Anul Nou

Obiceiul de a sărbători începutul anului este întâlnită pretutindeni,

la toate popoarele cu intenţia de a asigura belşugul material şi prosperitatea colectivităţii umane. La Dămăcuşeni de Revelion se făcea Batyus bál (balul straiţelor). Mergea lumea de acasă cu batyu (traistă) în spate, cu mâncare şi băutură. Pe vremuri se făcea la o casă, apoi s-o făcut la căminul cultural. Fiecare îşi ducea mâncăriuca de acasă şi acolo făceau Revelionul împreună. Muzicanţii erau aduşi în 15 decembrie şi stăteau vreo două săptămâni, până după Revelion. Erau patru-cinci muzicanţi. Banii pe care-i strângeau de la colindat, erau pentru muzicanţi. Dacă nu ajungeau banii, trebuia să pună fiecare din buzunar. De obicei le ajungea, că lumea ştia şi le dădea bani, ca să poată să-şi acopere toate cheltuielile. (Dămăcușeni) În ziua de Anu' Nou méré lumea şi aducea apă din vale cu coroană de arjânt şi cu aceie te spălai, tătă casa, să hie anu' bogat. (Culegător Corina Isabella Csiszár, performer Raveca Hereș, 70 ani, Costeni, din Arhiva C.J.C.P.C.T. Maramureș, Dosar Nr. L/04/2008)
Mai demult se făcea calendar de ceapă să vedem cum a fi anul. Se scriu cele 12 luni pe o foaie de hârtie. Să curăță o ceapă și se desface în 12 bucăți. În dreptul fiecărei luni se pune o bucățică de ceapă. În fiecare bucată de ceapă, să pune sare. Să videm cum a fi anul:
-Sper ca în decembrie să fie zăpadă, să putem umbla a colinda;
-Sper ca în ianuarie să fie un pic mai rece, să fie înghețat drumu și să putem umbla;
-În februarie sper că s-a înmuia vremea să fie un pic mai cald;
-În martie sperăm să vedem brânduși și ghiocei;
-În mai să sperăm să fie cald, să putem ieși la munca câmpului;
-Să fie cald în iunie – august, să putem merge a ne scălda și să se coacă fructele;
-În septembrie să fie vreme bună ca să strângem recolta.
Doamne, ajută, să fie un an bogat și să avem recoltă.
Calendarul se lasă așa până a doua zi dimineață. Și vedem cum a fi fiecare lună mai uscată, mai umedă. Dacă sarea rămâne uscată în luna respectivă, va fi vreme bună, dacă sarea se înmoaie, luna va fi ploioasă. Cu cât se umezește mai tare sarea, cu atât va fi vremea mai ploioasă sau va ninge. Se pune grâu într-un blid și se toarnă apă peste el. Se face cruce peste blid și se așteaptă. În continuare se ia un mănunchi de busuioc din care se desfac fire și se pun la icoană să fie de bun augur, să fie cu noroc; se face cruce. Se pune busuioc și sub pernă ca să-l visezi pe cel sortit. (Culegător Culegător Corina Isabella Csiszár, performer Nicolae Pop, Lăpuș, 2015, din Arhiva C.J.C.P.C.T. Maramureș, Dosar Nr. L/03/2015)

