Cremene sclipitoare

Deseori prins în obişnuinţă, rutina te seacă
şi încerci să sapi la rădăcinile firii
aruncând zarurile pentru un câştig la vedere
ce te atinge cu umbra răcorii.



Cremene sclipitoare
pusă pe umerii dorinţelor
până ce aşteptarea de veghe se termină
cu ecoul ajuns în fierbintele cărnii,

ciorchini de săruturi în rotunjirile buzelor.

Impulsul pătrunde până la inimă
cu aprinderi electrice de arc,
lumini de fulger în unghiuri
vindecări fragede nasc,

de sufletul palpită-n vid.

La început de lume

Eram trimisul dintâi înnobilat de cuvânt
ca într-o scriere pictată
unde vocalele cântă psalmi
de teama salbatică a vedeniilor
prezente prin preajma.

Memoria începe să-şi umplă golul
cu nume convenţionale
strigate, glasuri si elemente prime
alungate de orice miscare
cu o aripa de umbra
şi alta din întuneric scăpată.

Privesc cum cerul se arcuieşte peste pamânt
ca o boltă rupestră, desenată,
de mă uimeşte ca pe un intrus
între hotarele sale,
în anotimpuri de căutare
unde apa nu poti să o cari
ci doar peşte să prinzi.

Cu o sclipire de platină
prin rumegusul de vorbe auzite
şi nicio iubire ajunsă la mal,
de lemnul se aprinde de la fulgere.

Numai lumina mă îndemnă la linişte
îmi pune pe jar îndrazneala
în mâinile iuti,

cum toate din instinct se petrec.

Clawnul trist

Împrumut prea repede trăirile altor oameni,
se strecoară-n echilibrul launtric
aşa cum priveşti un clawn
ce-şi transferă tristeţea-n bucurie
prin gesturi suprapuse şi largi.

Omul-clawn rămâne ascuns în mască,
îşi joacă rolul plin de convingere,
creează momente hazlii şi bizare,
îşi lasă dezinvolt amprenta pe situaţii.

Toţi care-l urmăresc şi mai ales copiii
îi spulberă amărăciunea prin aplauze
şi mirajul se-ncheagă-n spectacol,
de timpul trece pe neobservate.

Abia la sfârşit începi să înţelegi
starea de bine inoculată în care te afli,
ce clawnul şi-o impune pe scenă
iar spectatorii văd ce vrea el să vadă.

Într-o moară de cuvinte

Prin întuneric
mă căutam pe pipăite în trup
şi nu eram eu.

Cotrobăiam prin gânduri şi vise,
mi se părea totul străin
într-o moară de cuvinte
dar moara nu exista, era femeia
şi nu o puteam atinge.

Devenit dintr-o dată circumspect
ca un căutător de comori,
s-a strecurat în mine nesiguranţa.

Înotam prin apele somnului
ca un peşte în bancul său
de tăcere.

Aproape mă iubeam,
am simţit inima că este a mea
şi femeia la fel.

Întunericul s-a stins în lumină.


Mă ia în stăpânire gândul

Un arc se-ntinde cât un cer
ce doreşte să cadă din el stele,

luna rece seceră şi ea lumina
flămândă ca o insulă naufragiată
într-un pustiu de apă.

În trupul tău o noapte ascunsă
împarte întunericul şi-l aruncă afară,
de se crestează pielea pe margini
şi-mi intră sub ea atingeri subţiri,

mai departe dospeşte răbdarea,
se încheagă-n tăcere plăcerea
rostirii unor cuvinte dorite.

Mă ia în stăpânire gândul
ce nu mă lasă-n răsfăţul barbar,
îmi suflă prin oase cu vântul
un cântec de miere ce se va sfârşi,

apoi cineva trage zăvorul.

Trăiesc realitatea ca pe o iluzie

Prin noaptea răcoroasă trece îngerul somnului,
are arome de vis şi lumină sub aripi,
între clipe îşi grăbeşte zborul şi nu întâlneşte obstacole
doar grija să nu-mi tulbure liniştea.
El ocroteşte permanent oamenii şi mai ales copiii
îndepărtează spaima, teama de umbre şi întuneric,
aduce pacea sfântă ca într-o zi la amiază,
înalţă sufletul şi luminează faţa la icoane.
Odaia în care intră capătă căldura cu adieri uşoare
ce se simte ca o bucurie prin somn,
semenii toţi cred că le strecoară-n suflet
dulcea odihnă şi trupul devine imponderabil.

În inima mea se zbate îngerul vieţii,
dragostea lui şi dragostea mea sunt în floare
ca o pădure de salcâmi spre care se îndreaptă albinele
şi mierea curge în potirele de argint ale zilei.
Sângele se miruieşte-n alveole cu aer curat,
timpul clocoteşte cu atâta putere-n voinţă,
în altare sfinţii se roagă milostivi
şi fiecare ne aşteptăm la o binecuvântare.

Trăiesc realitatea ca pe o iluzie
şi ajunge pe drumul spre deşertăciune,
numai târziul o ia înainte şi rămân în urmă.
Clipele trăite intens devin vulnerabile şi se scurg
risipesc energii într-o lume în care se suferă
pentru arderea lumânării şi flacăra se stinge
ca un vis pe care nu ţi-l amintişti.

