Marian Ilea< Ce credeti despre situatia politica de la noi in comparatie cu celelalte tari post-comuniste? Monica Lovinescu

< In decembrie ’89 ne-am aflat in avangarda. Reintrarea noastra in „istorie” eclipsa in atentia opiniei publice mondiale pana si caderea zidului de la Berlin.Indiferent de toate scenariile alcatuite apoi pentru a explica sau camufla „revolutia”, oamenii ce-si expuneau viata pe strazile Timisoarei si apoi ale Bucurestiului nu erau niste marionete telecomandate. Din manechine nu curge sange.

Acum am ajuns sa punem cuvantul „revolutie” intre ghilimele (Nu vedeti? Si eu o fac). Ghilimelele acestea nu trebuie sa raneasca insa memoria celor ce au cazut sub gloante, chiar daca ar fi existat vreun plan initial de manipulare, de starnire a populatiei, „actorii” si-au luat rolul in serios si chiar in tragic, ei au depasit limitele scenariului ingaduit, in loc de perestroika au facut saltul in democratie. Numai ca revolutia, cu sau fara ghilimele, a fost anexata, asa cum stim. Si din avangarda am fost impinsi in ariegarda. Iar din istorie ne-am retras mai spre poarta de iesire.

Virgil Ierunca< Deci am ratat ceea ce cehii au numit „lustratia” (adica ilegibilitatea pe termen de 5 ani a celor cu functii de raspundere in fostul regim comunist corespunzand la Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara). La cehi a devenit lege, la noi, tratata cu batjocura sau cu „mineriada”. N-am stiut sa ne pazim ca nemtii arhivele. Acum ei pot sa le consulte. La noi se afla mai departe la dispozitia serviciilor secrete care le dau sau le vand cui vor si cu machiajele de rigoare. Procesele au fost o mascarada. Separarea puterilor, o iluzie. Cateva imagini cheie au stricat in strainatate, pe timp indelungat, „imaginea Romaniei”, cum se spune cu o sintagma faloasa si obosita, procesul-farsa al lui Ceausescu si mai ales mineriada. Noul regim ce nu mai seamana totusi cu cel precedent a putut fi definit ca o democratura (termenul apartine politologului francez, de origine romana, Pierre Hassner). Ne-am consolat oarecum vazand ca si pe la vecini revenea spre lumina Puterii, sub alta denumire, cate un partid comunist reformist. Numai ca la noi comunistii nu aveau de ce reveni. Nu plecasera cu totii, ci doar cativa valeti mai cunoscuti de la curtea lui Ceausescu. Daca suntem azi pe ultima treapta pe aceasta scara a comparatiei este si din pricina intoarcerii lor la posturi-cheie. Nici in Rusia nu se petrece asa ceva, de pilda la Ministerul Culturii nu se afla ca la noi, la loc de frunte, figurile cele mai compromise ale vechiului regim. Nu e neo-comunism. Misuna inca neo-comunistii. Multi si reciclati in mafie. Preschimbandu-si ideologia in sete de putere. Cocotati in posturi, agatati de fotolii, imobilizand sub greutatea intereselor lor stationarea noastra „tranzitie”. Maiorescu deplangea „formele fara fond”. In actuala conjunctura chiar si „formele” sunt caricaturale.

– Si in Maramures s-a pornit deja campania electorala. Se intocmesc dosare, se umbla la biografiile potentialilor adversari. Oare in lupta politica orice lovitura este permisa? Cum apreciati fair-play-ul electoral?

Virgil Ierunca< Pentru puterea actuala din Romania campaniile nu sunt „electorale”. Fie ca e vorba de Chitila sau de Maramures, campania se confunda cu o vulgara ofensiva a minciunii. Fair-play-ul devine la noi o utopie exotica.

– Credeti ca opozitia, atat cata este, se confunda cu o criza acuta de lider?

Virgil Ierunca< Nu cred ca opozitia se confunda cu o „criza de lider”. Slabiciunea ei consta mai degraba intr-o competitie vinovata de rivalitati si patimi cel mai adesea veleitoare.

– Presa de opozitie este sicanata pas cu pas, cu ademeniri ori cu amenintari, chemata la ordin(e) prin birourile senatoriale. Oare puterii ii este chiar frica de ea?

Monica Lovinescu< Libertatea presei este una dintre rarele achizitii reale dupa ’89. A celei scrise bineinteles. Monopolul exercitat asupra televiziunii – singura cu o larga difuzare – stirbeste, cum stim, aceasta libertate. Am avut mult timp impresia ca, neputand reinstala cenzura asupra presei, Puterea isi descoperise o noua arma< surzenia. Presa independenta se indigna, dezvaluia, isi exercita rolul critic atat de necesar oricarei democratii. Puterea se facea ca nu aude, nu vede. Prin scumpirea periodica si exagerata a pretului hartiei, ca si prin sabotarea distributiei, restrangerea, pe de alta parte, aria de raspandire a stirilor, neconforme. Mai exista si alte forme de presiune. Oricum, Puterea nu poate sa nu se teama de presa. Deoarece libertatea ei, cata este, a intrat in moravuri, iar, pe de alta parte, posturile de radio ca si unele locale de televiziune s-au inmultit. Chiar intr-o „democratura” nu vad cum ar mai putea fi gasita o cale de intoarcere spre totalitarism.

– Cum apreciati intrarea in politica a sciitorilor si, in context, „mutarile strategice” ale lui N. Manolescu?

