietor

 

Că fluturelui i-au smuls aripa galbenă

că mierlei i-au furat cântecul din guşă

că pruncului mic i-au luat jucăria

că pe coline nu mai e nici o brânduşă

 

Cum le-au călcat cu bocancii murdari

că au ridicat câinele-n ştreang

că pe femeia bătrână au împins-o în şanţ

că au aruncat vraişte muşcatele din gang

 

Prieteni ce aţi face dacă aţi auzi

că pe poemele lumii au pus lăcată

ce aţi face? Cu voia dumneavoastră răspund eu

aţi face ce aţi făcut şi altădată

 

Lucian Perţa

 

Ce aţi face?

 

Dragi cititori, oare ce aţi face dacă

aţi fi obligaţi să citiţi această carte,

în care poetul, neavând ce să facă,

a adunat numai cuvinte neînţărcate

 

Ce povestesc numai despre sex şi leproşi,

despre morţi, îngeri tăiaţi şi ziduri cenuşii,

despre cum şi cam cât aţi fi de bucuroşi

să smulgeţi aripile fluturilor de vii?

 

Cum îngălbenesc malurile Săsarului

şi despre femei bătrâne, câini şi şobolani,

cum şi-a tras-o azi-noapte fata morarului

şi despre multe alte cele de doi bani...

 

Dragi cititori, ştiu că veţi spune: Apocalipsa

începe din carte, din neînţărcat cuvânt,

dar ce-aţi face?!Nu-i aşa că în lipsa

autorului, aţi da cu cartea de pământ?!