Spiritul se generează pe sine

Nu mai ştiu geometria în care se aruncă plase,
căutătorii de planete simt că există.
Rigoarea unor determinări pe harta cerească
se rupe de poftele întunericului.

Ce-i contradictoriu naşte tot atâtea idei,
fructifică posibilităţile ajunse la amiază.

Eu cred că spiritul se generează pe sine,
chiar dacă suntem muritori, viaţa continuă.
Astfel ne prinde moartea ca un dat de la început
dar naşterea între coapsele timpului nu se pierde
ci se continuă fiinţarea.

După chipul creatorului sau nu, se deschid fante
asemenea soarelui nostru,
bulbul luminos al unui sistem.

Gândirea exersează, cu proprii ei ochi vede
drumul până la orice punct fix din univers.

Mă rog pentru tine

Sub plapuma păcatului
nu mă sfiesc să-l recunosc de la început
fiindcă de la început este
ca un semn de întrebare fără răspuns.

Spune-ţi ce să fac
cum să mă rog mai eficient,
să fiu iertatat de tot ce n-am făcut ori am făcut
cu păcat dobândit.

Privesc pe geamul recunoştiinţei
cu sufletul viu
ca un călugăr din chilia întunecoasă
unde numai lumina dumnezeiască pătrunde.

Mă rog pentru tine neamul meu
mai sărac decât mine,
mai oropsit decât mine
pentru ieşirea la lumină
şi izbăvirea de trădători şi împilatori
pentru pacea şi bucuria sufletului
care te înalţă prin veac
împlinit
cum a mai făcut-o.

Nu uita că totul se naşte şi moare

E neostoită întinderea pe care-o cutreier
paşii mei sunt atât de mărunţi,
nu pot să-mi ajung din urmă gândul.

Ai grije femeie să nu mă îndepărtez de tine
ca o tăcere de sunetele viorii,
s-ar întâmpla acel hiatus între vocalele noastre sonore
şi n-am putea fi îndrăgostiţii din poveste
cei care aduc pe buze sărutul
şi în trup vigoarea acea lăuntrică
care împrospătează lumea,
îi dă izvorul ca unei fântâni
în mijlocul câmpiei arse.

Nu uita că totul se naşte şi moare
timpul trece uituc pe drumul său nesfârşit,
pune-ţi cuvintele în coşul viitorului
măcar câţiva să creadă că ai existat
când alte urme se vor şterge.

Tot mai înstrăinat

În spatele lui mulţi se întreabă şi caută
cum se poate pătrunde-n sâmbure,
sâmburele-l aşază-n pământul atins
cu palmele mângâietoare de povestitor.

Măsoară aşa ca pentru sine orizontul
şi gândeşte cum să dezmiede singurătatea
cu verdele crud care iese din lujeri.

Tot mai înstrăinat trupul de moarte cuprins
este în pielea sa înflorit de nuferi
şi frigul de teama ninsorii cu fluturi
se lasă dus spre dealurile vălurite
de unde se surpă pe văi noaptea.

Dimineţile care se nasc fermecate
sunt oglinzi ale luminii din care curg
zilele cu arome de liliac mov.

 

Sper să mă credeţi

Mereu imaginez semne
din vremuri depărtate
în care strămoşii şi-au lăsat prezenţa,
stelele lor din cer, mirate
privesc cum ies din pământ.

Cine va pătrunde în sine
să-şi caute rădăcinile de sânge
sub pomul vieţii ascunse?
În epoca creşterii nelimitate a posibilităţilor.
oamenii construiesc modele,
dezvoltă viteze
care apropie galaxiile.
Pământenii îşi lasă amprenta,
caută în marea vecinătate
fiinţarea extraterestră.
Toţi aşteaptă cu încredere
întâlnirea consfinţită
şi pacea înţeleaptă a universului
instaurată de zei.

Sper să mă credeţi
că suntem în pas cu timpul
care nu curge uniform
în toate lumile.
Iubirea ne va aduce slava,
naştere şi moarte fără durere,
lumile îşi schimbă ursita
şi se hranesc printr-o fantă
deschisă-n infinit.

În ochii mei se scaldă imagini

Se lasă seară şi peste sufletul meu înnorat,
gândurile odihnesc în firida memoriei,
n-au răbdare să ardă şi zboară.

În ochi mi se scaldă imagini
străine de tot ce înseamnă sânge aprins.

În piept să-mi fie inima ori în afară, nu ştiu;
cineva o chemă ori o huleşte,
miezul noaptii abia-i închide ferestrele.

O încetinire de ritm ca într-o tăcere a fibrelor,
lasă timpul s-alunece peste trup,
de pare că m-ating vechile iubiri
şi nu pot să intre, la porţi sunt zăvoare.

Doamne, noaptea asta e prinsă-n ţâţâni grele,
de nu o răzbeşte ploaia, nici vântul,
dimineaţa e mohorâtă cu iubirea mea cu tot,
o bucurie tot este,
au ieşit la vedere salamandrele.