Vergelul

Petrecerea cea mai îndrăgită de săteni era Vergelul. Acesta reprezintă o hore ţărănească organizată de un grup de feciori, a doua zi de Crăciun sau de Revelion. Aceştia se ocupau de angajarea muzicanţilor, căutau o gazdă pentru Vergel. Feciorii umblau prin sat şi invitau fetele. Cele care n-au fost chemate, nu participă la Vergel. Fetele se ocupau de bucate iar feciorii angajau muzicanţi. „Dansul înseamnă celebrare, dansul este limbaj. Limbaj dincoace de cuvânt. Și oare ce este această febră în stare să cuprindă și să agite până la frenezie orice creatură, dacă nu manifestarea, adesea explozivă, a instinctului Vieții, care aspiră la suprimarea oricărei dualități a lumii temporale, pentru a redescoperi dintr-o dată unitatea originară în care trupuri și suflete, creator și creație, vizibil și invizibil se regăsesc și se contopesc, dincolo de timp, într-un extaz unic.” (Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicționar de simboluri, vol. I, Editura Artemis, București, 1995, pag. 427)
În Costeni începând cu Postu Crăciunului, feciorii prindeau a-şi face rând de fete. În fiecare seară să aibă câte-o fată, s-o ducă la Vergel. Nu se mergea separat, fiecare mergea întâi cu prietenul, cu drăguţul. Dacă fata nu avea drăguţ, mergea cu neamuri, cu vecini, cu preteni. Erau cinci seri de vergel: trei la Crăciun şi două la Anul Nou. Și trebuia să aibă cinci fete fiecare fecior. Care erau băieţi mai buni duceau şi câte două, trei fete într-o seară, să nu şadă acasă. Dacă nu te chema nimeni, şedeai acasă. Vergelu se face acum la cămin. Da' mai-nainte se făcea la două case, mergea un grup în partea de jos a satului şi un grup în partea de sus a satului. Oamenii căsătoriţi îşi făceau aparte, la Bobotează. Atunci era Jocul însurătorilor, aşa se numea. Se strângeau zece, cinșpe perechi și căutau o casă și muzicanţi. Se strângeau în seara de Bobotează. Se duce mâncare şi băutură. (Culegător Corina Isabella Csiszár, performer Raveca Hereș, 70 ani, Costeni, din Arhiva C.J.C.P.C.T. Maramureș, Dosar Nr. L/04/2008)
La noi în Suciu de Sus, demult, când eram eu pă timpuri, copil, să făcea Vergel şi pentru copilaşi. Şi cântau la fluier, venea cu noi un cioban şi un meşter care cânta la fluier. Mergeam la biserică şi de acolo ne duceam la fete la chemat. Să zie la casa unde să ţinea Vergelul, că altfel nu veneau nechemate. Fiecare chema, ne împărțeam în patru-cinci grupuri şi mergeam şi chemam din fiecare parte a satului. Vergelul de copii se ţinea într-un singur loc la biserică, de acolo ne strângeam: mergeam a chema la fete. Care cu care. Tot câte doi. Şi se ţineau mai multe Vergeluri în sat. Fetele, ne aşteptau cu băutură, cu mâncare, colac, prăjituri, jumări, horincă. Ne serveau şi spuneam:
- Uite, bade, am venit ca să ne lăsaţi fata sau fetele – dacă erau mai multe – cu noi la Vergel.
Vergelul nost e la nănaşu' Sofronea în casă şi să ziniţi şi dumavoastă să petreceţi. Petreceam ce petreceam la părinţii fetei şi apoi plecam. Mergeau fetele cu noi, le mai drăgăleam. Api făceau Vergel la cinci-şase case. Mergeam la toate. Ne strângeam seara toţi, şi petreceam până târziu.
A doua seară, iară ne adunam, era a doua zi de Crăciun. Se începe un program de şezut la masă.
- Tu şezi cu mine la masă, Lucreţie?
- Nu, că o zis cela că să şed cu el.
Noa, bun, întrebam alta:
- Tu, Ludovică, tu şezi cu mine?
- Şed.
- Noa, bine, pune plăcinta pă lespede.