Virgil Ierunca< Pot spune ca este binefacatoare (mai ales ca pentru mine insii de teapa unora ca Adrian Paunescu sau Corneliu Vadim Tudor nu sunt scriitori). In „context” – cum spuneti dvs. – e vorba de N. Manolescu. Nu stiu ce intelegeti prin „mutarile” sale „strategice”. E un regret sau un omagiu adus inteligentei sale? Prefer ultima ipoteza. Nicolae Manolescu este pentru mine intruchiparea omului politic responsabil in clipa de fata. El reabiliteaza politicul in dauna politicianismului. Iar daca ar esua, dat fiind electoratul nostru mutilat de istoria recenta, pana si un esec al lui ar constitui o adevarata victorie impotriva obscurantismului neaos ce atenteaza la identitatea Romaniei reale.

– Care considerati ca este mobilul ruperii create de aparitia ASPRO in viata comunitatii scriitoricesti si cum evaluati atitudinea luata de presedintele V.S.?

Monica Lovinescu< In acest gen de probleme eu refuz sa intervin. Deplang orice situatie conflictuala intre asociatii de scriitori si atata tot.

– Ce „sanse” au (si vor avea) tinerii scriitori in Romania. Dar in literatura europeana?

Monica Lovinescu< Sansele tinerilor scriitori in Romania? Aceleasi ca in orice alta literatura din tarile ce trec prin tranzitia, de data asta reala, de la cenzura la libertatea totala de expresie. In ultima vreme debuturile au fost destul de numeroase, si unele promitatoare, pentru a ne feri de un pesimism excesiv. Inainte, dificultatile de a debuta veneau din partea puterii< aduceti-va aminte de obligatoriile debuturi in volume colective, de portile Uniunii Scriitorilor de sub domnia lui D.R. Popescu inchise pentru tineri, de alegerea printre candidati pe baza de dosar politic, de tot ceea ce ilustra pe la sfarsitul anilor ’80 vointa ceausista de a se dezbara de tineri si de intelectuali. Tabloul e suficient de negru pentru ca un scriitor sa nu regrete anumite avantaje materiale de care s-ar fi bucurat scriitorii. Acum, greutatile sunt de ordin material. Scriitorii, tineri si mai putin tineri, viseaza la un regim in care ar beneficia de inlesniri materiale fara consecinte politice. Asa ceva nu exista. Unii directori de ziar si unii editori au inteles ca trebuie inceput cu asumarea riscului si chiar cu sacrificii.

Libertatea, se spune, n-are pret. Acum ar ramane sa-l intreb eu pe tanarul scriitor.

– Stiu sa se slujeasca cei din generatia sa de aceasta liberate spre a transpune experienta suferita, unica prin ambianta ucigasa de a se crea un nou tip uman („omul nou”). Sau au intentia de a ramane mai departe in „laborator”? De raspunsul pe care-l vor da cred ca depind sansele literaturii romane in general.

Virgil Ierunca< Cat despre perspectivele „europene”, pentru a crea forme care sa se impuna si aiurea, trebuie mai presus de orice sa renuntam la aceasta obsesie inhibanta. La masa de lucru fiecare scrie pentru sine. Apoi pentru milioanele de oameni ce vorbesc aceeasi limba cu el. „Raspandirea” peste hotare si Premiul Nobel mi se par niste fantasme provinciale si paguboase.

– Socotiti ca literatura lumii (poezia, in special) se indreapta catre un filon redescoperitor al credintei?

Virgil Ierunca< „Credinta” nu-mi apare drept tema prioritara in literatura occidentala. Si cum despartiti (si bine faceti!) poezia de literatura, nici poezia actuala nu se deschide „credintei” pentru a iesi din impasul post- modernitatii. Cred ca este firesc. Numai in Rasarit, unde religiosul a fost surghiunit de totalitarismul comunist, redescoperirea credintei se impune ca o exigenta traitoare.

– In lumea de azi, omul computerelor va mai simti nevoia sa iasa in natura si sa se reculeaga la umbra unui vers? In context, exista o criza de cultura, o criza a creatorului sau si o criza a orizontului de asteptare?

Virgil Ierunca< Occidentul se afla mereu in „criza”. Aceasta este forta lui. Criza e un cifru de primenire neistovita a valorilor. Un lucru se intrevede chiar si in privinta poeziei si asistam, dupa crepusculul avangardei, e vorba de toate artele, la o mare sete de sens. Gratuitatea convulsiva cedeaza sensului ce-si redobandeste astfel statutul de chezasie a onoarei de a fi om. Zgomotul aseptic al computerelor de care pomeniti nu va acoperi, sper, existenta.

– Va multumesc si in incheiere v-as mai ruga de cateva vorbe pentru maramureseni, pentru artistii din Maramures unde, la Rohia, prietenul domniilor voastre, N. Steinhardt, hodineste intru dreapta credinta.

Monica Lovinescu< Le-as spune ca Maramuresul este, pentru noi toti, un taram de munti si de legende unde trebuie sa te tii drept, sa fii la verticala. Faptul ca itinerariul lui N. Steinhardt s-a incheiat exemplar la Rohia nu poate fi intamplator. E greu, nu-i asa, sa te ridici la inaltimea unei legende. Asa incat le doresc maramuresenilor curaj si darzenie.

Virgil Ierunca< Maramuresul „obliga”, asa cum se zice ca obliga nobletea.

(Paris, septembrie 1995)