TABLOU

SCENA I

O fată-n întuneric. Pe marginea imaginată a unei prăpastii. Această prăpastie se află la capătul lumii, ce poate fi detectat doar pe harta sufletească a omenirii. Protagonista ajunge aici pe calea gândului, însă planul fizic este cât se poate de concret (vizibil).

FATA: Hăule, prăpăditule, nu mă prăpădi! Nu mă pustii, Pustiule! Nu mă blestema, Blestematule!

Dacă vine Potopul, toată ai să mă înghiți, auzi ce-ți spun?! (așteptare;niciun răspuns) Măcar de-aș fi știut... Dar cum să mă așezi pereche, când se zbate toată singurătatea asta-n mine? Și cui mă lași în cele din urmă? (așteptare; niciun răspuns) Fie limba omenească toată la fel...Să mă scald în apa cea din ceruri și de pe pământ! Au fost numite toate în chipul Său, după vrerea celui dintâi. Numește-mă pe mine, tu! Căci dacă-ai aduce apa, întunericul de îndată ar fi  luminat! Și ce este urma pașilor tăi pe pământ după 950 de ani de viață? Zicea: ” Intră în corabie, tu şi toată casa ta, căci în neamul acesta numai pe tine te-am văzut drept înaintea Mea.”[1]Îți amintești? Și-a fost ascultătoare toată familia acestuia, cu fii lui, cu nevestele fiilor lui, și cu nevastă-sa! Și la ce bun, toate acestea?

SCENA II

VOCEA poate fi reprezentată și de un personaj ce joacă nebunia și puterea.

(Spirite agitate. Zgomote e scenă)

VOCEA: Spiritul tău, tânăro, este aproape deștept(at)... Dar cum să te lăsăm noi să te înalți asemenea Babilonului, pe aceeași limbă cu noi? Căci nu-ți dorim nici înălțarea, spre a te ucide apoi în fântânile de Smoală ale Sidimului!

Apar pe scenă personaje, într-o mișcare continuă, simulând construcția unui turn care poate fi și uman. Pe fundal, împreună cu apariția acestora, o muzică liniștită (semnul aceleiași limbi). Crescendo. Pe măsură ce mișcarea actanților prinde un ritm alert,muzica se schimbă (disonanță). Dintr-odată, liniște...

FATA: N-ar fi trebuit să știu! Oarbă să fi fost!

VOCE: Cu ochii limpezi, nici adevărul nicicând nu-i de știut!

Fata întinde brațul în întuneric.

VOCEA: Te îmbeți cu false adevăruri...

FATA: ... revărsare a visului în viața reală. Viața mea? Machiajul reușit în vederea unui desăvârșit spectacol: moartea

VOCEA: ”Mai cuminte să cauți culcușul sociabil în veșnica noaptea...”[2]

FATA: (pierdută) Se plimbă norii deasupra mea... Mișcare continuă, într-un lung popas înainte de (a)casă... Traversez! Și nu ajung capătul...

VOCEA: Și-ntre toți acei nori se ivește un curcubeu imens, de logodit lumea... Babel fericit ai mai văzut după furia lui Dumnezeu?!

FATA: Spectacolul dat în cinstea frumoaselor noastre anotimpuri... Clipa aceea de liniște dintre două bătălii foarte lungi!

VOCEA: (cu falsă mirare)Ce știi tu despre toată această judecată?(convins) Ocolind oglinda, ochind ochiul apei verzi, au spus că viața este o trecere sigură către moarte...

FATA: Suflet nou, dat în căutare.

VOCEA: Cine-l va deștepta fiarele, precum apa dată în clocot? Cine va ucide bestiile?

FATA: Se luminează...

 

Scena III:

            Lumini. Umbre. Mișcările bruște ale fetei. Ca din vis. Un vis al șarpelui. Eva singură și refuzul pe care-l va adresa ispitei. Liniște. Apariția tuturor personajelor pe scenă. Mișcare browniană- potopul. Apoi liniște.

 

            O continuă mișcare, ce poate fi coturată de oricare dintre noi.

 

                        Căderea cortinei?! Sfârșit?!

           

 

[1]Facerea, Capitolul 7, BibliaOrtodoxă

[2]Novalis, ”Distih din toamna anului 1797”