El: așadar: când m-am separat de soția mea, am urlat: „nu mai simt afecțiune pentru tine, îți spun, nu mai am nimic-nimic, nici un sentiment, nicio senzație, nicio nicio... ce mai încoace-încolo, nu te mai iubesc, înțelegi?!!!;am fost cinstit, organic, nici nu aveam cum să fiu altfel, căci în venele mele curge sânge nobil, bunicul meu, pardon, străbunicul meu, ce contează bunic-străbunic, a fost stăpân peste plantații uriașe de grâu, la picioarele lui se prosternau sute de sclavi, îl venerau ca pe un zeu!”;da, i-am spus deschis adevărul: „nu mai suport să mă târăști prin lanuri de grâu și să mă iei în posesie ca pe un animal; m-am săturat să mă hăituiești, să mă azvârli ca pe-un sac în patul matrimonial și acolo să mă înfășori în steagul roșu-sângeriu, moștenire de la strămoșii tăi, luptători pentru drepturi egale între indivizi; căcat! care egale, care?

când tu cu ai tăi vă lăfăiți în lux exorbitant; casa asta în care m-ai închis, ce-i drept cu consimțământul meu, căci atunci când am zis da în fața ofițerului stării civile am fost un ignorant, un orb, da, casa asta e un palat! și ce, și ce, dacă și eu am locuit într-un palat? cum? ai îndrăzneala să-mi spui că m-am însurat cu tine pentru bani?! nenerușinato! mincinoaso! câte sacrificii am făcut pentru tine și capriciile tale! de câte ori am sărutat cu foc când secera când ciocanul imprimate pe mătasea cu care mă sugrumai în plin climax erotic; mumumu așa mugeai ca vițica încinsă, tropăind în sus și în jos pe scară până simțeai pe deplin dacă voiai să ai orgasm în pivniță sau la mansardă! care alt bărbat ar fi reușit să facă față tulburărilor tale sexuale? taci! mi se sparg timpanele dacă te aud turuind în timp ce vorbesc eu! destul am stat cu plasturele lipit pe gură și cu ochii legați! sunt un erou! am înfruntat căsnicia cu bărbăție; nu, nu te-am trădat! nu te-am abandonat; mi-am făcut datoria față de tine, față de cei trei copii ai noștri; am muncit din greu, fiindcă i-am crescut, le-am pus o diplomă în mână, gata!, acum, vreau să trăiesc pentru mine, nu pentru tine, nu pentru copiii mei, tăi! degeaba mai încerci să-mi umpli gura cu diamante în loc de alune; nu mă mai păcălești; fundițele sutienului tău mi-au căzut de pe ochi; acum văd limpede; nu te-am iubit pe tine, am iubit iubirea; nu te-am înșelat și nu îți tăinuiesc că, în sfârșit, m-am îndrăgostit!”; i-am spus verde în față despre legătura mea cu cosmeticiana ei, femeia visurilor mele, cea pentru care inima mea se făcea buburuză și tremura ca bătută de vânturi aspre; în zadar! nu a vrut să divorțeze! a pus piciorul în prag și printre dinți mi-a șuierat: „tu ești soțul meu! nu-mi pasă de mă mai iubești sau nu! de la mine nu vezi un ban ca să-ți faci cuibușor în altă parte; alege! sau dormi sub pod sau stai aici!” ce puteam să fac? cu seva ce mai rămăsese în mine, i-am replicat: „bine! cum spui tu! dar să știi că sunt un bărbat liber! plec când vreau, vin când vreau! și să mai știi că atunci când plec, pașii mă poartă spre iubita mea!!”

Și-așa a fost.

Când mă prindea pe-acasă, soția mă bătea cu tigaia plină de paste; râdeam nervos și înghițeam spaghetele care mi se prelingeau pe față; atunci se arunca asupra mea și îmi rupea cămașa, urla, mă pălmuia; se gândea probabil că așa mă excită, știu și eu, nu știu; simțeam cum mă cuprinde febra exasperării, și îi reproduceam papagalicește refrenul meu preferat: ”eu sunt un romantic! iubesc o altă femeie! iubesc! sunt sincer, îmi arăt sentimentele în văzul tuturor, strig în gura mare-mare: iubesc și sunt iubit! amarul mi s-a risipit! destinul mi-a zâmbit! săgeata m-a lovit! când ochii-mi au privit! trup de femeie dorit!” și sorbindu-mi un ultim fir de spaghete rămas în colțul gurii, ieșeam din casă în cea mai mare trombă, îmbrățișam ca un animal rănit de moarte volanul mașinii și acceleram spre iubita mea; știam că trandafirașul meu mă aștepta; oh, cum mă mai chinuia inima care tresălta ca o pasăre prinsă în gratiile coliviei; ea era cea care întotdeauna îmi farda rănile, mă oblojea, mă mângâia, îmi săruta tălpile picioarelor, mă ținea pe palmă, și avea o palmă, ca pe un pașă; eram stăpânul ei, mă adora!