Tizeşii angajau muzicanţii. Care aveau fete se aşezau cu ele la masă. Care n-aveau fete, plecau acasă sau mai şi rămâneau, mai puneau o ţuică, mai şideau. Noi care eram cu fete duceam ţuică, fetele aduceau jumeri, prăjitură. Şi atunci veneau şi mamele fetelor cu mâncare. Dacă n-avea mamă, venea o mătuşă sau o soră. Şi se începea un ospăţ acolo, de numa' în Caana Galilei ai văzut minuni de acele. Cum s-o gătat jocu', ne aşezam la masă. Din mâncările care se aduceau acolo, din toate luam câte o bucăţică de carne, una de cârnaţ şi făceam trei porţii de mâncare la muzicanţi. Şi îi serveam. Api erau dopuri de plută şi o pus dopuri demnicate (tăiate) la muzicanţi în carne. Api rodeau că ziceau că nu-i fiartă, ori nu-i friptă carnea. Pi noi făceam haz. Stam până răsărea soarele, jucam şi petreceam; api mergeam cu fata acasă, o petreceam. A treia seară, de la Vergel mergeam da' mai devreme şi jucam, mâncam, da' nu şedeam mai mult de ora unşpe' noaptea. Cam cinci seri se făcea Vergel, trei seri de Crăciun, de Anu' Nou şi de Bobotează. (Colecţia Corina Isabella Csiszár, Tradiții de iarnă la românii și maghiarii din Țara Lăpușului, din revista Memoria Ethnologica, an XII, Nr. 44-45, Editura Ethnologica, 2012, pag. 223-224)
La noi Groșii Țibleșului în zâua de Crăciun veneau chemătorii la fete să le cheme. Nu se duceau fetele la Vergel dacă nu le chema de acasă. În ziua de Crăciun fetele să pregăteau cu cârnaţi, sarmale; de la biserică feciorii se împărţeau câte doi şi se duceau să cheme fetele. Şi se adunau până sara pe când gătau de chemat toate fetele şi se duceau la joc. Începea pe la cinci, şase seara şi a doua zi de Crăciun începea pe la două ziua. Şi petreceam trei zile, abia aşteptam. În trei, patru locuri din sat, se făcea Vergel, la casele de oameni dispuşi să facă joc. Era în trei zone din sat joc. Şi era ruşine să treci pă lângă un joc şi să nu intrii. Am trecut o dată pe lângă o casă unde era joc şi n-am intrat şi o strigat feciorii după mine. (Colecţia Corina Isabella Csiszár și Maria Mirela Poduț, Obiceiuri de toamnă și iarnă din Groșii Țibleșului, din revista Memoria Ethnologica, an XIV, Nr. 52 - 53, Editura Ethnologica, Baia Mare, 2014, pag. 205)
În Lăpuș intrau fetele în joc pe la 14-15 ani, nu mai devreme. Când intra prima dată în joc fata mergea singură, n-o ducea nime. Când se începe jocu, punea muzicantu arcu pe ceteră și zicea De-a lungu, era melodia ceie, Pă lungu îi zicea, era o învârtită. Fetele stăteau de o parte la gard și feciorii sub ștenă (scenă). Și eu mi-am chemat o fată la joc, cu care m-am cunoscut dinainte și m-am înțeles cu ea. Nu mai aștepta fata s-o chemi la joc dacă ați fost înțeleși. Venea direct și-ți punea mâna pe umăr și începea jocu. Nu mergeau feciorii după fete acasă să le cheme la joc. Fetele mergeau mai repede la ștenă. Mamele mergeau și ele după un ceas, două, să vadă. Api feciorii mai lăsau fetele să joace în mijlocul căminului și ei jucau pe margine. Le luam și le înconjuram pe fete. Și api încet se trăgeau ele într-o parte. Veneau mamele să vadă cine, care, pe a cui o joacă. Și nu juca fecioru numa cu o fată, juca cu mai multe. Numai dacă discuta cu ea juca toată ziua numai cu aceie, dacă era de se-nsurat. Altfel nu, dacă n-avea prietenă, juca cu mai multe. Api ne mai certam, ne mai hârâiam între noi. Mai ajungeau și la bătaie când se uitau doi feciori la o fată. (Culegător Corina Isabella Csiszár, performer Dochia Buda, 55 ani, Lăpuș, din Arhiva C.J.C.P.C.T. Maramureș, Dosar Nr. L/04/2008)

Foto: Felician Săteanu, Vergel la Lăpuș