
Vasile Morar
Cântând la flaut
(Din volumul Va veni îngerul, Ed. ,,Dacia”, Cluj-Napoca, 2005)
Capul meu lipit de capul tău
noi mai departe nu le auzim
ce şi-or fi spus căci buzele lor mişcă
precum arţarii-n gard la ţintirim.
O libelulă peste făptura ta
pe umărul meu alta înspre moarte
cer limpezit de fulgere subţiri
şi răsturnat cu zgomot pe o parte.
Sicriul meu ca pasărea pluteşte
lângă sicriul tău. Nu te mai caut
preoţii cântă. Cei prezenţi ascultă
două schelete cum rostesc la flaut.
Lucian Perţa
Cântând la flaut
( Au fost vizate volumele De Vasile Morar (1995); Naturi Moarte (1997); Biblioteca din Chelinţa (1999); )
Pixul meu umplând caietul tău,
tot de Vasile Morar povestind—
şi-n faptu-acesta ce-i atât de rău
de iată, aud îngerul venind?
Sau muza libelulă din tabloul
cu natură moartă-mi joacă festa,
cum mi-a jucat când am pierdut pariul
cu Alex Ştefănescu şi nevasta.
La flaut n-am cântat în Bucureşti,
ci în Chelinţa-n drâmbă şi în frunză
aşa că tu, acel ce mă citeşti,
de nu m-asculţi, să ştii că nu ai scuză!
Vasile Morar
Îngerul cu aripa tăiată
(Din volumul Evanghelia după Ioan, Ed. ,,Proema”, Baia Mare, 2006)
Nu despre mine este vorba acum
despre boala ta am început să scriu
cum aş scrie despre îngerul cu aripa tăiată
într-un spital cu acoperiş purpuriu
Lângă aripa căzută au stat zile în şir
unii ziceau că ar trebui îngropată
n-o putem băga în pământ căci este sfântă
ziceau alţii cu faţa transfigurată
S-o ardem în piaţă ziceau unii
sau s-o oblojim şi s-o lăsăm să zboare
va urca plină de sânge la cer
şi i se va pune Domnului la picioare
Zile întregi au vorbit ei despre aripă
pe toate părţile, vai, nedecise
pe când şi-au adus aminte de înger
îngerul cu aripa tăiată murise
Lucian Perţa
Îngerul cu aripa tăiată
(Au fost vizate volumele : Naturi Moarte, (1997), Biblioteca din Chelinţa, (1999); Balconul care latră, Va veni îngerul, (2005); Evanghelia după Ioan (2006) )
Cum ar fi să vorbesc acum despre mine
ca despre al 13-lea scriitor în frac?
Nu m-ar asculta nimeni, vezi bine,
aşa că o las moartă (natura) şi tac
Doar de sub balconul care latră,
balcon al bibliotecii din Chelinţa,
mi-am pus armata mea de teracotă
s-o fac să cânte – chiar mi-am dat silinţa.
''Să vină îngerul'' cântam psalmii cu ei,
din Evanghelia după Ioan cântam,
să vorbească despre mine şi despre acei
pe care inutil în ''Observator'' îi publicam
Şi îngeru- a venit şi din aripă
şi-a smuls o pană, dându-mi-o cu dor,
să scriu cu ea – gest inutil, risipă,
poeţii azi scriu la...calculator!
Vasile Morar
Statuia de piatră
(Din volumul : Sub podul calicilor, Ed. ,,Enesis”, Baia Mare, 2008 )
Bate inima de piatră în statuia asta rece
aud cei ce trec prin preajmă dar şi păsările-aud
când pe umeri i se-aşează să se scarpine sub aripi
şi anunţă miezul zilei ceasul cu cadranul ud.
S-au obişnuit cu zgomot şi mai cred că e bătaia
inimii lor pe sub uliul ce pândea cu ochii spâni
şi pe cap i se aşează şi pe braţul ce arată
când trec fetele în cârduri cu hulubi în loc de sâni
Curg maşinile spre centru scârţâind din toate cele
pasărea cu cap de piatră de pe piatră face semn
şi bocancii sunt de piatră şi bastonul şi brelocul
numai banca de sub soclu are marginea de lemn.
Lucian Perţa
Statuia de piatră
(A fost vizat volumul : Ieudul fără ieşire (1994) )
Bate inima-mi mai tare când mă plimb prin parcuri triste
şi văd cum maiestoase busturi şi statui se-nşiră,
iar pe umeri li s-aşează dalbe păsări pacifiste,
cârâind la trecătorii ce se-opresc şi le admiră.
S-au obişnuit poeţii, înşiraţi în bronzuri mate,
cu povara lor gingaşă şi cu zgomotul de fond,
iar pe cap, când li ş-aşează, locurile-au însemnate
cu ceva ce ruşinează trecătorul pudibond.
Curg pe-alee generaţii, solitari sau cârduri-cârduri
şi dispar în veşnicie—fapt normal zic eu, şi just—
doar poeţii ce-s statuie stau nemuritori prin parcuri…
de-aş avea, măcar din piatră, nu statuie, doar un bust !
Vasile Morar
Ce aţi face?
( Din volumul Oraşul cenuşiu, Ed. ,,Enesis”, Baia Mare, 2009)
Prieteni, ce aţi face dacă aţi auzi
că pianistei i-au zdrobit degetul arătător
că poetului i-au smuls cuvântul din gură
că îngerului i-au tăiat penele pe tăietor
Că fluturelui i-au smuls aripa galbenă
că mierlei i-au furat cântecul din guşă
că pruncului mic i-au luat jucăria
că pe coline nu mai e nici o brânduşă
Cum le-au călcat cu bocancii murdari
că au ridicat câinele-n ştreang
că pe femeia bătrână au împins-o în şanţ
că au aruncat vraişte muşcatele din gang
Prieteni ce aţi face dacă aţi auzi
că pe poemele lumii au pus lăcată
ce aţi face? Cu voia dumneavoastră răspund eu
aţi face ce aţi făcut şi altădată
Lucian Perţa
Ce aţi face?
Dragi cititori, oare ce aţi face dacă
aţi fi obligaţi să citiţi această carte,
în care poetul, neavând ce să facă,
a adunat numai cuvinte neînţărcate
Ce povestesc numai despre sex şi leproşi,
despre morţi, îngeri tăiaţi şi ziduri cenuşii,
despre cum şi cam cât aţi fi de bucuroşi
să smulgeţi aripile fluturilor de vii?
Cum îngălbenesc malurile Săsarului
şi despre femei bătrâne, câini şi şobolani,
cum şi-a tras-o azi-noapte fata morarului
şi despre multe alte cele de doi bani...
Dragi cititori, ştiu că veţi spune: Apocalipsa
începe din carte, din neînţărcat cuvânt,
dar ce-aţi face?!Nu-i aşa că în lipsa
autorului, aţi da cu cartea de pământ?!


