Scrisesem o declarație de dragoste, pe care în primele trei luni de miere, sub balconul vilei ei, i-o recitam seară de seară: „nu fugi de mine, lasă-mă să îți sorb imaginea pleoapelor care ți se zbat în zbor de fluture; ascultă-mă, cu atenție, eu sunt ultimul vlăstar care mai crede în iubirea ce nu se stinge niciodată!; iartă-mi prelinsul abundent al salivei, dar sunt foarte excitat; adevărul gol-goluț e că te iubesc; când îmi fac curaj să mă apropii de tine, picioarele îmi tremură așa de tare, încât noroc cu bușteanul proțăpit în grădina ta de care mă izbesc, căci așa are loc corpul unde să mi se lase moale ca un halat de baie; stors de vlagă, înecat în vălurele de emoție, năuc, îți bâigui, în neștire: parfumurile trupului tău gingaș îmi îmbată simțurile, degetele tale îmi înfierbântă fanteziile, clinchetul jucăuș al brățărilor ce lacom îți înconjoară încheieturile mâinilor mă poartă pe culmile extazului pur; da, e adevărat, și, te rog, dă-mi crezare, eu mă închin iubirii ideale; sunt un bărbat făcut din plămadă shakespeariană; ursitoarele mi-au prezis un destin dedicat în întregime iubirii; ah, mi-e atât de teamă să te ating ca nu cumva să te fărâmi așa fragilă cum ești; ochii-mi arși de dor adoră să te vadă roșind, clipind galeș, surâzând feciorelnic; îngenunchez în fața ta, tu, cea fără de preț; îmi spintec pieptul cu un cuțit mare de tăiat legume, îmi smulg inima care fierbe de dorințe, și o pun la picioarele tale; calc-o, fără milă! strivește-o, de nu mă vrei! ah, dar, oare, ce văd, oare, buzele tale prind a murmura! ce vrea iubita mea să îmi mărturisească? pudoarea pune zăvoare grele și te împiedică să-mi spui și tu că mă iubești? draga mea dragă, doar de îți vei ascunde mâna mică într-a mea voi fi în stare să-mi revărs cupa de venin, să scot răul din mine afară, să-mi curăț viscerele, pentru a mă afla pe dinafară așa cum sper că mă vei afla pe dinăuntru!

Cosmeticiana mea avea o clientelă bunicică, câștiga frumușel; la fiecare întâlnire, însă, îmi povestea de celălalt, de bărbatul cu care trăise înaintea mea; nici el nu mai uda așternuturile cu soția lui, cu care avea doi copii; lacrimi imense îi aninau în genele lungi și negre ca smoala, când cu buzișoarele tremurânde, îmi mărturisea cum o bătea, o chinuia, vorbea urât cu ea, își bătea joc de ea, ce mai, îmi înșira încercările prin care trecuse, suspina greu cum își amintea cât de mult suferise; îi eram alături, consolând-o pentru nedreptățile pricinuite de surogatul de ex-amant pe care îl divinizase; ca s-o liniștesc, o rugam să îmi facă manichiura și pedichiura, plăcere pe care o gusta din plin; numai că în timp ce îmi tăia pielițele de la degetele mâinilor, uita de ea și foarfeca aluneca și pătrundea adânc în carne; buimăcit priveam șuvoiul de sânge care mi se prelingea pe mână și, nu o dată, de două ori, ci de fiecare dată, țipam ca înțepat de un scorpion: „ce faci?!!! mă doare! de ce nu ești atentă? vrei să mor? nu știi că romanticii își dau duhul când sunt atinși de un spin? de trandafir?”; cu poftă nebună îmi sugea sângele, fericire îi scânteia în privire, apuca pila, cu frenezie, și, sârguincioasă, îmi rotunjea ce mai îmi rămânea din nefericitele mele unghii retezate; „oh, oh, oh”, mârâia ea, „romanticul meu, suntem sortiți unul altuia, ești, atât de de de... fin, dă-mi picioarele să le, dreptul primul, să îl a...”; „auuuuuuu!”, mă trezeam vuind de durere, „degetul mare, m-ai înjunghiat, era cât pe ce să mi-l spinteci în două!”; „ah, oh, ah, ohhhhhhooo”, grohăia ca o scroafă satisfăcută, „ce-i?”, o întrebam iritat și cu piciorul stâng pe punctul de plecare; „nimic, am avut un orgasm mic; așa pățesc de fiecare dată când pipăi unghii de la mâini-picioare”; clătinându-mă, cu tălpile sângerânde, îi urmam pașii care ne purtau spre grădina ei; acolo, în centru, trona, un divan uriaș pe care ne rostogoleam, înlănțuiți în spasmele amorului; vârfurile degetelor mă ardeau îngrozitor, dar nu voiam ca iubita mea să nu se simtă îmbrățișată cu patimă, și atunci îi strângeam talia cu coatele vârtos; ah, ce ne mai dezmierdam așa; în ultimul timp nu mai eram în stare nici să mănânc cu lingura și furculița, nici să umblu singur pe picioarele mele; și atunci iubita mea mă lua în brațe, mă înfășura în șalul ei de culoarea cerului cu stele aurii și mă purta până la Mercedesul ei; în amurg ne plimbam cu mașina și ea, dulceața mea, îmi povestea despre suferințele pe care i le provocase fostul ei amant; cât de fericiți eram cum cântam amândoi:

„eu și tu, doi porumbei,

adăpostiți de frig, de ploaie,

sub o streașină primitoare,

gângurind a dorințe agale,

pârguindu-ne în soare,

giugiulindu-ne prin cuibușoare.

Cică, unul pe nume Romanticul a postat acest text pe blogul său. În mai puțin de o oră, a primit peste 40.000.000 de mesaje de la bărbați care împărtășeau aceeași soartă.

Diana Cozma

mai, 2015